Despre deosebire, unire si intrupare

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XI

Despre firea considerata in specie si in individ. Despre deosebire, unire si intrupare. Cum trebuie inteleasa expresia: "O singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvantul"

Firea se intelege sau abstract - caci nu exista prin sine insasi - sau comun in toate ipostasele de aceeasi specie, unindu-le, si se numeste fire considerata in specie, sau integral prin adaugarea accidentelor, asa cum exista intr-o ipostasa, si se numeste fire considerata in individ; ea este aceeasi cu cea considerata in specie. Dumnezeu Cuvantul intrupat nu a luat nici o fire care se intelege in chip abstract - caci aceasta nu este intrupare, ci inselaciune si aparenta de intrupare - si nici pe cea considerata in specie - caci n-a luat toate ipostasele - ci a luat pe cea considerata in individ, care este aceeasi cu cea considerata in specie - caci a luat parga framantaturii noastre. Aceasta n-a existat prin sine insasi si n-a fost mai inainte individ ca sa fi fost luata ca atare de El, ci a fost o fire care a existat in ipostasa Lui. Caci insasi ipostasa lui Dumnezeu Cuvantul s-a facut ipostasa trupului, si, potrivit acesteia, "Cuvantul s-a facut trup" (Ioan I, 14.), fara sa se schimbe Cuvantul, trupul s-a facut Cuvant fara sa se modifice trupul, iar Dumnezeu s-a facut om. Cuvantul este Dumnezeu si omul este Dumnezeu, din pricina unirii ipostatice. Prin urmare, este acela si lucru a spune firea Cuvantului si firea considerata in individ. Caci prin aceasta nu se indica in sens propriu si exclusiv nici individul, adic a ipostasa, nici comunul ipostaselor, ci firea comuna considerata si studiata in una din ipostase.

Altceva este unirea si altceva este intruparea. Unirea indica numai legatura; ea nu indica si cu cine s-a facut legatura, intruparea, insa, este acelasi lucru cu a spune inomenire, si indica unirea cu trupul, adica cu omul, dupa cum si inrosirea fierului indica unirea cu focul. Insusi fericitul Chiril in scrisoarea a doua catre Suchensos, interpretand cuvintele "o singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvantul", spune astfel: "Daca atunci cand am spus o singura fire a Cuvantului, am fi tacut fara sa adaugam "intrupata", ci am fi exclus intruparea, poate ca ar fi avut o oarecare crezare cuvantul lor, cand prefacandu-se intreaba: Daca "in intregime" este o fire, unde este "desavarsirea in omenire"? Sau: cum exista fiinta cea asemenea noua? Dar pentru ca prin expresia intrupata" s-a introdus desavarsirea in omenire si indicarea fiintei noastre, sa inceteze de a se sprijini pe un toiag de trestie" (Epistola XLVI, Migne PG, LXXVI, col. 244 A.), in acest text Sfantul Chiril a pus firea Cuvantului in loc de fire. Daca ar fi luat firea in locul ipostasei, ar fi fost firesc sa spuna acelasi lucru si fara cuvantul "intrupat", caci nu gresim daca spunem in chip absolut o singura ipostasa a lui Dumnezeu Cuvantul. De asemenea si Leontie Bizantinul (Leontie Bizantinul (+ 542) este cel mai subtil teolog al epocii lui Iustinian. Lui i se datore ste crearea teoriei "enipostasierii" pe care o aplica hristologiei si de care se foloseste foarte mult Sf. Ioan Damaschin. El a inteles cel mai bine acordul care exista intre formulele efesene si calcedoniene si s-a silit sa "arate acest acord si mai cu seama sa convinga pe monofiziti ca pot fi calcedonieni fara sa fie nestorieni". Despre raportul lui Leontie cu calugarii sciti sa se vada: Pr. V. Sibiescu, Calugarii sciti, Sibiu, 1936.) a inteles expresia raportand-o la fire si nu la ipostasa. Dar in apologia celui de al doilea anatematism indreptat catre reprosurile lui Teodoreit ( Teodoret (+ c. 460), episcopul Cirului, a fost figura cea mai reprezentativ a a scolii din Antonia. Despre Teodoret sa se vada: D. Fecioru, op. cit, nota 9, p. 129-130), astfel zice fericitul Chiril: "Firea Cuvantului, adica ipostasa, care este insusi Cuvantul", Astfel expresia firea Cuvantului nu indica nici numai ipostasa si nici comunul ipostaselor, ci firea comuna considerata integral in ipostasa Cuvantului.

S-a spus deci ca firea Cuvantului s-a intrupat, adica s-a unit cu trupul. Pana acum insa n-am auzit ca firea Cuvantului a suferit in trup, ci am fost invatati ca Hristos a suferit in trup. Pentru aceea expresia "firea Cuvantului" nu indica ipostasa. Ramane deci sa spunem ca a fi intrupat inseamna a fi unit cu trupul, iar a se face Cuvantul trup inseamna ca insasi ipostasa Cuvantului a devenit in chip neschimbat ipostasa trupului. S -a spus de asemenea, ca Dumnezeu s-a facut om si ca omul s-a facut Dumnezeu - caci Cuvantul fiind Dumnezeu s-a facut fara schimbare om. N-am auzit deloc ca Dumnezeirea s-a facut om, sau s-a intrupat sau s-a inomenit. Am fost invatati, insa, ca Dumnezeirea s-a unit cu omenirea in una din ipostasele ei. S-a spus, de asemenea, ca Dumnezeu capata forma sau fiinta straina, adica a noastra. Caci numele "Dumnezeu" se da fiecareia dintre ipostase, dar numele "Dumnezeire" nu putem sa-l dam ipostaselor. Caci n-am auzit ca Dumnezeire este numai Tatal sau numai Fiul sau numai Sfantul

Duh. Cuvantul Dumnezeire indica firea, iar cuvantul Tata indica ipostasa, dupa cum si omenirea indica firea, iar Petru indica ipostasa. Cuvantul "Dumnezeu" indica si comunul firii, dar se da prin derivatie si fiecareia din ipostase, in acelasi fel si cu cuvantul "om". Dumnezeu este cel care are fire dumnezeiasca, iar om cel care are fire omeneasca. Pe langa acestea toate, trebuie sa se stie ca Tatal si Duhul Sfant sub nici un motiv nu au participat la intruparea Cuvantului decat numai prin minuni, bunavointa si voire.

• « Inapoi
• Inainte »