CALUGARIA

• « Inapoi
• Inainte »

Calugaria este elita Bisericii.

La cati ani se intra in viata monahala?

Pai unii intra de pe la 5 ani, 6 ani, de exemplu sunt maici care isi aduc nepoatele la manastire de cind sunt mici de tot si le cresc acolo. Dar acuma se fac si niste abuzuri nepermise. De exemplu sunt tineri care merg la manastire la 15, 16 ani si imediat ii face rasofori si calugari. Nu e corect, pentru ca omul nu ajunge sa se verifice pe el insusi. Trebuie lasat omul sa fie verificat, pentru ca sunt atatia care nu merg cu vocatie monahala la manastire, si atunci inseamna sa incurci omul. Totusi zic eu asa acuma, ca varsta la care se intra in viata monahala ar fi varsta la care se intra in viata de familie. Deci cind te poti casatori te poti si calugari, numai sa stii ce faci.

In acelasi sens, Parinte, in ce masura incalca cineva masura cinstirii parintilor daca se calugareste fara voia acestora?

Calugaria, in general, nu este inteleasa de oamenii care nu au o inclinare religioasa deosebita. Sunt putini parintii care­si doresc sa fie copiii lor calugari. Nu s­ar putea zice ca numai atunci poti sa te faci calugar, cind parintii sunt de acord cu asta, pentru ca parintii nu sunt de acord. Pina la urma accepta o situatie, dar nu o doresc si, in cazul acesta, urmind lui Dumnezeu, ai putea zice ca esti pe o treapta superioara, nu se mai pune problema cinstirii parintilor, pentru ca ii cinstesti prin faptul ca esti calugar. A fi calugar este o cinste ce se rasfringe si asupra parintilor. Si chiar daca nu inteleg lucrul acesta, ei sunt cinstiti ca parinti ai unui calugar. Nu se face dintr­o razvratire pornirea la calugarie, nu se face dintr­o oponenta fata de parinti, ci se face dintr­o apropiere fata de Dumnezeu, dintr­o ravna pentru Dumnezeu si, in cazul acesta, parintii nu mai trebuie sa fie implicati, nu mai trebuie sa fie ca o piedica.

Undeva, se spune intr-un psalm: "Asculta, fiica, si vezi si uita pe poporul tau si casa parintelui tau". Acesta pare un cuvant care nu s­ar potrivi cu ceea ce vrea Dumnezeu cind spune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta", insa, cind e vorba de lucruri superioare relatiilor parinti-copii, in sensul ca sunt relatii Dumnezeu-om, acolo, cred ca nu mai e cazul sa se aiba in vedere relatia a doua, in loc de relatia prima. Pina la urma ii va linisti Dumnezeu si pe parinti si daca nu, isi vor duce greutatea pe care le­o da, nu copilul care se duce la calugarie, ci lipsa lor de intelegere pentru calugarie.

Parinte, cum poate fi privit regretul calugarului ca nu si­a ingrijit parintii pe patul de moarte, de exemplu? Ce poate cauza un astfel de regret: neimplinirea desavarsirii, urmarita in monahism, sau cerinta obiectiva a cinstirii parintilor?

Draga, sunt atatia oameni care, fara sa fie calugari nu sunt in situatia de a­i ingriji pe parinti pe patul de moarte. Sunt atatia oameni care nu pot sa­i ingrijeasca pe parinti la batrinete, fara sa fie calugari. Asa incat, nu se pune problema aceasta. Dumnezeu trebuie sa gaseasca modalitatea de a fi ingrijiti si parintii celor care au copii calugari si care nu se mai pot ingriji de ei.

Cineva care vrea sa devina calugar este bine sa traiasca acolo unde se gaseste calugaria, pina cind ajunge sa se duca la manastire, adica sa fie calugar. Daca esti student, sa fii cum ar fi un calugar-student, daca esti muncitor, sa fii cum ar fi un calugar-muncitor, adica sa-­ti faci datoria in conditiile calugariei, iar daca va fi sa ajungi la calugarie, ti­ai pregatit calugaria, iar daca va fi sa ajungi la casatorie, ti­ai pregatit si casatoria prin viata superioara pe care ai dus­o inainte de casatorie. Important este sa ajungi tu personal sa simti care­ti este rostul, adica pina nu esti hotart ce ai de facut, faci ce poti in conditiile tale.

Parinte, unii dintre tinerii de astazi cred ca a te mintui e mai usor in calugarie decat in familie.

Nu se pune problema aceasta. Bine, cine o pune o poate pune, insa, in realitate, fiecare isi merge pe calea lui. Nu se poate spune ca toata lumea, ca sa se mintuiasca, trebuie sa se calugareasca. Si in manastiri sunt caderi si in viata comuna sunt ridicari. Martiri, in general, n­-au fost dintre calugari, au fost dintre oameni obisnuiti. Parintele Arsenie Boca, cind am venit eu pentru prima oara aici (la manastire), mi­a spus un cuvant formulat asa: "Nu toti cei din lume se prapadesc, si nu toti din manastire se mintuiesc". Poti fi improvizat si in manastire, dupa cum poti fi om superior si in viata obisnuita. Important nu e stilul de viata, ci important e felul de angajare intr­o viata dupa voia lui Dumnezeu.

Calugaria ortodoxa este o calugarie in anonimat. Toti cei care se afirma pe ei prin calugaria insasi, nu stiu ce-i lepadarea de sine si nici ce este inceputul cel bun. Exista posibilitatea unei afirmari in calugarie si prin calugarie; aceasta insa nu duce la desavarsire, ci la inrautatire. Calugaria fara lepadare de sine, fara ascultare, fara smerenie nici nu exista. Am putea spune ca de fapt, calugaria inceteaza cu fiecare incalcare a voturilor monahale.

Ceea ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale cum se realizeaza in viata de familie.

Nu poate avea liniste, nici chiar in conditii de liniste, cel ce se retrage ca sa se poata afirma cu linistea si cu pustinicia sa.

Intre necalugarie si calugarie nu exista o granita.

Rautatea e o negare a calugariei. Bunatatea e o afirmare a calugariei. Asa ca daca le doresc ceva tuturor calugarilor, atat pentru ziua de astazi, cat si pentru cealalta vreme a vietii lor, le doresc din toata inima sa fie buni ca sa se asemene cu Bunul Dumnezeu.

Ceea ce ne lipseste nu sunt indrumarile, caci de acestea avem destule, ci ne lipseste o angajare reala, un mediu favorizant innoirilor, o ravna pentru mai mult si mai bine. Innoirea monahismului nu se poate face prin dispozitii venite de sus, nici prin indrumari date de mai-marii nostri, ci ea trebuie facuta cu mijloacele pe care le avem la manastirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult si de mai bine.

Imi vine in minte un cuvant pe care mi l-a spus Parintele Neonil Stefan, staretul Manastirii Frasinei. Sfantia Sa ne-a spus ca atunci cind a fost facut calugar, cineva din manastire i-a zis: "Acuma calugar te-ai facut. Sa vedem cind te vei face om de treaba".

Ceva asemanator am aflat din cele spuse despre Parintele Sava din Manastirea Dragomirna. Sfantia Sa, cind venea un frate la manastire il primea cu bucurie si ii spunea: "Bine ai venit frate. Prin venirea fratiei tale se va inmulti rugaciunea". Iar daca acelasi frate, dupa o vreme, isi exprima dorinta sa se retraga din manastire, Parintele-i spunea: "Bine frate. Prin plecarea ta se vor imputina ispitele".

Parintele Serafim Popescu spunea uneori: "Aici la noi la manastire ar putea fi raiul pe pamint". Replica mea la aceasta afirmatie a fost: "Da, insa cu alti oameni". Noi la masurile la care suntem facem mai putin decat ar trebui facut pentru ca sa se poata realiza in cadrul manastirii noastre raiul pe pamint. Nu suntem capabili de rai.

• « Inapoi
• Inainte »