Care sunt cei carora se arata Dumnezeu si care sunt cei ce ajung la deprinderea binelui prin lucrarea poruncilor

• « Inapoi
• Inainte »

zi, fiind ascuns, cum privesti toate?
Cum, fara sa fii vazut de noi, ne vezi pe noi toti ?
Dar nu pe toti pe care ii vezi, ii si cunosti, Dumnezeul meu.
Ci numai pe cei ce Te iubesc pe Tine, ii cunosti iubindu-i
Si Te arati lor in mod deosebit.
Fiind Soare ascuns intregii firi muritoare,
rasari intru ai Tai, esti vazut de ei
si rasar in Tine. cei intunecati mai inainte,
curvari, preacurvari si risipitori, pacatosi, vamesi.
Caci pocaindu-se se fac fiii luminii Tale dumnezeiesti (Ioan XII, 36)
Lumina naste numaidecat lumina,
deci si ei sunt lumina,
copii ai lui Dumnezeu, cum s-a scris (Ioan I,12), dumnezei dupa har.
Cati vor pazi bine poruncile Tale,
cati vor lepada lumea desarta si amagitoare,
cati vor uri fara ura pe parinti si frati,73
socotindu-i ca straini, ca trecatori in viata aceasta.
cati se vor goli de bogatie si de bani
si se vor feri de orice impatimire spre toate,
cati resping din suflet slava desarta,
laudele oamenilor, pentru slava de sus,
cati au taiat voia lor in chip deplin
si s-au facut ca niste oi fara rautate fata de pastori,
cati s-au facut morti cu trupul
fata de orice fapta rea,
dar au asudat in ostenelile virtutii lor
si traind numai voii Carmuitorului
s-au omorat prin ascultare, facuti fiind iarasi vii;
cati de frica lui Dumnezeu si prin gandul la moarte
varsa lacrimi noaptea si ziua
si cad cu mintea la picioarele Stapanului,
cerand mila si iertarea greselilor,
acestia dobandesc deprinderea binelui
prin toata lucrarea celor bune
si plangand in fiecare zi
si batand cu rabdare, isi atrag mila.
Acestia prin rugaciuni dese si prin glasuri negraite
si prin curgeri de lacrimi isi curatesc sufletul,
iar curatit fiind, aceasta si vazand,
ci se aprind de focul iubirii si de focul dorului
de a-si vedea sufletul deplin curatit.
Dar fiindca nu pot afla desavarsirea luminii,
curatirea lor ramane nedesavarsita.
Deci pe cat ma curatesc, ma si luminez, eu nevrednicul.
Dar oricat de mult mi se va arata Duhul care ma cunoaste,
mi se pare totdeauna ca sunt la inceputul curatirii si vederii.
Caci in adancul fara hotar, in inaltimea de nemasurat,
cine va putea afla mijlocul sau sfarsitul?
Stiu ca e mare, dar cat de mare nu stiu.
Doresc mai mult si pururea suspin.
ca e putin ce mi s-a dat - chiar daca mi se pare mult -
in raport cu ceea ce banuiesc ca e inca departe.
Fata de cea ce doresc, ceea ce vad
mi se pare ca nu e nimic,
nesimtind deloc bogatia a ceea ce mi s-a dat.
Vad Soarele, dar nu tin seama de aceasta.
Cum se intelege aceasta?
Asculta, crede ceea ce iti spun:
E dulce Soarele, e negraita simtirea lui.
dar el atrage sufletul la un dor negrait si dumnezeiesc.
Sufletul care il vede se aprinde si arde de dorinta
si vrea sa-l aiba inauntru intreg cat se arata,
dar nu poate si se intristeaza pentru aceasta
si nu socoteste binele ce-l are din vederea sau simtirea lui.
Dar cand cel vazut de mine, care e neincaput de toate
si cu adevarat neapropiat
voieste sa miluiasca
amaratul si smeritul meu suflet
mi se face deodata vazut si straluceste inaintea fetei mele,
se arata stralucind in mine intreg
si ma umple intreg de intreaga bucurie si dulceata dumnezeiasca,
dar si de toata dorinta, pe mine smeritul.
Se produce deodata in, mine o prefacere, o schimbare ciudata:
ceea ce se petrece in mine e de negrait.
Caci daca a vazut, cineva acest sens, pe care toti il vedem,
coborat in inima lui si salasluit in el si luminandu-l,
oare nu se va face mort si mut de uimire
si nu se vor uimi toti cei ce-l vad?
Deci cel ce vede pe Facatorul acestui soare
stralucind in el ca un sfesnic, lucrand si graind,
cum nu se va uimi vazandu-l, cum nu se va cutremura de frica,
si cum nu va iubi pe Cel ce da viata ?
Oamenii iubesc pe oamenii asemenea lor,
cand par sa intreaca prin ceva pe altii,
dar pe Facatorul tuturor, pe Singurul nemuritor,
pe Cel ce poate toate in toti,
cine vazandu-L nu-L va iubi ?
Cei mai multi L-au iubit crezand in El, pe temeiul auzirii.
si sfintii au murit si traiesc pentru El (I Cor. VI, 9).
Dar cei ce se impartasesc si de vederea si de lumina Lui,
fiind cunoscuti si cunoscandu-L pe El,
cum nu L-ar iubi?
Spune-mi, cum n-ar plange pentru El pururea,
cum nu vor dispretui lumea si cele din lume?
Si cum n-ar respinge toata cinstea si slava,
ridicati peste slava de pe pamant, peste toata cinstea,
ca unii ce doresc pe Stapanul
Cel de deasupra pamantului,
de deasupra tuturor celor vazute,
mai bine pe Cel ce a facut toate cele vazute, dar si nevazute,
si ca unii ce-au aflat si au primit slava nemuritoare
si au de acolo tot binele fara nici o lipsa,
dar si toata setea, toata dorinta
bunatatilor vesnice, lucrurilor dumnezeiesti?
Caci ei s-au imbogatit din insusi izvorul pururea vietuitor.
Din El da-ne Stapane, sa ne saturam cu imbelsugare
si noi si toti cei ce Te cauta pe Tine si Te doresc din inima,
ca sa ne desfatam si noi cu sfintii Tai
de bunatatile vesnice in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »