_

• « Inapoi
• Inainte »

intampla uneori, ca din grija de-a indrepta pe aproapele,
invatatorul este atras in slabiciunea patimii
ce-l stapaneste pe acela
Miluieste-ma, Doamne, Tu singur miluieste-ma,
Cel ce m-ai acoperit, Mantuitorule, din varsta prunciei mele,
Cel ce, dupa ce-am gresit de multe ori, in deplina constiinta,
mi-ai iertat din bunatate toate;
Cel ce m-ai scos din lumea primejdioasa si desarta,
dintre rudenii si prieteni si din placeri prostesti
si m-ai invrednicit sa ma asez aici ca intr-un munte,
unde mi-ai aratat slava Ta minunata, Dumnezeul meu,
si m-ai umplut de Duhul Tau dumnezeiesc, Hristoase al meu,
si m-ai strabatut intreg de lumina duhovniceasca.
Daruieste-mi Tu insuti, Dumnezeul meu,
mie, robului Tau, harul deplin, neretras pana la sfarsit.
Sa nu-l retragi, Stapane, sa nu Te intorci de la mine, Ziditorule,
nici sa nu ma treci cu vederea,
dupa ce m-ai invrednicit sa stau inaintea fetei Tale, intre robii Tai
si m-ai pecetluit cu pecetea harului Tau, numindu-ma al Tau.
Sa nu ma arunci iarasi, sa nu ascunzi iarasi lumina fetei Tale,
ca sa ma acopere intunericul
si sa ma inghita prapastia fara fund si sa se inchida peste mine cerul.
deasupra caruia m-ai ridicat, Mantuitorul meu,
si m-ai invrednicit sa fiu impreuna cu ingerii,
mai bine zis cu Tine, Ziditorul tuturor
si sa ma veselesc impreuna cu Tine,
si sa vad slava neasemanata a fetei Tale
si sa ma bucur pana la saturare de lumina neapropiata
si sa, ma impartasesc si sa ma veselesc in insotire cu Tine, Stapane
cu o veselie negraita de stralucirea Ta de nedescris.
Iar desfatandu-ma de lumina aceea negraita,
saltam, ma bucuram impreuna cu Tine. Facatorule si Ziditorule,
cunoscand frumusetea de neinteles a fetei Tale.
Dar cand coboram iarasi pe pamant mintea mea,
scaldat in lumina Ta, nu vedeam lumea,
nici lucrurile existente, in lume, Stapane,
ci ma aflam deasupra patimilor si grijilor
si inconjurat de lucruri, respingeam relele.
Nu ma impartaseam de pacatele omenesti de mai inainte,
dar zabovind intre oameni, defaimand faptele lor,
eram atras, Stapane, in certurile oamenilor
si ma faceam partas de rautatea lor
din nadejdea indreptarii lor ;
si participam, vai, nebuneste, la intunericul si patimile lor,
cazand in primejdia sa fiu prins de fiarele salbatice.
Caci voind sa scap pe altii de dintii acelora,
m-am facut eu insumi intaia prada a fiarelor.
Dar, luand-o inainte, indura-Te, grabeste de izbaveste
pe cel ce pentru Tine, iubitorule de oameni, am cazut intr-acestea.
Caci, urmand poruncii Tale, am pus Milostive,
sufletul meu, sarmanul meu suflet pentru fratii mei.
Daca deci am fost ranit, poti sa ma vindeci, Mantuitorule,
de am fost prins de fiare, nenorocitul de mine,
Tu ca un Puternic si Tare in toate.
poti sa ma eliberezi numai cu voia Ta.
Chiar de am cazut in gura si in mainile fiarelor,
aratandu-Te, ele vor pieri indata, iar eu voi trai.
Da, Tu Cel bogat in indurari, negrait in mila,
miluieste-ma, Indura-Te de mine cel cazut!
Am coborat in fantana ca sa izbavesc pe aproapele
si am cazut si eu impreuna cu El, Dumnezeul meu, dreptule Judecator,
dar sa nu ma lasi sa zac pana la sfarsit in groapa !
Da, stiu ca ai poruncit, Dumnezeul meu Prea Indurat
sa izbavesc numaidecat pe fratele meu din moarte
si de muscatura pacatului,
dar sa nu ma pierd din pacat impreuna cu el.
Insa aceasta am patit-o eu, nenorocitul,
si am cazut din nepasare, increzandu-ma in mine,
Tu mi-ai cerut sa-l izbavesc si pe el si pe mine,
iar daca nu o pot, sa astept sus si sa plang pe cel cazut;
si sa ma feresc cu toata puterea de caderea impreuna cu acela.
Dar o data cazut scoala-ma, ridica-ma din prapastie
si ma aseaza pe piatra poruncilor Tale, Hristoase,
si-mi arata iarasi lumina, pe care nu o poate primi lumea.
Scoate, Mantuitorule, din lume si din lumina vazuta
si din vazduhul sensibil si din cerul tuturor celor sensibile
pe cel ce le vede pe ele.
Arata-mi lumina pe care vazand-o cel ce o vede nu stie,
Dumnezeule, in clipa aceea, de e afara de trup,
sau impreuna cu trupul (II Cor. XII, 3).
Caci socotesc ca el e atunci ca un sfesnic nematerial,
fiind lumina de frumusetea Soarelui spiritual.
El nu poate vedea atunci lumina sa prin simturi,
ci vede numai acel sfesnic neapus,
dandu-si seama de frumusetea de necuprins a slavei Aceluia,
pe care, covarsit puternic, nu o poate cuprinde,
nici nu poate intelege modul vederii ei.
Nu poate intelege cum sau unde e Cel ce fiind pretutindeni
in mod de netalcuit,
se vede totusi, se face circumscris cu vointa in sfinti.
Aceasta o stiu insa toti cei introdusi tainic in acestea,
ca atunci ajungem si ramanem pana o vedem
cu adevarat in afara lumii,
iar dupa aceea ne aflam iarasi in trup si in lume.
Iar atunci amintindu-ne de bucuria si de lumina aceea
si de dulcea ei placere, ne tanguim si plangem,
ca un prunc mic care, dupa ce si-a vazut mama
si aducandu-si aminte de dulceata laptelui ei,
plange pana ce aceea Iuandu-l iarasi in brate, il alapteaza
pana il satura.
Aceasta o cerem si noi acum, aceasta o imploram,
aceasta dorind sa o primim fara sa ni se mai ia,
cadem la picioarele Tale, Mantuitorule,
ca sa fim hraniti si acum, Prea Indurate,
cu painea care s-a pogorat din cer in chip spiritual
si da viata tuturor celor ce se impartasesc de ea,
iar cand vom pleca si ne vom face calatoria spre Tine,
sa o avem soata de calatorie, ajutatoare si izbavitoare
si ca impreuna cu ea, cu painea si prin ea
sa-Ti fim adusi Tie, Mantuitorule,
si ca la judecata cea infricosatoare .
ea sa acopere pacatele noastre, Stapane,
ca sa nu se descopere si sa nu se arate tuturor
ingerilor si oamenilor,
ci sa ni se faca vesmant stralucitor .
si slava si cununa in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »