Predica la Duminica a XVII-a dupa Rusalii


Darul insistentei duhovnicesti

(Duminica a XVII-a dupa Rusalii; Mt 15,21 -28)

Dupa orbul din Ierihon si dupa Zaheu, gazduitorul lui Dumnezeu, astazi Evanghelia ne pune dinainte o alta intalnire de forta. Chiar daca dinaintea lui Hristos sade, de asta data, o femeie. Si cananeeanca. Chiar intoarcerea aceasta a cadranului calendaristic pe care sunt fixate Evangheliile - va amintiti ca Duminica trecuta a fost a 32-a dupa Rusalii, acesteia (care-i a 17-a) urmandu-i a 33-a, aceea a Vamesului si fariseului, care consemneaza si inceputul Triodului, adica a perioadei din anul bisericesc care pregateste Taina Postului Pastelui si bucuria invierii - ne obliga sa luam aminte, o data-n plus, la femeia aceasta, ce-I iese in intampinare lui Hristos.

Ca este o femeie credincioasa, intelegem din adresarea catre Hristos si, mai mult, din diagnosticarea corecta a patimii fetei sale, caci zice femeia: "Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de demon" (Mt 15,22). Hristos, Cel atat de aproape de soapta inimii, de susurul duhului omului, de data aceasta pare un Dumnezeu surd. Apostolii-s cei care reactioneaza, luand parca asupra lor harul exceptional al Domnului, disponibilitatea la glasul celui care sufera. Ei se fac astfel mijlocitori ai cererii femeii catre Hristos. Domnul pare insa a fi de neinduplecat: "Nu sunt trimis decat numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israel" (Mt 15,24). Iar invartosarea aceasta in surzenie si in neinduplecare sporeste parca pe masura ce femeia cananeeanca sporeste in virtuti. Rugaciunea ei se scurteaza, devenind mai patrunzatoare, devenind mai patrunsa de prezenta Hristosului Celui viu: "Iar ea, venind, I se inchina zicand: Doamne, ajuta-ma!" (Mt 15, 25). Dar examenul femeii continua cu dorinta Examinatorului de-a dovedi invataceilor ca nu "toceala" textelor si preceptelor face din ucenic marturisitor, ci harul si darul duhovnicesc al indelungii insistente dinaintea Slavei lui Dumnezeu, pentru ca El sa daruiasca har si dar peste prapastia de rana din sufletul nostru.

Inteligenta femeii este testata si ea. Caci trebuia sa fii realmente istet ca sa intelegi ce-a vrut Domnul sa spuna cand zice: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor" (Mt 15,26). Ba, mai mult, din conditia de caine (Hristos foloseste cuvantul din tacerea celor din jur, iudei sadea, care vedeau in pagani caini in raport cu "cei alesi", poporul lui Israel) femeia da raspuns de intelept cu intelepciune de Sus "Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramaturile ce cad de la masa stapanilor lor" (Mt 15,27). Intr-o batalie de idei, care pare inegala, castiga, de dragul mantuirii noastre, femeia aceasta. Cum n-ar fi bucuros Examinatorul cand examinata descopera, prin atitudine si gandire, lucruri care duc la implinirea Evangheliei Sale pe pamant, femeia trecand dincolo de cuvinte, in adancul de duh al glasului lui Dumnezeu? Entuziasmat, Hristos da nota: "O, femeie, mare este credinta ta: fie tie precum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela" (Mt 15,28). Putem sa ne inchipuim mirarea celor din jur.

In sirul Evangheliilor din anul acesta, cananeeanca se alatura leprosului samarinean (Lc 17,12-19) si vamesului Zaheu (Lc 19,1-10), unei galerii de "exclusi" prin Lege de la mantuire, de "caini" ce n-aveau a nadajdui la alta decat la moarte. Domnul ii vindeca si-i onoreaza, pentru a arata universalitatea roadelor Venirii Sale in mijlocul nostru, intre noi. invatandu-ne sa vedem, dincolo de orice, ceea ce textul Apostolului de astazi (II Cor VI, 16-18 si VII, 1) ne subliniaza: "...noi suntem templu Dumnezeului Celui Viu, asa cum Dumnezeu a zis: Intre ei voi locui si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu" (II Cor 6, 16). Anume, valoarea aceea unica pe care o constituie fiecare om in parte prin crearea sa de catre Dumnezeu, acel "chip al slavei lui Dumnezeu" ramas intact in fiecare din noi, in ciuda caderilor noastre in toate noroaiele lumii. Acel adagio al inmormantarii, ce zice "Chipul Slavei Tale Celei negraite sunt, desi port ranele pacatelor", ramanand mereu punctul forte de nadejde in mergerea noastra prin lume.

Dar, ca si in cazul leprosului si al vamesului, ca in cazul orbului din Ierihon sau al samarineanului ajutator de talhariti, ca si in acela al femeii pacatoase, careia-i sunt iertate iubirile sau al celeilalte, ferite de piatra semenilor prin rigoarea pietrei care este Hristos, si femeia cananeeanca dezleaga ochii nostri si ne vedem harisma, rostul pentru care Dumnezeu ne iubeste, tinandu-ne in viata. Lucrul acela pentru care Domnul zice: "Iesiti din mijlocul lor si osebiti-va (...) si de nimic necurat sa nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi" (II Cor 6, 17 cf. Lev 5, 1; Isaia 52,1 si Ier 50, 8). Cananeencei Hristos ii face primire, o gazduieste, caci afla in ea lucrurile care, altadata, faceau din neamul lui Israel popor ales. Ravna si dragoste, rana si inteligenta, putere si vointa. Si harisma ei speciala, insistenta duhovniceasca. O, cat de departe este modul acesta de insistare din dor de Dumnezeu, fata de insistenta obraznica prin care duhul iadului ne cotrobaie prin toate colturile inimii, ne fura sotii sau sotiile, ne batjocoreste copiii, indepartandu-i de la Dumnezeu! La diavol se vadeste insistenta prostului, a aceluia care stie una si buna: ca el este cel mai tare si ca daca o face el, cu forta lui, inseamna ca este bine deplin. Chiar daca gandul dintai nu-i de la Dumnezeu, iar calea pe care alearga duce mereu in balariile pline de mizerie ale iadului. Insistenta duhovniceasca, pe care femeia cananeeanca o are din prea plin, este cu totul altfel si pare transferata in smerita cerere a Liturghiei Bisericii, Biserica, aceasta cananeeanca, ea care, mereu, cu insistenta de mama ranita, cere ajutor de la Domnul pentru desdracirea pruncilor ei. Insistenta duhovniceasca, aceea hotarata in arsita pacatului celui mai dogoritor, care, pe masura ce-l elibereaza pe om din pacat, il reaseaza in racoarea Raiului celui plinitor de viata. Insistenta duhovniceasca prin care mame ca aceea a Fericitului Augustin au asteptat in post si rugaciune intoarcerea fiului din moarte la viata, sau ca aceea a Marelui Andrei Saguna - Anastasia Saguna - care-au sprijinit demersul fiilor lor intru zidirea duhovniceasca a Bisericii celei luptatoare.

Toate Duminicile de pana acum, din acest an calendaristic, ne-au dat ocazia sa zidim, laolalta cu lectiile izvorate din ele, fundamentul de lucru pentru asezarea scarii duhovnicesti a Postului Mare, care se va incepe din duminica ce vine. Am vazut, cu ochi duhovnicesti, minunile cele mari ale lucrarii lui Dumnezeu puse in lucru, pentru dezvatarea de superficialitate a neamului lui Israel si implicarea in depasirea omului vechi, prin har reasezat in omul cel nou, omul care il intalneste pe Cale pe Hristos.

In Cananeeanca se descopera astfel izvorul curajului pentru multe spirite alese, chemate sa-si vadeasca lucrarea folositoare prin izbavirea din demonic a aproapelui. Ea arata, totodata, lumii intregi dimensiunea taumaturgica a Dumnezeului Celui intrupat, puterea Lui de a exorciza pe cei care, in vantul furtunilor, se ranesc de catre diavolul. Si mai arata ca Dumnezeu nu are a pierde pe nimeni.

Carti Ortodoxe

Cuprins