FIUL RISIPITOR

• « Inapoi
• Inainte »

In pilda cu fiul risipitor se spune despre un fiu risipitor si despre un fiu nerisipitor si despre un tata primitor. Asa mult imi place mie de acest tata primitor! Ce m-as bucura sa pot fi si eu tot asa de primitor fata de cei care ajung la mine si pe care ar trebui sa-i ajut mai mult decat ii pot ajuta, sa am inima de tata primitor. Eu sa stiti ca pilda cu fiul risipitor as numi-o mai bine pilda cu tatal primitor. De ce? Pentru ca nu invatam atata de la fiul risipitor - mai ales ca a fost risipitor si ca s-a intors la tatal, asta-i bine sa invatam -, ci mai ales invatam de la tatal primitor, cat de bun a fost tatal cu fiul risipitor. E toata Evanghelia cuprinsa aici in pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru ca fiul risipitor il inchipuie pe omul pacatos, fiul care a ramas acasa il inchipuie pe omul drept care se increde in dreptatea lui, iar tatal este Dumnezeu, care e bun si primitor. E ceva extraordinar si mie imi place sa observ un lucru care nu prea il observa multi: cind s-a intors fiul si s-a intilnit cu tatal si a zis: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" si nu a mai zis celelalte, nu a zis tatal sau: zi de vreo suta de ori, ca apoi te iert. E un lucru care trebuie observat, ca noi zicem: "Doamne miluieste-ma", "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" si ne e frica ca nu am zis de destule ori si ca trebuie sa mai zicem, sa mai zicem, sa mai zicem. Sa zicem, dar nu cu gandul ca Dumnezeu nu ne-ar milui daca nu am mai zice, ci cu gandul ca in felul acesta ne facem rinduiala in minte, ne facem rinduiala in viata. Si ziceam eu ca tatal, avind inima de tata, a lucrat cu inima de tata, a alergat inaintea lui, nu a asteptat sa vada ce face, nu l-a pus in studiu, nu a stat sa vada ce zice. De ce? Pentru ca nu era cercetator stiintific, nu era psihiatru, nu era psiholog, ci era tata. Un tata nu poate, daca are inima de tata, nu poate astepta, nu poate sa puna in studiu o desfasurare, ci se angajeaza in primire. Asta a facut tatal fiului risipitor, asta trebuie sa facem si noi - daca Îi slujim lui Dumnezeu - tuturor celor care au trebuinta de bunatatea noastra.

FOSTII DETINUTI POLITICI

Cind eram elev la liceu, in Timisoara, aparea o revista pentru elevi intitulata Tara visurilor noastre. Cu mult inainte de aceasta, am auzit niste versuri, scrise de unul care, dupa aceea, a devenit detinut politic, poetul si scriitorul Vasile Copilu Chiatra. Si el avea o poezie care incepea asa:

"Pentru tara asta de tamiie si cer,

Ce-as mai putea, Doamne, sa-ti cer?".

Intre aceste doua ziceri, "Tara visurilor noastre" si "Pentru tara aceasta de tamiie si cer", as pune pe fostii detinuti politici, pe cei care au suferit in vreun fel oarecare si pe cei care au cautat sa faca o tara a visurilor noastre, o tara de tamiie si cer.

Au fost oameni care nu s-au multumit cu viata comuna, care au cautat sa faca ceva pentru tara aceasta. S-au gasit oameni care au zis "nu", cind multi au zis "da", la niste ganduri, la niste conceptii, la niste atitudini, din care lipsea natiunea rom_na. Au zis "nu", si poate ca mai mult decat atat n-au putut sa faca, decat sa zica "nu". Nu s-au confruntat cu cei care au zis "da". Unii dintre ei au fugit in pustia simtita.

In comentariul la Apocalipsa al Sfantului Andrei al Cezareii se spune ca in vremurile cele de pe urma - intelegand autorul Apocalipsa ca pe o carte a viitorului - unii dintre oameni vor fugi in pustia gandita, altii vor fugi in pustia simtita, iar altii sunt vitejii care se prezinta cu credinta lor oriunde si oricind. In pustia gandita au fugit toti aceia care n-au putut spune "nu", dar n-au zis nici "da", ci s-au impacat cu situatia, asa cum a fost, si au cautat sa salveze ce s-a putut salva, intr-o vreme straina de Dumnezeu, straina de natiunea rom_na. Au fost altii care au zis "nu", am putea zice cu jumatate de gura, mai ales in sufletul lor, si au fugit din calea celor care au zis "da"; s-au dus dintre oameni, s-au refugiat in pustia simtita si au stat acolo cu gandul la alte vremi, pentru ca altceva n-au putut sa faca. (...) Dar viteji au fost numai aceia care au spus cu cuvantul "nu!" si au spus si cu viata "nu!".

Acum se pune o intrebare, intrebare pe care ar trebui sa si-o puna toti care mai sunt in viata dupa ce s-au intimplat cate s-au intimplat. Ar fi cazul sa se intrebe: Cum ii cu tara visurilor noastre? Am avut un vis pentru tara? Ce am facut, cind am putut sa facem ceva, si nu numai cind am suferit intre peretii unei inchisori? Ce am facut noi dupa ce am venit de acolo? Ce am salvat din ceea ce poate sa fie salvat? Cu ce am contribuit ca tara aceasta sa fie de tamiie si cer?

Se zicea mai demult ca-i bine sa mori pentru o idee. Dar daca poti sa traiesti pentru o idee, este mai mult decat sa mori pentru o idee.

Mi-a spus un preot (Vasile Glodeanu il chema, a fost si el in inchisoare, ca detinut politic): "Cum m-am rugat in inchisoare, nu m-am rugat niciodata". Apoi, credinta din inchisoare, daca a fost o realitate de felul acesta, trebuie adusa si in afara zidurilor inchisorii. Deci, sa ne intrebam cu totii, ce am facut ca tara aceasta sa fie tara visurilor noastre? Ce am facut ca tara noastra sa fie "Tara de tamiie si cer"?

Sa ne cercetam pe noi insine si pe cei de odinioara, care au avut atitudini mai precise si mai sigure. Sa se gandeasca fiecare daca le-a avut totdeauna si le au si acum! Ganditi-va, de pilda, cati ati rupt vreun afis cu vreo scena pornografica? Cati ati inchis televizorul cind ati vazut vreo spurcaciune? Cati v-ati gandit la copiii vostri, sa nu vada dezgolirile pe care le pot vedea de multe ori chiar in propria lor familie? Ca numai asa poti sa zici ca faci ceva cu adevarat pentru Dumnezeu, ca faci ceva cu adevarat pentru tara aceasta, pe care o dorim sa fie de tamiie si cer.

• « Inapoi
• Inainte »