_

• « Inapoi
• Inainte »

re un ucenic: cand focul dumnezeiesc al duhului misca sufletele prin lacrimi si pocainta, le lucreaza si le curata si mai mult, luminand partile lor intunecate de pacat si vindecandu-Ie ranile, le cicatrizeaza desavarsit, incat ele stralucesc de frumusetea dumnezeiasca
Exista cu adevarat acel foc dumnezeiesc,
de care Stapanul a zis
ca a venit sa-l arunce pe pamant (Luca XII, 49).
Dar spune-mi, pe care pamant ?
Fara indoiala, peste oamenii
care cugeta cele pamantesti.
Pe acest foc a voit si voieste
sa-L aprinda in toti.
Asculta si cunoaste, fiule,
adancul tainelor dumnezeiesti !
Cugeta ce fel este
acest foc dumnezeiesc !
Oare vei socoti ca este vazut si creat ?
Sau cu putinta de apucat ?
Desigur nu, ca doar cunosti taina lui.
Si stii, fara indoiala
ca e neapucat, necreat si nevazut,
fara inceput si nematerial,
cu totul neschimbator.
Si e, de asemenea, nestins, nemuritor,
cu totul necuprins,
in afara creaturilor,
materiale si nemateriale,
vazute si nevazute,
netrupesti si trupesti,
pamantesti si ceresti
E in afara tuturor acestora
dupa fire, dupa fiinta,
prin urmare si dupa putere.
Deci acest foc, spune-mi,
in ce substanta se va arunca ?
In sufletele care au cu imbelsugare
mila dumnezeiasca.
Si care inainte de aceasta si impreuna cu aceasta
au dobandit credinta
si faptele care intaresc credinta.
in aceste suflete ca intr-o candela plina
de untdelemn si de bumbac
arunca Stapanul focul,
pe care lumea nu l-a vazut,
nici nu poate sa-l vada.
(Iar lume numesc pe cei din lume
si pe cei ce gandesc ale lumii).
Si-si spun ca precum aprinde focul candela
sensibila cand o atinge,
asa cugeta ca spun aci duhovniceste
ca aprinde si focul dumnezeiesc
sufletele, cand le atinge.
Caci cum le-ar aprinde inainte de-a le atinge ?
Iar inainte de-a se arunca, cum le-ar atinge ?
Desigur, deloc si nicidecum.
Iar cand candela se aprinde,
ii lumineaza limpede pe toti ?
insa daca se sfarseste in ea untdelemnul,
nu se va stinge candela ?
Dar priveste si alt fapt mai mare,
care ma inspaimanta mai mult ca toate.
Cand candela mea lumineaza mult,
din belsugul untului de lemn
si din bogatia de bumbac a festilei,
venind un soarece sau altceva,
fie ca a stricat candela,
fie ca s-au imputinat acestea.
Si sorbind el untul de lemn
sau inlaturandu-se bumbacul
s-a stins candela.
Dar, ceea ce-i si mai de mirat,
e ca de cade tot bumbacul
care se numeste festila
si untul de lemn a disparut,
se stinge indata focul
si candela mi se face intunecata,
nernailuminand deloc.
intelege prin candela sufletul meu,
iar prin untdelemn virtutile
si prin festila mintea mea.
Gandeste deci ca lumina dumnezeiasca
ce straluceste si lumineaza in ea,
lumineaza sufletul
si casa intregului meu trup
si toate gandurile si cugetarile din casa.
Astfel, luminand acest foc,
de vine vreo pizma,
sau vreo patima razbunatoare,
sau vreo iubire de slava desarta
sau vreo alta pofta
de placere sau de vreo alta patima,
si strica candela
sau hotararea sufletului meu,
sau varsa untdelemnul
care sustine virtutile
sau strica festila care e, cum am spus,
mintea ce are in ea
lumina mult luminatoare,
mintea e slabita de cugetari viclene
sau aruncata intreaga in untul de lemn,
adica in a socoti faptele virtutilor ca ale ei.
Si prin aceasta cazand in parerea de sine,
isi va pierde vederea.
lar daca candela mea
se va stinge din pricina aceasta sau din alta,
spune-mi, unde va mai fi focul dumnezeiesc
sau ce va deveni el ?
Va mai ramane el in candela mea,
sau se va desparti de ea ?
O, nestiinta ! O, nebunie !
Cum se mai poate aprinde candela fara foc,
sau mai poate ramanea focul
in candela fara o materie ?
Focul doreste si voieste totdeauna
sa lucreze intr-o materie.
Dar ne apartine noua
sa ne impodobim mai inainte cu aceasta prin fapte,
infrumusetandu-ne cu toata ravna
cu virtuti de tot felul ca niste candele cu untdelemn
si sa ne intindem dreapta festila mintii
ca sa fie atinsa de foc
si sa se aprinda pe incetul
si el sa ramana impreuna
cu cei ce l-au dobandit.
Caci altfel - sa nu se amageasca nimeni -
nu se vede, nu se primeste,
nu se mentine focul deloc.
Caci este, precum am spus,
in afara tuturor creaturilor,
dar se lasa cuprins intr-un mod de necuprins
intr-o unire negraita
si la fel negraita
si la fel necircumscrisa
in mod necircumscris.
Nu cauta sa exprimi acestea prin cuvinte,
nici sa le cuprinzi prin cugetari,
ci cauta sa primesti focul
care invata si arata
limpede celor ce l-au dobandit
toate acestea si cele mai tainice ca acestea
in mod negrait.
Dar asculta, fiule, daca voiesti
si lucruri mai tainice decat acestea.
Cand (focul) lumineaza, precum am zis,
si alunga stupul poftelor
si-ti curata casa sufletului,
se amesteca cu el in mod neamestecat
si se uneste in chip negrait
in mod fiintial cu fiinta lui
si ii lumineaza casa pe incetul.
O face infocata si luminata
si, fara sa pot spune cum,
cele doua se fac una :
sufletul cu Ziditorul.
Si Ziditorul este in suflet
singur intreg cu sufletul singur.
Si tine toata zidirea in palma Lui.
Nu te indoi, Acesta intreg ia loc
intr-un suflet, impreuna cu Tatal si cu Duhul
si sufletul ia intreg loc inauntrul Lui.
intelege, priveste, cugeta la acestea !
Ti-am spus ca lumina neacoperita
si neapropiata de ingeri
cuprinde in sine sufletul
si sufletul locuieste iarasi in ea si ea nu-l aprinde cu totul.
Intelegi adancul tainei ?
Omul mic in cele vazute,
spirituale si sensibile.
umbra si praf,
are in mijlocul lui pe Dumnezeu intreg,
de al carui deget atarna zidirea
si de la care isi are oricine existenta
si viata si miscarea,
toata mintea, sufletul si ratiunea celor rationale,
dar si suflarea celor nerationale
si a tuturor vietuitoarelor
Oricine il va avea, pentru ca il are
si-l poarta inauntrul sau
si-i vede frumusetea,
cum va indura flacara dorintei lui,
cum va suporta focul iubirii,
cum nu va lasa sa-i curga
lacrima calda din inima,
cum nu-i va spune minunile,
dar cum le va numara pe acestea, care se savarsesc in el ?
Insa cum va tacea peste tot
cel silit sa graiasca ?
Caci se vede pe sine insusi in iad,
inteleg datorita stralucirii luminii.
Dar nimeni altul din cei ce sed acolo
nu se vede pe sine astfel
inainte de a-i straluci lumina dumnezeiasca.
Ci sunt in nestiinta intunericului
in care sunt tinuti
si a stricaciunii si a mortii.
Dar sufletul acela vede,
unde straluceste (lumina).
Si intelege ca inainte era intreg
in intunericul cel mai cumplit
si in inchisoarea cea mai intarita
a nestiintei celei mai adanci.
Acum insa vede unde zace,
unde este inchis.
Vede tot locul umplut
ca o mocirla de serpi necurati,
de serpi ce varsa venin,
iar pe sine legat si strans in lanturi
de maini si de picioare,
acoperit intreg de praf si de murdarie,
ranit de muscaturile serpilor,
cu carnea trupului umflata
si umpluta de multime de viermi.
Vazand acestea, cum nu va tremura ?
Cum nu va plange, cum nu va striga ?
Cum nu se va pocai in chip fierbinte
si nu se va ruga sa fie eliberat
din lanturile prea cumplite ?
Cu adevarat, tot cel ce le vede acestea,
va suspina si se va tangui si va voi sa urmeze
lui Hristos din care straluceste lumina.
Facand deci acestea, precum am spus,
si cazand la picioarele Celui ce lumineaza
- ia seama bine la cele ce le spun ! -
Cel ce m-a luminat se atinge cu mainile Sale
de lanturile si ranile mele.
Si unde se atinge mana Lui,
sau pune degetul Lui,
se dezleaga indata lanturile,
viermii sunt omorati,
se vindeca ranile,
dispare o data cu ele murdaria.
Si se fac indata, o cicatrice mica
a trupului meu, in asa fel,
ca nu se mai vede
nici o cicatrice in acel loc,
ci locul e facut mai degraba
stralucitor, asemenea inimii lui dumnezeiesti.
Minune mare ! Carnea mea,
inteleg fiinta sufletului meu
si a trupului meu,
se impartaseste de slava dumnezeiasca
si raspandeste o stralucire dumnezeiasca,
Vazand aceasta savarsindu-se in parte
in trupul meu,
cum nu voi dori si nu voi cere
sa se elibereze trupul meu intreg de rele
si sa se impartaseasca, cum am spus,
de sanatate si de slava ?
Iar lucrand eu asa,
ba chiar cu mai multa caldura
si minunandu-ma pe masura minunilor acestora,
Stapanul cel bun miscand mana Lui,
strabate si celelalte parti
ale trupului meu si vad
acestea, in modul in care am spus inainte,
curatite si imbracate
in slava dumnezeiasca.
O data ce am fost curatit
si eliberat de lanturi,
El imi da mana dumnezeiasca
si ma ridica din mocirla
si ma imbratiseaza intreg.
Vai, cum voi sti pretui acestea ?
Vai, cum pot sa suport aceasta ?
Si ma saruta neincetat
pe mine, cel slabit in intregime si parasit de orice putere.
Caci cade pe grumazul meu. Ma ridica pe umerii Sai.
- O, ce iubire ! ce bunatate !
Ma scoate din iad,
din locul si intunericul lui,
fie intr-o alta lume, fie intr-un alt vazduh,
cum nu-l pot descrie. Atata stiu, ca o lumina
ma poarta si ma sustine
si ma duce drept spre o lumina mare,
a carei mare minune dumnezeiasca
nici ingerii n-o pot exprima
sau nu pot sa si-o spuna unii altora
pe cat mi se pare, deloc.
Iar ajungand eu acolo,
imi arata iarasi altele,
spun cele ce sunt in lumina,
imi da sa inteleg rezidirea minunata,
prin care m-a rezidit pe mine
si m-a izbavit de stricaciune
si m-a eliberat intreg
de moartea vietii prin simtiri
si mi-a daruit viata nemuritoare.
Si m-a despartit de lumea stricacioasa
si de toate cele din lume.
Si m-a imbracat intr-un vesmant
nematerial si luminos,
Mi-a dat de asemenea, incaltaminte
si inel si cununa
nestricacioase si vesnice,
toate altfel decat cele de aici.
M-a facut pe mine de neatins,
de nepipait, o, minune,
si de asemenea nevazut,
unit cu cele nevazute.
Astfel, facandu-ma Ziditorul,
m-a introdus in cortul
sensibil, adica in trup
si m-a inchis in el
si m-a inconjurat de el.
Si coborandu-ma in lumea
sensibila si vazuta,
m-a pus sa vietuiesc iarasi in ea
si sa fiu impreuna cu cei din intuneric
pe mine, cel izbavit de intuneric.
Si m-a inchis cu aceia,
inteleg cu cei din mocirla,
ca sa-i invat
si sa-i duc la cunostinta
ranilor de care sunt acoperiti
si a lanturilor in care sunt tinuti.
Dupa ce mi-a dat porunci, a plecat,
fiind lasat iarasi singur,
adica in intunericul dinainte
nu m-am multumit cu bunatatile negraite
ce-am spus ca mi le-a daruit,
facandu-ma intreg nemuritor,
indumnezeindu-ma intreg
si prefacandu-ma in Hristos.
Ci lipsirea de El
mi-a pricinuit uitarea
bunatatilor, de care am vorbit
si de care mi se parea ca am fost lipsit.
De aceea, m-am intristat
ca si cand as fi fost readus
in relele dinainte.
Si sezand in mijlocul cortului
ca si cand as fi fost inchis
intr-un cos sau ca intr-o pivnita,
plangeam, ma tanguiam foarte.
Caci il cautam pe Acela, pe care il doream,
pe care II indragisem,
de a carui frumusete eram ranit
si ardeam, ma mistuiam, eram numai foc.
Dar petrecand eu asa, plangand asa,
topindu-ma si chinuindu-ma
si strigand cu durere,
Acela a auzit strigarea mea

si se pleaca din inaltimea neinchipuita
si vazandu-ma s-a milostivit
si m-a invrednicit sa-L vad iarasi,
Pe El Cel nevazut de toti,
pe cat e cu putinta oamenilor.
Si vazandu-L, m-am uimit,
eu cel inchis in casa
si incuiat in pivnita
si aflator in mijlocul intunericului,
adica al cerului si al pamantului acesta.
Le inteleg intuneric cand le vad in chip sensibil,
fiindca pe toti oamenii si toate cugetarile lor,
amestecate cu cele sensibile,
aflandu-se in acestea,
ii acopera greu acestea.
Totusi, fiind eu in acestea,
am vazut, precum am spus, spiritual,
pe Cel ce a fost mai inainte
si pe Cel ce este in afara de toate.
Si m-am minunat, m-a uimit,
m-am infricosat si m-am bucurat.
Si mi-am dat seama de minunea :
cum pe El, care e in afara tuturor,
il vad eu singur, care sunt inauntrul tuturor,
pe El care ma vede ;
dar nu cunosc unde este
si cat e de mare si cum e
sau cine e Cel pe care il vad,
sau cum il vad sau ce vad.
Totusi, vazand ceea ce am vazut,
si tanguindu-ma ca nu pot cunoaste modul,
nici nu pot intelege in intregime,
sau macar in parte,
cum vad eu si cum ma vede
Cel pe care il vad,
L-am vazut iarasi pe El venit deodata
inauntrul casei si a pivnitei.
Si unit in chip negrait
si impreunat in chip tainic
si amestecat cu mine in chip neamestecat,
ca focul cu fierul
si ca lumina cu sticla,
m-a facut pe mine ca focul
si m-a aratat pe mine ca lumina.
m-am infricosat si m-am bucurat.
Si mi-am dat seama de minunea :
cum pe El, care e in afara tuturor,
il vad eu singur, care sunt inauntrul tuturor,
pe El care ma vede ;
dar nu cunosc unde este
si cat e de mare si cum e
sau cine e Cel pe care il vad,
sau cum il vad sau ce vad.
Totusi, vazand ceea ce am vazut,
si tanguindu-ma ca nu pot cunoaste modul,
nici nu pot intelege in intregime,
sau macar in parte,
cum vad eu si cum ma vede
Cel pe care il vad,
L-am vazut iarasi pe El venit deodata
inauntrul casei si a pivnitei.
Si unit in chip negrait
si impreunat in chip tainic
si amestecat cu mine in chip neamestecat,
ca focul cu fierul
si ca lumina cu sticla,
m-a facut pe mine ca focul
si m-a aratat pe mine ca lumina.
Si m-am facut ceea ce vedeam inainte.
Dar nu stiu sa-ti explic modul minunat
al unirii si necontopirii acestora.
Caci n-am putut cunoaste
si nu cunosc nici acum,
cum a intrat, cum s-a unit cu mine.
Si odata unit (cu mine), cum sa-ti spun
Cine este Cel ce S-a unit cu mine
si cu Cine m-am unit si eu ?
Caci ma tem, ca nu cumva
de-ti voi spune, necrezand
sa cazi in hula din necredinta
si sa-ti pierzi sufletul tau, fratele meu.
Apoi, eu si Acela
cu care m-am unit, fiind una,
cum ma voi numi pe mine ?
Dumnezeu cel indoit dupa fire
fiind unul dupa ipostas,
m-a facut si pe mine indoit
Iar facandu-ma indoit,
mi-a dat, precum vezi, si mie numiri indoite.
Dar observa deosebirea !
Sunt om prin fire,
dar Dumnezeu prin har.
Observa, deci, ce har mare e
unirea dobandita de mine cu Acela,
in chip sensibil si spiritual,
fiintial si duhovnicesc.
Unirea spirituala,
ti-am exprimat-o in chip deosebit si diferit,
iar cea sensibila o numesc pe cea venita prin Taine.
Caci curatit prin pocainta
si prin siroaie de lacrimi,
impartasindu-ma de trupul indumnezeit
ca de Dumnezeu insusi,
devin si eu dumnezeu
prin unirea cea negraita.
Observa taina !
Sufletul si trupul,
ca sa spun iarasi aceasta
cu multa bucurie,
sunt una in doua substante (fiinte).
Deci acestea care sunt una si doua,
impartasindu-se de Hristos
si band sangele Lui,
unindu-se cu amandoua fiintele
sau cu amandoua firile
Dumnezeului meu,
se fac dumnezeu prin impartasire
si primesc acelasi nume
cu numele Lui,
de care s-au impartasit fiintial.
De carbune se spune ca e foc
si fierul negru aprins
se vede ca focul.
Iar daca se vede astfel,
se si numeste astfel.
Se vede foc, se numeste foc.
Daca nu te-ai cunoscut pe tine astfel,
nu fi necredincios celor ce-ti vorbesc de acestea.
Ci cauta din toata inima ta
si vei lua margaritarul sau picatura,
sau grauntele de mustar (Matei XIX, 35, 45),
vei lua samanta, ca o scanteie dumnezeiasca (Luca VIII, 5).
Dar cum vei cauta ceea ce-ti spun ?
Asculta si lucreaza cu sarguinta
si vei afla in scurt timp.
Ia ca chip clar
pe cel al pietrei si al fierului.
Caci in ele este de fapt
firea focului,
dar nu se vede deloc.
insa de sunt batute continuu,
ies din ele scantei de foc pentru toti.
Ele se vad intai,
dar nu ard
daca nu cad peste o materie.
Dar unita cu aceasta,
o scanteie mica
aprinde pe incetul totul
si ridica flacara la inaltime
si lumineaza toata casa
si alunga intunericul
si-i face sa vada
pe toti cei ce sunt in casa.
Ai vazut minunea? Deci spune-mi
cum vor scoate scantei
inainte de-a fi batute necontenit ?
Iar fara scanteie
cum se va aprinde
materia de la sine ?
Iar inainte de-a se aprinde,
cum va lumina
Si cum va alunga intunericul :
Si cum te va face sa vezi l
Nu ma face nicidecum, imi vei spune,
nu e cu putinta sa mi se intample aceasta,
Grabeste-te deci si tu
sa faci aceasta si vei lua.
- Ce-ti spun ca vei lua ? -
Scanteia firii dumnezeiesti,
pe care Ziditorul a asemanat-o
cu margaritarul de mult pret
si cu grauntele de mustar.
Deci, ce-ti spun sa faci ?
Asculta cu grija, fiule !
Sa-ti fie sufletul si trupul
in loc de piatra si fier,
iar mintea ca un stapan al patimilor
sa se ocupe cu faptele virtutilor
si cu ganduri placute lui Dumnezeu.
Si tinand in ele ca in niste maini spirituale
sufletul ca pe un feir,
sa-l atraga si sa-l duca
cu sila spre fapte.
Caci imparatia cerurilor se ia cu sila (Matei XI, 12).
Despre ce fapte vorbesc ?
Privegherea si postul
si pocainta fierbinte,
ploile de lacrimi i-i plansul,
gandul neincetat la moarte,
rugaciunea neincetata
si rabdarea tuturor incercarilor.
Deprinzandu-se in acestea si in cele asemenea
si tinut fiind continuu in acestea,
sufletul face mintea sa primeasca
intai niste iluminari.
Dar, acestea se sting repede,
fiindca inca nu s-a subtiat,
ca sa se si aprinda indata.
Dar cand raza dumnezeiasca
aprinde si inima,
atunci o lumineaza si pe aceasta
si curateste si mintea.
Si o ridica la inaltime
si o uneste cu lumina dumnezeiasca.
Dar inainte de-a face tu
cele ce ti le-am spus,
spune-mi cum te vei curati ?
Iar inainte de-a te curati,
cum va primi mintea ta iluminarile dumnezeiesti ?
Dar mai spune-mi cum si de unde
din alta parte cazand focul dumnezeiesc
in inima ta, se va aprinde
si o va aprinde si pe ea
si o va face sa arda
si va uni si va alipi
si va face nedespartit
creatul cu Creatorul ?
Aceasta nu e cu putinta
si de nicaieri, imi vei spune.
Caci nu e cu putinta nici uneia dintre cele nascute
sau dintre cele ce se vor naste.
Dar nu ma intreba despre cele ce vin de sus !
Caci daca te-ai unit cu lumina,
Ea-ti va descoperi toate
si-ti va arata
cate iti sunt de folos sa le afli.
Caci altfel iti este cu neputinta
sa afli cele de acolo prin ratiune.
Iar Domnului fie slava in veci. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »