Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii

• « Inapoi
• Inainte »

Si tot mai este loc!

(Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii; Lc 14,16-24)

Ce poate fi mai onorant si totodata mai responsabil decat o invitatie la cina? Imaginea pe care Hristos ne-o ofera in Evanghelia Duminicii acesteia este legata de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face si de raspunsul pe care il asteapta de la noi. Dincolo de penibilul raspunsului - atat de fin ironic atins de Mantuitorul prin cuvintele "ca si cum ar fi fost intelesi" asupra refuzului (Lc 14,18) - ramane drama refuzului. Ca te refuza un invitat, doi, e una, dar toti, fara exceptie, parca e prea mult! Dar aici e si taina. Cati nuntasi avea omul la cina? Unul - cel cu ogorul, doi - cel cu cinci perechi de boi, al treilea - cel cu femeia. Pentru trei invitati "gazda" facuse cina imbelsugata, de vreme ce la ea pot participa, prin iconomia acceptarii, "si saracii, si bogatii, si orbii, si schiopii", adica multi foarte. Seamana tare invitatii cu Israelul. El, poporul ales, pierduse "ogorul" gradinii raiului, tot el dintr-un vitel de aur ratase cina imparatiei, cum tot el, popor ales, sedus de "femeia" idolatriei, se rupsese din logodna cereasca. Si, ca si-n cazul lui Israel, schiopii, orbii, betegii, adica toti nedesavarsitii si ratatii istoriei, se umpleau de hrana cereasca pe care, de-acum, Hristos o aseza pe Jertfelnicul Invierii.

Sa nu fi simtit asta nici unul dintre ascultatori? Sa nu fi vibrat la aceasta provocare chiar nici unul, nici un suflet sa nu-si fi aflat alinarea in spusele Lui, ale Dumnezeului Care, mereu si mereu, invita, cheama, indeamna, pretuieste? Ba, mai mult, dupa ce primul val de chemati umple cina, un al doilea val este chemat, din care "se-aduna de pe langa garduri", adica cei mai de neinvidiat dintre toti cetatenii unei cetati. "Scursurile", cum le-ar zice azi, ba, uneori, chiar mai urat. Acolo-Si afla odihna Hristos. De ce? Ce-i in mototolita haina a exclusilor atat de plina de miresme, ca El, Dumnezeu Insusi, poarta peste lumina Cerului ranile lor? Poate tocmai aceasta disponibilitate in a raspunde la chemare, aceasta capacitate de a renunta la preocuparile proprii - chiar cand ele nu exista sau mai ales atunci cand ele nu exista -, pentru a se intalni, a comunica, a manca si a bea de dragul Gazdei celei Mari, Care este Hristos.

Cat colind in Evanghelia aceasta! Hristos, Regele ce-Si cheama boierii la masa Imparatiei. Boierii, carcotasi, plictisiti de prea multa cina, imbuibatii jupani ai dineelor festive, dezerteaza. Si-atunci Hristos face boieri din amarati. De-aici si cantarea colindei romanesti care ne bate-n poarta: "Sus, boieri, nu mai dormiti..." Ne bate-n porti mana saracilor, orbilor, schiopilor, celor de pe langa garduri! Si, raspunzand chemarii cu neputintele noastre, Hristos ne unge boieri. Impreuna-gustatori din hrana cereasca a cinei vesnice.

Craciunul e din ce in ce mai aproape. In cuptorul de bucurie al Betleemului se coace Painea Hristos. Hristos - Pastele nostru. Noi, nerefuzand chemarea, sa zicem: "Si ne da noua, mai cu adevarat, a ne impartasi... in Ziua cea neinserata!"

Masa-i bogata. Vitelul mult. Dramele noastre pot fi uitate macar o clipa. Clipa suprema in care Hristos-Gazda ne cheama boieri. Hranindu-ne cu dragostea Sa. In care tot mai e loc!

• « Inapoi
• Inainte »