Predica la Duminica a XVIII-a dupa Rusalii

• « Inapoi
• Inainte »

Binecuvantatii pescari

(Duminica a XVIII-a dupa Rusalii; Lc 5,1 -11)

Desigur, nu la voia intamplarii prima Evanghelie de dupa praznicul Sfintei Cruci (care cuprinde trei duminici ce au ca miez Sfanta si de Viata facatoare Cruce) poarta inaintea noastra chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, latind Cuvantul lui Dumnezeu in lumea intreaga. Caci, parca in continuarea spusei Mantuitorului din Duminica pe care am lasat-o in urma (Mt 8,34-38), cei pe care-i intalnim azi au luat Crucea, lasand toate, si au urmat lui Hristos.

Si astfel o zi normala de pescuire se transforma in lectie cu talc. Caci, desi multimile "Il imbulzeau pe Hristos ca sa asculte cuvantul Lui" (cf. Lc 5,1), putem sa identificam in Apostoli - pescari inca de peste - oameni pasionati pentru ceea ce faceau. Ce-i impinsese sa ramana in larg, in vreme ce toti ceilalti se imbulzeau s-asculte Cuvantul lui Dumnezeu, nu-i greu de inteles. O multime mare inseamna si posibilitatea "desfacerii" a cat mai mult peste, de aceea noaptea intreaga fusese dedicata pescuitului, ii putem banui ziua pierduti in multime... Erau oameni simpli pescarii, cu griji, ba cu griji chiar mari, cand te gandesti ca nu aveau cea mai usoara dintre meserii. De cate ori, oare, nu se intorsesera in acest fel, goliti de vlaga si nadejde, lipsiti de roada in luntrile lor! Caci, mereu in mana lui Dumnezeu, o simpla adiere de vant putea schimba si timpul de-afara, si mersul bancurilor de pesti prin apa Ghenizaretului. In acelasi timp, ii putem banui puternici, curajosi, rabdatori, plini de puterea celui care tine piept valurilor si vantului... Ba, mai mult, mereu in mana lui Dumnezeu, o recunosteau de fiecare data, traiau intr-insa. Ce mult inseamna in viata sa simti caldura causului palmelor lui Dumnezeu!

Toate acestea si multe altele Hristos le va fi vazut. Luati aminte cu cata smerenie Petru pescarul vorbeste invatatorului. Nu injura si nu bodogane: "Dumnezeul despre care Tu le vorbesti oamenilor nu mi-a dat peste..." Nu. El ii spune, desigur oarecum trist, ca toata veghea lui de noapte a fost zadarnica. Dar Hristos nu lasa nerasplatit pe cel care, cu inima curata, cu ravna si eroism, ii iese in cale. Mreaja minunata a Cuvantului Mantuitorului face ca minunea rodniciei sa se arate in mrejele amaratilor de pescari. Si Petru da masura inteligentei, a bunului simt al omului viu in Dumnezeu: "Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos..." (Lc 5,8).

Nu simti nici un fel de bucurie aroganta. Nu ti se arata nici un suras de parvenit. Ci o adanca emotie, o teama - semn al inceputului intelepciunii - care-l face pe pescar sa izbucneasca intr-una din cele mai adanci rugaciuni pe care le-a oftat vreodata omul. Acest adanc de smerita cugetare il atinsese pe Hristos la oamenii acestia brazdati de suferintele unei vesti deloc usoare.

Dincolo de pescuirea aceasta insa, Hristos le descopera un alt plan al pescuirii. Caci zice Domnul lui Petru si lui Iacov si lui Ioan, fiii lui Zevedei, fartati de pescuire celui dintai: "De acum va voi face pescari de oameni" (Le 5,11). Adica ei, smeritii pescari ai Ghenizaretului, sa lase tot si sa urmeze Lui? Plineau Evanghelia inainte de a li se binevesti si poate ca vazand Hristos reactia aceasta a pescarilor care, tragand ei luntrile la tarm si lasand totul, I-au urmat Lui (Lc 5,11), a putut provoca celelalte toate ale lepadarii de lume si umplere cu Duh a vietii. Caci, in fond, in aceasta ecuatie duhovniceasca a provocarii si umplerii de sens a vietii pescarilor este ceva si din viata noastra.

Cati dintre noi, stresati prea mult de ceea ce nu castigam in largul profesiunilor noastre, cartitori si bodoganitori de Hristos, pierdem si ceea ce am fi putut avea, linistea intalnirii cu Dumnezeu pe tarmul intalnirii, care este Biserica. Si atunci Dumnezeu ne da cate-o "pescuire minunata" in speranta ca, umplandu-ne mrejele, vom invata de unde vine "toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit..."

Nu de putine ori ati auzit cat de mult iubeste Dumnezeu saracia, echilibrai saracirii celei de buna-voie. Caci in aceasta din urma, mai ales, sta exercitiul duhovnicesc al pescarilor facuti Apostoli. Renuntarea de buna-voie la toata roada care ti-ar putea oferi, fie si pe un segment limitat, comoditatea unui trai indestulat de dragul "aruncarii" pe "marea vietii" in valtoarea mantuirii tale si a celorlalti. Pana azi profilul acesta este cel care trebuie sa marcheze icoana "misionarului". Nu invarteala de cuvinte, nici siropoasa zicere si nici lamentatia nu convertesc. Ci barbatia traiului, curajul infruntarii lipsurilor, sobrietatea rostirii si toate altele cate umplu de sens chipul "pescarilor de oameni". Este o chestiune de bun-simt duhovnicesc sa nu te asezi in locul ce nu ti se cuvine si sa admiti, in Hristos, sa plinesti misiunea pe care ti-o da Dumnezeu, numai dupa ce - in deplina cercetare - afli macar "ceva" din pescari in tine, ca sa capeti trimiterea spre oameni. Spre pescuirea lor.

• « Inapoi
• Inainte »