Postfata la cartea intitulata

• Inainte »

Un cuvant lamuritor

Ca incheiere la cartea de fata, m-am gandit sa prezint un cuvant lamuritor. Acest cuvant lamuritor mi-l incep cu o amintire.

Era pe la inceputul lui mai, din anul 1954. Ma gaseam atunci, ca inchinator si ca vizitator, la Manastirea Maicii Domnului din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci, cunoscuta de toti ca "Manastirea Vladimiresti". Ma dusesem acolo si cu intentia si cu dorinta de a o intilni pe Maica Teodosia - Zorica Latcu, despre care stiam, dar inca nu ajunsesem sa o cunosc; ii cunosteam doar unele din minunatele poezii pe care le tiparise.

La Manastirea Vladimiresti l-am intilnit pe Parintele Stefan Slevoaca, care pe atunci era preot la Cimpulung Moldovenesc. Am spus "l-am intilnit pe Parintele Stefan Slevoaca", sau puteam sa spun ca "Parintele Slevoaca m-a intilnit pe mine". Fapt e ca ne-am intilnit, iar dupa intilnirea noastra am ajuns la concluzia ca de fapt "Dumnezeu ne-a intilnit pe noi". Veti afla indata de ce.

Parintele Slevoaca avea un mare necaz: fiica lui, pe nume Sanda, in urma unei meningite, isi pierduse vederea la varsta de 11 ani. Trecusera de atunci doi ani, iar Sanda nu se putea impaca cu noua situatie si Parintele Slevoaca si sotia sa nu stiau ce sa faca pentru a o linisti si a se linisti ei insisi. Intilnirea noastra a fost o minune. Parintele avea nevoie de un om ca mine. Eram tinar. Trecusem doar cu putin de vrsta de 25 de ani. Eram licentiat in teologie. Aveam in manastire doar un an si eram calugar. Toate acestea erau lucruri obisnuite; nimic nu era deosebit in ele. Ceea ce imi dadea insa o competenta in imprejurarea de atunci, pe linga cele enumerate mai sus, era faptul ca cele realizate erau toate implinite in conditiile lipsei de vedere. Poate ca purtam in suflet lumina pe care mi-a dorit-o Mitropolitul Nicolae Balan, care mi-a adresat cuvantele: "Sa ai lumina in suflet".

Parintele Stefan Slevoaca a considerat intilnirea noastra ca un dar de la Dumnezeu, iar pe mine m-a vazut ca un "trimis al lui Dumnezeu" in folosul fiicei sale si a familiei in general. La fel m-am considerat si eu si am inteles intilnirea noastra de atunci ca o confirmare a unei indrumari, pe care mi-a dat-o Parintele Serafim Popescu din manastirea noastra, cind am marturisit ca sunt nelamurit si nedumerit si ca ma intreb: "Cu ce voi putea sa fiu eu de folos oamenilor in situatia mea de simplu monah". La aceasta Parintele Serafim mi-a raspuns: "Nu te nelinisti, ca si asa nu noi ii folosim pe oameni, ci Dumnezeu ii foloseste prin noi, cind vrea si cum vrea El. Fratia ta pregateste-te in asa fel ca Dumnezeu sa poata lucra prin fratia ta". Am luat in seama cuvantele Parintelui Serafim, desi, trebuie sa marturisesc, nu eram sigur de adevarul cuprins in ele. Siguranta am primit-o la destul de scurta vreme, la Manastirea Vladimiresti.

In chip asemanator s-au intimplat multe lucruri in viata mea. Asa s-a ajuns la tiparirea celor 9 carti ale mele, si tot asa s-a ajuns si la cartea de fata. "A lucrat mai mult Dumnezeu decat omul." Dupa cum as putea zice ca "a lucrat Dumnezeu prin oameni". Si inca si mai mult: "Dumnezeu a rinduit lucrurile in asa fel incat aceste carti sa existe si sa-si faca lucrarea".

Cartea de fata este alcatuita din gandurile mele. Cuprinse in cele 9 carti de pina acum, precum si in diferite articole sau pe casete. In acest inteles, cartea este a mea, "imi apartine". Cartea de fata insa nu este a mea dupa alcatuirea ei. De aceasta s-a ocupat prietenul meu Ionut Ginsca, Absolvent al Academiei de Arte Vizuale "Ioan Andreescu", iar acum la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj. El a avut si initiativa pentru aceasta carte asa cum se prezinta ea si tot el a scos din carti, din articole si de pe casete, gandurile mele si le-a grupat pe idei. Din acest punct de vedere cartea nu este a mea, ci a prietenului meu Ionut.

Asa cum odinioara, inainte cu aproape o jumatate de secol, m-am intilnit cu Parintele Slevoaca, si ne-am mers prietenia impreuna in vremea vietii Parintelui si ne-o continuam si dupa aceea, tot asa se intimpla si cu prietenia dintre mine si Ionut Ginsca, deocamdata concretizata in cartea de fata, care este si a mea si a lui, cum este si a lui si a mea.

La sfarsitul acestor rinduri lamuritoare, dau slava lui Dumnezeu pentru tot ce s-a facut ca acesta carte sa existe si le multumesc tuturor care au colaborat in vederea existentei cartii de fata. Ma gandesc la cei care au lucrat direct sau indirect, la cei care au contribuit financiar, pentru a se putea realiza aceasta carte pe care o trimitem cu totii ca sa-si faca lucrarea de inmultire a bucuriei, ea fiind o invitatie la bucurie prin titlul ei: "Veniti de luati bucurie". Sa ne bucuram asadar toti de Parintele Ceresc, "de la care vine toata darea cea buna si tot darul desavarsit", si de la care si prin care s-a ajuns si la cartea de fata, pe care o dorim lucratoare de bucurie pentru toti cei ce o vor citi sau vor citi din ea.

Arhimandritul Teofil

• Inainte »