_

• « Inapoi
• Inainte »

ant in forma de dialog intre Dumnezeu si parintele autor al imnelor; si cum acest dumnezeiesc parinte luminat de Sfantul Duh graia cu Dumnezeu si era initiat de Acela in tainele dumnezeiesti si omenesti
Vezi, o, Hristoase, necazul meu, vezi lipsa mea de curaj,
vezi-mi neputinta,
vezi-mi saracia,
vezi slabiciunea mea
si indura-Te de mine, Cuvinte !
Straluceste-mi si acum ca odinioara
si lumineaza, sufletul meu,
lumineaza ochii mei
ca sa Te vad pe Tine, care esti lumina lumii (Ioan VIII, 12),
bucuria, veselia, viata vesnica,
desfatarea ingerilor,
imparatia cerurilor si raiul,
cununa dropiilor,
Judecatorul si imparatul.
Pentru ce ascunzi fata Ta ?
Pentru ce Te desparti de mine, Dumnezeul meu,
care nu voiesti sa Te desparti niciodata de cei ce Te iubesc ?
Pentru ce fugi de mine, pentru ce ma arzi,
pentru ce ma ranesti si ma zdrobesti ?
Doar stii ca Te iubesc si ca Te caut din suflet.
Descopera-Te, cum am spus, si arata-Te mie.
Caci stiu ca esti adevarat (in ce spui).
fiindca am cunoscut ca esti nemincinos
si ca iubesti pe cei ce Te iubesc
si Te intretii cu ei ca si cu niste prieteni,
nu numai in umbra si in aparitii,
nici ca o minte, cu o alta minte,
ci ca Cel ce fiind Cuvantul de la inceput
si Viata ipostasiata
nascuta din Tatal
si unit cu El, precum esti in convorbire negraita cu
Asa si cu cei pe care ii vei naste
prin Duhul Tau cel Sfant
si ii vei arata fii ai Tai,
sau mai bine zis frati ai Tai
si fii ai lui Dumnezeu, Tatalui Tau,
te intretii in convorbire
si vazandu-i pe ei, Te faci,
la randul Tau, vazut de ei.
Arata deci afectiunea Ta,
arata iubirea Ta de oameni,
arata mila Ta, Mantuitorule,
pe care ai varsat-o cu imbelsugare
cu adevarat peste tot trupul
care a crezut in Tine.
Si deschide-mi portile camarii Tale de nunta, Dumnezeul meu ;
nu-mi inchide usa luminii Tale, Hristoase al meu !
- Socotesti tu, fiu al oamenilor,
ca Ma fortezi cu cuvintele tale ?
Pentru ce spui, fara sa gandesti,
ca-Mi ascund fata Mea?
Si de ce Ma banuiesti ca-ti inchid
usile si portile?
De ce cugeti ca Ma despart vreodata de tine ?
Pentru ce ai spus ca te ard in flacari
si ca te zdrobesc cu totul ?
Cuvintele tale nu sunt drepte,
nici acest gand nu e drept.
Asculta mai bine cuvintele
pe care ti Ie voi spune:
Eram lumina si inainte de-a crea
toate cele vazute de tine.
Sunt pretutindeni si eram,
si creand toata zidirea,
sunt pretutindeni si in toate.
Asculta cuvintele intelepciunii,
intelege adancul tainelor !
Totusi nu eram vreunul dintre toate,
nici, desigur, impreuna cu toate,
nici n-am fost inauntrul tuturor.
Dar nefiind unit cu nici una,
eram impreuna cu toate.
Iar nefiind ceva din toate,
fiind in toate, nu eram.
Iar in mijlocul celor vazute,
insufletite si neinsufletite,
nesimtitoare si simtitoare,
despartite de Mine
si nestiutoare de Mine,
am modelat lutul in trup
si am suflat suflet in el,
nu din fiinta Mea,
ci din taria Mea.
intelege ceea ce te invat:
am spus prin puterea Mea
ti-am suflat tie suflet rational si intelegator,
care intrand in trup ca intr-o casa,
a fost legat cu el
si primind trupul ca pe o unealta,
omul s-a aratat ca unul format din doua.
Vreau sa-ti spun ca omul facut
ca un animal rational
e indoit, fiind compus
in chip negrait din doua firi,
din trupul vazut, nesimtitor si nerational
si din sufletul nevazut,
facut dupa chipul Meu,
rational si intelegator,
asezat - o, minune straina ! -
in mijlocul tuturor,
vreau sa spun in mijlocul tuturor creaturilor.
Dar a caror creaturi ?
A celor materiale si in materie si a celor nemateriale.
Cele materiale si in materie sunt cele pe care le vezi,
iar cele nemateriale sunt ingerii.
In mijlocul acestora deci, iti spun,
este omul vietuitoare, faptura indoita,
nematerial intre cele sensibile,
sensibil intre cele nemateriale.
Pe acesta deci ca sensibil l-am facut
demn si stapan al celor vazute
si pe toate cele vazute
le-am supus numai lui ca roabe,
ca sa vada lucrurile Mele
si sa Ma slaveasca pe Mine, Creatorul.
iar ca celui rational si vazator cu mintea,
i-am dat sa Ma vada pe Mine
si prin aceasta sa fie asezat
in demnitatea ingerilor.
Vezi, intelege ce ti-am spus :
Omul fiind indoit,
vedea cu ochii sensibili fapturile Mele,
iar cu cei intelegatori,
vedea fata Mea, a Creatorului.
Vedea slava Mea
si graia cu Mine in fiecare clipa.
Dar cand calcand porunca Mea,
a mancat din lemn,
a orbit si a ajuns, cum am spus,
in intunericul mortii.
Acestui fapt i s-a spus ca s-a ascuns.
Dar aceasta a nascocit-o acela atunci in chip prostesc.
Caci, spune-mi, unde se putea el ascunde de mine,
sau in ce loc ?
Dar tu gandesti acum mai rau,
mai nebuneste decat acela,
spunand ca ma ascund
nevrand sa fiu vazut de tine deloc.
Caci daca voiesc sa nu fiu vazut,
pentru ce M-am aratat in trup ?
Pentru ce M-am si pogorat peste tot .
si pentru ce M-am facut vazut tuturor ?
Nu te face nestiutor al faptelor Mele,
nici al iconomiilor Mele.
Adam orbit mai intai,
dupa ce a fost mustrat si invatat de Mine,
n-a voit sa se pocaiasca,
ci s-a aratat cu totul lipsit de smerenie.
Caci a zis mai degraba :
"Femeia a pacatuit, cea pe care mi-ai dat-o Tu mie" (Fac. III, 12),
facandu-Ma pe Mine vinovat de pacatul lui.
La fel, femeia a invinovatit,
Ia randul ei, pe sarpe.
Astfel, nici unul din cei doi
n-a marturisit deloc ca a pacatuit.
De aceea, a fost scos din desfatarea raiului
si a ramas numai in cele ale simturilor,
cu animalele nerationale,
iesit ca nerational dintre cele rationale
si infundat in materie
prin despartirea de cele nemateriale.
Minune straina! S-a facut ca un trup fara ochi,
cu sufletul orbit si nevazator de Dumnezeu.
Trupul daca e orbit,
e miscat totusi de suflet,
dar sufletul orbit,
ce miscare va gasi ?
Si cum va putea peste tot trai ?
Nicidecum! Ci va muri
de o moarte vesnica.
E ceea ce au patimit, cum am spus,
primii oameni plasmuiti, prin necumintenia lor.
Iar prin aceasta au coborat in iad
si s-au prabusit in stricaciune.
Plin de mila lor,
am coborat de sus,
Eu, Cel cu totul nevazut,
M-am impartasit de grosimea si de trupul lor
si am luat suflet.
Fiind Dumnezeu in chip neschimbat,
M-am facut Eu, Cuvantul, trup.
Si luand inceput din trup,
M-am aratat tuturor ca om.
Si pentru ce am primit sa fac aceasta ?
Pentru ca spre aceasta l-am creat,
precum am zis, pe Adam : ca sa Ma vada.
Dar fiindca el a orbit
si din pricina lui toti urmasii lui,
n-am rabdat ca Eu sa fiu in slava dumnezeiasca,
iar pe cei orbiti
de inselaciunea sarpelui,
pe care i-am zidit cu mainile,
sa-i trec cu vederea.
Ci M-am facut
asemenea oamenilor in toate,
sensibil celor sensibili
si M-am unit cu ei de buna voie.
Vezi, cat de mult doresc
sa fiu vazut de oameni,
incat sa vreau sa Ma fac si om, ca sa Ma fac vazut ?
Deci cum ai putut spune ca Eu Ma ascund de tine ?
Eu stralucesc cu adevarat, dar tu nu Ma vezi,
Ia seama la taina.
Adam vedea la inceput slava dumnezeirii Mele si traia.
Dar facandu-se neascultator, a orbit,
si indata a fost lovit de moarte,
nevrand sa se pocai asca
si sa spuna : "Am pacatuit Tie".
De aceea, cu dreptate a fost osandit
sa se intoarca in pamantul
din care a fost luat.
Ca urmare aceasta sentinta
s-a dat si s-a socotit
de neocolit tuturor ca pedeapsa.
Dar nu e o pedeapsa,
ci mai degraba o binefacere.
Caci n-am lasat
sa, fie stricaciosul, impreuna cu nestricaciosul.
Fiindca ar fi fost mai rau
sa se lege pentru veci
si sa ramana raul
nemuritor in amandoua,
De fapt, sufletul, odata cazut din viata de aici,
daca ar purta unit cu el trupul coruptibil,
cum n-ar fi aceasta un lucru mai rau decat moartea,
adica decat despartirea sufletului ?
Deci sunt doua morti,
a trupului si a sufletului,
si spune-mi, cel ce a murit cu sufletul
si din pricina aceasta
poarta unit cu el trupul stricacios,
care imbatraneste treptat
si se desface si curge,
daca nu s-ar desface sufletul
de el si nu s-ar desparti,
ci ar ramanea in veci unit cu el,
cum n-ar fi aceasta viata
mai rea decat orice pedeapsa din iad ?
Priveste pe cei stapaniti de boala sacra,
cum se strica si se rod carnurile lor,
cum ajung fara maini si picioare,
fara ochi, buze si urechi,
cum ajung cu totul neputinciosi sa se miste,
fara grai si surzi,
si cum roaga pe Dumnezeu
sa se desfaca de acest trup !
Daca sufletul ar fi primit
o astfel de existenta,
cum n-ar fi fost mai rau
sa existe astfel,
decat sa moara, ca sa repet din nou ?
Astfel, deci pedeapsa s-a facut binefacere;
mai bine zis n-a fost pedeapsa,
ci iconomie dumnezeiasca.
Caci moartea oamenilor
e moartea greutatilor;
moartea e scaparea de griji,
moartea e libertate
de tot felul de boli si patimi,
moartea e incetarea pacatelor si a nedreptatii,
moartea e izbavirea de toate relele vietii,
iar celor ce au vietuit bine,
le e pricinuitoare de bucurie nesfarsita,
de desfacere vesnica
si de lumina neinserata.
Totusi, inca inainte de-a te desparti
de trup, iti spun
sa privesti binefacerile,
sa privesti iconomiile,
afla darurile Mele !
M-am aratat lumii,
pe Mine insumi si pe Tatal
si am varsat cu imbelsugare
pe Prea Sfantul Meu Duh
peste tot trupul
si am descoperit numele Meu
tuturor oamenilor;
si am aratat prin faptele Mele
ca sunt Creatorul si Ziditorul lumii
si arat si acum toate
cele ce trebuie sa le faca omul. Amin

• « Inapoi
• Inainte »