in distihuri alfabetice, indemn si calauzire spre desavarsire pentru cei ce au parasit lumea de curind

a inceput pe Hristos si credinta fierbinte
cand parasesti lumea.
Umbla fugind de rudenii si prieteni,
Caci aceasta e de folos incepatorilor.
Apropie-te gol de materie, de Cel nematerial,
caci nu vei afla nici un aliat mai puternic ca acesta.
Arunca de la tine toata frica,
pentru ca te-ai refugiat la un Stapan puternic.
Ia mai degraba in ajutor nadejdea neindoielnica,
fiindca El se ingrijeste de micile pasarele (Matei XI, 30).
Ia pe Domnul ca jug usor
caci mare va fi rasplata viitoare.
Ia darul care mantuieste pe toti oamenii,
pentru ca am fost rascumparati cu sange dumnezeiesc,
care nu arata dumnezei prin puterea Celui ce ne cheama.
Caci pentru aceasta s-a facut intruparea Stapanului,
ca sa cunosti prin fapta rezultatul faptelor.
E cel mai minunat lucru din cele ce se pot vedea.
E un bun castig pentru tine taierea voilor.
Caci aceasta te face un martor prin constiinta.
Asculta cuvintele parintelui tau
si implineste poruncile lui.
Caci ele te conduc pe calea fara piedici,
pana la moarte, care este un varf inalt.
Deci e clar ca Dumnezeu a facut aceasta pentru tine.
Socoteste-te cel mai nevolnic dintre toti,
cel mai sarac strain, mai smerit ca altii,
si aceasta te va face intaiul din Imparatie.
Deci mari sunt acestea, de le dobandesti.
Caci vei fi urmatorul Stapanului.
Si ce e mai bun ca aceasta ?
Toate le izbandeste plansul de fiecare zi,
El e mai dulce ca orice mancare si bautura.
El da cunostinta celor ce curg si stau,
caci desparte mai intai de lumea intreaga
Nevoieste-te pentru tacerea, care le pazeste acestea.
Caci taie toate radacinile nefolositoare.
Tine totdeauna amintirea mortii.
Fiindca aceasta pricinuieste smerenia.
Curatit prin toate acestea si cu inima limpezita,
- o, minune cautata de toti! -
te vei invrednici sa vezi bine lumina dumnezeiasca.
Caci aceasta este raza imateriala venita din Cel nematerial.
Iar ea e Hristos, iubirea desavarsita
si cel ce o primeste pe ea e Dumnezeu prin lucrare.
Ea e Hristos care lumineaza suflete, care-L cauta pe El
Carti Ortodoxe

Cuprins

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact