Predica la Duminica a XXI-a dupa Rusalii

• « Inapoi
• Inainte »

Rodirea intru rabdare

(Duminica a XXI-a dupa Rusalii; Lc 8,5-15)

Pe cand rasuna in Biserica pilda aceasta, ni se cere, de fapt, sa luam aminte la "tarina" Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, intru rodire. La inceput de an scolar sau universitar, de fiecare data cand e vorba despre invatacei si invatare, slujba randuieste in mijlocul ei - miez de duh - aceasta Evanghelie a "Semanatorului", si mereu se pune accentul pe cat de important este sa preluam cum se cade bobul de invatatura divina care cade in pliurile sufletului nostru pentru a face roada curata si buna. Hristos Insusi insista asupra "inimii curate si bune" pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har (Lc 8,15). Dar se uita, nu de putine ori, cat de important este ca semanatorul-dascal sa se asemene lui Hristos, Semanatorul deplin. Sa-I semene cat mai mult nu doar in aruncarea semintei, ci si in alegerea ei, pastrarea ei, "tratarea" ei impotriva daunatorilor. Pentru ca cel care plugareste in Hristos se aseamana cu celalalt - poate si cu tine -, plugarul de tarana. Trebuie sa aleaga timpul semanatului, dulceata vantului si matasea de raza a soarelui fiindu-i aliati, iar framantarea celui dintai si aprinderea celei de-a doua, dusman, lui si rodului ce-l asteapta.

Ba, mai mult, semanatorului in Hristos i se cere ca, luand aminte la parabola aceasta rostita de Hristos, s-aleaga bine cand deschide palma, ca din pumnul cunoasterii legii celei duhovnicesti sa plece spre pamant jerba de lumina a adevarului revelat. Ar fi absurd, nu-i asa, sa ne apucam sa semanam porumb pe asfaltul autostrazii sau sa tinem, cu tot dinadinsul, s-aruncam grau in mlastini doar din drag de a ne crede semanatori! Uneori insa, aruncand anapoda vorbele - unele chiar de duh -, riscam ca ceea ce facem sa se piarda, mai ales in ce priveste puterea rodirii sau rodirea cu putere multa. Caci din bobul de grau al vestirii lui Dumnezeu, prin moarte aducator de "multa roada", trebuie sa se nasca macar inca un bob sanatos, care sa duca mai departe rodirea. Noi insa, semanatori fara de randuiala uneori, credem ca a vesti "cu timp si fara timp" inseamna a predica in orice fel si cu orice pret. Se intampla, uneori, ca sa auzim o Evanghelie si sa vestim din cu totul alt text, aflat mai la "indemana" cugetarii noastre, ba, alteori, sa credem ca un adevar rostit intr-o ora e mai de pret decat acelasi adevar rostit in cateva, bune, minute. Hristos ne-arata ca nu-i asa. El ne-arata ca ceea ce tine treaza vestirea noastra este cuvantul "rodit in rabdare". Adica maturizat in asteptare si lucrare launtrica si din afara. Asa cum bobului de grau ii este de folos si moartea sa, dar si mangaierea soarelui si blagoslovenia ploii...

Ce-nseamna a pastra cuvantul si a-l rodi in rabdare? Sa ne-aducem aminte de Maica Domnului, care, auzind binecuvantarea si proorocia magilor, "pastra toate cuvintele acestea, punandu-le in inima ei" (Lc 2, 19), sau de Simeon, batranul ce si-a cufundat inima in dragoste, umpland-o de nadejde... Ei fac dintai experienta intalnirii cu Dumnezeul cel viu, si-n rabdarea desavarsita a asteptarii implinirii roadelor, marturisesc...

De ce alege Hristos pilda aceasta pentru a lamuri "rodirea tarinei care este Biserica", prin lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu? Pentru a ne dovedi ca, uneori, in viata un om poate fi si drum de calcat in picioare, si piatra, si tarana cu palamida, dar cata vreme are nadejde si rabdare lucratoare in fapte bune, poate deveni si loc de rodire. In fond, samanta nu se pierde: fie s-adauga drumului, fie se face hrana pasarilor, fie pamant pamantului. Cel care pierde e "locul" acela din inima din care, neizbucnind lumina rodirii, ramane lungit in soarele ispitelor - ca un drum -, grabnic de purtat in vartejul vanturilor si-n gurile nesatule ale zburatoarelor sau nenorocit pat de putreziciune pentru sporirea spinilor. Si aceasta ne si invata ca nu esti ceea ce zici ca esti, ci cat din samanta Cuvantului lui Dumnezeu, rabdatoare lucrare, s-a infiripat si crescut in inima ta.

• « Inapoi
• Inainte »