Predica la Duminica a VIII-a dupa Rusalii

• « Inapoi
• Inainte »

Pedagogia painii

(Duminica a VIII-a dupa Rusalii; Mt 14,14-22)

Duminica aceasta, numita si a inmultirii painilor, freamata de bucuria pe care orice ospat cu Hristos o daruieste sufletelor noastre. O zi lunga, obositoare prin incarcatura de minune si de fapta prin care toti cei prezenti trecusera. Cine mai stie cate facusera mainile lui Iisus si cate inimi intorsesera cuvintele Sale catre Dumnezeul Cel Viu! Mereu in astfel de momente oamenii obosesc si uita de foame, ceva mai inalt hranindu-i. Dar cand Cel Ce este Lumina cea lina a slavei lui Dumnezeu a ingaduit luminii celeilalte, create, s-aduca racoarea serii (Mt XIV, 15), stomacurile incordate de emotie s-au destins, cerandu-si hrana. Grija ucenicilor este induiosatoare. Din atitudinea lor remarcam ca au invatat deja cate ceva de la Mantuitorul, si poate ca unul din lucruri este aceasta duiosie catre flamand si insetat, cel care, tot Evanghelistul Matei ne zice in cuvinte cutremuratoare (Mt 25, 34-46), ii va arata pe "acesti mai mici" porti de aur in intrarea in Imparatie.

Domnul le raspunde oarecum "distant" la prima vedere: "Dati-le voi sa manance" (Mt XIV, 16). Seamana intr-o oarecare masura cu reactia de la Cana Galileii, cand Hristos pare ca nu reactioneaza la rugamintile mamei Sale, pentru ca, mai apoi, sa praznuiasca cer si pamant "inceputul minunilor" (In 2, 11). Aceasta tensiune pedagogica pe care Hristos o creeaza in astfel de momente obliga pe Ucenici nu la o adorare triumfalista, ci la deschiderea ochilor, la vederea realitatii, asa cum este ea. Ce sa fi remarcat Hristos Domnul in gandirea Ucenicilor de-i "forteaza" la a vedea realitatea? Posibil ca, insuficient crescuti in Duh, Ucenicii credeau ca de-acum pot face toate ale invatatorului, pentru ca e de presupus sa se fi simtit si ei cum se simt astazi cei cinstiti de Avva, "bagati in seama". De aici, probabil, si reactia Mantuitorului Care, dupa ce imparte painea binecuvantand-o si dand-o de hrana multimii, ii pune pe Ucenici "sa treaca inaintea Lui de cealalta parte a marii" (Mt XIV, 22). Sa nu credeti ca exageram exegeza. Textul Apostolului citit in Duminica aceasta ofera cheia (I Cor 1, 10-17): "Impartitu-S-a, oare, Hristos?... Nu cumva Pavel s-a rastignit pentru voi, sau in numele lui Pavel ati fost botezati?" (I Cor 1, 13)..., duhovniceasca in contextul unor certuri si imparteli in functie de cei care-n chip vazut le-au dat darurile. Acest lucru il statueaza Hristos nu din mandrie, sa nu fie aceasta in gandul nostru, ci din necesitatea aceea clara de a vedea dincolo de dar Daruitorul.

Ce ne mai invata impartirea painilor? Ca tot lucrul se face cu binecuvantare, dar intre binecuvantarea pe care o face Hristos si cea pe care o facem noi ramane diferenta clara, ca intre orice lucru pe care-L face Dumnezeu si lucrul pe care noi il savarsim. Tot din icoana inmultirii painilor identificam faptul ca impartirea painilor se face cu adanca disciplina, intr-o ierarhie instituita de realitati (Hristos da Ucenicilor, iar Ucenicii multimilor, Evanghelia dupa Marcu (6,39) fiind mai atenta in descrierea disciplinei "liturgice", daca vreti, a momentului (descriind cum oamenii sedeau cete-cete jos pe iarba verde...). Si aici, la Marcu (6, 45), se insista pe obligativitatea pe care Hristos o impune Ucenicilor in parasirea acelei adunari des-flamanzite. In teologia "anarhica" pe care o propovaduiesc sectarii (si nu-mi retrag cuvantul), in care fiecare face ce-l taie capul in ansamblul liturgic, in care se citeste ce pericopa vine mai la indemana vorbitorului, si se roaga cum ii da "duhul" personal, aceasta Evanghelie, ca multe alte pericope, este uitata. Se ia din ea doar faptul ca painea se inmulteste, nu si ierarhia impartirii ei in popor, si nici disciplina "mancarii" ei.

Pentru ca aici este miezul (ca sa ramanem in sfera painii), toata structura marturiei de credinta ce are ca finalitate Euharistia. Sederii in adunare liturgic-dumnezeiasca, mijlocirea, cuvantul de invatatura, marturia, marturisirea de credinta, toate acestea - si toata prezenta reala a Mantuitorului Hristos - fac din aceasta icoana evanghelica pagina de aur in pedagogia "painii care vine de sus" (In 6, 32). De altfel, in context identic, Evanghelia de la Ioan pastreaza si cuvintele pe care de ni le-am aminti mai des, am scapa de o multime din ispitele care dilueaza teologia zilelor noastre. Caci scris este: "Nu pentru ca ati vazut minuni Ma cautati, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat". Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane si in viata vesnica pe care v-o va da Fiul Omului, "caci pe El Si-a pus pecetea Dumnezeu-Tatal!" (In 6,26-27).

Aceasta le-o cere Hristos Ucenicilor Sai. Sa vada dincolo de realitatea vazuta, intr-un spatiu al vesniciei si-al eshatologicului, realitatea dumnezeiasca a mantuirii. Sa inteleaga cuvantul care zice: "Eu sunt Painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi, si cel ce crede in Mine nu va inseta niciodata" (In 6,35).

Caci, in esenta, aceasta inmultire a painilor este repetitia generala a Ospatului Stapanului Hristos, la care suntem chemati de fiecare data "cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste" (Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur), ospat in care pururea trebuie sa marturisim si sa credem ca El este cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu... Ca El este Painea vietii (In 6,48).

O, de-am manca dintr-insa si nu ne-ar mai flamanzi sufletele altfel decat dupa cele ale lui Dumnezeu... Dupa acestea se linisteste furtuna la cuvantul Cuvantului. Semn ca asa-i mereu dupa ce Painea cea Cereasca vindeca tulburarile noastre.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Painea cereasca. Predici despre Dumnezeiasca Liturghie