_

• « Inapoi
• Inainte »

tumire catre Dumnezeu pentru binefacerile primite de la ei si cerere de-a afla pentru ce cei ce-au ajuns desavarsiti sunt lasati sa fie ispititi de demoni; si invatatura si randuiala data prin gura lui Dumnezeu despre cei ce s-au lepadat de lume
Cunosti saracia mea, stii starea mea de orfan,
cunosti singuratatea mea vezi slabiciunea mea
si neputinta mea, Dumnezeul meu care m-ai facut,
nu esti in nestiinta despre mine, ci privesti la mine si
le cunosti toate.
Vezi-mi inima smerita, vezi-o zdrobita,
vezi-ma apropiindu-ma de Tine in deznadejde, Dumnezeul meu
si da-mi harul Tau din inaltime, da-mi Duhul Tau dumnezeiesc !
Da-mi pe Mangaietorul, Mantuitorule, trimite-mi-L,
precum ai fagaduit (Fapte L 13).
Trimite-L si acum, Stapane, mie,
celui ce sed in foisor,
deasupra a tot lucrul pamantesc, in afara intregii lumi,
mie celui ce Te caut pe Tine si astept Duhul Tau.
Nu intarzia, Milostive, nu ma trece cu vederea, Indurate !
Nu ma uita pe mine, care Te caut cu sufletul insetat !
Nu ma lipsi de viata pe mine cel nevrednic de viata,
nu Te scarbi de mine. Dumnezeule, nu ma parasi,
iti pun in fata compatimirea Ta. Iti amintesc din mila Ta,
Iti aduc ca mijlocitoare iubirea Ta de oameni.
N-am facut, n-am implinit faptele dreptatii,
niciodata n-am pazit nici una din poruncile Tale,
ci am cheltuit toata viata mea in chip risipitor,
dar Tu nu m-ai trecut cu vederea, ci cautand, m-ai aflat ratacind
si m-ai intors din calea ratacirii mele
si m-ai ridicat pe umerii Tai neprihaniti, la lumina harului Tau
si m-ai purtat, Hristoase, indurate,
si nu m-ai lasat sa simt deloc osteneala,
ci odihnindu-ma ca intr-o caruta,
mi-ai dat sa umblu cu usurinta pe caile Tale aspre,
pana ce m-ai readus in turma oilor Tale,
pana ce m-ai introdus intre robii Tai si m-ai numarat intre ei.
Vestesc mila Ta, cant compatimirea Ta,
ma minunez, multumindu-Ti, de bogatia bunatatii Tale.
Si chemat de Tine, cum s-a spus, Dumnezeul meu,
si slujindu-Ti acum, cum socotesc, in intregime,
pironit de lumina Ta si lipit de ea,
stapanit de dorul Tau, legat de Sine prin iubire,
nu inteleg, si sunt uimit si nu cunosc
cum se mai atinge necazul de sufletul meu nenorocit,
cum mai intra in el intristarea, cum ma mai tulbura in intregime,
cum ma mai lipseste de dulceata Ta, Dumnezeul meu,
si cum necazul celor pamantesti ma mai desparte de bucurie ?
Pentru ce, dupa ce imi dau seama ca am gresit si pacatuit atata,
sau dupa ce Te-am maniat atat de mult,
ma parasesti, Hristoase al meu, Bunule,
ca sa ma intristez mai mult ca inainte,
cand sufletul meu era impatimit ?
Spune-mi si invata-ma adancul judecatilor Tale,
spune-mi-le si nu Te scarbi de mine, care vorbesc cu nevrednicie,
Tu, care odinioara stateai la masa cu pacatosii si cu desfranatele
si cinai, Stapane, cu risipitorii si vamesii.
La acestea, Stapanul meu mi-a raspuns :
"Eu sunt Cel ce te-am scos din lume,
purtandu-te in bratele mele ca pe un prunc.
Tu stii singur ceea ce-ti spun.
Eu sunt Cel ce Te-am infasat, imbratisandu-te intreg cu
toate madularele Mele
si te-am hranit cu lapte mai presus de orice mancare si bautura.
Caci negraite sunt toate ale Mele, cu totul de netalcuit.
Eu sunt Cel ce te-am incredintat unui pedagog
-si stii de cine vorbesc -
si el te-a ingrijit bine,
ca pe un copil mic ce creste in fiecare ceas,
hranindu-te cum se cuvine.
Iar acum, o data ce-ai ajuns barbat mare si un tanar,
stii si tu ca Eu am fost pururea cu Tine,
crescand in tine, impreuna cu tine si acoperindu-te
pana ce ai trecut cu bine peste toate varstele.
Deci, acum cand nu mai esti numai un tanar crescut,
ci mai degraba ai ajuns cu adevarat un barbat deplin,
care inclini spre batranete,
cum mai voiesti sa fii purtat in brate ca un prunc,
cum voiesti sa te infasez si sa te port iarasi ?
Cum voiesti sa te hranesti cu lapte si sa fii sub pedagog ?
Spune-mi, nu te rusinezi sa vorbesti de acestea ?
Fiind barbat, slujeste si tu altora si-i hraneste
si-i ajuta in toate cele trebuincioase spre crestere.
impotriveste-te vrajmasilor si loveste cand esti lovit
- si stii ca vrajmasii de care iti vorbesc,
sunt ostile dracilor -
primind lovituri, loveste fara crutare,
cazand, ridica-te iarasi.
si sa fie scosi afara de casa ta, departe.
Caci, cum am spus, nu mai esti un prunc sau un copil,
nu mai e in tine o neputinta a sufletului,
Nu te feri sa arunci sageti
in cei ce-ti trimit sageti si uneltesc sa le trimita,
ca cei ce te ranesc pe tine cu deznadejde
sa fie raniti cu nadejdea trimisa de tine.
Iar cei ce te lovesc cu pumnul maniei
si te imping cu furie,
sa fie palmuiti cu privirile blandetii tale
nu mai e mintea ta slaba spre a te impotrivi.
Stii si sa fugi de vrajmasi si iarasi sa-i biruiesti.
Si razboindu-i, Ma ai pe Mine impreuna lucrator si aparator,
iar fugind, Ma ai acoperamant tare, adapost de neinvins.
Si spune-mi, ce te supara din cele de pe pamant, care din ele ?
Oare lipsa aurului, sau a argintului, sau a pietrelor scumpe?
Dar ce e mai stralucitor ca Mine sau ce straluceste mai mult,
sau ce piatra e cu totul mai presus de orice pret, ca Mine ?
Oare lipsirea de locuri sau lipsa de mancare,
sau lipsa vinului te tulbura pe tine ?
Si care alt rai e asemenea Mie ?
Sau care pamant de jos si al celor curgatoare,
e ca pamantul celor blanzi (Matei V, 5) ?
Si care paine sau vin in lume
e ca harul Meu, ca Duhul dumnezeiesc,
ca painea vietii, pe care o daruiesc Eu,
sau ca trupul si sangele Meu, pentru cei ce Ma mananca si Ma beau
cu inima curata si cu credinta neindoielnica
si cu frica si cutremur, in mod spiritual si sensibil ?
Spune-mi, ce desfatare, ce bucurie, ce slava
e mai mare pe pamant, ca aceea de-a Ma vedea pe Mine,
fie si numai in ghicitura si in oglinda,
de-a privi fie si numai stralucirea razei Mele,
si prin aceasta de-a cunoaste acestea si mai multe decat acestea
si in mod sigur ca Eu sunt Facatorul tuturor ;
si de-a sti si intelege ca s-a impacat cu Mine
omul asezat in groapa cea mai de jos
si vorbeste cu Mine ca un prieten cu un prieten,
ridicat din starea de simbrias, de robie sau de frica ;
si ca imi slujeste nesilit, din iubire,
facandu-Mi-se familiar prin implinirea poruncilor ?
Prin aceasta, faptele lor nu mai sunt ca ale celor ce-mi
slujesc pentru simbrie,
nici ca ale celor ce se apropie de Mine ca niste robi,
ci ca ale prietenilor si cunoscutilor si fiilor Mei.
Si care sunt acestea, scrie-le pe scurt -:
A te socoti mai prejos si mai rau decat toti oamenii,
nu numai decat cei impreuna nevoitori si mireni,
ci si decat paganii ;
a socoti o mica calcare a celei mai mici porunci
ca o cadere din viata vesnica ;
a privi copiii mici ca pe niste barbati deplini
si a-i respecta ca pe cei slaviti ;
a da orbilor aceeasi cinstire
cum fac Eu, care vad de sus faptele tuturor oamenilor!
Apoi scrie iarasi acestea, pe care sa le faci pentru Mine :
a nu avea impotriva cuiva nimic in inima ta,
nici cea mai mica miscare sau banuiala -;
a te ruga din suflet cu durerea inimii,
din compatimire, pentru cei ce au pacatuit impotriva ta;
ca si pentru cei ce au indraznit aceasta impotriva Mea,
cerand cu lacrimi intoarcerea lor ;
a binecuvanta, totodata, pe cei ce te blestema (Luca VI, 28)
si a lauda pe cei ce te barfesc pururea din invidie ?
a socoti pe cei ce-ti vor raul ca binefacatori,
iar pe cei ce nu recunosc ale tale si nu te asculta,
a-i plange si a-i tangui continuu.
Iar pe cei ce Ma tagaduiesc pe Mine, Stapanul lor,
neincetat sa-i sfatuiesti.
Caci am spus ca cel ce va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste
(Matei X, 40),
si cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta.
Iar cel ce nu primeste cu cutremur cuvintele si indemnurile voastre
si nu le implineste pana la moarte,
nu se va face partas de slava Mea cea vesnica,
nu va fi pus in rand cu Mine, Cel rastignit,
cu Mine Cel ce am ascultat de Tatal pana la moarte ;
nu-Mi va sta la dreapta, nu va fi impreuna mostenitor
cu cei ce s-au rastignit pe ei
Deci nu inceta de-a sfatui, nu inceta de-a plange,
nu inceta de-a urmari mantuirea lor,
ca de vor asculta si se vor intoarce,
sa-i ai ca frati, sa-i dobandesti ca madulare ale tale
si sa Mi-i aduci ca supusi adevarati,
ca si Eu sa-i primesc prin tine si sa-i slavesc
si sa-i ofer impreuna cu Tine Tatalui ca daruri.
Iar de nu-si vor tagadui voile lor,
de nu-si vor dispretui, cum am spus, sufletele
(viata lor) (Matei XVI, 25),
de nu se vor face morti voilor lor,
pentru a trai in viata de aici in voia ta,
si a implini prin voia ta, voia Mea,
nu vei pierde plata ta, nu te vei lipsi de ea,
ci Eu ti-o voi da pe aceasta, in loc de simpla, indoita,
pentru ca desi neascultat, n-ai incetat de-a vorbi,
chiar daca mai degraba te-au urat si s-au intors de la tine
si te-au privit cu scarba,
cum M-au urat pe Mine odinioara
si sunt urat si acum de ei si de cei asemenea lor.
Prin astfel de fapte voiesc sa slujesti,
prin astfel de fapte si cele asemenea sileste-te sa-Mi multumesti.
Caci ele Ma bucura foarte mult.
Sa nu tii mai mult la lenevire
nici sa socotesti altceva din cele din lume mai de folos
pentru suflet.
Caci ce folos va avea cel ce castiga lumea (Matei VIII, 36),
sau cel ce povatuieste si invata,
sau chiar mantuieste pe toti, daca nu se mantuieste si el ?
Dar cine e cel ce mantuind pe altii,
nu mantuieste, nenorocitul, sufletul sau, ci-l pierde ?
Cel ce nesocoteste porunca Mea, a Stapanului tuturor
si o calca si prin aceasta iese
din legile Mele si le dispretuieste,
sarind din randuielile Mele
si din curtea poruncilor si ajungand in afara zidului lor.
Acela chiar daca ar mantui lumea intreaga si pe cei din lume,
va fi strain de Mine si departe de oile Mele.
Iar cel ce a daramat zidul curtii
si nu numai a ingaduit iesirea oilor prin usa,
ci a si deschis intrarea neingaduita fiarelor,
va suporta o pedeapsa negraita pentru toate oile
si va fi taiat si aruncat in foc si in tartar
si va fi, nenorocitul, mancare viermilor.
Aceasta a spus-o Tatal prin Fiul
si a grait-o Duhul, care este gura Stapanului
si au repetat-o ingerii cu glasuri neincetate,
iar dreptii s-au inchinat auzind-o si au zis :
"Nepatata este judecata Ta, hotararea Ta de necriticat,
caci fara patima ai judecat, Dumnezeule Prea Indurat.
Caci cel ce n-a parasit voia sa
si n-a cinstit in primul rand
pe cea a Povatuitorului, pe care a socotit-o ca a sa,
tinand-o si pazind-o fara abatere,
cum ai pazit-o Tu insuti pe a Parintelui Tau, Indurate,
cum s-ar fi putut arata ca impreuna mostenitor si partas cu Tine
mai ales cand s-a obligat
sa nu faca in ceva voia sa pana Ia moarte,
sa nu asculte glasul sangelui,
sa nu puna mai presus trupul,
sau rudenia si legatura naturala,
care leaga prin simtire pe cei de pe pamant cu cele
la care au renuntat
Si-i intoarce pe ei mereu intregi spre cele dinapoi ?
Mucenicii au raspuns la aceasta :
"Dreapta este cu adevarat judecata Ta".
De fapt, precum cel ce s-a dat pe sine cu hotarare muceniciei
apoi venind rudeniile, femeile si copiii,
care il, intrebau plangand : "Nu ai mila de copiii tai
si nu te induri, nemilostive, de vaduvia femeii tale,
nu te apleci cu compatimire spre saracia lor,
nici nu intelegi si nu te induri de pieirea lor,
ci-i lasi orfani, straini, saraci si pe sotie vaduva
si alegi mai mult mantuirea ta de unul singur ?
Cum nu te temi ca vei fi osandit mai degraba ca un ucigas,
fiindca ne-ai parasit pe noi toti spre pieire
si cauti sa mantuiesti doar singur sufletul tau ?"
Acela nu trebuie sa asculte nici o clipa cuvantul lor,
nici sa-si aplece auzul spre plansul lor,
nici sa voiasca sa scape din lanturi si inchisoare prin daruri,
sau sa se elibereze tagaduindu-Te, Hristoase, pe Tine,
ci sa rabde chinurile ca si cand ar fi deja mort
si sa staruie in inchisoare, foame si sete,
negandindu-se la bunurile si la banii lui,
nici lasandu-si, de e cu putinta, cugetarea
sa umble pe afara, fie cat de putin,
ci sa priveasca prin ea numai la Tine, Stapane al tuturor
si sa-si ocupe mintea gandind la Tine,
staruind pana la moarte numai in dorirea Ta ;
el nu trebuie nici macar sa priveasca la cei ce se abat,
nici la cei ce Te tagaduiesc si se intorc iarasi
la varsatura lor (II Petru II, 22),
spre faptele dinainte, spre grija celor de pe pamant
spre sotie si copii,
nici sa se lase legat de aceia prin vreun motiv oarecare;
caci nu mai e stapan pe viata (sufletul) lui,
- de aceea deschizandu-se uneori de catre Tine
portile inchisorii si slabindu-li-se cu totul lanturile
ce le legau trupul,
multi slujitori ai Tai n-au voit sa iasa,
nici sa fuga, ci au ramas legati cum erau.
La fel, Mantuitorule, si cei ce sunt acum in lume
si se leapada de lume si de toate rudeniile,
de prietenii, cunoscutii si de tot lucrul din lume
si inainte de toate acestea de voia lor,
nu mai au nici o stapanire asupra lor,
ci chiar de nu sunt impiedicati de stareti,
sunt datori sa-si tina obligatia fata de Tine, Stapane.
Caci n-au fagaduit oamenilor ascultare si slujire,
ci lui Dumnezeu, ca sa se nevoiasca cu staretii
si cu toti fratii ce se afla cu ei in manastire.
Ei trebuie sa locuiasca deci in manastire
ca intr-o insula din mijlocul marii
si sa socoteasca toata lumea
devenita pentru ei cu totul de neajuns,
ca si cand o mare prapastie ar inconjura
de jur imprejur manastirea lor,
ca sa nu treaca nici cei din lume spre manastire,
nici cei din insula
sa nu treaca spre cei din lume
si sa priveasca impatimiti spre ei;
ba nici amintirea lor sa nu se intoarca in inima si mintea lor;
ci trebuie sa se simta ca niste morti fata de niste morti,
fiind fata de ei nesimtiti in simtire ;
si sa se faca pentru aceia
ca niste mici jertfiti cu adevarat de buna voie.
Aceste prea sfinte cuvinte ale mucenicilor
pline de dor si incarcate de iubire fata de Stapanul,
auzindu-le Heruvimii, au cantat cu frica :
"Slava Tie imparate, slava Tie, Prea Indurate,
care ne-ai aratat mucenici pe pamant neavand nevoie de tirani,
dand marturie pentru Tine in fiecare ceas numai prin dor".
"Da", a spus iarasi Tatal prin Fiul si a rostit Duhul :
"Cu adevarat cei ce iubesc din inima pe Dumnezeu,
staruind numai in iubirea Lui
si murind in fiecare ceas voii lor,
sunt si prieteni adevarati si impreuna mostenitori
si mucenici (martiri) numai prin hotararea lor,
fara lanturi, spanzurari, jungheri, pironiri,
fara focul arzator si sabiile ce taie".
Catre acestia au grait toate cetele supralumesti:
"Dreapta e judecata Ta, Prea Indurate !
Sa se scrie, sa se pecetluiasca acum si in veci. Amin

• « Inapoi
• Inainte »