Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci

• « Inapoi
• Inainte »

"Cel ce-si va pierde viata pentru Mine si pentru Evanghelie..."

(Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci; Mc 13,34-3 8)

Mereu frapanta, Evanghelia care urmeaza Duminicii de dupa Inaltarea Sfintei Cruci pare un otpust deplin al Postului Inaltarii Sfintei Cruci - Postul Crucii (pe care cei batrani il tineau mereu intre 1 si 14 septembrie). Pentru ca daca in Duminica trecuta am vorbit mai mult despre "Innoirea Bisericii Invierii", cu al carei eveniment s-a aflat, in adancuri, despre Crucea lui Hristos, cea inaltata peste lume, astazi trebuie sa intelegem impreuna cel putin continutul a doi din cei trei termeni de mantuire pe care perioada aceasta ni i-a revelat cu pregnanta: Inviere - Biserica - Sfanta Cruce. Altfel spus, care-i continutul acestor lucruri, pentru ca de obicei ca ortodocsi, suntem mereu taxati drept formalisti; ba, uneori, chiar dintre noi sunt destui care cred ca ramanem prea ades la coaja lucrurilor si nu mergem mai adanc in continuturi. Este si motivul pentru care pe tot parcursul anului acesta predicile mele scrise n-au semanat cu cele orale si pentru a nu obliga ca in scoala lui Iisus Biruitorul lucrurile sa se aseze cu atentie marita si adancita de meditatie. Iata de ce, de data acesta, as vrea - in cuvintele unor oameni care-au luat foarte in serios asezarea vietii lor sub idealul lui Hristos si al Crucii Sale - sa meditam impreuna la continutul a doi termeni: Biserica si Cruce, pentru a sti, de acum, care-i miezul inchinarii noastre.

Dintai sa ascultam cuvantul Sfantului Epictet Preotul, cel care, pentru aducerea lui Astion la dreapta credinta, foloseste imagini care astazi, noua, care-am murdarit prea ades cuvintele, ne sunt cu greu de egalat. Dupa ce-i explicase tanarului despre infierea in Tatal, Epictet descrie astfel Biserica: "Dar si mama noastra este alta, fiule. Nu este aceasta care se vede, ci cealalta, care este nemuritoare: cea intru vesnicie logodita cu Mantuitorul nostru si impodobita prin Ingeri, vestita prin Prooroci, slavita prin Apostoli, inaltata prin Mucenici si Marturisitori, cantata in Hristos si prin Hristos in cununie cereasca ["al carei pat este Crucea Golgotei", cum zicea Sfantul Ioan Gura de Aur si Canonul Inaltarii Sf. Cruci], aceea este aceasta pe care oamenii o numesc Sfanta Maica Biserica. Glasul ei este ca de turturea, pe buzele ei picura arome, adica invatatura Apostolilor. Ochii ei sunt doua lumini ale cerului, dintii ei sunt curati, asemenea trupului ce iese din baie. Acest inteles tainic il au cele douazeci si patru de carti intr-o preasfanta inchipuire.

Din mainile ei picura smirna, ceea ce inseamna dreptate si credinta adevarata. Cele zece degete ale ei cuprind puterea si legamantul celor Zece Porunci. Iar sanii ei sunt cele doua Testamente, bineinteles, legea lui Moise si harul Evangheliei. Picioarele ei sunt asemeni metalelor pretioase, pantecele ei si cele launtrice marturisesc izvorul preasfantului Botez si renasterea tuturor neamurilor. Vino, asadar, preaiubitul meu fiu, si te hraneste de la sanul acestei mame, care este cea cu adevarat mama ta. Primeste-i sfaturile, respinge cele ce sunt din lumea aceasta, ca sa te poti bucura de cele pe care a fagaduit Dumnezeu ca le va da fiilor Sai in viata viitoare. Dar asculta-L si pe Tatal nostru Cel adevarat, Care zice: Iesi din pamantul tau, din neamul tau si vino in acel pamant pe care ti-l voi arata, adica in pamantul celor vii si in tinutul Sfintilor; in pamantul unde curge lapte si miere, adica in invataturile Profetilor si ale Apostolilor. Si cand vei fi indeplinit toate cele ce ti s-au poruncit, atunci iti va incredinta avutiile Raiului, iti va dezvalui Tainele ceresti, iti va darui marirea imparatiei cerurilor, iti va arata nemasurata bucurie a Apostolilor, cantecele Martirilor, precum si multimea Ingerilor si Arhanghelilor. Si, dupa acestea toate, te va primi in har, ca fiu si frate al Sau".

Roada deplina a acestor cuvinte, care-au rodit in tanarul Astion, sunt clipele marete ale martiriului, care a facut din cei doi Sfinti Marturisitori cununi ale Bisericii acesteia marite prin patima si moartea lor.

Ani mai tarziu, Sfantul Grigorie Palama da "continut" in cuvant si fapta Crucii, facandu-ne sa intelegem deplin care-i lucrarea harului lui Hristos. Comentand chiar cuvintele Evangheliei de astazi, el zice: "Cheama si multimea impreuna cu ucenicii si le spune si le porunceste aceste mari si mai presus de fire griji (sa se lepede de sine...), nu dupa oameni, ci dupa Dumnezeu, ca sa arate ca nu cere aceste stradanii doar de la ucenicii Sai cei alesi, ci de la fiecare om care crede in El. A urma lui Hristos inseamna a trai dupa Evanghelia Lui, aratand toata virtutea si buna-credinta. Sa se lepede de sine cel ce vrea sa urmeze Lui, sa-si ia crucea inseamna sa nu-si crute, sa nu-si regrete sinea lui, iar daca vremea o cere, sa fie gata ca pentru virtute si pentru adevarul dumnezeiestilor invataturi sa primeasca si moartea. Acest fapt, ca sa se lepede cineva de sine si sa fie dat la necinste si chiar la moarte, cu toate ca este ceva deosebit si cu totul mai presus de fire, nu este lipsit de inteles. Caci si imparatii cei pamantesti n-ar accepta vreodata, cand se duc la lupta, sa fie insotiti de unii care nu sunt gata sa moara pentru ei. Este, oare, de mirare ca Imparatul cerurilor, Care pe pamant S-a aratat dupa a Lui fagaduinta, cauta sa aiba astfel de urmatori, spre a intampina dusmanul comun al neamului omenesc? Dar imparatii cei pamantesti nu pot face vii pe cei care au murit in lupta si nici nu pot rasplati cu ceva mai deosebit pe cei care s-au distins mai mult, caci ce ar putea lua vreunul din ei, cata vreme nu mai traieste? Chiar si pentru acestia, daca au murit pentru cei credinciosi, nadejdea este la Domnul si asa Domnul va darui viata vesnica celor care, in urma Lui, s-au situat in primele randuri".

Iar continutul Crucii se vadeste prin cuvintele alese ale aceleiasi omilii: "Caci astfel este intelepciunea si puterea lui Dumnezeu: a birui prin suferinta, a te inalta prin smerenie, a te imbogati prin saracie. Si nu numai cuvantul Crucii si taina ei, ci si chipul ei este vrednic de inchinat si dumnezeiesc, caci este pecete sfanta, cinstita si mantuitoare, este savarsitoarea si sfintitoarea bunurilor mai presus de fire si negraite lucrate de Dumnezeu in neamul omenesc, este surpare a blestemului si a osandei, desfiintare a mortii si a stricaciunii, aducatoarea binecuvantarii si a vietii celei vesnice, lemn mantuitor, sceptru imparatesc, biruinta dumnezeiasca impotriva vazutilor si nevazutilor vrajmasi, chiar daca sustinatorii ereticilor fara de minte sunt nemultumiti de aceasta, ca unii care nu au reusit sa implineasca dorinta apostolica, aceea de a intelege cu toti Sfintii care este lungimea, latimea, inaltimea si adancimea acestei taine. Caci Crucea Domnului exprima toata iconomia aratarii Lui in trup si cuprinde toata taina care este din aceasta si se intinde spre toate laturile, cele de sus, cele de jos, cele de jur-imprejur, cele de mijloc. Punandu-le acestora in fata un astfel de motiv, ar fi trebuit si ei, daca ar fi avut socoteala dreapta, sa se inchine Crucii cu noi, fiind infricosati de semnul imparatului slavei, semn pe care Domnul Insusi il numeste clar inaltime si slava a Sa, cand urma sa urce pe Cruce, iar aratarea Lui se prevesteste la a Doua Venire, ca va veni acest semn al Fiului Omului cu putere si slava multa (Mt 24,30).

Dar, zic ei, intrucat pe el a murit Hristos rastignit, nu suportam sa privim la chipul si la lemnul pe care a fost omorat. Dar zapisul care era impotriva noastra a fost scris prin neascultarea noastra fata de lemnul oprit, prin intinderea mainii stramosului. In ce a fost, oare, pironit si cum a fugit din mijloci: nostru si s-a facut nevazut, ca sa revenim iarasi la binecuvantare cea de la Dumnezeu? Cu ce, oare, a indepartat Hristos si a scos afara de tot incepatoriile si puterile duhurilor rautatii, care a intrat in firea noastra prin lemnul neascultarii si le-a rusinat victorios, asa incat noi sa dobandim libertatea? In ce, oare, s-a surpat zidul din mijloc si a fost desfiintata si distrusa dusmani noastra cu Dumnezeu si prin mijlocirea cui ne-am impacat cu Dumnezeu si am invatat pacea spre El? Nu, oare, in Cruce si prin Cruce?" (Sfantul Grigorie Palama, Cuvant la Cinstita si de viata facatoarea Cruce, trad. Diac. Eugen Moraru, ST 3-z iulie-dec. 1999).

Iata dar in continut ceea ce ne cere Hristos, in nadejde sporirii noastre duhovnicesti. Caci a pierde viata "pentru Hristos si pentru Evanghelie" este mai mult decat a ne indreptati mereu, spunand ca toate micile suferinte, sicanele suportate, nedesavarsirile celorlalti sunt "poarta de rai". Se cer ceva mai mult, pentru ca "marca" lui Hristos sa sigileze eforturile noastre.

• « Inapoi
• Inainte »