_

• « Inapoi
• Inainte »

ul si iubirea de Dumnezeu intrec toata iubirea si tot dorul omenesc. Mintea celor ce se curatesc, scaldata in lumina lui Dumnezeu, se indumnezeieste intreaga si prin aceasta se face minte a lui Hristos
Negraita este frumusetea Ta, neasemanat chipul,
nespusa stralucirea, mai presus de cuvant slava.
Purtarea Ta buna si blanda, Stapane Hristoase,
intrece intelegerea tuturor pamantenilor.
De aceea, dorul si iubirea fata de Tine,
biruiesc toata iubirea si dorul muritorilor.
Pe cat intreci, Mantuitorule, cele vazute,
pe atata ne e mai mare dorul de Tine
si pune in umbra toata iubirea omeneasca
si ne intoarce de la placerile trupesti
si respinge repede toate poftele.
Iar dragostea sau iubirea fata de Tine, Mantuitorule, e lumina.
De aceea rasarind in sufletele iubitoare de Dumnezeu,
indata aduce in ele ziua nepatimirii, Dumnezeul meu,
Caci pofta patimilor e cu adevarat intuneric
si faptuirea pacatelor, o noapte adanca.
alungand intunericul patimilor si placerilor.
O, minune, o, lucrare minunata a lui Dumnezeu cel Prea Inalt
si putere a tainelor ce se savarsesc in ascuns !
Tu ne daruiesti bunurile nestricacioase si cele ce se strica,
cele pamantesti, Dumnezeule, impreuna cu cele ceresti,
pe cele de fata si pe cele viitoare, Cuvinte,
ca Cel ce esti Facatorul tuturor, ca Cel ce ai stapanirea
peste cele ceresti, Stapane, si peste cele de pe pamant.
Si atunci cum iubim noi, nenorocitii, pe oameni,
mai mult ca pe Tine si le slujim lor mai mult in chip pacatos,
ca sa primim de la ei daruri mici si stricacioase,
predandu-le sufletele noastre, sufletele noastre nenorocite
si trupurile noastre ca sa se foloseasca de ele
ca de niste vase necinstite ?
Si fiind, Stapane, madulare ale Tale, ale Stapanului sfant,
madulare sfinte ale Stapanului atoatetiitor,
cum nu ne temem sa ne daruim in chip arbitrar demonilor vicleni
spre a fi folositi pentru faptele pacatului ?
Cine dintre slujitorii Tai credinciosi si sinceri
nu-i va plange pe acestia ?
Cine nu le va jeli indrazneala marii lor obraznicii ?
Cine nu se va infricosa de marea Ta rabdare, Dumnezeul meu ?
Cine nu se va cutremura de pedeapsa judecatii Tale dumnezeiesti,
de focul de nesuportat si nestins al gheenei Tale,
unde e plansul si scrasnirea dintilor
si suferinta nemangaiata si durerea negraita ?
Dar, o, Soare al soarelui si al lumii,
Creatorule al tuturor stelelor si a toata cealalta lumina,
ascunde-ma in afara acestora, in lumina Ta.
Aceasta, pentru ca vazandu-Te numai pe Tine in lumina Ta,
sa nu vad lumea, nici cele din lume,
sau chiar vazand-o, sa fiu ca si cand n-as vedea-o
si auzind ale ei, sa fiu ca si cand nu le-as auzi, Cuvinte.
Precum cei ce se afla in negura placerilor vietii,
acoperiti de intunericul iubirii de slava,
vazand, nu vad slava Ta dumnezeiasca
si auzind nu inteleg deloc
poruncile Tale si voile Tale,
asa voi fi si eu in lumina Ta,
nevazand lumea si cele din lume.
Caci cine, vazandu-Te pe Tine, fulgerat in simtiri
de slava Ta, de lumina Ta dumnezeiasca,
nu s-a schimbat cu mintea, cu sufletul, cu ratiunea,
si nu s-a invrednicit in chip minunat
sa Te vada, altfel, sa Te auda altfel, Mantuitorule
Caci, in acest caz mintea se scufunda (se boteaza) in lumina Ta
si devine stralucitoare si se face lumina asemenea slavei Tale.
Si cel ce s-a invrednicit sa se faca astfel, se numeste mintea Ta
si se invredniceste sa aiba mintea Ta (Rom. XI, 34) ;
si se face una cu Tine in mod nedespartit.
Si atunci cum nu vede ca Tine si nu aude toate
in mod nepatimitor (fara patima) ?
Cum va pofti, cel ce-a devenit dumnezeu,
vreun lucru sensibil, trecator si stricacios,
sau vreo slava, cel ce s-a ridicat
mai presus de toate acestea
si mai presus de toata slava vazuta ?
Caci cel ce a ajuns deasupra tuturor celor vazute
si s-a apropiat de Dumnezeu,
mai bine zis este el insusi dumnezeu,
cum va mai voi sa astepte vreo slava sau vreo desfatare
de la cele ce se afla mai jos de el ?
Aceasta ar fi o rusine,
o injurie si o necinste pentru el.
Pentru el slava, desfatarea si bogatia
este Dumnezeu, Treimea si cele ale lui Dumnezeu si dumnezeiesti,
Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si stapanirea
pururea si acum si in toti vecii. Amin

• « Inapoi
• Inainte »