Credinta

  • Cuvintele Domnului cuprind poruncile, dogmele... Cuvintele Domnului cuprind poruncile, dogmele...

    Care este oare înţelesul dogmei? Nu cumva dogma îl revelează pe Dumnezeu? Nu. Dumnezeu este dincolo de orice gândire şi de orice concepţie. Nu este ceva dintre...

  • Duhul Sfant, Inspiratorul frumusetii si al... Duhul Sfant, Inspiratorul frumusetii si al...

    Totul este taină la Duhul Sfânt! Sfinţilor Părinţi ai primelor veacuri creştine le-a fost relativ greu să-L desluşească. A fost nevoie de un al doilea Sinod...

  • Deosebirea dintre cuvintele de negrait si... Deosebirea dintre cuvintele de negrait si...

    Apostolul Pavel a ajuns la experienţa Revelaţiei şi a auzit cuvinte de negrăit, pe care nu-i este cu putinţă omului să le grăiască. Pe de altă parte, însuşi...

  • Legaturile cu strainii si cu fratii Legaturile cu strainii si cu fratii

    Unul dintre cele mai importante lucruri la care va trebui să iei aminte, mai ales ca începător, este problema străinilor. In afară de faptul că va trebui sa-i evi...

  • Robirea inimii Robirea inimii

    Credem că oricine a ajuns să observe cum se formează în sufletul său un păcat sau altul, o patimă sau alta, un viciu sau altul a băgat de seamă cum aceste...

  • Disimulare Disimulare

    Ce înseamnă „nebun pentru Hristos? - Nebun înseamnă smintit. Ticnit. - Ticnit. Unii oameni au fost foarte cinstiţi si slăviţi pentru sfinţenia lor. Fiindu-le...

  • Avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat... Avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat...

    Suntem în plină şcoală a Harului. Viaţa în Hristos se construieşte din generaţie în generaţie, Biserica neavând un punct final al educării sufletului nostru...

  • Virtuti si harisme - Sfantul Porfirie Virtuti si harisme - Sfantul Porfirie

    Am trecut pentru prima dată pe la Sfântul Porfirie, aflat la Kallisia, la sfatul unor persoane apropiate. Trăia modest şi în nevoinţă. Nu ne-am dat seama dintru...

  • Trairea smerita Trairea smerita

    Adevărul şi sfaturile trebuie rostite cu dragoste. Putem osândi înşelarea şi răul şi putem încerca să readucem pe cineva la adevăr numai atunci când suntem...

  • Judecata lui Dumnezeu si iertarea Judecata lui Dumnezeu si iertarea

    Greu de găsit un om care să se fi gândit în mod serios la Infricoşătoarea Judecată şi să nu fi simţit că această Judecată îl aşteaptă pe el personal şi...

  • Nu murmura in vremea lucrului mainilor tale Nu murmura in vremea lucrului mainilor tale

    Când murmuri, păţeşti cele despre care am vorbit mai înainte şi lucrarea ta nu este bineprimită de Dumnezeu. Se poate ca tu să-ţi împlineşti slujirea, îns...

  • Pe ce se zideste totul Pe ce se zideste totul

    In ce constă puterea noastră? In dragoste. Copilul trebuie să ştie că îl iubim, că avem cu el activităţi şi preocupări comune, care-i plac şi sunt importante...

  • Sa ne bucuram cu bucurie mare Sa ne bucuram cu bucurie mare

    Dumnezeu a sădit în sufletul omului dorul și tânjirea după o bucurie veșnică, netrecătoare și neîmpuținată de problemele lumești. Din păcate am uitat de...

  • Darul credintei Darul credintei

    Credința este cea mai profundă formă de cunoaștere a realității văzute și nevăzute fiindcă în procesul cunoașterii prin credință se antrenează nu numai...

  • Puterea iertarii Puterea iertarii

    Dacă nu vrem să cădem din dragostea lui Dumnezeu, nici pe fratele să nu-l lăsăm să se culce supărat, nici noi să nu ne culcăm supăraţi pe el. Aşa cum s-a ar...

  • Un personalism Un personalism

    Personalismul, în prezentarea explicativă a DEX-ului, are în vedere totuşi două detalieri; atitudine a cuiva care ia în consideraţie numai punctele de vedere şi...

  • Veniti si pranziti Veniti si pranziti

    In aceste vremuri, ce seamănă cu o Sahară nesfârşită, în care oazele, adică sufletele duhovniceşti se găsesc cu atâta greutate şi atât de rar, Jertfa...

  • Mucenicii crestini si marturiile existentei... Mucenicii crestini si marturiile existentei...

    Evanghelia nu cheamă la suferinţe, însă oricine mărturiseşte Evanghelia intră în lupta cu răul şi, de aceea, fără să vrea, este supus la chinuri. Biserica...

  • Invataturi ale schimonahului Nichita Invataturi ale schimonahului Nichita

    Părintele Nichita avea tot timpul în minte gândul la moarte, mai cu seamă în timpul şederii la trapeză. Iată, fraţilor, trăim aici... Dar să luăm aminte cum...

  • Rugaciunea pentru semeni Rugaciunea pentru semeni

    Este foarte important să te rogi pentru tine, dar şi mai important este să te rogi pentru alţii. Atât de important, că în limba greacă există două cuvinte...

  • Prosteala ca strategie a vrajmasilor nevazuti Prosteala ca strategie a vrajmasilor nevazuti

    La nivelul vieții duhovnicești, strategia manipulării se regăsește în ceea ce Biserica a numit dintotdeauna război duhovnicesc. Sfinții Părinți ne-au împărt...

  • A sluji lui Hristos A sluji lui Hristos

    Prin exemplul Său, Mântuitorul ne-a învăţat să nu trăim ca să ni se slujească, ci ca să slujim noi înşine. Asta nu e uşor de împlinit. Deşi oamenii...

Calendar Ortodox

Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 30.00 Lei
Sfanta Cuvioasa Elisabeta
Sfanta Cuvioasa Elisabeta Pustnica Elisabeta, a apărut într-un spațiu atipic, în raport cu scopurile lumii contemporane, în care minciuna este la rang de virtute, iar discernământul acoperit de noroi, era ea însăși purtătoarea unor practici insolite, care capta inimile creștinilor 49.00 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 18.00 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 45.00 Lei
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa Preoteasa este una dintre cele mai discrete și, totodată, decisive prezențe din viața Bisericii Ortodoxe. De multe ori rămasă în umbră, ea poartă o cruce tainică: aceea de a îmbina viața de familie cu lucrarea în Biserică, rugăciunea cu jertfa zilnică 29.60 Lei
TikTok si tinerii
TikTok si tinerii TikTok nu e ceva simplu, asa, ,, ca sa facem glume”, ,, ca sa ne relaxam” si pentru ca ,, asa fac toti ”! Reteaua aceasta este ceva mult mai eficient, pentru a ne abate atentia si interesele, a ne influenta si a ne indrepta intr-o anumita directie. Si 20.09 Lei
Revolutie la scoala
Revolutie la scoala Un elev s-a mutat din satul lui la un liceu din Atena. Cu toate că era lipsit de îndrumare în toate cele necesare, în vârtejul cotidian al Atenei, mai ales într-un mediu asfixiat și cu vrășmășie față de experiențele duhovnicești, el a reușit să 24.31 Lei
Esti si femeie
Esti si femeie Eşti şi femeie… Femeie, mamă, soţie, lucrătoare, şefă, prietenă, soră… Ai o mulţime de roluri în viaţa ta. Şi, din ceasul când te-ai născut, n-ai încetat nicio clipă să alergi. Iată că te privesc în ochi şi îţi spun: „Eşti şi femeie… 12.69 Lei
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit.
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit. Atras dintotdeauna de lucrarea nobilă a dască­lului ce se pune în slujba semenilor și a societății, Sfântul Nectarie a adunat această comoară neprețuită din ado­les­cența sa, când lucra ca simplu ajutor la o tutungerie. Inițial a întocmit o culegere de 26.43 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact