Predica la Duminica Inaltarii Sfintei Cruci

• « Inapoi
• Inainte »

"Mantuieste, Doamne, poporul Tau..."

Cunoscut ca Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, hramul cel binecuvantat al acestei Duminici este legat, in primul rand, de o alta lucrare pe care pogorarea cea plina de iconomie a Duhului Sfant a ingaduit-o Sfintei Elena, maica bine-credinciosului imparat Constantin. Caci nu este vorba aici doar de aflarea si inaltarea Sfintei Cruci deasupra credinciosilor din Ierusalim de catre Patriarhul acelor zile. Caci nu pentru aceasta se deplasase cinstita maica pana la Cetatea de har luminata a Sionului. Ci crugul sarbatorii Sfintirii, Tarnosirii Bisericii Invierii Domnului, era momentul care marca pregnant prezenta imparatesei pamantesti in cetatea Imparatului celui Rastignit.

Aflata in acea vreme in calatorie in Tara Sfanta, Sfanta Elena ajunsese acolo cu doua scopuri clare. Pe de o parte, vizitarea locurilor sfinte si de cer pomenitelor fapte ale Domnului Hristos, dar si incununarea lucrarilor uneia din cele mai minunate alcatuiri de pamant si cer din lumea Bizantului dintai - Biserica Invierii Domnului. Ctitorind alte multe biserici (in orasul de langa Colonia [Koln] in care-si avea dintai sediul imparatul, in Roma, in Constantinopol sau satul sud-dunarean unde se nascuse Elena), fericita maica vedea de-acum implinindu-se visul ei cel binecuvantat: un locas de inchinare in Ierusalim (in aceeasi perioada construise altul la Betleem, cinstind Nasterea lui Hristos).

Acest praznic il cantam lamurit in ziua de 13 septembrie, cand "innoindu-se dumnezeiescul locas al Sfintei Invieri" (sinaxar), laudam aceasta prin cantarea Condacului: "Ca un cer mult luminos s-a aratat Biserica, luminand pe toti credinciosii, intru care strigam: Aceasta casa intareste-o, Doamne," iar mai apoi, rostirii-laolalta cu Icosul: "Venind la noi Cuvantul dupa trup, scriind graieste Fiul tunetului: Vazut-am luminat marirea pe care o avea Fiul de la Tatal intru darul adevarului; si celor care cu credinta L-au primit pe Dansul, ne-a dat tuturor stapanire sa ne facem fiii lui Dumnezeu; care nu din sangiuiri, nici din voie trupeasca, ci de la Duhul Sfant ne-am nascut si casa de rugaciune am alcatuit strigand: Aceasta casa intareste-o."

Iata dar cum prilejul zidirii si tarnosirii Bisericii Invierii aduce in praznic Crucea. La fel cum odinioara Hristos pe Cruce rastignindu-Se, din adancul mormantului face sa izbucneasca "izvorul Invierii noastre, Biserica cea vie a Invierii noastre".

Caci canta biserica cea alcatuita din pietrele vii ale marturiei: "Ca intr-un cuptor nou, primitor de Dumnezeu, intr-acest cort nou, toti cei ce suntem din Israelul cel duhovnicesc, rourati fiind, strigam: Binecuvantat esti in Biserica slavei Tale, Doamne sau "Cei raniti de dorul cel prea dulce si dumnezeiesc, veniti in aceasta camara de taina, sa ne impreunam cu Mirele Hristos, strigand: Bine esti cuvantat in Biserica maririi Tale, Doamne!" (Cantarile 2 si 3 ale celui de-al II-lea Canon al Cantarii 7, Utrenia 13 sept).

Icoana acestei Biserici in care miresia noastra pentru Imparate este restaurata se arata in chip minunat prin cuvintele: "Astazi cu haina cugetatoare, cusuta de sus din dumnezeiescul dar, Biserica Ta, Doamne, ca o mireasa s-a impodobit si cheama spre veselie pe poporul sau cel ce striga: Toate lucrurile Domnului pe Domnul laudati-L si-L prea inaltati intru toti vecii zidirea de-acum fiind oglinda plina de har a cortului celui vechi, restaurat in Hristos: "Astazi al doilea Adam, Hristos, a aratat ca un rai intelegator acest cort nou care, in locul lemnului cunostintei, poarta arma Crucii, cea de viata aducatoare (...)" (Cantarile 1,2 si 3 ale celui de-al II-lea Canon al Cantarii 8)

Miezul de foc al Praznicului trece - usor - spre Cruce, careia i se canta: "Ca un soare luminezi cu razele tale pe cei din intuneric si pe demoni ii arzi, prea impodobita Cruce!" (Cantarea 4, Canon 9), Luminanda Sarbatorii praznuind in viersuire astfel: "In Golgota Domnul Inaltandu-Se de buna-voie pe Cruce, a lucrat mantuirea noastra prin innoirea fapturii, si in groapa cea de viata primitoare fiind pus, a treia zi a inviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta, impreuna cu cetele cele fara de trup, savarsim toti innoirea luminatei si cinstitei Invieri".

Caci numai ca miez de Biserica, miez pururea reinnoitor al sensurilor depline ale Invierii, Crucea este pazitoarea a toata lumea, Crucea podoaba Bisericii; Crucea stapania imparatilor; Crucea intarirea credinciosilor; Crucea marirea ingerilor si demonilor rana (Si acum... a Luminandei).

Am insistat atat de mult asupra acestei relatii Biserica - Sfanta Cruce, mai bine-zis Inviere - Biserica - Sfanta Cruce, pentru a ne lamuri asupra modului in care una se sprijina pe cealalta si pentru a ne lamuri de ce dusmanii Crucii sunt si dusmanii Bisericii si prin aceasta, oricat s-ar da ei ai lui Hristos, sunt si dusmanii Invierii. Caci numai pe asezarea aceasta intreit luminoasa sta izvorul de lumina care ne tine credinta, ne aprinde dragostea si ne sporeste nadejdea, pana la hotarul implinirii in Imparatie.

De altfel, cantarea Laudelor Utreniei concentreaza parca mai vadit misterul de lumina al acestei relatii: "Astazi dumnezeiasca si sfintita casa a Invierii lui Hristos luminat se innoieste, si dumnezeiescul mormant imparte lumii viata, dand izvor de nemurire si revarsand raurile darurilor si apele minunilor, daruind tamaduiri celor care canta Lui cu credinta" (Lauda 1); praznicul cerand de la noi efortul duhovnicesc marcat de cea de-a treia cantare din Laude: "Dorind a vedea sfantul sceptru al Crucii, inaltat din mijlocul pamantului, sa ne curatim mai inainte sufletele si sa ne luminam mintile cu dumnezeiasca putere stralucindu-ne; si sa-L laudam pe Hristos, Cel ce, prin cinstitul Sau lemn, da sfintenie celor ce se roaga cu credinta si cu caldura canta Lui".

Indemnul final este clar. Unul la "innoire" laolalta cu toata firea si curgerea istoriei, o facere a Monahului Ioan consemnand: "Innoieste-te, innoieste-te, noule Ierusalime, caci ti-a venit tie Lumina, si slava Tatalui peste tine a rasarit. Aceasta casa Tatal a zidit; aceasta casa Fiul a intarit; aceasta casa Duhul a innoit, a luminat si a intarit, sfintind sufletele noastre". Acelasi zicand, ceva mai apoi, trecand innoirea din planul macrocosmic, universal, in cel microcosmic - particular: "Vino-ti in pricepere, omule, fa-te nou in loc de vechi si praznuieste innoirile sufletului pana cand este vremea vietii, sa se innoiasca tie calea a toata petrecerea. Cele de demult au trecut, iar toate s-au facut noi. Cu acest fel de rod sa praznuiesti, cu buna schimbare schimbandu-te. Asa se innoieste omul; asa sa cinstesti ziua innoirilor".

De-aici izvorand si taina Sfintirii apelor, acelea care, prin sfestanie, curata firea. Caci altfel Crucea nu se face vadita! Si-i zadarnica praznuire fara Biserica si fara Crucea Invierii lui Hristos!

• « Inapoi
• Inainte »