Predica la Duminica Lasatului de sec de branza. Duminica Izgonirii lui Adam si a Evei din Rai

• « Inapoi
• Inainte »

Portile dumnezeiestii pocainte...

(Duminica Lasatului de sec de branza. Duminica Izgonirii lui Adam si a Evei din Rai; Mt 6,14-21)

Inceputul saptamanii care premerge Duminicii acesteia - a Izgonirii lui Adam si a Evei din Rai - are, la randu-i, un text de inceput, care poate fi socotit drept sambure de indemn in a ne adanci mai mult in limpezimea Evangheliei: "Deschisu-s-au portile dumnezeiestii pocainte, sa ne apropiem cu graba, curatindu-ne de mancari si de pofte, ca niste ascultatori ai lui Hristos, Cel Ce a chemat lumea intru Imparatia cereasca. Zeciuiala a tot anul aducand imparatului tuturor, ca si Invierea Lui, cu dragoste sa o vedem" (Sedalna I a zilei de luni, glas 1). Iar din Tricantarea a II-a a zilei de luni ne-a ramas in adanc de memorie glasul stranei, care canta astfel: "Iata, mai inainte s-a deschis usa pocaintei... Apropiatu-s-a aceasta intru tot cinstita saptamana de acum, mai inainte curatitoare, vestindu-ne primavara Sfantului Post, care lumineaza trupurile si sufletele tuturor". Indemnul nu pare fara roada, caci sambata, la Utrenie, cantand celor de Dumnezeu Purtatori Parinti (teoforilor), spuneam: "Ca intr-o livada plina de florile virtutilor, a pustnicilor celor purtatori de Dumnezeu umbland, ne umplem de mirosul cel dulce; caci cu nevointele incercarilor intarindu-se, trupul prin postire si-au supus duhului ca un rob, viata ingereasca pe pamant vietuind; pentru aceasta de marire s-au incredintat" (Slava Sedalnei, glas 8).

De aceea, in ciuda numelui "liturgic" dat Duminicii acesteia, chemarea este la o intrare in raiul virtutilor, din care, gustand cu insufletire prin plinirea (iarasi, a cata oara ni se cere aceasta?) poruncilor, gustam in fapt din insufletita desfatare a Raiului ce ne asteapta. Indemnul Duminicii insa este altul: "Vino, ticalosul meu suflet, de plangi astazi de cele ce s-au facut cu bine, aducandu-ti aminte de goliciunea cea dintai din Eden, prin care ai fost scos din desfatarea si din bucuria cea neincetata" (Canonul alcatuit de Cristofor Protasicritul, glas 6). Dulcetii sederii cu Dumnezeu in Raiul virtutilor ii contrasteaza in fapt amareala gustarii din pomul cunoasterii, fara de ingaduinta poruncii. Iar Evanghelia zilei (Matei 6, 14-21) - parte integranta a Predicii de pe Munte - nu-si afla contextualizare mai atent aleasa ca in aceasta zi, in care ne reamintim cum "Adam a fost scos din rai pentru neascultare si de la desfatare a fost lepadat, amagit fiind de vorbele femeii, si gol a sezut in preajma locului, tanguindu-se: vai mie! Deci sa ne sarguim toti sa primim vremea Postului, supunandu-ne evanghelicestilor randuieli, ca prin ele facandu-ne placuti lui Hristos, sa dobandim iarasi salasluirea Raiului" (Stihira a III-a a Vecerniei). Iesirea lui Adam "din adunarea vietii" (Cantarea a III-a) prin indrazneata intindere a maririi este gestul care se cere recuperat, spre restaurarea omului in Hristos, noul Adam.

Este remarcabil insa cum textul liturgic al acestei Duminici subliniaza drama caderii, care antreneaza nu numai firea omeneasca, ci lumea intreaga, aflata intr-o teribila tensiune: "Soarele razele si-a ascuns, luna cu stelele in sange s-au schimbat, muntii s-au infricosat, dealurile s-au cutremurat cand s-a inchis raiul iesind Adam, cu mainile batandu-si fata si zicand: Milostive, miluieste-ma pe mine, cel cazut!" (Slava Litiei, glas 6). Va trebui sa Se intrupeze Insusi Dumnezeu, pentru ca, lovit cu palme peste Fata-I cinstita, raiul sa se redeschida si, in acelasi cutremur de cer si de pamant, moartea sa fie calcata cu moarte de catre Viata. Drama atinge chiar si raiul cel catre care Adam cel vechi canta: "Simte durere, raiule, impreuna cu lucratorul care a saracit, si cu sunetul frunzelor tale roaga pe Facatorul sa nu-ti incuie usa" (Icos III, Cantarea a VI-a). Raiul imbunatatit, prefacut, preafericit, sadit de Adam, paraginit de tradarea Evei si adancit intru intunericul asteptarii neimplinite, se aseaza de-acum in mijlocul preocuparilor duhovnicesti. De-aici si sensul Duminicii acesteia: sa nu ramanem, dupa Hristos, in aceeasi izgonire. Caci stim pe Domnul, auzim glasul Lui de lumina mereu strigandu-ne: "Adame, Adame, unde esti?" Ca un ecou al plansului dumnezeiesc ce cutremura zidirea dintai.

Si iarasi Evanghelia este plina de talcuiri, caci iarasi nu ne cere lucruri marete, dupa glasul lumii acesteia. Atat de simplu, ni se cere capacitatea de a ierta. Desigur, in fond, lucrul cel mai greu... Pentru ca modul in care ne cere Hristos sa iertam cele ale aproapelui nostru tine de capacitatea noastra de a fi definitivi in acceptarea limitelor aproapelui si in acceptarea limitelor noastre. Si cand o cere aceasta Hristos? Dupa ce, mai intai, ne invata cum sa ne rugam (Matei 6,9-13), pentru ca mai apoi sa ne arate ca sensul lucrului intru slava imparatiei este bucuria. Cea ale carei gesturi le surprinde Evanghelia Duminicii: "Iar cand postiti, nu fiti posomorati ca fatarnicii; ca ei isi manjesc fetele, sa le arate oamenilor ca tin post; adevar va graiesc voua, isi au plata lor. Tu insa, cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fata. Pentru ca nu oamenilor sa te arati ca postesti, ci Tatalui tau Care este intru ascuns, si Tatal Care vede intru ascuns iti va rasplati la aratare" (Matei 6, 16-21). Aceasta "ascundere" inseamna, de fapt, adancire intru lucrul pentru biruinta Crucii in toate ale noastre, caci, dupa Inviere, "toate se cer dupa Cruce" (Sf. Maxim Marturisitorul, Mistagogia). De-aceea se cere, mai mult decat la orice sarbatoare, asezare sub umbra de lumina a Crucii. "Departati fiind, Doamne, din Rai mai inainte pentru mancarea cea din lemn, iarasi ne-ai adus pe noi prin Crucea si patima Ta, Mantuitorule si Dumnezeul nostru. Prin care intareste sa savarsim Postul, cu o cuvioasa curatie, si sa ne si inchinam dumnezeiestii invieri, Pastilor celor mantuitoare..." (Si acum..., a Luminandei Duminicii Izgonirii).

Asezandu-ne, asadar, in trairea curatiei postului, nu trebuie sa uitam insa nici de aspectul sau practic-duhovnicesc. Caci zice Sf. Ioan Gura de Aur: "Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului. Caci se poate sa culegi truda postului si sa nu castigi rasplata lui. Cum? Cand ne abtinem de la mancari, dar nu ne abtinem de la pacate; cand nu ne imbatam de vin, dar ne imbatam de pofte" (Predici despre pocainta, VI, 1). Sau, in alt loc: "Nu poti posti? Nu te poti izola de lume? Nu poti priveghea noptile? Totusi poti lua plata pentru toate acestea, desi nu le-ai facut, daca vei servi pe cel bolnav si neputincios, daca intruna vei ajuta, vei procura odihna si vei alina durerile provenite din toate acestea. Acela a cazut, luptandu-se, a primit lovituri grave si rani; ei bine, tu serveste pe cel zdrobit in lupta, primeste-l cu mainile intinse, sterge-i sudoarea, linistindu-l, mangaie-l, incurajeaza sufletul zdrobit. Deci daca noi servim pe sfinti cu o astfel de bunavointa, desigur ca vom fi tovarasi la plata lor. Aceasta a zis si Hristos: Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte (Lc 16, 9)" (Omilii la Filipeni, II, 4).

Deci, post asadar, randuiala duhovniceasca, pentru ca Hristos sa creasca in noi si-n dorul dupa El sa ne unim laolalta. Sa luam aminte: "Calatoria virtutilor s-a deschis, cei ce voiti sa va nevoiti intrati, incurajandu-va cu nevointa cea buna a postului. Caci cei care se lupta dupa lege, dupa dreptate se si incununeaza. Si luand toata intrarmarea Crucii, sa ne luptam impotriva vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta, si ca o platosa rugaciunea, si ca un coif milostenia. In loc de sabie, postul, care taie toata rautatea de la inima. Cel ce face acestea va primi cununa cea adevarata de la imparatul tuturor, Hristos, in ziua Judecatii" (la Laude, II).

Sa ne gatim, asadar, de Cale. intru plinirea poruncii sa iertam, spre crestere.

• « Inapoi
• Inainte »