Despre genealogia Domnului

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XIV

Despre genealogia Domnului si despre Sfanta Nascatoare de Dumnezeu

Despre Sfanta si prea laudata pururea Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu Maria ne-am ocupat pe cat trebuia in cele de mai sus, expunand partea cea mai insemnata, anume ca se numeste si este in sensul propriu si real Nascatoare de Dumnezeu. Acum vom completa cele ce au ramas. Ea a fost predestinata prin sfatul prestiutor si mai inainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preinchipuita si mai inainte propovaduita prin Duhul Sfant, prin diferite simboluri si prin cuvintele profetilor. In timpul mai dinainte hotarat, a odraslit din radacina lui David, potrivit fagaduintelor facute catre el. Caci spune: "S-a jurat Domnul adevarul lui David si nu-l va lepada: din rodul pantecului tau voi pune pe tronul tau"( Psalmi CXXXI, 11; II Regi VII, 12.). Si iarasi: "Odata m-am jurat intru cel sfant al Meu, ca nu voi minti pe David. Samanta lui ramane in veac si tronul lui ca soarele inaintea Mea si ca luna f acuta pentru vesnicie si care este martor credicios in cer"( Psalmi LXXXVIII, 35-36.). Si Isaia: "Va rasari toiag din Iesei si floare se va inalta din radacina lui"( Isaia XI, 1.). Asadar, ca Iosif se trage din semintia lui David au aratat precis prea sfintitii Evanghelisti Matei si Luca. Matei coboara pe Iosif din David prin Solomon (Matei I, 6-16.), iar Luca, prin Natan (Luca III, 23-31.). Amandoi, insa, au trecut sub tacere genealogia Sfantei Fecioare. Trebuie, insa, sa se stie ca nu era obiceiul la evrei si nici in dumnezeiasca Scriptura sa se faca genealogia in linie feminina; dar era lege ca sa nu se faca casatorii intre semintii (Numeri XXXVI, 6-9.). Iosif se cobora din semintia davidica; si pentru ca era drept - caci asa marturiseste despre el dumnezeiasca Evanghelie (Matei I, 19.) - nu s-ar fi logodit contra legii cu Sfanta Fecioara, afara numai in cazul daca ea nu se cobora din aceeasi semintie. Asadar, evanghelistii s-au multumit sa arate numai linia descendenta a lui Iosif.

Trebuie sa se stie si aceasta ca era lege ca atunci cand murea un barbat fara mostenitor sa se casatoreasca fratele lui cu femeia celui raposat si sa se ridice samanta fratelui (Facerea XXXVIII, 8; Deuteronom XXV, 5-6.). Cel care se nastea era dupa fire fiul celui de-al doilea, adica al celui care l-a nascut; dupa lege, insa, al celui raposat.

Din linia genealogica a lui Natan, fiul lui David, Levi a nascut pe Melhi si pe Pantira, Pantira a nascut pe Barpantira, caci asa se numea. Acest Barpantira a nascut pe Ioachim, Ioachim a nascut pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Natan a avut femeie din linia genealogica a lui Solomon, fiul lui David, din care s-a nascut Iacov. Dar cand a murit Natan, Melhi, cel din semintia lui Natan, fiu al lui Levi, dar frate al lui Pantira, s-a casatorit cu femeia lui Natan, mama lui Iacov si din ea a nascut pe Ili. Asadar Iacov si Ili au devenit frati din aceeasi mama. Iacov din semintia lui Solomon, iar Ili din semintia lui Natan. Ili cel din semintia lui Natan a murit fara copil si Iacov, fratele lui, cel din semintia lui Solomon, a luat pe femeia lui si a ridicat samanta fratelui lui si a nascut pe Iosif. Asadar, Iosif prin fire este fiul lui Iacov, care se coboara din Solomon, dar dupa lege al lui Ili, care se coboara din Natan.

Ioachim, s-a casatorit cu cinstita si vrednica de lauda Ana. Dupa cum Ana cea de alta data fiind fara de rod a nascut pe Samuil, prin rugaciune si Fagaduinta (I Regi I, 10-11; 20-21.), tot astfel si aceasta, prin rugaciune si fagaduinta catre Dumnezeu, primeste pe Nascatoarea de Dumnezeu, ca si in aceasta sa nu ramana cu nimic in urma femeilor slavite. Asadar, harul - caci asa se talmaceste numele Ana - naste pe Doamna - caci aceasta inseamna numele Maria - si in adevar a ajuns Doamna tuturor fapturilor, fiind Maica Creatorului. Se naste in casa lui Ioachim, care se gasea langa poarta oilor si este adusa la templu. Apoi in casa lui Dumnezeu, sadita si imbogatita fiind de Duh, a ajuns ca un maslin incarcat de rod, locasul oricarei virtuti, departand mintea de orice dorinta lumeasca si trupeasca, pastrandu-si astfel feciorelnic sufletul impreuna cu trupul, dupa cum trebuia, deoarece sanul avea sa primeasca pe Dumnezeu. El, sfant fiind, intru sfinti se odihneste (Isaia LVII, 11.). Staruie, deci, in sfintenie si se arata templu sfant, minunat si vrednic al prea inaltului Dumnezeu.

Pentru ca dusmanul mantuirii noastre pandea fecioarele din cauza profetiei lui Isaia care spune: "Iata fecioara va avea in pantece si va naste fiu si vor numi numele lui Emanuil, care se talmaceste: cu noi este Dumnezeu" (Isaia VII, 14.), cel care prinde pe cei intelepti in viclenia lor (Iov V, 13; I Corinteni III, 19.), ca sa amageasca pe cel care se ingamfa totdeauna cu intelepciunea, face ca sa fie logodita tanara cu Iosif, este data de preoti "cartea cea noua celui care stie carte" (Isaia XXIX, 11.). Logodna a fost pazitoare a fecioarei si inselaciune a celui care pandea fecioarele. Cand a venit plinirea vremii (Galateni IV, 4.) a fost trimis ingerul Domnului la ea si i-a binevestit zamislirea Domnului (Luca I, 26-38.). Astfel a zamislit pe Fiul lui Dumnezeu, puterea enipostatica a Tatalui, nu din vointa trupului, nici din vointa barbatului (Ioan I, 13.), adica impreunare si samanta, ci din bunavointa Tatalui si din conlucrarea Sfantului Duh. A ingaduit Creatorului sa se creeze, Facatorului sa se plasmuiasca. Fiului lui Dumnezeu si lui Dumnezeu sa se intrupeze si sa se faca om din carnurile si sangiurile ei curate si neintinate, platind datoria stramoasei. Caci dupa cum aceea a fost plasmuita fara de impreunare din Adam, tot asa si aceasta a nascut pe noul Adam, care s-a nascut potrivit legii nasterii, dar mai presus de natura nasterii. Se naste fara de Tata, din femeia si fara de mama din Tata. Potrivit legii nasterii, pentru ca s-a nascut prin femeie; mai presus de natura nasterii, pentru ca s-a nascut fara Tata; potrivit legii nasterii, pentru ca s-a nascut la timpul sorocit nasterii - caci se naste cand a implinit noua luni si trece in a zecea - mai presus de legea nasterii, caci s-a nascut fara sa pricinuiasca durere. In adevar, aceleia careia nu i-a precedat placerea nu i-a urmat nici durerea, potrivit cuvintelor profetului: "inainte de a simti dureri, a nascut"( Isaia LXVI, 7.). Si iarasi: "inainte de a veni vremea durerilor, ea a fugit si a nascut baiat". S-a nascut dar din ea Fiul intrupat al lui Dumnezeu. Nu s-a nascut om purtator de Dumnezeu, ci Dumnezeu intrupat. N-a fost uns ca un profet, prin energie, ci prin prezenta deplina a celui care unge, incat cel care unge s-a facut om, iar cel care a fost uns s-a facut Dumnezeu. Aceasta nu prin schimbarea firilor, ci prin unirea dupa ipostasa. Acelasi era atat cel care unge, cat si cel care a fost uns. Ca Dumnezeu s-a uns pe Sine ca om. Cum deci sa nu fie Nascatoare de Dumnezeu aceea care a nascut din ea pe Dumnezeu intrupat? In adevar, este in sensul propriu si real Nascatoare de Dumnezeu, Doamna care stapaneste toate fapturile, roaba si maica a creatorului. Dupa cum atunci cand a fost zamislit Cuvantul a pastrat fecioara pe aceea care a zamislit, tot astfel si atunci cand a fost nascut a pazit nevatamata fecioria ei, trecand numai prin ea si pastrand-o incuiata. Zamislirea s-a facut prin auz, iar nasterea prin scoaterea obisnuita la iveala a celor care se nasc, cu toate ca unii spun povesti ca s-a nascut prin coasta Maicii Domnului. Caci era cu putinta sa treaca prin usa fara sa strice pecetile ei.

Ramane asadar si dupa nastere fecioara cea pururea Fecioara, necunoscand deloc barbat pana la moarte. Chiar daca s-a scris: "Si nu a cunoscut-o pana nu a nascut pe Fiul ei cel primul nascut"( Matei I, 25.), trebuie sa se stie ca prim nascut este cel care a fost nascut intai, chiar daca ar fi unicul nascut. Cuvantul "prim nascut" arata ca s-a nascut primul, dar nu indica negresit si nasterea altora. Cuvantul "pana" indica pe de o parte sorocul cel hotarat al vremii nasterii, iar pe de alta parte nu neaga timpul ce urmeaza dupa aceasta. Caci zice Domnul: "Iata sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei XXVIII, 20.); aceasta nu inseamna ca se va desparti dupa sfarsitul veacului, deoarece dumnezeiescul apostol zice: "Si astfel vom fi totdeauna cu Domnul"( I Tesaloniceni IV, 17.), adica dupa invierea obsteasca.

Cum ar fi admis legatura cu barbat, ea care a nascut pe Dumnezeu si care a cunoscut minunea din experienta celor care au urmat? Departe cu acest gand! Nu este lucrul unei ratiuni intelepte de a gandi asemenea lucruri si nici intr-un caz de a le face.

Dar insasi fericita, care a fost invrednicita cu darurile supranaturale, care a fost scutita de dureri cand a nascut, le-a suferit pe acestea in timpul patimii Domnului, suportand sfasierea inimii din pricina dragostei de mama, pentru motivul ca vede omorat ca pe un facator de rele pe acela pe care il stia Dumnezeu prin nastere; atunci a fost sfasiata de ganduri ca de o sabie. Acest lucru vor sa-l spuna cuvintele: "Si sabie va trece prin insusi sufletul tau" (Luca II, 35.). Bucuria invierii, insa, care propovaduieste ca este Dumnezeu cel care a murit in trup, schimba durerea.

• « Inapoi
• Inainte »