URCUSUL DUHOVNICESC

• « Inapoi
• Inainte »

Sa ne cercetam pe noi insine unde suntem, ca sa stim ce trebuie sa facem pentru a fi unde trebuie sa fim!

Se vorbeste despre o carte a vietii. Si exista o carte a vietii, dar nu in afara de noi, ci in noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizarile lui interioare. Cineva care Ii slujeste lui Dumnezeu nu se poate sa nu aiba o prezentare care sa aduca aminte de Dumnezeu, sa aduca aminte de o viata superioara.

Fericitul Augustin zice ca "tatal omului mare este copilul" si are dreptate. Are dreptate in intelesul ca omul mare mosteneste pe copil. Nu poti ajunge om mare inainte de a fi mic. Si daca ajungi mare inseamna ca ai fost mic si acumulezi in tine pe cel mic facut mare. Si apoi omul mare strabate prin viata si acumuleaza multe lucruri din afara, acumuleaza multe lucruri pe care el insusi si le-a pregatit prin atitudini, prin felul de a fi, prin acumularile pe care le-a facut si le-a insumat in sine.

Noi suntem intr-un fel proprii nostri parinti. Din punct de vedere al formarii duhovnicesti noi suntem proprii nostri parinti. Bineinteles, aducem din strafunduri de existenta, din mosi-stramosi, aducem asa cum aducem figura parintilor nostri intr-o alta editie, asa cum aducem figura bunicilor nostri intr-o alta existenta, tot asa aducem si o realizare din ceea ce facem noi si o proiectam apoi mai departe, fiecare in felul nostru. De aceea e nevoie si de o indrumare, de o atentionare, de niste jaloane pe care sa le aiba in vedere fiecare si sa stie ca de el depinde fericirea sau nefericirea lui in viata, fericirea sau nefericirea lui la batrinete. Sigur, sunt lucruri si in afara de noi, si anume noi suntem o sinteza, o sinteza a celor dinaintea noastra.

Domnul Hristos vrea sa ne impodobim cu virtutile copilariei la tinerete si la batrinete, in toata vremea, pentru ca omul in fiecare clipa este un rezumat al propriei sale existente.

Noi suntem asa cum e lumina, lumina care e compusa. Cei care ati studiat fizica stiti ca lumina e compusa, nu e ceva simplu asa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Asa e si viata omului. Cum exista un spectru al luminii, exista si un spectru vital, niste antecedente care intra in componenta noastra si de care nu putem face abstractie. Si apoi toate lucrurile acestea, in sinteza care suntem noi la tinerete si la batrinete, le ducem mai departe in vesnicie in noi si le lasam lucratoare pentru cei din jurul nostru. Asa ca e foarte mare lucru ca cineva sa aiba aceasta constiinta, sa se gandeasca si la responsabilitatea proprie, pentru el si pentru altii.

Intr-o alcatuire din slujba de la inainte-praznuirea Schimbarii la Fata se spune asa: "Munte inalt avind noi inima curatita de patimi, sa vedem Schimbarea la Fata a lui Hristos care lumineaza mintea nostra". Fiti atenti: "Munte inalt avind noi inima curatita de patimi". Asta inseamna ca Domnul Hristos nu s-a schimbat o singura data la fata in Muntele Taborului. Asta este Schimbarea la Fata din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la fata se realizeaza in orice suflet care are inima ca un "munte inalt", inima curatita de patimi fiind ca un munte inalt in care apare Domnul Hristos altfel decat L-au vazut cei care n-au avut inima curatita de patimi.

Omul trebuie sa se angajeze la ceva, sa nu astepte rezultatele finale inainte de a face ceea ce duce la rezultatele finale.

Iubiti credinciosi, uitam, prea mult uitam. Uitam cind vrem sa cunoastem mult.

URMAREA LUI HRISTOS

De obicei, noi ne tot uitam in dreapta si in stinga si am vrea sa stim unele si altele despre altii, dar nu ne gandim destul de mult sa-I urmam Domnului Hristos independent de ceea ce fac altii. Chiar daca nu se creeaza o atmosfera pentru urmarea lui Hristos, noi sa fim dispusi sa-I urmam Domnului cum a zis catre Sfantul Apostol Petru: "Ce-ti este tie, tu urmeaza-Mi Mie". Nu stiu daca ne-am gandit vreodata ca cuvantul acesta "Tu urmeaza-Mi Mie", este ultimul cuvant rostit de Domnul Hristos cuprins in Sfanta Evanghelie de la Ioan.

Viata nu se traieste prin comparatie.

VADIM TUDOR

Ne-am intilnit o data la manastire. O venit sa-mi dea o carte, i-am dat si eu una de Zorica Latcu, si zice el: "Eu v-am vazut pe dumneavoastra de mai multe ori - deci el o mai fost la manastire, cu mine n-o vorbit - iar dumneavoastra nu m-ati vazut pentru ca Dumnezeu e nedrept". Cred ca o vrut sa spuna ca Dumnezeu la unii le-o dat vedere iar la altii nu le-o dat, si deci e nedrept ca nu le-o dat si la ceilalti care n-au vedere. Si-am zis: "Poate Dumnezeul lui Vadim Tudor, dar al meu ii perfect!"

VEDEREA

Daca lipsa vederii trupesti este o exceptie, lipsa vederii sufletesti parca este regula generala!

Este important de stiut ca mai ales doua lucruri trebuie sa vada omul in aceasta lume ca sa fie intr-adevar cu lumina sufleteasca. Sa vada pe Dumnezeu si lucrurile lui Dumnezeu. Sa nu va-nchipuiti ca cineva care vede pe Dumnezeu, isi ridica ochii spre cer si-L vede pe Dumnezeu undeva in nori, sau undeva in Soare, sau undeva in stele, sau undeva in Luna, sau ca o umbra, sau ca stiu eu ce, cum vin unii si spun: "Parinte, eu am vazut pe Domnul Hristos cum Il vedem in icoane s.a.". Nu-i vorba de asa ceva. Pe Dumnezeu Il vezi atunci cind stii ca nu-L poti vedea!

Si mai trebuie sa vedem ceva. Ce? Pacatele noastre. Cine nu-si vede pacatele inca nu a vazut ce trebuie sa vada!

In Pateric se spune ca un frate l-a interbat pe un parinte: "Ce zici parinte de cei care au vedenii cu ingeri?". Si parintele a zis: "Frate, eu ii fericesc pe aceia care si vad pacatele lor".

Cine si vede pacatele? Numai acela le vede care nu ia aminte la pacatele altora. Acela-si vede pacatele care stie ca el este pacatos si nu altii-s pacatosi, sau acela care stie ca mai sunt si alti pacatosi, dar nu ia aminte la pacatele altora, ci ia aminte la pacatele sale.

Unde trebuie sa privim noi ca sa vedem pe Domnul Hristos? In doua locuri mai ales: in Sfanta Evanghelie, sa citim Sfanta Evanghelie care ni-L descopera pe Domnul Hristos si care, de fapt, este intr-un fel cer. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca: "Citirea Scripturilor este deschiderea cerurilor". Deci cerul nostru cel pamintesc este Sfanta Evanghelie! Acolo ni se descopera Domnul Hristos, ni se arata Domnul Hristos, bineinteles daca avem cuget curat.

Si mai putem privi undeva unde se descopera Domnul Hristos oamenilor care citesc Sfanta Scriptura. Se descopera in noi insine, in inima noastra!

La Cuviosul Dorotei este o istorisire despre unul care, stind pe marginea drumului, l-au vazut trei care au trecut pe linga el. Si unul a zis: acesta este tilhar si vrea sa pindeasca sa fure. Altul a zis: acesta-i un desfrinat si vrea sa gaseasca ocazie de desfrinare. Si altul a zis: uite! acesta si la marginea drumului si-a gasit loc de rugaciune. De fapt, noi nu stim cum era acela pe care l-au vazut cei trei, dar stim ca fiecare si-a proiectat asezarea lui sufleteasca asupra lui. Cel care l-a vazut pe cel de la marginea drumului ca pe un om care se roaga, desigur, el insusi era un rugator si oriunde se gasea, inalta rugaciune catre Dumnezeu. Asa se intimpla cu noi toti: fiecare proiectam din noi asezarea sufleteasca.

VIATA

Sa stiti ca eu totdeauna am fost pentru echilibru, pentru o viata asa cum se desfasoara viata in natura, fara zgomot, chiar daca exista si un zgomot pe care nu­l auzim, dar noi nu stim de zgomotul acela decat in imprejurari unice. De pilda, se spune undeva ca Sfanta Ecaterina de Sienna odata, intr­o vedenie, si­a pus urechea la picioarele Domnului Hristos, unde au fost ranile de la cuie, si a intrebat­o Domnul Hristos ce aude. Si ea a zis: "Aud o caldare, o caldare care fierbe". Si a tras Sfanta Ecaterina concluzia ca ar fi iubirea care pulseaza inauntru. Zica cineva ce va vrea sa zica, in realitate, circulatia sanguina se desfasoara cu un fel de zgomot. Eu am auzit in doua cazuri, la oameni care fac dializa, un zgomot, ca si cum ar curge un rau. Acum, viata e fara zgomot, pentru ca noi nu auzim aceste lucruri decat in cazuri speciale. Deci cum nu­i viata cu zgomot, asa nu trebuie sa fie nici rugaciunea cu zgomot, ci trebuie sa fie naturala, asa cum e si respiratia, naturala. Deci fara crispari si fara altceva de felul acesta.

VIATA SPIRITUALA

Am citit odata o carte despre staretii rusi si nu mi-a mai ramas din cartea aceea decat o singura afirmatie, o singura fraza: "Nu poti sa-i ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare". Este o fraza cat o carte! Este o invatatura pe care ar trebui s-o avem in constiinta noastra si sa ne gandim la ea.

Mi-aduc aminte, cind eram copil, ca am venit de la Ocna Sibiului pe jos, vreo 9 km, cu parintii mei; m-au mai luat in brate, m-au mai lasat pe jos, ma dureau picioarele, mi-era greu si ziceam: "Hai sa mai stam putin..., hai sa mai mergem". De aici mi-am dat eu seama ca trebuie sa ai o intelegere speciala fata de cei mici.

Daca este adevarat lucrul acesta pentru viata fizica, este adevarat si pentru viata spirituala, pentru viata sufleteasca. Nu-i poti cere unui om mic din punct de vedere spiritual, sa faca lucruri mari, ca unul care este inaintat in viata spirituala.

Domnul Hristos n-a legat mintuirea de o singura fapta, ci a legat mintuirea de viata cea noua pe care trebuie sa o duca credinciosul.

In locul in care se gaseste se mintuieste omul. Am citit cindva predicile Sfantului Ioan Gura de Aur despre pocainta, si acolo, intr-una din predici, este urmatoarea afirmatie: "Adam, in rai fiind, a cazut; si Lot in Sodoma fiind s-a mintuit; nu s-a mintuit regele Saul in palat imparatesc, ci s-a mintuit Iov pe o gramada de gunoi". Deci lucrurile trebuie facute cu nadejdea la Dumnezeu unde te gasesti. Noi zicem la slujba: "Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Nu zicem: numai o parte din viata noastra. Toata viata noastra sa o traim in asa fel incat sa fie o slujba adusa lui Dumnezeu. Asta este esential.

Daca luam aminte la acest cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, constatam ca nu locul, ci asezarea sufleteasca il ajuta pe om ca sa fie implinit. Sa ne mai gandim apoi ca Sfantul Petru Damaschin spune ca a vazut mintuire si cadere si in pustiu, si in viata obisnuita, si-n calugarie, si-n casatorie, si sa ne mai gandim ca el afirma ca "de va lasa omul voile si cugetele sale si va face voia si cugetul lui Dumnezeu, in toata lumea asta nu se va gasi nici loc, nici lucru ca sa-i impiedice mintuirea".

Viata spirituala nu consta numai in limpezirea sufletului, ci consta in adaosul de virtute care ne aseamana cu Dumnezeu.

• « Inapoi
• Inainte »