ASCULTAREA

E foarte important lucrul acesta, ca cineva sa-si supuna mintea lui Dumnezeu. Va spuneam cindva intr-un context oarecare, ca Parintele Arsenie zicea ca "noi avem mintea care discuta cu Dumnezeu, in loc sa se supuna fara discutie".

La pescuirea minunata, asa cum o istoriseste Sfantul Evanghelist Luca, pentru ca in cuprinsul ei constatam o atitudine a Sfantului Apostol Petru in care se vede supunere cu mintea fata de Mintuitorul nostru Iisus Hristos, de fapt e inceputul uceniciei Sfantului Apostol Petru. Cum? Se spune in Sfanta Evanghelie de la Luca, citim aceasta in capitolul al cincilea, ca Simon si cu Andrei si cu cei impreuna cu dinsii isi spalau mrejile, gata sa mearga spre casa, dupa o noapte in care n-au pescuit nimic. Si Domnul Hristos a zis, dupa ce i-a invatat pe oamenii adunati in jurul Lui pe tarmul marii, dupa ce i-a invatat din barca lui Simon, a zis: "Mina la larg si aruncati mrejile spre pescuire"; si Petru a zis atunci: "Doamne, toata noaptea ne-am trudit si nu am prins nimic, dar pentru cuvantul Tau arunc mreaja in mare" (Luca 5, 4-5). Sfantul Apostol Petru s-a supus atunci cu mintea lui Dumnezeu fara discutie.

Cine se supune cu mintea Mintuitorului nostru Iisus Hristos acela-i totdeauna biruitor. Nu se poate sa nu vada minuni in viata lui cind se supune cu mintea, in intelesul acesta ca, de pilda, Domnul Hristos spune sa iertam si nu ne-ar conveni sa iertam, dar ne silim sa iertam, e o supunere cu mintea si vedem minunea linistirii sufletului si o mare bucurie pentru noi.

Un alt text asupra caruia ma opresc adeseori este spalarea picioarelor, la Cina cea de Taina. E un lucru extraordinar, iubiti credinciosi, sa te gandesti ca Domnul Hristos este, fiti atenti, Dumnezeul care spala picioarele omului. Deci Domnul Hristos, ca Dumnezeu si om, a spalat picioarele oamenilor. E o coborare si aceasta. E o coborare ca sa il ridice pe om, ca sa ii dea omului cinstire. In aceasta lucrare a Mintuitorului, de coborare pina la faptul acesta de a spala picioarele omului, Sfantul Apostol Petru a avut o ezitare. N-a mai avut atitudinea de la pescuirea minunata, nu s-a mai supus cu mintea, ci s-a impotrivit cu mintea. Si a zis: "Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?". Si atunci Domnul Hristos a zis: "Ceea ce fac Eu, tu nu intelegi acum, dar mai tarziu vei intelege". Si Sfantul Apostol Petru, statornic in impotrivirea lui, a zis: "Niciodata n-o sa-mi speli mie picioarele". Si a spus Domnul Hristos: "Daca nu te voi spala, nu ai parte cu Mine" (Ioan 13, 6-8). Cu alte cuvante, daca nu te lasi modelat, daca nu te lasi sa fac Eu ce trebuie sa fac cu tine, daca te impotrivesti, nu ai parte cu Mine, te impotrivesti si nu poti fi impreuna cu Mine.

Nu se compenseaza prin ascultare lipsa de la slujba. Nu e corect.

Carti Ortodoxe
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact