_

• « Inapoi
• Inainte »

pre descoperirea spirituala a lucrarilor sfintei lumini. Bunatatile dumnezeiesti li se fac vadite numai acelora cu care s-a unit Dumnezeu prin impartasirea sfantului duh
De unde vii ? Cum intri
inauntrul chiliei mele
inchisa din toate partile ?
Acesta este un lucru minunat,
mai presus de cuvant si mai presus de minte.
Faptul ca vii inauntrul meu
intreg, deodata, si ca stralucesti
si Te arati luminos
ca luna in plina lumina,
imi este neinteles si ma lasa
fara grai, Dumnezeul meu.
Stiu ca Tu esti Cel ce vii
ca sa luminezi pe cei ce sed in intuneric
Si sunt uimit si-mi ies
din cugetare si cuvant,
vazand o minime straina,
care intrece toata zidirea,
toata firea, orice cuvant.
Totusi voi spune acum tuturor
cele ce binevoiesti sa mi le spui.
O, neam intreg al oamenilor,
imparati si capetenii,
bogati si saraci,
monahi si mireni,
toata limba pamantenilor,
ascultati-ma acum
cand va graiesc, povestindu-va
marimea iubirii de oameni a lui Dumnezeu.
I-am pacatuit ca nici un alt om din lume.
Si sa nu inteleaga cineva
ca spun aceasta din smerenie
Caci am pacatuit cu adevarat
mai mult decat toti oamenii.
Am savarsit toata fapta pacatoasa
si toata rautatea
ca sa ti-o spun pe scurt.
Dar mai stiu ca m-a chemat
si indata am ascultat.
Dar unde ai inteles ca spun
ca m-a chemat El ?
Oare la slava lumii,
sau la desfatari si odihna,
la bogatia sau la prietenia cu cei avuti,
sau la altceva din cele vazute in viata de atei ?
Aceasta e blasfemie.
Am spus ca m-a chemat
mai degraba la pocainta.
Si indata am urmat
Stapanului care m-a chemat.
Deci alergand El, cu alergam dupa El,
fugind El, ii urmam
ca un caine dupa stapanul sau.
Iar cand Mantuitorul se departa
si se ascundea de mine,
nu deznadajduiam, nici nu ma intorceam inapoi
ca si cand l-as fi pierdut,
ci sezand in locul in care ma aflam, plangeam,
ma tanguiam si chemam pe Stapanul ascuns.
Dar lunecand eu astfel si strigand,
mi se arata apropiindu-Se.
Iar vazandu-L, saream iarasi
pornind sa-L prind.
Si fugind Acela repede,
alergam cu putere
si de multe ori il prindeam
apucandu-L de ciucurele vesmantului.
Iar Acela oprindu-Se putin,
ma bucuram mult.
Si iarasi zburam, si iarasi il urmaream.
Si asa plecand El si venind,
ascunzandu-Se si aratandu-Se,
nu ma intorceam inapoi,
nu ma descurajam deloc,
nu incetam sa alerg,
nu-L socoteam un amagitor
sau ca pe Unul care ma ispitea,
ci nevazandu-L, il cautam
cu toata taria mea,
Cercetam caile si raspantiile,
unde putea sa apara,
ma umpleam de lacrimi
si intrebam pe toti
care L-au vazut vreodata.
Pe cine crezi ca spun ca intrebam ?
Socotesti ca pe inteleptii lumii acesteia,
sau pe invatati ?
Nicidecum, ci pe prooroci,
pe apostoli si parinti,
pe inteleptii adevarati,
pe cei ce-au dobandit
intelepciunea insasi intreaga,
care este Acela insusi,
Hristos, intelepciunea lui Dumnezeu.
Deci i-am intrebat pe acestia
cu lacrimi si cu mare osteneala a inimii
sa-mi spuna unde L-au vazut pe Acesta,
sau in ce loc si in ce mod.
Si dupa ce mi-au spus acestia,
am alergat cu toata puterea
si n-am mai dormit deloc,
ci m-am silit pe mine.
Ca urmare, vazand El dorul meu,
mi s-a aratat in oarecare masura.
Si vazandu-L, L-am urmarit,
cum am spus inainte, cu putere.
Si cand El m-a vazut
ca socotesc toate ca nimic,
ca socotesc toate cele din lume
impreuna cu lumea,
si pe toti cei din lume, din suflet,
ca si cand n-ar fi pentru simturile mele
si ca m-am despartit de toate
din aceasta dispozitie,
mi s-a aratat intreg mie intreg
si s-a unit intreg cu mine intreg
Cel ce este in afara de lume
si poarta lumea
cu toate cele din lume,
tinand in mana Sa
cele vazute impreuna cu cele nevazute.
Deci, auziti, Acesta a venit
in intampinarea mea si mi s-a descoperit.
De unde, cum a venit, nu stiu.
Caci cum as putea sti de unde a venit,
Cel pe care nici un om
nu L-a vazut vreodata,
nici n-a cunoscut unde este,
unde pastoreste, unde doarme ?
Caci nu se vede catusi de putin,
nu e inteles deloc,
locuieste in lumina neapropiata
si e in mod negrait
o lumina in trei ipostasuri,
in spatii nemarginite.
un Tata, de asemenea, un Fiu,
impreuna cu Duhul dumnezeiesc.
Cel unul e trei
si cei trei sunt un Dumnezeu de netalcuit.
Caci cuvantul nu poate exprima
cele de neexprimat.
nici mintea nu le poate intelege clar.
El de-abia poate sa exprime intrucatva
cele din noi.
Dar a talcui acestea, nu le pot nici eu nici altul.
Nu pot spune cum e Dumnezeu in afara tuturor,
prin fiinta si prin fire,
prin putere si prin slava ;
si cum locuieste pretutindeni si in toti,
dar in mod deosebit in sfinti;
si cum isi face din acestia un cort constient
si fiintial, Cel ce e cu totul suprafiintial ?
Si cum straluceste in inima de carne
si cum e si inauntrul ei
si cum e si in afara tuturor
si cum umple El toate
si straluceste noaptea si ziua si totusi nu se vede ?
Spune-mi, oare va intelege
mintea omeneasca toate acestea ?
Sau le va putea exprima ?
Nicidecum, nici ingerul,
nici arhanghelul nu le va putea exprima,
nici nu le va putea infatisa prin cuvant.
Pe acestea numai Duhul lui Dumnezeu
le cunoaste, le stie, ca Cel de o fiinta
si impreuna sezator pe Scaun
si impreuna fara de inceput
cu Fiul si cu Tatal.
Deci El le arata in chip negrait toate
celor in care straluceste,
celor cu care se uneste din belsug.
iti spun toate ca traire reala.
Caci, precum orbul, de va vedea,
vede intai lumina,
apoi si toata creatia
cea in lumina - o, minune ! -
asa si cel luminat in suflet
de Duhul dumnezeiesc,
ajunge intai partas de lumina
si vede lumina lui Dumnezeu
si neindoielnic pe Dumnezeu,
apoi in El le vede pe toate,
mai bine zis pe toate cate le porunceste El,
cate le voieste si hotaraste.
Sau celor pe eare ii lumineaza prin stralucire,
Ie da sa vada
cele aflate in lumina dumnezeiasca.
Pe masura iubirii,
a pazirii poruncilor
cei luminati vad
si sunt introdusi in adancul
ascunselor taine dumnezeiesti.
Precum daca intra cineva intr-o casa intunecoasa
tinand In mana lui un sfesnic
sau urand altuia
ce poarta un sfesnic,
vede cele ce sunt inauntrul casei,
la fel cel luminat cu putere
de razele Soarelui spiritual
vede cele necunoscute tuturor celorlalti
si le spune, dar nu toate,
ci cate le poate exprima prin cuvant.
Caci cine va putea arata vreodata acelea,
cum, cate si cat de mari sunt,
o data ce sunt tuturor necuprinse si nevazute ?
Si cine va putea intelege,
sau cum va putea masura si exprima
chipul celor fara chip,
marimea celor fara marime,
frumusetea celor nevazute ?
Cum se va descrie prin cuvant
formele celor fara forma ?
Desigur, nicidecum, vei spune.
Dar acestea nu le stiu
decat numai cand cei ce le vad.
De aceea, nu prin cuvinte, ci prin fapte
sa ne grabim sa le cercetam,
sa vedem si sa invatam
bogatia tainelor dumnezeiesti,
pe care o daruieste Stapanul
celor ce le cauta cu osteneala
si au dobandit in mod vadit uitarea lumii intrebi
si a lucrurilor din ea.
Caci cel ce le cerceteaza pe acelea
cu hotararea sufletului intreg,
cum nu va uita cu adevarat
de toate cele de aici
si nu va avea mintea goala de acestea
si nu se va afla indata singur
in afara de toate ?
Pe acesta vazandu-l singur Dumnezeu
devenit singur pentru El
si negand lumea
si toate ale lumii,
se uneste singur cu el
aflandu-l singur.
O, infricosatoare iconomie,
o, bunatate negraita !
Nu ma intreba de cele experiate astfel,
nu le cerceta, nu le cauta !
Caci daca nimeni nu poate numara
multimea stelelor,
sau picaturile ploii,
sau boabele de nisip,
sau intelege si spune marimile si frumusetile
celorlalte creaturi,
sau firile si formele lor,
sau cauzele lor,
cum va putea exprima bunatatea Creatorului,
pe care El o arata sufletelor sfintilor
cu care se uneste ?
Caci ii indumnezeieste cu adevarat si pe aceia
prin unirea cu Sine.
Deci cel ce voieste sa exprime
felurile de-a fi ale sufletului indumnezeit,
sau firea, sau dispozitia, sau gandirea lui,
si sa-ti povesteasca toate cele din el,
fara sa le stie,
incearca sa-ti infatiseze prin cuvant
cum este Dumnezeu.
Dar nu este ingaduit
sa cerceteze acestea cei ce traiesc in lume
sau cei ce traiesc dupa trup,
ci numai cei ce le primesc acestea
numai prin credinta
sau imita vietile tuturor sfintilor
prin lacrimi si pocainta
si prin toata vietuirea aspra
si sa alerge prin rabdarea necazurilor,
sa ajunga, cum s-a spus, in afara lumii.
Acestia le vor afla, cum am zis, toate fara nici o lipsa.
Si aflandu-Ie, se vor uimi
si se vor minuna
si se vor ruga si pentru mine, nevrednicul,
ca sa nu cad din acestea,
ci sa dobandesc si acelea
pe care am dorit si doresc sa le dobandesc,
dar al caror dor
il sterg si-l acopar acum prin dor.
Ai auzit vreodata de asa ceva ?
Dorul aprinde dorul
si focul hraneste flacara.
Dar in mine nu este asa.
ci - fara sa stiu cum s-o spun -
iubirea covarsitoare stinge iubirea mea.
Caci nu iubesc cat voiesc
si socotesc ca n-am dobandit deloc iubirea lui Dumnezeu.
Iar cautand fara saturare
sa iubesc atat cat voiesc,
pierd, o, minune ! si iubirea lui Dumnezeu pe care am avut-o.
Cel ce are o comoara
si e iubitor de argint,
fiindca nu are toate,
socoteste ca nu are nimic,

chiar de are mult aur.
Asa socotesc ca se intampla si cu mine,
nenorocitul, in aceasta :
fiindca nu doresc cat voiesc,
socotesc ca nu doresc deloc.
Deci, a dori cat voiesc
este un dor mai presus de dor.
Si silesc firea mea
sa iubeasca mai presus de fire.
Dar slabind firea,
se lipseste chiar de puterea ce-o are ea.
Si iubirea moare in chip ciudat
cand traieste mai mult.
Caci traieste in mine si se epuizeaza,
cum spun ca se epuizeaza.
iti voi spune numai aceasta,
ca nimeni nu poate sa le spuna acestea prin cuvant.
Sa dea, deci, Dumnezeu, care e singur
si care e cu adevarat Daruitorul acestor bunatati,
tuturor celor ce cauta acestea
prin pocainta,
si care plang si se tanguiesc
si se curata cum se cuvine,
si se bucura de ele,
ajungand de aici la impartasirea de ele prin simtire;
si sa le duca cu ei plecand de aici
si sa se odihneasca intru ele
si sa se bucure de viata vesnica.
Si sa se afle prin acestea
partasi de slava negraita. Amin

• « Inapoi
• Inainte »