SFANTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

• « Inapoi
• Inainte »

Cum putem noi sa ne asemanam cu Sfantul Mare Mucenic Pantelimon fara sa fim doctori? El a fost doctor, a primit dar de la Dumnezeu sa fie doctor si a fost doctor fara de arginti, adica unul care n-a umblat dupa averi cind tamaduia. Insa noi, care nu suntem doctori, cum putem sa fim asemenea sau macar sa urmam ceva, din cat se poate, pe Sfantul Pantelimon, doctor fara de arginti? Stiti cum iubiti credinciosi? Sa facem noi, la puterile noastre, ceea ce ne-a dat noua Dumnezeu sa facem.

Vin la mine uneori oameni care imi cer ajutorul, cer ajutorul Bisericii si intotdeauna le spun, cind lucrurile sunt mai presus de puterea noastra: cu putere omeneasca nu putem face nimic. Singurul lucru pe care poti sa-l faci tu, ca unul care ai necazuri, este sa rabzi necazurile si sa te rogi lui Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu mai poate limpezi necazul pe care il ai.

Ma gandesc la acei patru insi care l-au dus pe slabanogul din Capernaum in fata Domnului Hristos. Ei nu puteau sa-l vindece, si dadeau seama ca nu pot sa-l vindece, dar, totusi ceva puteau: sa-l duca in fata Domnului Hristos. Sfantul Marcu Ascetul, in Filocalie, spune ca Sfantii Evanghelisti, cei patru evanghelisti, sunt inchipuiti de cei patru care l-au dus pe slabanogul din Capernaum in fata Domnului Hristos si ne duc si ei in fata Domnului Hristos. Ne dau o putere sufleteasca din darul lui Dumnezeu.

Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mingiietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon.

SINUCIGASII

Se pot trece la pomelnicul de la Sfanta Liturghie cei ce traiesc in necuratie sau sinucigasii?

In general nu se trec, pentru ca la Liturghie, de fapt, ar putea fi pomeniti numai cei care s-ar putea si impartasi. Pe Sfantul Disc se prezinta Biserica. Din Biserica fac parte sfantii si toti cei ce duc o viata cu gandul la sfantenie si cu dorinta de sfantenie. Si atunci, normal ar fi ca la Sfanta Liturghie sa fie pomeniti numai aceia care ar putea si sa se impartaseasca, vii sau morti. Daca ar fi vii s-ar impartasi, daca sunt morti s-ar putea impartasi de darul lui Dumnezeu din Sfanta Liturghie. Insa practic nu se prea poate face lucrul acesta, in intelesul ca nu totdeauna poti sa stii cind ti aduce cineva un pomelnic cati sunt vrednici si cati nu sunt vrednici. Si atunci ii pomenim de-a valma si ii va deosebi Dumnezeu, sau ii va primi Dumnezeu si pe aceia pe care gandim noi ca nu-i primeste. N-avem de unde sa stim. In orice caz, un lucru e sigur: daca iubesti pe cineva, asa cum nu-l excluzi tu din iubire, nu l-ai putea exclude nici din pomelnic. De exemplu, daca parintii mei n-au fost oameni cumsecade, eu nu am dezlegare de undeva sa nu-i pomenesc, pentru ca eu trebuie sa fiu cinstitor de parinti in continuare. Porunca: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta" (Levitic 20, 12) nu este valabila doar cat traiesc parintii. Si, in cazul acesta, eu m-as simti indemnat sa-i pomenesc asa cum au fost ei, pentru ca iubirea ma obliga si Biserica, cumva, ma impiedica. Dar de fapt nu ma impiedica in sensul acesta, ci imi da de gandit, si atunci omul nu mai stie, de multe ori, ce sa faca: iubirea il indeamna sa-i pomeneasca si rinduielile Bisericii exclud posibilitatea aceasta. Totusi, cred ca trebuie sa ascultam de iubire, pentru ca iubirea e mai mare decat toate. Dumnezeu este iubire.

SMERENIA

Sfantii nu aveau o smerenie ostentativa, asa cum fac unii dintre noi si mai ales dintre calugari, care tot timpul se prezinta ca pacatosi, ca sunt pacatos, ca sunt nevrednic. Nu in sensul acesta. Au avut in constiinta lor gandul ca ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodata gandul ca Dumnezeu le este dator lor, ci gandul ca ei sunt datori lui Dumnezeu.

De multe ori avem, cum zicea Parintele Arsenie, "mintea care discuta cu Dumnezeu in loc sa se supuna fara discutie". Daca am avea mintea care se supune lui Dumnezeu am avea smerenie in ganduri si am fi ridicati din robia cugetului, ca nu ne-ar mai lasa Dumnezeu la mintea noastra, ca sa ne lovim de noi insine si de nepasarea noastra si de nestiinta noastra si de rautatea noastra.

Dumnezeu vrea sa ne miluiasca si noi vrem sa fim asa cum suntem noi sau cum am vrea noi sa fim, nu ne lasam modelati, nu ne lasam alcatuiti de Domnul Hristos.

Daca vrei sa faci pe smeritul, fara indoiala ca nu esti smerit. Mai sunt unii care tot timpul vor sa fie la urma, dar vor sa fie la urma ca sa se stie ca sunt la urma. Asta-i falsa smerenie!

Cred ca ati citit din Sfanta Evanghelie cuvantul spus de Domnul Hristos: "Nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 20). Poate ar fi bine sa ma opresc asupra acestui cuvant, pentru ca este foarte important.

Este important in intelesul ca si noi trebuie sa dorim a fi scrisi in cartea cea din ceruri, in gandurile Mintuitorului. In cartea proorocului Isaia este scris ca Dumnezeu a zis: "Te-am insemnat in palmele Mele" (Isaia 49, 16) (este vorba de Ierusalim). Ce inseamna sa ai ceva scris in palma? Sa vezi mereu ce este scris. De cate ori vezi miinile, vezi si ce este scris in palma. Bineinteles, este un fel de a vorbi, pentru ca desi vorbim de miinile lui Dumnezeu ("Miinile Tale m-au facut si m-au zidit" - Psalmul 118, 73), Dumnezeu nu trebuie gandit ca avind miini, ca avind picioare s.a.m.d. Numai Domnul Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu intrupat, este cu fire omeneasca si are trup omenesc, bineinteles, transfigurat, mai presus de lumea aceasta. El poate sa aiba ceva scris in palme. Si, de fapt, chiar are: semnul cuielor! Acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. De cate ori priveste Domnul Hristos prin firea Sa omeneasca la firea Sa omeneasca, la miinile Sale, vede si semnul cuielor, semnul pe care voia sa-l vada Sfantul Apostol Toma. Cind Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru ca Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre sa fie scrise in ceruri.

Dar stim noi cind anume vor fi scrise numele noastre in ceruri? Atunci cind vor fi scrise mai intai in cerul smereniei, dupa cum afirma Sfantul Ioan Scararul. Mai intai sa fim smeriti, si-atunci sigur suntem scrisi in ceruri. Nu numai pe cer, ci si in cer. Sfanta Tereza de Lisieux era bucuroasa ca vedea cumva ca pe cer este litera T scrisa cu stele, si zicea ca e numele ei scris acolo. Daca suntem smeriti, ii facem locas lui Dumnezeu in sufletul nostru. Sufletul nostru devine cer al lui Dumnezeu, iar numele nostru, daca-L avem pe Dumnezeu in noi, este scris in cerul smereniei.

M-as mira sa aiba cineva smerenie daca nu se sileste prin toate si in toate a aduce slujba lui Dumnezeu.

O sfanta din Apus zicea ca asa cum oamenii au multe lucruri inlesnitoare in casa lor, si cum la casele mari, desi sunt scari, merg oamenii pe trepte, urca din treapta in treapta, totusi mai sunt si alte posibilitati ca sa nu mai urce din treapta in treapta pina la etajul al X-lea. De pilda, sunt niste unelte cu care se ridica omul aproape dintr-o data: ascensoarele. Si as zice ca asa cum este ascensorul, cum este liftul pentru cei care merg repede in sus la o casa, la o cladire, asa-i in viata sufleteasca smerenia. De unde stim? Ne-a spus Domnul Hristos cind a zis: "Cel ce se smereste se va inalta". Stim ca Domnul Hristos S-a inaltat la cer de pe acelasi munte in care S-a smerit mai tare. Cum S-a smerit mai tare? In fata patimilor, cind a tremurat, cind a intrat intr-un fel de zbucium, si a zis: "Doamne, de este cu putinta sa treaca de la Mine paharul acesta, sa treaca, dar nu voia Mea sa se faca, ci voia Ta". Asta-i smerenia. Asta inalta. Si cred ca nu este intimplator ca Domnul Hristos S-a inaltat de pe acelasi munte unde S-a rugat sa treaca paharul, dar nu cum vrea El, ci cum vrea Tatal, si apoi, de pe varful muntelui, S-a inaltat la cer ca un fel de rasplatire a coborarii in smerenie. Daca ne-ar ajuta Bunul Dumnezeu, si sa ne ajute sa ne rugam cat mai mult, sa agonisim aceasta cale a smereniei, sa ne urcam dintr-odata ca si cu un ascensor la inaltimea vietii duhovnicesti pe care dorim sa o avem si pe care de multe ori vedem ca n-o avem.

Sfantul Isaac Sirul zice ca daca ai smerenie nu te gandesti cum sa ajungi sa ai smerenie, ci o ai ca pe un lucru ce-l porti in tine si se desfasoara in viata ta. Pina cind noi avem caderi, pina cind noi avem intrebari, pina cind noi dorim sa avem smerenie, inseamna ca nu o avem inca asa cum trebuie.

Nu cred ca poate cineva sa fie nepasator fata de faptul ca, de pilda, atunci cind l-a intilnit pe Domnul Hristos la templul din Ierusalim, Maica Domnului a zis: "Iata, tatal Tau si eu ingrijorati Te cautam" (Luca 2, 48). Cine? "Tatal Tau". Pai, nici un tata, ca se stie ca Iosif n-a fost tatal Domnului Hristos. Si totusi, Maica Domnului a zis: "Iata, tatal Tau si eu ingrijorati Te cautam". Asta face smerenia. Asa se acopera omul cu smerenie. Lucruri de felul acesta ar trebui sa ne preocupe si pe noi la spovedit: cat suntem de delicati, cat suntem de binevoitori, cat suntem de ingaduitori, cat suntem de intelegatori fata de neputinta omeneasca, cat suntem de invaluitori, cat suntem de revarsatori, daca privim pe omul de linga noi ca cel care il reprezinta pe Domnul Hristos, ca cel cu care Domnul Hristos are o legatura, ca il ajutam pe cel de linga noi slujindu-I si Domnului Hristos. Sunt niste lucruri care ar trebui sa ne preocupe mai mult la spovedanie. Si atunci poate ca am avea ceva de spus. Pentru ca altfel, si trebuie sa recunoastem, cei care se spovedesc des nu mai au ce spune ca a jignit pe cineva, ca a fost nepasator, ca a bruscat si treburi din acestea, deja sunt lucruri, sa zicem asa, groase. Trebuie sa ne mai gandim si la lucruri din acestea de subtirime sufleteasca. Daca ii cuprinzi pe oameni in rugaciune, daca ii cuprinzi pe oameni in sfera sufletului tau, daca te raportezi si la straini ca la rudele dupa trup, daca nu faci deosebire intre unii si altii, niste lucruri care bineinteles ca sunt insuficiente, nu sunt pacate asa incat, daca le ai, gata ai cazut din dar. Nu este asa. Totusi, cind e vorba sa-L urmezi pe Domnul Hristos si sa-i urmezi pe cei aproape de Domnul Hristos trebuie sa te silesti sa fii ca ei. Pentru ca nu poti s-o urmezi pe Maica Domnului, de exemplu, afirmindu-te, cu orice te-ai afirma. Nu poti sa-l urmezi pe dreptul Iosif care era acoperitor de rele, sa zicem, cind a considerat ca e vorba de rele, a fost acoperitor de rele, n-a fost vaditor de rele. Nu poti sa-i urmezi femeii cananeence daca nu esti staruitor in rugaciune si tare in credinta. Nu poti sa urmezi samarineanului milostiv, daca te gandesti mai mult la ce sa-ti ramana decat la ce poti sa dai. Sunt niste lucruri care, as zice eu, pentru cei care sunt inaintati in viata spirituala, ar trebui sa fie niste preocupari de imbunatatire sufleteasca.

Sfantul Petru Damaschin spune ca cu cat e omul mai aproape de Dumnezeu cu atat se smereste mai mult, pentru ca isi da seama de faptul ca Dumnezeu l-a primit sa-i fie colaborator in lucrarea binelui si ca cu cat face mai mult bine cu atat trebuie sa ne smerim mai tare.

Daca ai smerenia, atunci ea te invata ce ai de facut, si cum sa ocolesti patimile, si nu esti ca acela mindru, care citeste o carte, ca doar eu sunt stapin peste carte. Tu crezi ca o carte, un roman de dragoste de pilda, il citesti cu increderea ca pe tine nu te clinteste. Si dupa aceea nu-l mai poti scoate din tine. Asta-i plata celui mindru, pacatele se platesc, mindria iti aduce neodihna, neliniste.

• « Inapoi
• Inainte »