IUBIREA

Iubirea, ca porunca, este cea mai inalta dintre porunci, si ca virtute, este cea mai inalta dintre virtuti.

Iubirea lui Dumnezeu fata de oameni il duce pe om in fiinta lui Dumnezeu. E o modalitate de a intra, prin iubire, omul in fiinta lui Dumnezeu si Dumnezeu in fiinta omului.

Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea un cuvant care a ramas de la el si in scris, si anume ca: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu". Asta vrea sa spuna ca nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, chiar cel mai mare dintre sfanti, atat de mult cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune undeva ca nu faptul ca omul a fost pacatos L-a adus pe Dumnezeu sa Se faca om, ca sa-l mintuiasca pe om, ci el zice ca Fiul lui Dumnezeu S-ar fi intrupat si in conditia ca omul n-ar fi pacatuit. Pentru ca ceea ce L-a facut pe Dumnezeu sa Se faca om este iubirea lui Dumnezeu fata de om. Iubirea L-a facut pe Dumnezeu sa Se uneasca cu omul ca sa-l ridice pe om pina acolo unde e firea omeneasca ridicata in persoana Fiului lui Dumnezeu intrupat. Aceasta inseamna ca Dumnezeu a ales calea aceasta de a Se apropia de om, ca sa-i dea posibilitate omului sa se apropie de Dumnezeu. "Dumnezeu pe pamint S-a pogorat si omul la cer s-a suit" se afirma in slujbele de la Nasterea Mintuitorului. "Dumnezeu pe pamint S-a pogorat - prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu - si omul la cer s-a suit" prin Inaltarea Fiului lui Dumnezeu. Si aceasta nu numai pentru Domnul Hristos e real, ci pentru toti credinciosii care in procesul de mintuire trebuie sa se uneasca cu Domnul Hristos si sa aiba calea aceea pe care a mers Domul Hristos, Domnul Hristos facindu-si cale cu fiecare dintre noi catre cer.

In intaia Epistola soborniceasca a Sfantului Evanghelist Ioan se spune de doua ori ca Dumnezeu este iubire. Daca Dumnezeu este iubire, numai in masura in care si omul este iubire, acesta din urma se poate asemana cu Dumnezeu. Daca nu este iubire, omul nu se poate asemana cu Dumnezeu, Care este iubire.

Ne cere Domnul Hristos sa ne iubim. Pai daca ne-am iubi cu adevarat, daca ne-am revarsa iubirea unii fata de altii s-ar lumina lumea aceasta cu lumina iubirii noastre.

Tatal Cel din ceruri trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti, rasare Soarele peste cei buni si peste cei rai. Noi rasarim soarele iubirii peste toti oamenii?

Va rugam sa ne spuneti ceva despre ce inseamna "a iubi".

Toata lumea stie ce inseamna "a iubi", pentru ca stii cind iubesti si si cind nu iubesti. Eu sunt dintr-un sat din care este si Lucretia Ciobanu. Lucretia Ciobanu, cintareata de muzica populara, are intre altele si o cintare in care se cuprind si urmatoarele cuvante:

"Pe la poarta cui mi-i drag

Treaba n-am, si tot imi fac.

Pe la care mi-i urt,

Am treaba si nu ma duc".

Daca stii lucrul acesta, stii ce inseamna sa iubesti, stii ce inseamna sa nu iubesti. Insa, in lamurirea acestei chestiuni si in completare, as putea spune ca "a iubi" inseamna a impropria, a aduce pe cel iubit in tine insuti, a nu-l lasa in afara de tine, a-l purta in tine.

Asta inseamna sa iubesti - sa porti in tine, sa poti spune persoanei iubite: "Nu esti numai in afara de mine, ci esti in mine, si mai ales in mine". Fiecare lucram cu capacitatea noastra si trebuie sa veghem asupra iubirii, pentru ca iubirea sa fie cum o vrea Dumnezeu, dupa porunca, si sa determine alte iubiri din partea celor care raspund iubirii noastre. Exista o emulatie in iubire, exista o angajare in iubire. Domnul Hristos l-a intrebat pe Sfantul Apostol Petru: "Ma iubesti tu mai mult decat acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos vrea chiar o emulatie in iubire, sa iubim cat putem noi mai mult, ca sa-i putem ajuta mai mult pe oameni.

Adevarul este ca noi, la masurile la care suntem, in general nu suntem nici iubitori nici uratori. Stam cumva la cota zero, adica intre iubire si ura. Poate inclinati mai mult spre iubire, dar in orice caz nu la masurile la care ni se cere sa avem iubirea fata de oameni. In general oamenii se manifesta spontan, adica cum le vine, dupa o expresie din partile de unde sunt eu, din satul meu: "cum le tapa dinlauntru" - asa cum ii vine, asa se manifesta. Ori in privinta implinirii poruncilor noi trebuie sa avem in vedere o rinduiala, si daca avem in vedere rinduiala, atunci ne putem si disciplina prin porunca. Porunca are rost sa ne disciplineze, sa ne duca catre Dumnezeu, sa ne duca in fata lui Dumnezeu, sa ne apropie de Dumnezeu, si in masura in care ne apropiem de Dumnezeu ne si asemanam cu Dumnezeu.

Daca iubesti pe cineva, il primesti cu defecte cu tot, si daca nu-l iubesti, nici calitatile lui nu conteaza pentru tine.

Cind iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui. In general parintii sunt iubitori fata de copii asa cum sunt copiii si cauta sa apara copiii in lumina cea mai buna posibila, chiar si atunci cind au pete, chiar si atunci cind au rautati. Asta o face iubirea, asa-i rostul iubirii.

A-l iubi pe cineva ca pe tine insuti inseamna nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci insemna si a cauta promovarea lui, a cauta inaintarea lui, a cauta odihna lui, sa fie odihnit prin existenta ta: "In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti".

Iubesti atunci cind primesti pe cineva in suflet, cind ti-l impropriezi, cind ii faci loc in inima ta. Aceasta inseamna sa-l iubesti. Cata vreme il tii in afara de tine, cata vreme il tii departe de tine, cata vreme il respingi sau il impingi pe cineva, cata vreme il marginalizezi pe cineva, cata vreme il ocolesti, nu-l iubesti. Cind il iubesti, il primesti, il faci al tau. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra in cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti. Atunci il iubesti.

Parintele Serafim imi zicea: "Copile, eu ma bucur de succesele tale cum ma bucur de succesele mele". E un lucru extraordinar! Prin urmare, Parintele Serafim nu avea nici o urma de nemultumire cind realizam ceva, poate chiar mai bine decat Dansul. De ce? Pentru ca avea bunatate si iubire fata de mine.

In masura in care omul progreseaza in iubire, ii determina si pe altii sa se angajeze la aceeasi lucrare, formind astfel un suvoi de iubire. Aceasta depinde de masura in care oamenii sunt preocupati de lucruri de felul acesta, pentru ca daca nu esti preocupat, iubirea ramane o calitate si atata tot.

Parintele Serafim, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus odata cu ocazia unei spovedanii un cuvant scurt, si anume un cuvant de ordine: "Sa te depasesti si sa te daruiesti". Nu mi-a dat nici o explicatie si m-am gandit eu singur ca ar fi vorba despre depasirea prin credinta si daruirea prin iubire.

Putem sa ne silim sa iubim pe Dumnezeu si pe oameni cat putem noi mai mult si atunci suntem pe calea cea buna, suntem in cuprinsul fericirii, stim sa ne coboram la cel la care trebuie sa ne coboram si stim sa-l ridicam pe cel pe care trebuie sa-l ridicam. Cum se poate face aceasta o stie numai cel ce iubeste.

Este important de stiut ca un om cu iubire este intotdeauna si cuviincios si politicos.

Sa nu uitam niciodata de om, de omul de linga noi, mai ales de omul de linga noi, pentru ca omul de linga noi este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric - Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta - ca: "De la aproapele vine si viata si moartea. Ca daca folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobindim si daca gresim fratelui, lui Hristos gresim"; iar Cuviosul Ioan Colov spunea ca: "Nimeni nu cladeste o casa de la acoperis in jos, ci de la temelie in sus". Si intrebat fiind ce inseamna acest cuvant a zis: "Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesc, pentru ca de el atrna toate poruncile lui Hristos". Deci indreptarea noastra, inaintarea noastra, depasirea de noi insine este in masura in care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune.

Desavarsirea crestina in esenta consta in doua lucruri: in iubire si smerenie. Sfantul Isaac Sirul spune ca: "Desavarsirea este o prapastie de smerenie", o smerenie nesfarsita, iar Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Coloseni zice: "Invesmintati-va cu iubire care este legatura desavarsirii" (Coloseni 3, 14).

Este seceta de iubire in lumea intreaga, este seceta de iubire in viata noastra personala, este seceta de iubire in viata noastra de obste, pentru ca n-am ajuns sa trecem de patimi. Este multa hartuiala, este multa zdroaba in sufletele noastre, pentru ca ne hartuiesc si ne zdrobesc patimile.

Iubirea trebuie salvata, trebuie sa fie mintuita, ca orice lucru pe care omul il poate intrebuinta in bine sau in rau, pentru ca "ce faci te si face", iar Sfantul Marcu Ascetul zice ca: "Daca nu faci binele pe care il stii, n-are rost sa cunosti alt bine" ca sa-l faci pe acela.

Crestinismul a accentuat iubirea, a pus-o in valoare, a scos-o in evidenta. Crestinismul are rostul de a salva iubirea, de a o directiona, de a face din iubirea patimasa - iubire virtuoasa, iubire adevarata.

Cu cat suntem mai cuprinzatori in iubire cu atat suntem mai cuprinzatori in fericire. Si daca nu iubim, atunci nu suntem binecuvantati cu fericirea care izvoraste din iubire. Iubirea este fericire. Fericirea adevarata izvoreste din iubire.

Spune Sfantul Isaac Sirul in al 72-lea cuvant al lui ca: "Iubirea este pomul vietii" si, mai spune ceva minunat, zice ca: "Iubirea este vinul care veseleste inima omului". Noi pomenim cuvantele acestea de fiecare data cind spunem Psalmul 103 si zicem despre vin ca: "veseleste inima omului", ca Dumnezeu a facut piinea care intareste inima omului, untdelemnul care-i lumineaza fata si vinul care veseleste inima omului. Si ne gandim la vinul adevarat. Dar Sfantul Isaac Sirul spune ca vinul care veseleste inima omului este dragostea lui Dumnezu si dragostea omului fata de aproapele. Si spune Sfantul Isaac Sirul ca din vinul acesta care veseleste inima omului, din dragostea aceasta, au baut desfrinatii si s-au rusinat, au baut pacatosii si au uitat calea ratacirii lor, au baut betivii si-au inceput sa posteasca, au baut bogatii si-au dorit saracia, au baut saracii si s-au imbogatit de nadejde, au baut cei simpli, cei neinvatati si au devenit intelepti. Asa ceva face iubirea.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca dragostea este de trei feluri: "Dragoste dupa porunca, dragoste dupa fire si dragoste impotriva firii". Dupa porunca are iubire cel care asculta de porunca lui Dumnezeu si pe toti ii iubeste la fel si-L iubeste pe Dumnezeu mai presus de orice. Dupa fire are iubire acela care are iubirea cum o au parintii fata de copii, copiii fata de parinti, fratii intre ei. Iar iubirea impotriva firii au cei care unesc patima cu iubirea si ii iubesc numai pe aceia care le prilejuiesc implinirea patimilor.

Sa va spun povestea cu "Epitalamul". Am fost la Iasi si am tinut o cuvantare, si cineva din sala m-a intrebat: Parinte, cum sa ma manifest daca iubesc pe cineva? Mi-am adus aminte de o poezie scrisa de Zorica Latcu, intitulata "Te port in mine", si ca raspuns la intrebarea: "Cum poate sa-si manifeste cineva iubirea fata de persoana iubita", am raspuns cu poezia "Te port in mine".

Dupa ce am spus poezia aceasta, la scurta vreme, primesc un alt bilet pe care scria: Parinte, ne-ati spus o poezie de dragoste! (Va puteti inchipui, un calugar spune o poezie de dragoste! Ii si sta bine, nu? Eu n-am categorisit-o ca pe o poezie de dragoste si de aceea am spus-o. Da' acuma si dupa ce stiu ca-i de dragoste tot o spun.) Va rog sa ne mai spuneti vreo doua. Credeau ca eu mai stiu. Da' n-am mai stiut. Si am zis: Draga, imi pare rau, da' nu mai stiu. Dupa aceea m-am dus acasa si mi-am prins mintea cu studentii si-am invatat doua poezii de dragoste. Si cind m-am dus din nou la Iasi le-am spus: V-am ramas dator de rindul trecut cu niste poezii de dragoste. Ati spus ca sa va mai spun vreo doua, v-am spus una rindu' trecut, acuma va spun trei. Prima a fost cea pe care v-am spus-o si rindul trecut, "Te port in mine", apoi "Somnoroase pasarele" si "Epitalam".

Sa salvam si sa inmultim iubirea!