Predica la Duminica a XXII-a dupa Rusalii

• « Inapoi
• Inainte »

Veselirea cea in stralucire

(Duminica a XXII-a dupa Rusalii; Lc 16,19-31)

Evanghelia aceasta, cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar, poarta in sine cheia dramei indiferentei si imbuibarii de prea mult bine. Dincolo de toate, cele doua personaje - bogatul si Lazar -, intr-un fel sau altul, suntem fiecare dintre noi. Uneori, pe rand. Alteori bogati. Uneori Lazari. Dar nici unuia nu ne este straina starea dintai si nici a doua. Atat ca, dupa ce-am vazut drama, suntem mai vinovati de cadere, si intram noi insine in hlamida, in vizorul bogatului, cand stim, de-acum, ca haina de bube a lui Lazar e izvor de hlamida imparateasca in acea imparatie pe care ne-o dorim, sau pe care marturisim ca ne-o dorim.

Ceea ce ne-a pus insa pe ganduri este faptul ca bogatul, dincolo de haine din stofa foarte fina si, mai ales, foarte scumpa, se veselea in toate zilele "in chip stralucit" (Lc 16, 19 b). Ce inseamna astazi veselia "in chip stralucit", stim. Chefuirea aceasta in vesnic-parelnica distractie in care se zbate omenirea de acum nu-i alta decat stralucitoarea veselie a bogatului celui nemilostiv. Nemilostiv nu neaparat in raport cu Lazar. Caci bogatul n-are mila nici fata de el. Si-i trebuie experienta cutremuratoare a iadului, unde o picatura de apa face cat toate avutiile lumii, pentru a-si aduce aminte de tata, de frati... Lazar devine astfel un soi de medicament pentru memoria noastra scurta. Icoana lui in sanul lui Avraam - atat de palida totusi fata de locul unde, dupa Invierea lui Hristos, suntem chemati sa locuim (caci cu cat e mai mare Hristos fata de Avraam, cu atat e mai mareata asezarea in Hristos fata de aceasta locuire in sanul lui Avraam...) - atrage aminte la stralucirea adevaratei bucurii, aceea care, sporind din samanta cereasca, sporeste in Duhul, vesnic...

Care-i atunci "veselia stralucitoare" a celui bogat in Hristos? Sf. Ioan de Kronstadt (pe care, cu drag, l-am ascultat si-n Duminica trecuta glasuindu-ne) zice: "Sfintii lui Dumnezeu sunt mari negustori, ce s-au imbogatit cu toate comorile sufletesti, cu toate faptele bune: cu blandetea, cu smerenia, cu infranarea, cu rabdarea, cu bogatia credintei, a nadejdii si a dragostei. Drept aceea si cerem sfintele lor rugaciuni, ca niste saraci de la cei bogati, ca ei sa ne ajute in saracia noastra duhovniceasca, sa ne invete a ne ruga si a spori in faptele bune crestinesti, ca ei, precum cei care au indraznire inaintea lui Dumnezeu, sa se roage pentru iertarea pacatelor noastre si sa ne pazeasca de pacate noi. Mergem la negustorii pamantesti, in pravaliile lor, ca sa le cumparam marfurile; si atunci, cum sa nu mergem la negustorii cei ceresti cu rugaciune osardnica, in loc de argint si aur, cum sa nu cumparam de la ei mijlocirea inaintea lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor si pentru daruirea feluritelor fapte bune crestinesti! Se pare ca este un lucru foarte firesc" (Sf. Ioan de Kronstadt, in lumea rugaciunii, Sofia, 2003, p. 64).

Ce blestem ne paste, de-am pierdut tocmai acest "foarte firesc'', ce transforma veselia omeneasca in bucurie duhovniceasca? Ce rana de plans ne-a putut rani cugetele, de-am pierdut aceasta normalitate a stralucirii in Hristos, cu Hristos?

Chemati pururea la a sedea in "bucuria Tatalui", preferam neadevarata, snoaba si plina de capcane "veselie" zdranganitoare a lumii...

Lazarul din noi, pecete de taina a Invierii! De-ar rodi pururea umilinta lui in inimile noastre pentru ca, desfacuti din falsa bogatie, sa strigam bucuria pe ulitele Raiului.

• « Inapoi
• Inainte »