IADUL

Iadul are loc acolo unde omul este lipsit de Dumnezeu, unde nu simte prezenta lui Dumnezeu, dar unde se simte prezenta lui Dumnezeu nu mai poate fi iad.

Iadul l-au creat cei care au fost vrednici de iad, mai intai ingerii cazuti si dupa aceea oamenii care sunt vrednici de iad si care ajung intr-o stare de iad, aceia sunt in iad, dar nu ajung undeva unde s-au creat niste conditii de iad. Conditiile de iad le creeaza omul si in lumea aceasta, cind face rele, cind e facator de rautate, aduce in jurul lui o atmosfera neplacuta, este o atmosfera de iad, dar iadul nu exista de la sine ca o realitate in care intri. Ai facut un rau si intri acolo ca si cum ai intra in inchisoare, ci iadul este iadul tau, iadul in care ajungi, din care nu poti iesi, zbuciumul launtric de pe urma pacatelor, nelinistea sufleteasca, toate acestea sunt stari de iad cu care incepe iadul aici pe pamint, asa cum incepe de altfel si raiul pentru cei credinciosi aici pe pamint si se continua si dincolo de lumea aceasta.

Noi nu consideram o spatialitate oarecare a iadului. Si pina la urma adevarul este ca iadul e acolo unde e omul cazut.

IERTAREA

La noi la manastire a fost un parinte care a scris un fel de roman. Nu era cine stie ce, el credea ca-i mare lucru. Si acolo era vorba de o fata care trebuia sa-l ierte pe cineva care i-a facut niste necazuri, si zice fata, cumva, asa, in doi peri, ca: "Dumnezeu sa te ierte". Nu i-a spus ca-l iarta. Si atunci eu am zis: stii de ce a zis fata aceea ca nu-l iarta, sau nu i-a spus direct ca-l iarta? Pentru ca seamana cu tata-sau. Adica cu autorul.

Iertarea din inima este iertarea care nu mai pomeneste raul. Sfantul Isidor Pelusiotul zice: "Raul sa il scri pe apa". Cine poate scrie pe apa? Nimeni. Asta inseamna sa nu mai iei aminte la raul pe care ti l-a facut cineva, sa fi iertator si sa ierti deplin.

IERUSALIMUL

Unii dintre credinciosi doresc sa ajunga la Ierusalim. Dumnezeu sa le ajute, sa ajunga sa vada locurile pe unde a umblat Domnul Hristos. Unii nu doresc sa ajunga acolo, multumindu-se cu ceea ce au aici. Si de fapt noi prin Sfanta Evanghelie avem tot ce este acolo.

INCINERAREA

Este admisa de Biserica Ortodoxa incinerarea mortilor?

Nu, deocamdata nu e admisa, dar cred ca cu vremea va trebui sa o admita si Biserica noastra, dat fiind faptul ca sunt conditiile care sunt acuma si nu mai au oamenii loc in pamint. Dar deocamdata Biserica Ortodoxa nu e pentru incinerare.

INIMA

Sfantul Grigorie Palama marturiseste ca inima este singurul organ trupesc al fiintei care face legatura intre minte si trup. Explicati aceasta afirmatie.

Draga, sfantii au gandit in contextul existentei lor, in limbajul in care vorbeau oamenii. Si Sfantul Isaac Sirul spune un cuvant care e asemanator cu acesta, si anume ca: "Lacrimile sunt puse intre minte si trup ca semne in trup pentru asezarea mintii". Tot asa ceva cred ca gandeste si Sfantul Grigorie Palama, ca mintea se manifesta in sentimentele inimii.

INTENTIILE

Dumnezeu primeste si intentiile omului, nu primeste numai faptele omului.

INVIDIA

Cind esti nemultumit cu binele altuia, cu progresul altuia si te intristezi pentru asta, in tine lucreaza patima invidiei, patima intristarii. Si se spune undeva in Scriptura ca intristarea usuca oasele, pe cind bucuria infloreste fata.

ISIHASMUL

A venit odata Mitropolitul nostru de la Sibiu, I.P.S. Antonie, si zice catre mine: "Ai vreun isihast aici in manastire?". Si zic: "Nu am nici unul si nici eu nu sunt". Zice Inalt Prea Sfantitul: "Sa stii ca la Sibiu sunt multi". Adica acum e foarte multa lume preocupata, mai ales tinerii, de isihasm. Vor sa faca niste lucruri extraordinare si nu le fac pe cele obisnuite. De exemplu la biserica nu se duc, dar vor sa faca pe isihastii. Nu se poate. Intai trebuie sa faci ce fac toti si dupa aceea poti sa faci si ce fac numai unii. Pentru isihasm trebuie sa ai o structura speciala, sa fii ales de Dumnezeu pentru viata aceasta de unul singur, de retragere totala, sa fii implinit prin Dumnezeu. Acestia sunt foarte putini. Eu sa stiti ca sunt de 70 de ani impliniti si inca nu am intilnit nici un isihast.

ISPITELE

Ispitele fiind indemnuri spre pacat pot duce nu numai la pacat, ci pot duce si la virtute.

Credinciosul trebuie sa faca fata ispitelor care ii vin. El trebuie sa se pregateasca spre a face fata ispitelor: "Cauta doctor inainte de boala si roaga-te inainte de ispita" spune Sfantul Isaac Sirul; "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita" (Matei 26, 41).

Parintii spun ca diavolul ispiteste la rau pe fiecare om dupa inclinatiile pe care le are fiecare.

Carti Ortodoxe
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact