Cele mai noi articole

  • Ape tamaduitoare Ape tamaduitoare

    Minunatele vindecări petrecute la agheasmă de la Mănăstirea Maicii Domnului de la marginea satului Kabile sunt foarte numeroase, mai multe chiar decât zilele mănăstirii. Despre unele dintre ele se ştie, despre...

  • Minuni ale Sfantului Vasile de Ostrog Minuni ale Sfantului Vasile de Ostrog

    Am fost prima dată la Mănăstirea Sfântului Vasile în anul 1998. Am plecat cu fiica mea, care avea pe atunci 28 de ani. Nu auzisem niciodată înainte de marele nostru sfânt, Vasile de Ostrog. Am mers ca turişti...

  • Mantuirea ca posibilitate Mantuirea ca posibilitate

    Căutaţi către fiecare cuvânt din sfintele rugăciuni, în biserică, şi închinaţi şi cuvântul vostru lui Dumnezeu. Pentru aceasta v-aş cita un cuvânt pe care părintele Sofronie l-a spus unui suflet aflat în...

  • Sfantul Anastasie Tesatorul Sfantul Anastasie Tesatorul

    Sfantul Anastasie Facatorul de minuni (Tesatorul) din Peristerona, Cipru, este sarbatorit pe 17 septembrie. A fost unul dintre cei 300 de ortodocsi din Alamánia (Germania), care au luat parte la o cruciada, in vremea...

  • Democratia presupune dezbateri publice si vot, nu plans de mila si boicot Democratia presupune dezbateri publice si vot, nu...

    Este ceva nedemocratic aici? E greşit că se ajunge la consultarea poporului? În cazul acesta, ori nu ne mai considerăm o societate democratică şi acceptăm oficial că trăim în plină dictatură a corectitudinii...

  • 'Mireasa din sufletul meu' - adevarata terapie...

    Un nou volum de poezie religioasă, intitulat “Mireasa din sufletul meu“, Editura Editgraph, Buzău, 2017, autor Lorena Gabriela Gherghe. M-a atras în primul rând prin titlu, apoi prin lectura poeziilor mi-am dat...

  • Hristos in mijlocul nostru Hristos in mijlocul nostru

    Minunată este Evanghelia lui Hristos pe care o trăim cu adevărat la fiecare dumnezeiască Liturghie. Evanghelia este vie pentru că ea se confundă cu Mântuitorul care este viu în vecii vecilor. Şi dacă El este...

  • Un talhar, primul in rai Un talhar, primul in rai

    Vorbind despre ziua in care Hristos a fost rastignit, Fericitul Augustin spunea: "Vad pe Golgota rastigniti trei oameni. Unul Care mantuieste, Iisus Hristos Mantuitorul, altul care primeste mantuirea, talharul din...

  • Sfanta Cruce sau Sabia Golgotei Sfanta Cruce sau Sabia Golgotei

    Articolul însumează câteva crâmpeie luminoase de reflecție ale Părintelui Daniil, despre Taina Sfintei Cruci. Nu doar o definiție din perspectivă pur simbolistică, ci o descoperire a valențelor reale, ca...

  • Hristos este Fructul Crucii Hristos este Fructul Crucii

    Hristos nu poate si nu trebuie privit in afara Crucii. Ea ramane vesnic in trupul Domnului, ca semn al iubirii si daruirii Sale pentru noi. Din acest motiv nici crucea nu trebuie sa fie despartita de El. Nu simpla...

  • Poporul lui Dumnezeu si referendumul Poporul lui Dumnezeu si referendumul

    Oamenii, sinceri, serioşi, corecţi şi oneşti, asumaţi şi responsabili din această ţară ştiu că ideea iniţierii şi organizării unui referendum care vizează statutul familiei la noi, a plecat dintr-o motiva...

  • Intaietatea dragostei si ordinea harurilor Intaietatea dragostei si ordinea harurilor

    Sfântul Vasile, pentru că a iubit mult pe Dumnezeu, a iubit mult şi omul, aplecându-se cu mângâiere pârintească asupra problemelor lui, a durerilor şi căutărilor lui. El a însoţit şi cuprins omul în toate...

  • Mijloacele de intarire a credintei Mijloacele de intarire a credintei

    Atunci când Domnul, după Schimbarea Sa la Faţă, S-a coborât de pe Muntele Taborului, i-a găsit în mare tulburare pe ucenicii pe care îi lăsase jos. Aceştia erau înconjuraţi de o mulţime uriaşă - gloata p...

  • Ce este dragostea? Ce este dragostea

    A fost o vreme când, mergând în vizită la un părinte protodiacon cu care sunt prieten, mă contraziceam mereu cu soţia lui pe tema: „Este posibilă dragostea la prima vedere?" - şi, cu toate că nu iubesc discu...

  • Cartierul meu nu avea Duminica Cartierul meu nu avea Duminica

    Trăiesc încă sub auspiciile culturii cartierului meu. Nu a culturii de cartier, în sensul peiorativ al tuturor mutaţiilor de sens pe care-l înglobează nu doar expresia, ci şi conţinutul zisei. Nu. Sunt, cum...

  • Sfantul Mucenic Ciprian Sfantul Mucenic Ciprian

    Astăzi i-am prăznuit pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Sfânta Muceniţă Iustina fecioara. Evlavia creştinilor faţă de Sfântul Ciprian este deosebită. I se citeşte, adesea, acatistul şi, în general...

  • Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci

    Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci este praznuita in fiecare an pe 14 septembrie. Este trecuta in calendar ca fiind zi de post. Acest praznic aminteste de aflarea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Hristos si...

  • Despre Cruce si lepadarea de sine Despre Cruce si lepadarea de sine

    Părinte profesor, un mesaj evanghelic în Duminica de după înălţarea Sfintei Cruci, greu digerabil aş spune eu. Vorbeşte Hristos despre lepădarea de sine, despre luarea crucii. Mă gândesc imediat că, pentru o...

  • Sfanta Cuvioasa Teodora din Alexandria Sfanta Cuvioasa Teodora din Alexandria

    Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este cinstită pe 11 septembrie. Cuvioasa Teodora a fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu...

  • Vremea potrivita pentru lucrarea mantuirii noastre Vremea potrivita pentru lucrarea mantuirii noastre

    Legat de Nașterea Maicii Domnului, Sf. Grigorie Palama adresează tuturor creștinilor îndemnul de a naște în sufletele „sterpe” și neroditoare, virtuțile duhovnicești. Acesta este și subiectul articolului...

  • Sfantul Eufrosin bucatarul Sfantul Eufrosin bucatarul

    Sfantul Eufrosin bucatarul este cinstit pe 11 septembrie. Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune.

  • Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia

    A venit şi noaptea de 20 spre 21 noiembrie. Se apropia ceasul în care Părintele Iacov trebuia să-şi sfârşească mucenicia acestei vieţi. Destule erau bolile, destulă era şi nevoinţa marelui nevoitor. Iar...

  • De la Mine au fost acestea... De la Mine au fost acestea...

    Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveşte pe tine, Mă priveşte la fel de mult şi pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te preţuiesc atât de mult în...

  • Cand devii captiv al binelui, pacatul se retrage si traieste Hristos Cand devii captiv al binelui, pacatul se retrage...

    Inlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Ambele îşi iau puterea dintr-o singură sursă. Puterea asta este ca o baterie. Dacă lumea cea rea se conectează la ea, ne duce la pierzanie. Dacă totuşi...

  • Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14...

    Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post. Este praznuită pe 14 septembrie. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea...

  • Lumina Sfintei Cruci Lumina Sfintei Cruci

    Lumina lină şi tăceri de piatră E bolta lumii tot îndoliată Ca n-a fost scris de viu să se usuce Chiar Dumnezeu cel Întrupat, pe cruce.

  • Vesnicul Vesnicul 'Astazi' al Bisericii

    Fiecare act liturgic este o iniţiere în taina timpului, căci prin slujirea dumnezeiască devenim contemporani ai evenimentelor veşnice. La fiecare praznic al Bisericii auzim rostindu-se cuvântul Astăzi: Astăzi...

  • Semnificatia si talcuirea numelui Maria Semnificatia si talcuirea numelui Maria

    In trecut, numele depasea simpla denumire, reprezenta o parte din realitatea numita. Asadar, nu era o simpla eticheta pusa, ci o manifestare a celui numit. Cunoasterea numelui cuiva initia o relatie interpersonala...

  • Nasterea Maicii Domnului - prima sarbatoare a innoirii noastre in har Nasterea Maicii Domnului - prima sarbatoare a...

    Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare consemnată în calendarul ortodox, situată la începutul anului bisericesc. Ea înseamnă înnoirea noastră în har și înlocuirea literei Legii, a celor trecătoare...

  • Poezii crestine - Vasilica Grigoras Poezii crestine - Vasilica Grigoras

    Întâia-mi dragoste Semănător de pace îţi reverşi bunătatea în colţul inimii însetate de numele Tău cel sfânt.

  • Stropi de Romanie Profunda in Stropi de Romanie Profunda in 'O viata de taranca

    În ultima perioadă, bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să mă îmbăiez prin lectură în stropi magici de Românie Profundă. După ce am citit o minunată carte, scrisă într-un neaoş grai ardelenesc de Pavel R...

  • Sfanta Cruce - prefigurata in Vechiul Testament de sarpele de arama Sfanta Cruce - prefigurata in Vechiul Testament...

    Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste pe 8 septembrie 2024, Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci. Este o zi de pregatire duhovniceasca pentru sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, care se praznuieste la 14...

  • Rugaciune a Sfantului Isaac sirul Rugaciune a Sfantului Isaac sirul

    Dumnezeul meu, care cercetezi făptura Ta, căruia îţi sunt arătate patimile mele şi neputinţa firii noastre celei omeneşti şi tăria potrivnicului nostru, Tu însuţi acoperă-mă de răutatea lui, căci puterea...

  • Cum s-a nascut Fecioara Maria Cum s-a nascut Fecioara Maria

    Ziua de 1 septembrie marcheaza in Biserica Ortodoxa inceputul noului an bisericesc. Astfel, anul bisericesc se incheie in luna august. Sfarsitul anului bisericesc, ca de altfel si inceputul lui, este sub ocrotirea si...

  • Parintele Ieroschimonah Paisie Olaru Parintele Ieroschimonah Paisie Olaru

    In memoriam: Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru – o mărturisire, duhovnicească, îngerească în timpul regimului comunist. Abordarea şi receptarea misiunii sale în lumea contemporană (1897 – 1990...

  • A iubi inseamna a fi amandoi un suflet A iubi inseamna a fi amandoi un suflet

    I-am întrebat odată pe copiii dintr-o scoală dacă au trăit vreodată sentimentul dragostei fată de cineva, si au spus - Da, faţă de mama, fata de tata, faţă de căţel, fata de papagal

  • Ganduri la Duminica de dinaintea inaltarii Sfintei Cruci Ganduri la Duminica de dinaintea inaltarii...

    Prin unele mănăstiri se mai întâlneşte o icoană veche înfăţişând un călugăr răstignit. In fiecare mână răstignitul ţine câte o lumânare aprinsă, iar deasupra capului lui, Mântuitorul ţine mai mu...

  • Crucea: semnul, simbolul si puterea lui Dumnezeu Crucea: semnul, simbolul si puterea lui Dumnezeu

    Prin cruce înţelegem patru lucruri principale: mai întâi obiectul care se chema şi se cheamă cruce, în al doilea rând, crucea ca semn al creştinilor, în al treilea rând, crucea este simbol şi, în al...

  • Apologetica in era tehnologiei Apologetica in era tehnologiei

    Sfântul Ioan de Kronstadt insistă pe virtutea milostivirii. Ne sfătuiește să nu dăruim altora după cum merită, ci după cum au nevoie. Viața fără Hristos nu are sens. Virtutea nu este un scop în sine, ci un...

  • Ziua Nasterii Maicii Domnului sau Ziua Harului Ziua Nasterii Maicii Domnului sau Ziua Harului

    Viața Maicii Domnului este pentru noi o mare Taină. Știm că nașterea Sf. Fecioare a însemnat începutul lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu. Ea este „aurora dimineții” din care răsare Soarele dreptății...

  • A scris Moise intreg Pentateuhul? A scris Moise intreg Pentateuhul

    Abordarea istorico-critică a Scripturii este arătată cu degetul (dezaprobator) şi pentru că ar "distruge" sfinţenia textului biblic prin negarea autenticităţii. Bunăoară, se pretinde că nu Moise a scris...

  • Sfantul Moise Sfantul Moise

    Sfantul Proroc Moise este cinstit pe 4 septembrie. Moise este nascut intr-un moment in care faraonul exploata la maximum poporul evreu aflat in robie. Pentru a opri inmultirea evreilor, faraonul da porunca ca orice...

  • Alegerea sotului Alegerea sotului

    La drum, roagă-te o dată. La război, roagă-te de două ori. La căsătorie, roagă-te de trei ori. Una dintre cele mai importante mişcări pe care o face omul în viaţa sa este alegerea soţului. Şi asta pentru c...

  • Nasterea Fecioarei Maria Nasterea Fecioarei Maria

    Ioachim se trăgea din Bethleem, din neamul lui David, seminţia lui Iuda. Din acelaşi neam şi din aceeaşi seminţie se trăgea şi Ana. Era fiica preotului Matan şi a soţiei sale, Mariam. La 30 de ani, Ioachim s-a...

  • Despre semnificatiile crestine, teologice, spirituale si duhovnicesti ale Crucii Despre semnificatiile crestine, teologice...

    Crucea este simbolul de căpătâi al Creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului. Indentificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată calea urm...

  • Razboaiele Razboaiele

    Toată viaţa Stareţul s-a luptat cu diavolul corp la corp. Demonii cei căzuţi de la Dragostea dumnezeiască îl războiau în diferite chipuri, când prin gânduri, când cu prezenţa lor vădită, iar mai târziu...

  • Inmultirea prin impartire Inmultirea prin impartire

    Impărţirea unei parohii existente, pentru a forma o nouă comunitate. Intrebarea este: Care ar fi număr maxim de credincioşi pe care îl poate avea o comunitate? Nu poţi renunţa la prea mulţi membri pentru c...

  • De ce botezam copiii? De ce botezam copiii

    Potrivit învăţăturii noastre creştine, împărăţia lui Dumnezeu nu se poate câştiga decât în unire cu Hristos. Păcatul este o piedecă în drumul nostru spre această fericitoare împărăţie. E vorba de p...

  • Numai prostia sau nesimtirea ne-ar mai putea desparti de Dumnezeu Numai prostia sau nesimtirea ne-ar mai putea...

    Dacă mă apuc sârguincios şi deretic prin casa sufletului meu, pregătind cele pe care cred eu că le aşteaptă Domnul de la mine, să nu mă mire dacă voi auzi, precum Marta: te îngrijeşti şi pentru multe te...

  • Maica Domnului - rodul rugaciunii Sfintilor Ioachim si Ana Maica Domnului - rodul rugaciunii Sfintilor...

    Sfânta Fecioară Maria este rodul rugăciunilor fierbinți ale părinților Ioachim și Ana. Despre nașterea miraculoasă a Maicii Domnului din părinți sterpi am vorbit în acest articol. Nașterea Sfintei Copile a...

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact