Despre Sfanta Treime

CAPITOLUL VIII

Despre Sfanta Treime

Prin urmare, noi credem intr-un singur Dumnezeu, intr-un singur principiu, fara de inceput, necreat, nenascut, nepieritor si nemuritor, vesnic, infinit, necircumscris, nemarginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricacios, impasibil, imuabil, neprefacut, nevazut, izvorul bunatatii si al dreptatii, lumina spirituala, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaste cu nici o masura, ci se masoara numai cu propria ei vointa.

Caci poate pe toate cate le voieste. Creeaza toate fapturile, vazute si nevazute, le tine si le conserva pe toate, poarta grija de toate, le stapaneste pe toate le conduce si imparateste peste ele in o imparatie fara de sfarsit si nemuritoare fara sa aiba potrivnic, pe toate le umple si nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, il tine si il domina. Strabate toate fiintele fara sa se intineze, este mai presus de toate, este in afara de orice fiinta, pentru ca este suprafiintiala, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desavarsire. Ea delimiteaza toate incepatoriile si toate cetele si sta mai presus de orice incepatorie si ceata, este mai presus de fiinta, de viata, de cuvant, de idee.

Este insasi lumina, insasi bunatatea, insasi viata, insasi fiinta, pentru ca nu are existenta sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existentei pentru cele care exista, al vietii pentru cei vii, al ratiunii pentru cei care participa la ratiune si pentru toti cauza bunatatilor. Cunoaste toate inainte de facerea lor.

Credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur principiu, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostase desavarsite, dar adorata intr-o singura inchinaciune, marturisita si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd. Credem in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, in care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicand: "Botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh"( Matei XXVIII, 19). Credem intr-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora.

Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfantului Duh. Credem si intr-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal inainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Cand spunem ca Fiul este mai inainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este in afara de timp si fara de inceput. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui"( Evrei I, 3), intelepciunea si puterea cea vie (I Corinteni I, 24), Cuvantul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavarsita si vie a nevazutului Dumnezeu (Coloseni I, 15), nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna impreuna cu Tatal si in Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de inceput.

Caci n-a fost candva Tatal, cand n-a fost Fiul, ci o data cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind inainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata in a deveni Tata, lucru mai rau decat orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta in a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire.

Este insa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru inceput cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare in ipostasa Tat alui, anume ca nefiind dintru inceput Tata a devenit pe urma Tata. In adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Zidirea si crearea, insa, este un act extern, in care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.

La Dumnezeu, singurul impasibil, neschimbat, imuabil si totdeauna la fel, atat nasterea cat si crearea este impasibila. Caci fiind prin natura impasibil si nestricacios, deoarece este simplu si necompus, nu este supus patimii si nici stricaciunii, atat in nastere cat si in creare, si nici nu are nevoie de ajutorul cuiva. Pentru ca cel care naste sa nu sufere schimbare si sa nu fie Dumnezeu intai si Dumnezeu pe urma si sa primeasca adaugire, nasterea la El este fara de inceput si vesnica, deoarece este opera firii Sale si provine din fiinta Lui. Crearea la Dumnezeu este opera vointei si nu este coeterna cu Dumnezeu, caci ceea ce se aduce de la neexistenta la existenta nu poate sa fie coetern cu cel fara de inceput si cu cel care exista pururea.

Omul si Dumnezeu nu lucreaza la fel. Omul nu aduce nimic de la neexistenta la existenta, ci ceea ce face o executa din materia pe care o are mai dinainte; el nu voieste numai, ci si cugeta mai intai si-si imagineaza in minte ceea ce are sa faca si apoi lucreaza cu mainile, sufera truda si osteneala, ba de multe ori nu reuseste, prin faptul ca lucrul nu se face cum voieste. Dumnezeu, insa, voind numai, a adus toate de la neexistenta la existenta. Tot astfel nici nu naste Dumnezeu la fel cu omul. Caci Dumnezeu, fiind in afara de timp, fara de inceput, impasibil, incoruptibil, necorporal, unic, fara de sfarsit, naste in afara de timp, fara de inceput, impasibil, incoruptibil si fara de impreunare. Nasterea lui incomprehensibila nu are nici inceput, nici sfarsit. La Dumnezeu nasterea este in afara de timp, pentru ca este imuabil; este nestricacioasa, pentru ca este impasibil si necorporal; este fara de impreunare, tot din pricina ca este incorporal si din pricina ca numai unul Dumnezeu n-are nevoie de altcineva; este fara de sfarsit si fara de incetare, din cauza ca este fara de inceput si in afara de timp, fara de sfarsit si exista totdeauna in acelasi mod. Caci ceea ce este fara de inceput este si fara de sfarsit. Dar ceea ce este fara de sfarsit prin har, negresit, nu este si fara de inceput, dupa cum sunt ingerii.

Prin urmare Dumnezeu, care exista totdeauna, naste pe Cuvantul Sau, care este desavarsit, fara de inceput si fara de sfarsit, pentru ca Dumnezeu sa nu nasca in timp, El, care are firea si existenta mai presus de timp. Omul, insa, evident, naste intr-un chip contrar, deoarece el se afla sub legea nasterii, a distrugerii, a stricaciunii, a inmultirii, este imbracat cu trup si poseda in firea sa partea barbateasca si femeiasca. Si aceasta din urma pentru motivul ca partea barbateasca are nevoie de ajutorul partii femeiesti. Dar milostiv sa fie cel care este mai presus de toate si care depaseste orice gandire si intelegere.

Sfanta sobornica si apostolica Biserica invata ca Tatal exista deodata cu Fiul lui Unul-Nascut, care din El s-a nascut, in afara de timp, fara de stricaciune, impasibil si incomprehensibil. Cum, numai Dumnezeul tuturor lucrurilor stie. Dupa cum focul exista deodata cu lumina din el si nu este mai intai focul si pe urma lumina, ci deodata; si dupa cum lumina se naste totdeauna din foc si este totdeauna in el fara sa se desparta deloc de el, tot astfel si Fiul se naste din Tatal, fara sa se desparta deloc de El, ci este pururea cu El. Dar cu toate ca lumina se naste in chip nedespartit din foc si ramane totdeauna cu el, totusi nu are o ipostasa proprie deosebita de ipostasa focului, deoarece lumina este o calitate naturala a focului. Fiul, Unul-Nascut al lui Dumnezeu, insa, desi este nascut din Tatal in chip nedespartit si neindepartat si ramane pururea cu El, totusi are o ipostasa proprie deosebita de ipostasa Tatalui.

Cuvantul se numeste si "stralucire"( Evrei I, 3), din cauza ca s-a nascut din Tatal fara impreunare si in chip impasibil, in afara de timp, nestricacios si nedespartit. Se numeste Fiu si "chip al ipostasei p arintesti"( Evrei I, 3), din pricina ca este desavarsit, enipostatic si intru totul asemenea Tatalui, afara de nenastere. Se numeste "Unul-Nascut"( Ioan I, 14, 18; III, 16, 18; I Ioan IV, 9), pentru ca singur El s-a nascut intr-un chip unic din unicul Tata. Caci nici o alta nastere nu se aseamana cu nasterea Fiului lui Dumnezeu si nici nu este alt Fiu al lui Dumnezeu. Chiar daca Sfantul Duh purcede din Tatal, nu insa in chip de nastere, ci in chip de purcedere. Acesta este alt mod de existenta necuprins de minte si necunoscut ca si nasterea Fiului. Pentru aceasta, toate cate are Tatal, ale lui sunt, afara de nenastere, care nu indica deosebire de fiinta, nici de dregatorie, ci mod de existenta. Spre exemplu: Adam este nenascut, caci este plasmuit de Dumnezeu; Set este nascut, caci este fiul lui Adam; Eva, insa, este purcesa din coasta lui Adam, caci ea nu a fost nascuta. Toti acestia nu se deosebesc unii de altii prin fire, caci sunt oameni, ci numai prin modul existentei.

Trebuie sa se stie ca vorba agenhton scris cu un singur n inseamna ceea ce este nezidit, sau ceea ce nu s-a facut; iar cuvintul agennhton, scris cu doi n, indica ceea ce nu s-a nascut. Potrivit primei insemnari fiinta se deosebeste de fiinta, pentru ca alta este fiinta nezidita, adica agenhtos, scrisa cu un singur n si alta cea facuta sau zidita. Potrivit celei de a doua insemnari, nu se deosebeste fiinta de fiinta, caci prima ipostasa a oricarui fel de vietate este agennhtos (nenascuta), dar nu agenhtos (nezidita), caci ele au fost zidite de creator si aduse la existen ta prin cuvintul Lui. Nu s-au nascut, pentru ca nu era inaintea lor o alta vietate de acelasi fel din care sa se nasca.

Cele trei ipostase supradumnezeiesti ale Sfintei Dumnezeiri participa primei insemnari, agenhtos, caci sunt de aceeasi fiinta si nezidite. Celei de a doua insemnari nu participa deloc, deoarece numai Tatal este nenascut agenitos, caci nu are existenta de la o alta ipostasa. Numai Fiul este nascut, caci s-a nascut fara de inceput si in afara de timp din fiinta Tatalui. Numai Duhul Sfant purcede din fiinta Tatalui, nu prin nastere ci prin purcedere. Astfel ne invata Sfanta Scriptura. Dar modul nasterii si al purcederii este nepatruns de minte. Trebuie sa se stie si aceasta ca fericitei Dumnezeiri nu i-a fost dat de noi numele de paternitate, de fiime si de purcedere, ci din contr a, ni s-au impartasit noua de acolo, dupa cum spune dumnezeiescul apostol: "Pentru aceasta imi plec genunchii in fata Tatalui, de la care orice paternitate in cer si pe pamant"( Efeseni III, 14-15).

Daca spunem ca Tatal este principiul Fiului si mai mare decat Fiul, nu sustinem ca El precede pe Fiul in timp sau in fire, caci prin El a facut veacurile. Si intru nimic altceva nu se deosebeste decat numai in ceea ce priveste cauza, adica Fiul a fost nascut din Tatal si nu Tatal din Fiul, si ca Tatal, in chip natural, este cauza Fiului dupa cum spunem ca nu provine focul din lumina, ci mai degraba lumina din foc. Prin urmare, cand auzim ca Tatal este principiul Fiului si mai mare decat Fiul sa intelegem aceasta cu privire la cauza. Si dupa cum nu spunem ca focul are o alta fiinta si lumina alta, tot astfel nu este cu putin ta sa spunem ca Tatal are alta fiinta si Fiul alta, ci una si aceeasi. Si dupa cum spunem ca focul lumineaza prin lumina care iese din el, si nu sustinem ca lumina din el este un organ slujitor al focului, ci mai degraba o putere naturala, tot astfel spunem ca toate cate le face Tatal le face prin Fiul Sau Unul-Nascut, nu ca printr-un organ slujitor, ci prin o putere naturala si enipostatica. Si dupa cum spunem ca focul lumineaza si iarasi spunem ca lumina focului lumineaza, tot astfel "toate cate face Tatal, de asemenea face si Fiul"( Ioan V, 19). Dar lumina nu are o ipostasa proprie deosebita de ipostasa focului. Fiul, insa, este o ipostasa desavarsita, nedespartita de ipostasa Tatalui, dupa cum am aratat mai sus. Este cu neputinta sa se gaseasca in lume o imagine care sa exemplifice in ea insasi in chip exact modul de existenta al Sfintei Treimi. Caci cum este cu putinta ca ceea ce este facut, compus, stricacios, schimbator, circumscris, care are forma si este coruptibil, sa arate in chip clar fiinta dumnezeiasca cea mai presus de fiinta si libera de toate acestea? Este evident, insa, ca toata faptura poarta in ea pe cele mai multe din acestea si ca toata, potrivit firii ei, este supusa stricaciunii. De asemenea, credem si in unul Sfantul Duh, Domnul si f acatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul, impreuna inchinat si slavit cu Tatal si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem in Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul intelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu impreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, dcsavarsit, creator, atotstapanitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit in purtare; El stapaneste intreaga zidire, dar nu este stapanit; indumnezeieste, dar nu se indumnezeieste; desavarseste, dar nu se desavarseste; impartaseste dar nu se impartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mangaietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; in toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El insusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.

Enipostatic, exista in propria lui ipostasa, nedespartit si neseparat de Tatal si Fiul, avand toate cate are Tatal si Fiul afara de nenastere si nastere. Tatal este necauzat si nenascut, caci nu este din cineva: El isi are existenta de la El insusi si nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este in chip firesc principiul si cauza modului de existenta a tuturor. Fiul este din Tatal prin nastere. Duhul Sfant si El este din Tatal, dar nu prin nastere, ci prin purcedere. Noi cunoastem ca exista deosebire intre nastere si purcedere, dar care este felul deosebirii nu stim deloc. Nasterea Fiului din Tatal si purcederea Sfantului Duh sunt simultane.

Asadar, toate cate le are Fiul si Duhul, le are de la Tatal, si insasi existenta. Daca nu este Tatal nu este nici Fiul si nici Duhul. Si daca Tatal nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Si din cauza Tatalui, adica din cauza ca exista Tatal, exista si Fiul si Duhul. Si din cauza Tatalui, si Fiul si Duhul au pe toate cate le au, adica din pricina ca Tatal le are pe acestea, afara de nenastere, de nastere si de purcedere. Caci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai in aceste insu siri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinta, ci se deosebesc fara despartire prin caracteristica propriei ipostase.

Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavarsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavarsita din trei ipostase nedesavarsite, ci o singura fiinta, in trei ipostase desavarsite, simpla, mai presus de desavarsire si mai inainte de desavarsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavarsite este negresit compus. Dar din ipostase desavarsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci in ipostase. Spunem ca sunt nedesavarsite acelea care nu pastreaza specia lucrului savarsit din ele. Piatra, lemnul si fierul fiecare in sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desavarsite; dar raportate la cladirea facuta din ele, fiecare este nedesavarsita, caci nu este fiecare din ele in sine cladire.

Prin urmare, spunem ca ipostasele sunt desavarsite, pentru ca sa nu gandim ca firea dumnezeiasca este compusa. Caci tot ceea ce este compus are ca principiu dezbinarea. Si iarasi spunem ca cele trei ipostase sunt unele in altele, ca sa nu introducem multime si gloata de Dumnezei. Prin cele trei ipostase, cunoastem ca Dumnezeirea este necompusa si neamestecata; iar prin faptul ca ipostasele sunt de aceeasi fiinta, sunt unele in altele si sunt identice in ceea ce priveste vointa, activitatea, puterea, stapanirea si miscarea, cunoastem, ca sa spun asa, ca Dumnezeirea este neimpartita si ca este un singur Dumnezeu. Caci cu adevarat exista numai un singur Dumnezeu: Dumnezeu si Cuvantul si Duhul Lui.

Trebuie sa se stie ca altceva este examinarea reala si altceva examinarea logica si altceva examinarea abstracta. La toate fapturile deosebirea ipostaselor se examineaza real. Caci se examineaza real Petru deosebit de Pavel. Dar se examineaza logic si abstract ceea ce este comun intre ei, ceea ce ii uneste, ceea ce ii face unul. Caci gandim cu mintea ca Petru si Pavel sunt de aceeasi natura si au o natura comuna, deoarece fiecare din ei este animal (fiinta) rational si muritor si fiecare este trup insufletit cu suflet rational si cugetator. Aceasta natura comuna, deci, este examinata logic. Caci ipostasele nu sunt unele in altele. Fiecare are ceva special si particular, adica este despartita in sine si are multe lucruri care o deosebesc de cealalta ipostasa. Sunt departate in spatiu, se despart in timp, se deosebesc in felul de a gandi, in putere, in figura, adica infatisare, in capacitate, in temperament, in vrednicie, in ocupatie si in toate insusirile caracteristice, dar mai presus de toate in aceea ca ipostasele nu sunt unele in altele, ci despartite. Pentru aceea se zice: doi, trei si mai multi oameni. Acest lucru se poate vedea la orice faptura. Cu totul dimpotriva la Sfanta Treime cea mai presus de fiinta, deasupra tuturor si incomprehen-sibila. Caci cu privire la Sfanta Treime ceea ce o uneste si o face una este examinat real din pricina coeternitatii si din pricina identitatii fiintei, activitatii si vointei, din pricina acordului felului de a gandi si din pricina identitatii stapanirii, puterii si bunatatii. Nu am spus asemanare, ci identitate si unitate de miscare, caci este vorba de o singura fiinta, o singura bunatate, o singura putere, o singura vointa, o singura activitate, o singura stapanire, una si aceeasi, nu trei asemenea unele cu altele, ci una si aceeasi miscare a celor trei ipostase. Caci fiecare dintre ele nu are mai putina

unitate fata de alta ipostasa ca fata de sine insasi, in sensul ca in toate

privintele Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt unul, afara de nenastere, nastere si

purcedere. Iar deosebirea aceasta se intelege numai pe cale abstracta. Caci

cunoastem un singur Dumnezeu; iar deosebirea o intelegem numai in

insusirile paternitatii, fiimii si purcederii, potrivit cauzei, cauzatului si desavarsirii ipostasei, adica modului de existenta. Cu privire la Dumnezeirea cea infinita nu putem vorbi ca despre noi de o departare spatiala, deoarece ipostasele sunt unele in altele, nu in sensul ca ele se amesteca, ci in sensul ca sunt unite, potrivit cuvantului Domnului, care zice: "Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine"( Ioan XIV, 11), intre ipostasele Dumnezeirii nu exista deosebire de vointa sau de gandire sau de activitate sau de putere sau de altceva din acelea care dau nastere in noi la deosebire complet reala.

Pentru aceea nu spunem ca Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contra, ca Sfanta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul si Duhul se raporteaza la o singura cauza; nu sunt nici alcatuiti, nici contractati in sensul contopirii lui Sabelie (Sabelie, un eretic monarhian patripasian, a tr ait la sfarsilul secolului II si inceputul secolului III.). Caci, dupa cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu in sensul ca ele se amesteca, ci in sensul ca ele exista unele in altele; iar intrepatrunderea reciproca a ipostaselor este fara contractare si fara amestecare. Ele nu sunt departate unele de altele, si nici impartite in ce priveste fiinta, in sensul impartirii lui Arie (Arie, eretic crestin, a trait in secolul III si IV. A murit probabil in anul 318. Doctrina sa, in origini, apartine monarhienilor dinamici. Arie tagaduieste deofiintimea Fiului cu Tatal, invatatura lui se poate rezuma in aceste cuvinte ale lui insusi: Era un timp cand Fiul nu exista". Arie a fost condamnat la sinodul I ecumenic de la Niceea din 325.). Caci daca trebuie sa spunem pe scurt, Dumnezeirea este neimpartita in cele ce se impart, dupa cum in trei corpuri solare, care exista unul in altul si sunt nedespartite, avem o singura unire si apropiere a luminii. Asadar, cand privim la Dumnezeire, la prima cauza, la singura stapanire si la una si la aceeasi, ca sa spun asa, miscare si vointa a Dumnezeirii, la identitatea fiintei, a puterii, a activitatii, a domniei, atunci avem in mintea noastra o unitate. Dar cand privim la acelea, in care este Dumnezeirea, sau ca sa spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea si care sunt de acolo din prima cauza in afara de timp, de aceeasi slava si nedespartite, adica ipostasele Fiului si Duhului, atunci trei sunt acelea la care tre buie sa ne inchinam. Un Tata, Tatal, care este fara de inceput, in sensul ca este necauzat. Caci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fara de inceput, in sensul ca nu este necauzat. Caci este din Tatal. Dar daca ai raporta termenul de "inceput" la timp, atunci si Fiul este fara de inceput, caci el este facatorul timpurilor si prin urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfantul Duh, care este din Tatal, nu in chip firesc, ci purces. Tatal nu este lipsit de nenastere, pentru ca a nascut, nici Fiul de nastere, pentru ca a fost nascut din cel nenascut - dar cum? - si nici Duhul nu se schimba in Tatal sau in Fiul, pentru ca purcede si este Dumnezeu, insusirea este ceva netransmisibil; cum ar putea sa ramana insusire ceea ce se transmite sau se preface? Caci daca Tatal este Fiul, atunci nu este cu adevarat Tata, caci unul este cu adevarat Tatal. Si daca Fiul este Tatal, atunci nu este cu adevarat Fiu, caci unul este cu adevarat Fiu si unul Duhul Sfant.

Trebuie sa se stie ca nu spunem ca Tatal este din cineva, ci spunem ca El este Tatal Fiului. Pe Fiul nu-L numim nici cauza, nici Tata, ci spunem ca El este din Tatal si este Fiu al Tatalui. Iar Duhul cel Sfant spunem ca este din Tatal, si-L numim Duh al Tatalui. Nu spunem ca Duhul este din Fiul, dar il numim Duhul Fiului. "Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui" (Romani VIII, 9.). Marturisim ca s-a facut cunoscut si se da noua prin Fiul. "A suflat, spune Sf. Scriptura, si a zis ucenicilor sai: Luati Duh Sfint"( Ioan XX, 22). Fiul si Sfantul Duh sunt din Tatal, dupa cum raza si lumina sunt din soare. Soarele este izvorul razei si al luminii. Prin raza ni se da lumina si ea este aceea care ne lumineaza si cu care ne impartasim. Dar nu spunem ca Fiul este Fiu al Duhului si nici din Duhul.

 

Carti Ortodoxe

Cuprins