Predica la Duminica a VII-a dupa Pasti, a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

• « Inapoi
• Inainte »

Luminatori prea straluciti ai adevarului lui Hristos

(Duminica a VII-a dupa Pasti, a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)

Duminica aceasta, a VII-a dupa Praznicul Invierii, intra in constiinta lucratoare a Bisericii dupa praznuirea Inaltarii Domnului, petrecuta joia, in miezul praznicului de acum stand esenta celui care tocmai a trecut. De-acum cantam, laolalta cu Biserica, de sute de veacuri: "Domnul S-a inaltat la ceruri, ca sa trimita lumii pe Mangaietorul. Cerurile au gatit scaunul Lui, norii, suirea Lui. Ingerii se minuneaza, vazand om mai presus decat ei. Tatal primeste pe Acela pe Care il are in sanuri de-a pururi; Duhul Sfant porunceste tuturor ingerilor Sai: Ridicati, capetenii, portile voastre! Toate neamurile bateti din palme, ca S-a suit unde era mai inainte" (Stihirile Inaltarii, gls. 6).

Ca s-au inaltat pragurile si ca Domnul maririi a intrat in lumea pentru care a patimit si a murit si a inviat, pentru restaurarea careia a facut toata aceasta "desertare de slava" (Fil. 2, 6-9) este, poate, unul din motivele pentru care astazi, in Duminica aceasta, am invitat la Liturghie cu noi - o, taina mai presus de toate -, si sobor de arhierei bineplacuti lui Dumnezeu. Caci astazi savarsim "pomenirea de fiecare an a purtatorilor de Dumnezeu Parinti (teoforilor) adunati din toata lumea in stralucita cetate a Niceei, adunarea drept-credinciosilor bine-cinstitori, cu credinta (...) sa o praznuim. Caci acestia au nimicit cu buna gandire invatatura cea nelegiuita a ticalosului Arie si l-au alungat soborniceste din Biserica a toata lumea; si au invatat pe toti sa marturiseasca lamurit ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal, impreuna vesnic si mai inainte de veci, lasand in scris aceasta, cu grija si cu evlavie, in Simbolul credintei. Pentru aceasta si noi, urmand dumnezeiestilor lor invataturi, crezand cu tarie, ne inchinam Tatalui si Fiului si Duhului Sfant, Treimii celei de o fiinta, intru o Dumnezeire" (Slava Stihoavnei de la Litie, gls. 4). In felul acesta intelegem, parca mai adanc, de ce Evanghelia acestei Duminici este aceea de la Ioan 17, 1-13, numita si Rugaciunea arhiereasca a lui Hristos, in care Hristos Insusi aseamana unitatea de duh dintre Apostoli, cheagul sobornicitatii lor, cu unitatea pe care El, Fiul, o are cu Tatal in Duhul. Oferind astfel pentru vesnicie, ca model al impreuna-trairii, al comuniunii depline, Insasi Treimea.

Dar, ca si atunci, in Cina Tainei, si astazi avem si contra-modelul, omul care s-a rupt din unitatea de duh cu Hristos. Caci ne spune Evanghelia si, prin ea, Hristos Insusi: "Si Eu nu mai sunt in lume, dar ei in lume sunt si Eu la Tine vin. Parinte Sfinte, intru numele Tau pazeste-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei sa fie una, asa cum suntem Noi. Cand eram in lume cu ei, Eu intru numele Tau ii pazeam pe cei pe care Mi i-ai dat; si i-am pazit si nici unul dintre ei n-a pierit, decat fiul pierzarii, ca sa se plineasca Scriptura" (In 17,11 -12). Iar daca in Sobor Sfintii Parinti sunt socotiti a fi "slavitii impodobitori ai miresei Tale, Biserica, Hristoase, infatisand limpede hotararea cea de aur a credintei" (Slava, Cantarea I a Sf. Parinti), "Iuda cel nou", "Iscarioteanul cel vanzator" este Arie,,,Arie cel nebun". Acesta se face una cu Iuda, caci ataca dumnezeirea: "adaugand paganeste, nelegiuitul, nasterii celei dumnezeiesti curgere, patimire si despartire" (Cantarea a 3-a), "graia blasfemii si micsora pe Unul din Treime, Care este Fiu si Cuvant al lui Dumnezeu" (Slava Sedelnei, gls. 4).

Pedeapsa este indoita. Una venita de la Sfintii Parinti, care, "ca niste fulgere adunandu-se astazi", L-au marturisit lamurit pe Hristos, Fiu Unul-Nascut, impreuna fara de inceput si de o Fiinta cu Tatal (Cantarea 1, II). Caci ei il taie de la trupul Bisericii cu sabia cea taioasa a invataturii curate (Cantarea 3,1), reusind astfel sa se arate pastratori si pazitori ai adevarului: "Pasunea ereziei celei cumplite a lui Arie ati ingradit-o, ca niste doctori ai sufletelor si ai trupurilor, punand inaintea tuturor sfantul Simbol al credintei (...)" (Cantarea a 9-a, II).

Dar, in al doilea rand, dupa ce "Arie este alungat ca un madular putred din Biserica prin hotararile Parintilor" (Cantarea 4, 1), moartea, din voia lui Dumnezeu, ii este la fel de dezonoranta ca nebunia in necredinta, caci "In prapastia pacatului cazand Arie, cel ce si-a inchis ochii sa nu vada lumina, si cu undita cea dumnezeiasca in maruntaie (apropo de moartea prin viermi intestinali, n. n.), se zbate sa-si dea afara cu sila toata fiinta si sufletul, facandu-se ca un al doilea Iuda cu nesocotinta si cu purtarea" (Luni, Vecernie, Stihira III).

Lectia data lui Arie are insa, ancorata in Inaltarea Domnului si prefatand praznicul Pogorarii Sfantului Duh, o deschidere mult mai ampla: "Dumnezeiestii Pastori, ca niste slujitori cu totul credinciosi ai lui Hristos si cunoscatori prea-sfintiti ai dumnezeiestii propovaduiri, strangandu-si toata iscusinta lor cea pastoreasca si manati fiind acum de o prea indreptatita manie, au alungat cu prastia Duhului Sfant pe lupii cei primejdiosi si molipsitori, izgonind din staulul Bisericii pe cei ce cazusera spre moarte si erau ca niste bolnavi fara vindecare" (Stihoavna Vecerniei de Luni, III). Piatra adevarului din "prastia Duhului" "zdrobeste hulirea lui Arie; dupa care si pe Macedonie, vadindu-l luptator contra Duhului Sfant, a osandit pe Nestorie, pe Eutihie si pe Dioscor, pe Sabelie si pe Sever cel fara cap" (Slava Stihoavnei) si probabil ca pana azi numele nebunilor antihristi pot umple carti, biblioteci. De aici asezarea-prefata a acestei Duminici. Caci o data aparata dumnezeirea Celui Care a inviat pentru noi, la atacul dumnezeirii Duhului Sfant Biserica va raspunde cu mai multa hotarare, inceputul efortului de a ramane "In acelasi duh cu Tatal si Fiul" fiind fundamental in apararea Bisericii de toate celelalte nebunii de hulitoare gandire.

O, cum n-ar strica uneori sa ne convertim mania ce ne cuprinde intr-o incercare pastoreasca de a lua prastia Duhului in maini si, in fata valului goliatic de prozelitism care ne spurca strazile, ne deschide usa si ne fura prietenii, fermi, asemeni lui David odinioara, "pe piatra marturisirii" fiind intariti, sa lovim cum se cuvine pe cei care sfasie haina lui Hristos: cu palma credintei peste obrazul obrazniciei!

• « Inapoi
• Inainte »