Predica la Duminica a VI-a dupa Pasti, a Orbului

• « Inapoi
• Inainte »

"Cauta spre Mine si Ma miluieste..."

(Duminica a VI-a dupa Pasti, a Orbului; In 9,1-38)

Nu cred ca se afla icoana a suferintei mai plenar marcata de prezenta Domnului Iisus Hristos decat aceasta a Duminicii pe care o intampinam cu orbul la marginea Siloamului. Cantarea liturgica ofera o astfel de descriere, cat se poate de acceptabila: "Cel ce s-a nascut orb zice in sufletul sau: Au doara pentru pacatele parintilor m-am nascut fara vedere? Au doara pentru necredinta neamurilor m-am nascut spre dovada? Nu sunt in stare sa intreb cand este noapte si cand este zi. Picioarele mele nu mai pot rabda poticnirile de pietre; ca n-am vazut soarele stralucind, si nici chipul Celui Ce m-a zidit. Ci ma rog Tie, Hristoase Dumnezeule: Cauta spre mine si ma miluieste!" (Stihirile orbului, I, gls. 2).

Ca lumina pe care o da Cel Care este "Lumina lumii" (In 9, 25) nu este una oarecare si ca dincolo de vindecarea celui nevazator intru vedere este ceva mult mai adanc, ne-o intareste iarasi textul liturgic: "Soare nematerial, al dreptatii, Hristoase Dumnezeule, Care celui din nastere lipsit de lumina i-ai luminat atat ochii trupului, cat si pe cei ai sufletului, cu preacurata atingerea Ta, luminand si ochii nostri cei sufletesti, arata-ne fii ai zilei, ca sa graim Tie, cu credinta: Mare si negraita este milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slava Tie!" (Slava Stihirilor vecerniei). De aici, si accentul pe care-l pune Hristos Domnul in a Se defini ca "Lumina a lumii", "atat cat este in lume" (In 9,5), pentru ca, mai apoi, sa accentueze mereu ca Cel Care-L va urma si Care n-ar veni daca El nu Se duce (In 16,7), Duhul cel Sfant, va face ca prezenta lui Hristos sa fie una vesnica.

Teribila dramatizare a contactului dintre cel atins de harul lui Hristos si "cunoscatorii", "literatii si legistii" Legii lui Dumnezeu, Evanghelia ne mai dovedeste doua lucruri: ca nu noi suntem, slava Domnului, judecatorii aproapelui (In 9,16) si ca, in fond, nici o ancheta din lume, chiar dura, nu poate opri marturia celui care a gustat din bucuria trairi cu Hristos (In 9, 25 s. u.). O bucurie din care se naste inteligenta aleasa, ascutita, care nu de putine ori, chiar in vremea prigoanei comuniste, a pus in gura celor simpli cuvinte de nezdruncinat: "Nu cumva vreti si voi sa va faceti ucenici ai Lui?" (In 9,27).

Pare a fi aici o doza de "obraznicie", dupa regulile cuminteniei arogante, dar pentru noi, cei care ne bucuram de izbavirea din orbire a tanarului, aduce mai mult a raspuns care ne racoreste, prin inteligenta si curaj, de toate suspiciunile celor care, de veacuri, se-ndoiesc ca pot fi facute minuni si peste noi, pacatosii. Ceea ce este cert este ca dincolo de lumea aceasta, intru care toate se vad, orbul capata si acea capacitate rara - numita har - de a surprinde pe Hristos, de a-L vedea. Caci zice Sfantul Simeon Noul Teolog lucru vrednic de luat in seama: "Asculta, crede ceea ce iti spun: /E dulce soarele, e negraita simtirea lui, / dar el atrage sufletul la un dor nemarginit si dumnezeiesc. /Sufletul care il vede se-aprinde si arde de dorinta / si vrea sa-l aiba inauntru intreg cat se arata, /dar nu poate si se intristeaza pentru aceasta /si nu socoteste binele ce-l are din vederea sau simtirea lui. /Dar cand Cel vazut de mine, Care e incaput de toate /si cu adevarat neapropiat / voieste sa miluiasca / amaratul si smeritul meu suflet, /mi se face deodata vazut si straluceste inaintea fetei mele, / Se arata stralucind in mine intreg de intreaga bucurie si dulceata dumnezeiasca, dar si de toata dorinta, pe mine, smeritul" (Sfantul Simeon Noul Teolog, Imnul 8 [2.4]. "Care sunt cei carora Se arata Dumnezeu si care sunt cei care ajung la deprinderea binelui prin lucrarea poruncilor", in voi. Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa, Pr. Prof. Acad. D. Staniloae, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 354-355).

Iar glossa Parintelui Staniloae completeaza fericit spusa Sfantului: "E dulce Soarele Hristos, Soarele dumnezeiesc, atat cat il simt. Dar El e dulce pentru ca ma atrage la si mai multa impartasire, fara sfarsit, de El" (idem, p. 354, nota 80). Pentru ca, in fond, Evanghelia aceasta vine sa readuca in planul spiritual relatia dar-Daruitor, adica pe Cel Care [Se] daruieste si pe cel care primeste darul... Poate ca in acest moment al istoriei s-a reasezat normalitatea minunii in limitele ei firesti. Caci nu desorbirea orbului e minune, ci faptul ca Cel Care da lumina, luminand, ne face sa ne vedem. Cu ale noastre. Dupa spusa aceluiasi Sfant Simeon Noul Teolog: "Plang si ma doare inima cand imi straluceste lumina / si vad saracia mea si cunosc unde sunt / si in ce lume muritoare locuiesc, fiind muritor; /si ma desfatez si ma bucur cand inteleg /starea si slava data mie de Dumnezeu /si ma vad pe mine ca un inger al Domnului, / impodobit intreg in lumina nemateriala. / Bucuria aprinde dorul meu de Dumnezeu, / Cel Ce-mi da toate si ma preschimba. /Iar din dor izvorasc rauri de lacrimi si ma fac si mai stralucitor." (Op. cit., ed. cit., Imnul 13 [2. 17], indemn la pocainta; si cum vointa trupului unita cu vointa duhului face pe om in chipul lui Dumnezeu, p. 369).

Minunea-i deci dorul acesta teribil nascut de Hristos in noi. Nesaturat pe lumea aceasta. Caci bucuria aceasta, rod al luminii iubitoare a lui Dumnezeu, vede mereu, in prima geana de lumina primita de la Cel Ce este Lumina, un inceput, o arvuna. De-aceea rostim inainte de impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului: "Atrasu-ne-ai cu dorul Tau, Hristoase, si ne-ai preschimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fara de materie pacatele mele si ma invredniceste a ma satura de desfatarea care este intru Tine, ca de amandoua venirile Tale (intruparea si cea de-a Doua venire, n. n.) veselindu-ma, sa slavesc, Bunule, aceasta (adica "aceea de acum", care in Sfanta Liturghie este "acest Trup si acest Sange", prezent real pe Sf. Masa, n. n.) venire a Ta" (Ceaslov, ed. 1990, p. 300, cu modificarile propuse de Parintele Staniloae).

Caci Liturghia Dumnezeiasca este reluarea vesnica a minunatei scoateri din orbire si minunatei umpleri de dorul lui Hristos. De aceea cantam in ea "am vazut Lumina cea adevarata". Acea lumina in care zicem "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor..."

Iar din dor izvorasc lacrimi...

• « Inapoi
• Inainte »