Invatatura cea mai exacta despre Dumnezeu ; si ca cel ce nu vede lumina slavei lui Dumnezeu e mai rau ca orbii

• « Inapoi
• Inainte »

nezeul meu, iubitor de indurare, Facatorul meu,
fa sa-mi straluceasca mai mult lumina,
ca sa-mi umpli inima de bucurie.
Da, nu Te mania, da, nu ma parasi,
ci fa sa straluceasca sufletul meu in lumina Ta,
caci lumina Ta, Dumnezeul meu, esti Tu.
Fiindca desi Te numesti prin multe si diferite nume,
dar, Tu insuti esti Unul.
Acest Unul e necunoscut,
nevazut si de negrait intregii firi,
dar aratandu-Se, primeste toate numele.
Acest Unul e firea in trei ipostasuri,
o unica dumnezeire, o unica imparatie,
o unica putere. Caci Treimea este o singura existenta.
Fiindca Dumnezeul meu este Unul in Treime si nu Trei.
Dar acest Unul este Trei dupa ipostasuri
insa ele sunt prin fire intreolalta de o fire,
de o putere, de o fiinta,
unite in chip neamestecat mai presus de minte,
distincte in mod nedespartit.
Cele Trei sunt in Unul si Unul in cele Trei.
Caci Unul este Cel ce a facut toate,
Iisus Hristos impreuna cu Tatal Cel fara de inceput
si cu Duhul Sfant impreuna fara de inceput.
Deci Treimea este Unul in chip cu totul neimpartit,
dar in acest Unul sunt Trei si in cele Trei este unul,
mai bine zis, Cele Trei sunt Unul si Unul iarasi Trei.
Asa cugeta, asa te inchina si crede acum si in veci.
Dar acest Unul cugetat, care straluceste si lumineaza,
de care ne impartasim si se comunica, este tot binele.
De aceea nu-i dam un singur nume, ci multe:
lumina, pace, bucurie, viata, hrana si bautura,
vesmant, acoperamant, cort, casa dumnezeiasca,
rasarit, inviere, odihna, baie,
foc, apa, rau, izvor, rau de viata,
paine si vin, dulceata noua a credinciosilor,
ospat, desfatare de care ne bucuram in chip tainic,
soare cu adevarat neapus, stea pururea luminatoare,
sfesnic ce lumineaza inauntrul casei sufletului.
Acest Unul creeaza si curateste multe,
acest Unul a adus toate la existenta prin cuvant
si le sustine pe acestea toate prin Duhul puterii.
Acest Unul a adus la existenta cerul si pamantul din cele ce nu sunt,
le-a dat fiinta, le-a dat substanta in mod negrait.
Acest Unul a facut cu vointa,
cerul, luna si stelele, minune noua si straina.
Acest Unul a adus la existenta prin porunca
animalele cu patru picioare, taratoarele, fiarele
si pasarile de tot felul si vietuitoarele din mare,
precum se vad toate.
Iar la urma m-a facut pe mine ca imparatul lor
si toate acestea mi le-a dat mie ca pe niste roabe
spre slujire si pentru implinirea trebuintelor mele.
Toate deci nu pazit si pazesc inca
porunca acestui Dumnezeu unic al tuturor,
numai eu singur, ticalosul, m-am aratat nemultumitor,
nerecunoscator si neascultator de Dumnezeu, care m-a plasmuit pe mine
si mi-a daruit toate aceste bunuri din belsug.
Si calcand porunca Lui m-am facut
si m-am aratat mai rau decat toate dobitoacele,
netrebnic in toate, mai rau decat fiarele,
decat taratoarele si pasarile, nenorocitul de mine!
M-am abatut de la calea dreapta si dumnezeiasca
si am cazut in chip mizerabil de la slava data mie.
M-am dezbracat de vesmantul luminat si dumnezeiesc
si ajungand in intuneric, zac acum in negura,
dar nu stiu ca sunt lipsit de lumina.
Imi zic: "Vezi, soarele lumineaza ziua
si-l vad pe acesta, dar vine noaptea si el apune.
Si eu aprind luminari si o lampa si vad.
Dar ce are mai mult ca mine un altul dintre oameni ?
Caci toti oamenii vad asa in lume
si nu e vreun om care vede ceva mai mult.
Si zicand acestea mint si-mi bat joc de mine insumi
si ma amagesc pe mine insumi, Mantuitorule, facand pe fanfaronul,
nevrand sa ma cunosc pe mine insumi ca sunt orb,
nevrand sa ma ostenesc si nevrand sa deschid ochii,
nevrand, osanditul de mine, sa-mi recunsc orbirea.
Eu zic: "Cine a cunoscut pe Dumnezeu, lumina lumii ?''
Dar zicand aceasta, Stapane, sunt cu totul nesimtitor,
neintelegand ca eu cuget si vorbesc in chip mincinos.
Caci cel ce nu vede lumina Ta
si zice ca a o vedea e cu neputinta,
ba mai mult, zice ca e cu neputinta chiar a fi aceasta
si deci a vedea, Stapane, lumina slavei Tale,
tagaduieste toate Scripturile proorocilor, apostolilor
si cuvintele si iconomia Ta, lisuse.
Iar daca ai stralucit din inaltime
si Te-ai aratat in intuneric
si ai venit, Milostive, in lume, voind sa convietuiesti
si oamenii ca noi, din iubire de oameni
si ai spus in chip nemincinos
ca esti lumina lumii (loan VIII, 12),
iar noi nu Te vedem, nu suntem cu totul, orbi,
ba nu suntem chiar mai rai ca orbii, Hristoase al meu ?
Da, cu adevarat, da, cu adevarat, suntem morti si orbi,
nevazandu-Te pe Tine, lumina de viata facatoare.
Orbii nu vad soarele sensibil,
dar traiesc, Stapane, si se misca intr-un fel oarecare.
Caci el nu le da viata, ci numai sa vada.
Dar Tu fiind toate bunatatile,
le dai pururea viata robilor Tai ce vad lumina Ta,
caci fiind viata, daruiesti si viata
impreuna cu toate celelalte bunatati, care esti Tu.
Avandu-Te cu adevarat in Tine pe toate.
Sa nu fiu lipsit de Tine, Milostive, eu smeritul si strainul.
Caci m-am facut strain si trecator aici
nu prin hotararea mea, nu prin vointa mea,
ci prin bunavointa Ta, prin harul Tau.
M-am cunoscut strain pe cele vazute,
fiind luminat spiritual de lumina Ta
si cunoscand ca transporti semintia omeneasca
si o muti intr-o lume nemateriala si nevazuta;
si daruiesti fiecaruia locuinta vrednica de el
si ii deosebesti pe ei, Mantuitorule,
potrivit cu masura in care a pazit fiecare poruncile Tale.
Pentru aceea, Te rog, deci, sa ma asezi impreuna cu Tine.
Desi am pacatuit mai mult ca toti oamenii
si sunt vrednic de chin si pedeapsa,
primeste-ma pe mine, care Te rog, Stapane,
ca pe vamesul si ca pe desfranata, chiar daca nu plang la fel cu el,
chiar daca nu spal picioarele Tale asemenea ei cu parul meu,
chiar daca nu suspin si nu ma tanguiesc, Hristoase, asemenea lor.
Caci esti izvor de mila, rau de compatimire,
fantana de bunatate, prin care Te rog, miluieste-ma.
Da, Tu care Ti-ai lasat painile pironite,
Da, Tu care Ti-ai lasat picioarele pironite pe cruce
si Ti-ai lasat coasta strapunsa, Prea Indurate,
miluieste-ma si ma izbaveste de focul cel vesnic,
invrednicindu-ma sa-Ti slujesc de aci inainte,
iar atunci sa stau nedeznadajduit inaintea Ta
si sa fiu primit, Mantuitorule, in camara Ta de nunta,
unde ma voi bucura impreuna cu Tine, Bunule Stapan,
de o bucurie negraita, in toti vecii. Amin

• « Inapoi
• Inainte »