_

• « Inapoi
• Inainte »

pre vederea lui Dumnezeu si a lucrurilor dumnezeiesti ; despre lucrarea minunata a sfantului Duh ; despre proprietatile persoanelor Treimii celei de o fiinta ; despre faptul ca cel ce n-a ajuns sa intre in imparatia cerurilor nu se va folosi cu nimic, chiar de va fi in afara chinurilor iadului
Ce este ceea ce s-a lucrat in mine de catre Tine,
o, Dumnezeule, cauza si ingrijitorul tuturor ?
Ce voi spune, ce voi intelege ?
Caci mare este taina vazuta in mine.
dar e tuturor necunoscuta si nevazuta.
Spune-mi, care e aceasta ?
iti voi spune cu adevarat.
Sunt tinut si amestecat, Mantuitorule, nenorocitul de mine,
in intuneric si umbra, in cele sensibile si in simturi,
in creatia materiala, in sange si trup.
Iar aflandu-ma in acestea, in chip nenorocit si pacatos,
ma stapaneste spaima cand vreau sa vorbesc despre cauza mea.
O vad cu mintea, dar unde, sau cum e, nu stiu.
Caci cum este, imi este cu totul de netalcuit;
iar unde, mi se pare in acelasi timp un lucru cunoscut
si necunoscut.
Mi se pare un lucru cunoscut, pentru ca se vede in mine,
si aceeasi se arata iarasi departe.
Dar totodata necunoscut, ca una ce ma duce cu ea
intr-un loc care nu e nicaieri si nicidecum
si-mi produce uitarea celor sensibile
si ma scoate gol din toate cele materiale si vazute,
ba chiar si din trup.
Deci, ce este ceea ce lucreaza in mine aceasta,
pe care am spus ca o vad ?
Nu pot spune.
Totusi, asculta si vei intelege acest lucru.
Tuturor le ramane cu totul de neapucat,
dar este si prins de cei vrednici si li se impartaseste lor ;
li se comunica acestora, se uneste cu ei in chip necuprins
si e unit cu cei curati in mod neconfundat
si e amestecat intreit intr-o amestecare neconfundata
cu cei ce vietuiesc intregi in chip nepatat.
Acesta lumineaza in mine ca un sfesnic,
mai bine zis intai se arata in ceruri,
dar se vede nemasurat mai presus de ceruri,
insa in mod neclar si in chip nevazut.
Dar cand il caut cu osteneala
si cer cu staruinta sa-mi straluceasca,
sau mi se arata mai limpede acolo sus
si ma desparte de lucrurile de jos
si ma uneste in chip negrait cu stralucirea lui ;
sau se arata deodata intreg inauntrul meu,
ca o lumina rotunda, senina si dumnezeiasca,
Iara forma, fara chip, intr-o forma fara forma,
facandu-se vazuta si graind catre mine acestea :
Pentru ce ma circumscrii in ceruri
si Ma cauti acolo, socotind ca locuiesc acolo ?
Pentru ce cugeti ca sunt pe pamant,
clar socotim ca sunt cu toti
si legiuiesti sa fiu pretutindeni ?
Spusa ca sunt pretutindeni imi atribuie marime (dimensiune),
Caci cunoaste ca firea Mea e mai presus de marime.
Spusa ca sunt pe pamant imi atribuie o circumscriere,
dar Eu sunt in mod sigur necircumscris.
Si spunand tu ca sunt impreuna cu toti,
iti faci aratata tuturor nestiinta ta.
Caci ai auzit ca sunt Eu insumi intreg,
prin fiinta cu sfintii, in simtire
si contemplare, dar si prin impartasire,
impreuna cu Tatal Meu si cu Duhul dumnezeiesc,
si ca Ma odihnesc in chip vadit in Ei.
Daca deci spui ca Noi suntem cu fiecare luat in parte,
ii vei face pe cei multi despartiti in multi ;
de vei spune ca suntem ca intr-unul,
cum va fi si fiecare acest unul,
mai bine zis cum acest unul e si sus si jos ?
Si cum va fi Acelasi cu toti ?
Cel ce umple totul cum va locui in unul luat aparte,
sau Cel ce e in unul luat aparte, cum va umple totul ?
Auzi tainele de neexprimat, minunate si cu totul straine
ale lui Dumnezeu Cel de neexprimat :
Dumnezeu este cu adevarat, este sigur
- aceasta o marturisim toti binecredinciosii -
dar nu e absolut nimic din cele ce le stim,
insa nu e nici din cele ce le stiu ingerii
si in acest sens spun ca Dumnezeu nu e nimic,
nimic din toate, ca Cel ce e Creatorul tuturor,
ci e mai presus de toate.
Caci cine ar putea spune ce este Dumnezeu,
pentru a putea spune si ca este aceasta sau aceea.
Nu stiu deloc cum, in ce fel, de ce marime este.
Dar eu care nu cunosc pe Dumnezeu cum este,
dupa forma, chip, marime, frumusete,
cum voi explica lucrarile Lui,
cum, fiind nevazut de toti, se vede,
cum este impreuna cu toata firea creata,
cum locuieste in toti sfintii,
cum umple totul si nu e umplut nicaieri ?
Aceasta nu le va putea spune deloc nimeni
Dar, o, Cel pe care nimeni dintre oameni nu Te-a vazut vreodata,
o, imparate al tuturor, Singurul Atotmilostiv,
iti multumesc din toata inima mea,
ca nu m-ai trecut cu vederea zacand in intunericul de jos,
ci m-ai atins cu mana Ta dumnezeiasca,
pe care vazand-o eu, m-am ridicat indata bucurandu-ma,
caci a stralucit mai luminos ca soarele.
M-am grabit sa o prind pe aceasta, nevrednicul de mine .
si ea a disparut indata din ochii mei
si iarasi m-am aflat intreg in intuneric.
Am cazut atunci la pamant jelindu-ma si plangand,
rostogolindu-ma si suspinand cu durere,
dorind sa-Ti vad iarasi dumnezeiasca mana.
Ai intins-o, mi s-a aratat mai clar
si invaluind-o, am sarutat-o.
O, mare mila a bunatatii !
Ziditorul mi-a dat sa-I sarut mana,
care sustine cu putere toate.
Dar iarasi a retras-o Ziditorul,
incercand, desigur, ravna mea,
daca o doresc pe ea si pe Daruitorul ei,
daca dispretuiesc toate si o aleg mai bine pe ea
si raman la iubirea ei.
Iar eu am lasat indata lumea si cele ale lumii,
am inchis totodata toate simturile mele :
ochii, urechile, nasul, gura si buzele,
am murit pentru toate rudeniile si pentru toti prietenii,
da, am murit cu adevarat prin vointa
si n-am cautat decat mana lui Dumnezeu,
iar El vazandu-ma facand asa,
mi-a atins pe ascuns mana, m-a prins
si m-a condus prin mijlocul intunericului in care ma aflam.
Simtind eu aceasta, i-am urmat cu bucurie,
alergam cu putere noaptea si ziua,
paseam viguros cu mare ravna.
Dar pasind, iarasi m-am aflat nemiscat.
insa, totodata, inaintam si mai mult spre cele dinainte.
O, ce taine, o, ce lupte, o, ce cununi !
Alergand asa in mijlocul stadionului,
ma atragea in chip negrait
mana Sfantului meu Parinte ce se ruga pentru mine
si s-a atins de capul meu nevrednic
si mi-a dat cununa biruintei mele,
sau, mai bine zis, ea insasi mi s-a facut cununa.
Si vazand-o pe aceasta, am avut
o negraita veselie, o negraita bucurie, o negraita placere.
Caci cum n-ar fi fost asa ?
Biruind lumea intreaga
si rusinand pe stapanitorul lumii,
am primit din mana lui Dumnezeu o cununa dumnezeiasca,
mai bine zis, o minune, in loc de cununa,
insasi mana Stapanului tuturor,
care se vede stralucindu-mi in chip nematerial,
neincetat si fara inserare.
Ea mi se intindea ca un san
si mi se imbia cu imbelsugare, ca unui fiu al lui Dumnezeu,
spre a ma alapta cu laptele nestricaciunii,
o, ce dulceata, ce placere de nedescris !
Ea mi s-a facut si paharul bauturii dumnezeiesti
si al undei nemuritoare.
Impartasindu-ma din El, m-am umplut de desfatarea cereasca
cu care singuri ingerii se desfata
si sunt pastrati nestricaciosi,
ca luminile de--al doilea prin impartasirea de cea dintai.
dar nici nu ne-am nascut toti ca sa ramanem vii
ci abia unul dintr-o mie, sau din zece mii
a cunoscut aceasta vedere tainica.
Toti ceilalti sunt copii nascuti morti,
necunoscand pe Cel ce i-a nascut.
Caci precum mortii scufundati in apa,
sau chiar in foc, nu sunt nimic,
asa nici acestia, morti prin necredinta
si infirmi din neimplinirea poruncilor,
nu stiu ca sunt victimele
unei lucrari infricosatoare, ai unei credinte inselatoare.
Ei se socotesc fii ai lui Dumnezeu,
dar nu cunosc pe Tatal lor.
Deci, daca tu spui ca cunosti numai credinta pe Acesta
si socotesti ca esti numai prin ea fiu al lui Dumnezeu,
atunci si intruparea lui Dumnezeu e pentru tine numai prin credinta
si nu s-a facut om prin fapta.
Asa si noi ne-am facut partasi
dumnezeiestii si negraitei firi (II Petru I, 4),
copii ai Tatalui, frati ai lui Hristos,
botezati in Duhul Cel Prea Sfant.
Dar nu toti au cunoscut harul,
sau iluminarea, sau impartasirea,
nici nu s-a nascut El in mod simtit.
Iar de s-a facut fiu al omului cu adevarat,
te face numaidecat pe tine fiu al lui Dumnezeu cu lucrul
Deci daca nu s-a facut El trup la parere,
nici noi nu ne facem duh in inchipuire,
ci precum s-a facut Cuvantul trup cu adevarat,
asa ne transforma pe noi in chip negrait
si ne face fii ai Iui Dumnezeu intr-adevar.
Cuvantul ramanand neschimbat cu dumnezeirea,
s-a facut om prin asumarea trupului.
Pastrand pe om neschimbat in trup si in suflet,
m-a facut pe mine dumnezeu intreg.
A luat trupul meu osandit
si m-a imbracat pe mine cu dumnezeirea intreaga.
De fapt, botezandu-ma, am imbracat pe Hristos,
nu in mod sensibil, ci, in mod sigur, spiritual.
Si cum n-ar fi dumnezeu prin har si prin infiere,
prin simtire, cunostinta si contemplare (vedere)
cel ce l-a imbracat pe Fiul lui Dumnezeu ?
Daca Dumnezeu Cuvantul s-a facut om in mod inconstient,
pot socoti cuvenit sa devin si eu dumnezeu in mod inconstient.
Iar daca Dumnezeu s-a facut om intreg,
in mod constient, prin fapta si la vedere,
trebuie sa cugetam numaidecat
in mod ortodox ca eu m-am facut
intreg dumnezeu prin comuniunea cu Dumnezeu,
in simtire si cunostinta, nu prin fiinta, ci prin impartasire.
Caci, precum Dumnezeu s-a nascut fara sa se schimbe
Om in timp si s-a facut vazut de toti,
asa ma naste pe mine si ma face in chip negrait duhovnicesc,
dumnezeu, dar ramas, om.
Si precum Acela vazandu-se in trup,
nu se cunostea de multime ca e Dumnezeu,
asa si noi fiind vazuti de toti oameni cum eram,
nu puteam fi vazuti de cei multi,
ca ceea ce am devenit, prin harul dumnezeiesc.
Numai celor ce au ochiul sufletului curatit
ne facem vazuti in transparenta noastra,
pe cand celor necurati nu li se face vazut
nici Dumnezeu, si nu ne facem vazuti nici noi
si nu suntem crezuti ca am devenit asa (cum am zis).
Caci sunt necredinciosi cei ce se bazeaza
numai pe credinta fara fapte.
Iar daca nu sunt necredinciosi, sunt cel putin morti,
precum a declarat si dumnezeiescul Pavel.
Nu fi necredincios, ci spune-mi si raspunde-mi cu intelepciune :
Care din cele doua voiesti sa o alegi,
o credinta moarta, lipsita de fapte,
sau o necredinta cu fapte ale credintei ?
imi vei raspunde in mod sigur :
care e rasplata faptelor fara credinta dreapta si desavarsita ?
Dar eu, la randul meu, iti voi raspunde :
Care e folosul credintei fara fapte ?
Daca deci voiesti sa intelegi ceea ce am spus inainte
si sa devii dumnezeu dupa har,
nu in cuvant, nu in aparenta, nu cu inchipuirea,
nu numai prin credinta lipsita de fapte,
ci cu experienta, in realitate si prin vederea spirituala ;
si prin cunostinta atotputernica,
lucreaza cele ce ti le porunceste Mantuitorul
si pe care El insusi le-a suportat pentru tine.
Si atunci vei vedea lumina atotstralucitoare
aratandu-se in vazduhul cu totul inalbit al sufletului.
Vei vedea in chip nematerial si clar Fiinta nemateriala
strabatindu-l cu adevarat intreg,
iar prin suflet intreg trupul,
fiind si sufletul cel nematerial insusi in trupul intreg:
Si va straluci si trupul tau, cu sufletul tau,
iar sufletul, la randul lui, va straluci fulgerator,
ca harul stralucitor, asemenea lui Dumnezeu.
Iar daca tu te lenevesti in a imita
smerenia Creatorului; patimirile si batjocurile suferite de El
si nu primesti sa le rabzi pe acestea,
esti lasat spiritual, dar si mai mult cu simtirea,
in intunericul si in iadul tau trupesc:
- O, ce lipsa a binelui ! -
care e stricaciunea, (coruperea).
Si ce e aceasta altceva decat moartea
intr-un vas nemuritor ?
In acesta esti inchis in veci,
lipsit de toate bunatatile din lumina
si de lumina insasi.
Dar inca nu vorbesc despre faptul de-a fi predat
ci de locuirea (sufletului) in trup ca intr-un butoi
dupa inviere si (aici) inainte de aceasta,
si de faptul de-a nu privi nicaieri in afara
si de-a nu primi deloc vreo lumina inauntru,
ci de-a zacea lipsit de toate bucuriile de aici
si de cele viitoare, precum am spus inainte.
Deci tu, care ma asculti si spui:
"Nu voiesc sa ajung inauntrul acestei imparatii nemuritoare,
nici sa ma bucur de bunatatile acelea,
ci sa fiu numai in afara pedepsei
si sa nu primesc experienta focului",
raspunde-mi, prea intelepte, si spune-mi: .
Ce folos vei avea, tu care ai ajuns cum ai spus ?
Oare socotesti ca este sau va fi o pedeapsa mai mare ca a ta ?
Nicidecum. Dar prin aceasta nu vei spune ca atunci
te vei afla si vei fi tinut prin pedeapsa singur in chinuri ?
Iar daca vei spune ca atunci vei primi
un trup spiritual, cum va fi inchis sufletul in el ca intr-un butoi ?
Asculta, invata, cum va fi acolo.
Precum samanta se seamana dupa specie
- nu vorbesc de a graului, de a orzului si de a altora -
si dupa specie va si odrasli,
asa si timpurile celor ce mor
cad in pamant, in starea in care se gasesc.
Iar sufletele care se despart de ele
la viitoarea inviere a mortilor
vor afla fiecare din ele, dupa vrednicie,
un acoperamant plin de lumina sau de intuneric.
Cele curate, care s-au impartasit de lumina
si s-au aprins candelele lor,
vor fi toate in lumina neinserata,
iar cele necurate, care au ochii inimii orbi
si sunt pline de intuneric,
cum vor vedea lumina dumnezeiasca ?
Nicidecum, vei spune.
Deci, spune-mi, cine le va auzi pe acestea cerand mila dupa moarte
si le va deschide ochii lor, care n-au voit sa vada de buna voie,
nici sa-si aprinda candela sufleteasca.
Deci, pe acestia ii va primi intunericul neluminat.
Iar cum am spus, trupurile sfintilor
se vor strica si vor putrezi si ele,
dar se vor scula cum s-au semanat,
grau curat, grau sfintit,
vase sfinte ale Sfantului Duh.
Ca unele ce-au trait aici foarte curate
se vor "rula iarasi pline de slava,
luminand, fulgerand ca lumina dumnezeiasca.
Sufletele sfintilor care au locuit in aceste trupuri,
vor straluci atunci mai mult ca soarele
si se vor face asemenea Stapanului,
ale Carui dumnezeiesti legi le-au pazit.
Iar trupurile pacatosilor vor invia la randul lor
cum s-au semanat ele in pamant,
innoroiate, rau mirositoare, putregaioase,
vase murdare, neghine ale rautatii,
foarte intunecate, ca unele ce-au lucrat
faptele intunericului si au fost unelte ale tuturor relelor
si seminte ale celui viclean.
Vor invia si ele nemuritoare
si spirituale, dar asemanatoare intunericului.
Si sufletele nenorocite unite cu acestea,
fiind si ele intunecate si necurate,
vor fi asemenea diavolului,
ca unele ce-au imitat faptele aceluia
si au pazit poruncile aceluia
cu care vor fi si aruncate in focul nestins
si trimise in intuneric si tartar.
Mai bine zis se vor prabusi acolo,
pe masura poverii lor, a pacatelor,
si vor ramane acolo in vecii vecilor.
Iar sfintii, precum am spus, ridicati fiecare
de aripile virtutilor,
se vor sui si ei, fiecare dupa vrednicie, in intimpinarea Stapanului ;
si dupa cum s-a pregatit fiecare pe sine,
va fi mai aproape sau mai departe de Ziditorul,
unit cu El in vecii vecilor,
saltand si desfatandu-se de o desfatare nesfarsita. Amin

• « Inapoi
• Inainte »