Taina vindecarii sufletului si a trupului
În acest articol am vorbit despre bolile sufletești și cele trupești, privite din perspectiva mântuirii omului. Pentru aceasta am prezentat modul în care sfântul...
Care este rolul femeii intr-o familie crestina
Rolul femeii în familie este acelaşi cu rolul bărbatului în familie. Doi oameni, bărbat şi femeie, vin împreună la Biserică pentru a primi binecuvântarea lui...
Sfintenia se cucereste
Sfințenia este Firea lui Dumnezeu și chemarea pe care Iisus Hristos o adresează tuturor oamenilor. Este idealul suprem al vieții noastre și cea mai mare milostenie...
Bucuriile si suferintele
Dificultatea de a primi cum se cuvine mângâierea. E bine, în practică, să ajung a considera separat cele două moduri de lucrare divină; şi a vedea cum trebuie...
Sensul duhovnicesc al suferintei
Suferința roditoare este identică cu jertfa de sine, din iubire de Dumnezeu și de aproapele. Domnul Iisus Hristos este Cel care dă valoare suferinței prin puterea...
Cum putem pastra bucuria fireasca a vietii in...
Din nefericire, timpul nostru este organizat în aşa fel, de către aşezarea acestei lumi, dar şi de către mediul tehnologic, încât, iată, nu mai avem răgaz de...
Trauma vechiului tau pacat se manifesta acum in...
Se pare că Părintele îşi descoperea arareori înaintea oamenilor harisma vederii cu duhul, numai când discernământul îi îngăduia. Astfel, odată i-a descoperit...
Libertatea crestinului astazi
Eu mi-am pregătit un text, cu date foarte recente: Despre libertate. Şi mă gândeam să mă adresez dumneavoastră aşa: Iubiţi oameni liberi!. Nu fraţi şi surori...
Spovedania e Taina sfintei Pocainte
Spovedania e Taina sfintei Pocăinţe, prin care omul, mărturisindu-şi de bunăvoie şi cu smerenie păcatele, primeşte iertare de la milostivirea lui Dumnezeu, dup...
Lupta cu ispitele
Cu adevărat, fericit este omul pentru că se poate pogorî şi smeri pe sine înaintea lui Dumnezeu, căci astfel atrage asupra sa bunăvoinţa Celui Preaînalt, Care...
Cum ar trebui sa fie un duhovnic bun
O să vă spun cum ar trebui să fie un duhovnic bun, dar mi-e teamă că aceasta îmi va fi spre osândă, pentru că eu nu sunt un duhovnic bun. In primul rând, cred...
Sfatuirea si mustrarea aproapelui
Noi, adeseori, avem tendinţa de a mustra, de a învăţa şi de a sfătui pe aproapele. Nu de puţine ori, din aceasta se petrece mare vătămare, fără a aduce folos...
Capacitatea de a-ti 'ingropa' pierderile
Viaţa noastră constă atât din câştiguri, cât şi din pierderi, din pagube. Noi vorbim acum despre valorile care în primul rând ne privesc sufletul. Prin...
Cum putem depasi agitatia de zi cu zi
Ca să ai ce nu ai, trebuie să faci ce nu faci! Toată viaţa alergăm după bani, după siguranţa zilei de mâine. Astfel neglijăm sufletul, neglijăm inima şi uit...
Insemnatatea muncii
In Sfânta Scriptură munca este lăudată, deopotrivă cea trupească şi cea duhovnicească. După ce l-a zidit pe om, Dumnezeu i-a rânduit să muncească. „Şi a...
Indreptarea
Imi scrieţi că încă sunteţi nemulţumit de sine: nu izbutiţi deloc să vă îndreptaţi, mai aveţi ieşiri; noi nu ne putem îndrepta când voim să vedem c...
Copiii - un pericol al casniciei
In această perioadă deloc uşoară pentru relaţia dintre soţi, se pot înmulţi cazurile de ceartă şi conflict. Până la naşterea copilului, ei se cunosc unul pe...
Intalnirea cu duhovnicul in Taina Spovedaniei
Ca şi medicul, duhovnicul trebuie să dea fiecărei boli leacul care i se potriveşte. Am văzut deja că în Constituţiile apostolice se spune: Pentru că eşti...
Viata proroceasca, marturie a adevarului in...
Darul prorociei este unul dintre darurile duhovniceşti prin care se zideşte viaţa Bisericii. El se vădeşte a fi o stare duhovnicească mai mult sau mai puţin...
Cine sunt sfintii
Omenirea s-a îndepărtat mult de Dumnezeu, mergând într-o direcţie greşită, cea a decăderii morale, etice şi fizice. Din păcate, trăim vremuri tulburi în...
Inaltimea Fetei si scara intelegerii
Trei observaţii se impun în finalul acestor reflecţii. Prima observaţie se referă la modalitatea în care au loc apariţiile lui Iisus. De fiecare dată, El st...
Tipuri de oameni care te scurg de energie
Cei care ţi se plâng încontinuu, sunt în permanenţă nemulţumiţi, pozează în victime, sunt convinşi că viaţa este prea dură cu ei! Cei care fac orice să-...
"Incepem sa murim cand nu mai avem puterea de a opta". Octavian Paler
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro