_

• « Inapoi
• Inainte »

d Duhul straluceste in noi, toate patimile sunt puse pe fuga, ca intunericul de lumina. Dar cand el isi retrage razele, cadem in patimi si in ganduri rele
Invaluindu-rna lumina Ta, imi da viata, Hristoase al meu,
caci vederea Ta e viata si inviere.
Nu pot descrie lucrarile luminii Tale,
dar pe aceasta am cunoscut-o si o cunosc.
Chiar de ma aflu in boala, in necazuri, in intristari,
chiar de sunt tinut in lanturi, in foame si inchisoare,
sau in suferinte cumplite, Hristoase al meu,
de-mi straluceste lumina Ta, ea le alunga pe toate
ca pe un intuneric.
Iar in odihna si in lumina si in bucuria de lumina,
ma face sa fiu deodata Duhul Tau dumnezeiesc.
Am cunoscut necazurile ca un fum,
gandurile ca un intuneric, ispitele ca sageti,
grijile ca intuneric,
si patimile ca fiare in lucrare, Cuvinte.
Din toate acestea Tu m-ai eliberat, Tu m-ai izbavit odinioara,
incepand sa faci sa straluceasca in mine lumina Ta dumnezeiasca.
Iar acum aflandu-ma iarasi in mijlocul acestora, Hristoase
Dumnezeul meu,
ma pazesti neranit, acoperindu-ma cu lumina Ta.
Dar fiindca gresesc foarte mult, pacatuind in fiecare ceas,
fiindca ma falesc, fiindca ma manii,
iti cer pedepsirea Ta miloasa, Hristoase al meu.
Si pe aceasta o simt de fapt lucrand in mine cu tarie
prin retragerea luminii Tale
atotstralucitoare si dumnezeiesti,
care m-acopera, Stapane.
Caci, precum soarele se face noapte si intuneric
si ies toate fiarele cautand de mancare,
asa, Dumnezeul meu, nemaiacoperindu-ma lumina Ta,
indata ma invaluie intunericul vietii si marea tuturor ispitelor
si ma mananca fiarele patimilor
si sunt ranit de sagetile tuturor gandurilor.
Dar cand iarasi Te milostivesti, cand iarasi Te induri de Mine,
cand iti apleci urechea la vaietele gemetelor mele,
si asculti suspinele mele si primesti lacrimile mele
si voiesti sa privesti la smerenia mea,
a celui ce-am savarsit pacate de neiertat, Hristoase al meu,
Te faci vazut de departe, rasarind ca o stea
si Te maresti pe incetul, nu traind-o aceasta Tu insuti,
ci deschizand treptat mintea robului Tau ca sa vad.
Si asa fugind intunericul si disparand,
socotesc ca vii Tu, Cel pretutindeni prezent.
Si cand ma inconjori intreg, Mantuitorule,
cand ma acoperi intreg, ma invalui intreg,
ma eliberez de patimi, sunt scapat de intuneric
si de ispite si de patimi si de toate gandurile.
Caci ma umplu de bunatate, ma umplu de veselie,
sunt covarsit de bucurie, de o fericire nespusa,
vazand taine infricosatoare, vazand minuni straine,
vazand cele ce ochiul omului nu le-a vazut,
nici n-ar putea sa Ie vada, nici urechea sa le auda,
cele ce nu s-au suit la inima credinciosilor.
Si sunt coplesit de spaima, imi ies din mine in trairea acestora,
ma instrainez cu totul de toate cele de pe pamant,
laudandu-Te in cantari neincetate, pe Tine, Dumnezeul meu.
Cunosc in mine o schimbare straina
si modul ajutorarii mele de catre mana Ta atotputernica.
Vad cum numai prin stralucirea luminii Tale
si prin aratarea ei,
ai alungat toata intristarea, ni-ai rapit din lume
si unindu-Te cu mine in chip tainic,
m-ai reasezat indata in mod tainic in cer,
acolo unde nu este intristare, nici suspin,
nici lacrimi, nici sarpe care musca calcaiul;
mi-ai aratat cararea neobositoare si ferita de pacate,
dar neplacuta, stramta si greu de umblat de catre oameni,
sau, mai drept vorbind, de toti neumblata.
Caci cine dintre oameni a putut vreodata sau va putea
sa ajunga in cor pana ce e in trup,
sau chiar fara trup ? Zburand prin ce aripi ?
Ilie a fost inaltat in car, in caruta de foc si inainte de el Enoch,
dar nu in ceruri, ci in alt loc ;
si nu prin ei insisi, chiar daca au fost mutati.
Dar ce-au fost acestea fata de cele ce se intampla cu noi ?
Spune-mi, ce asemanare este intre umbra si adevar,
sau intre duhul slujitor si supus
si Duhul Stapanitor, a toate lucrator si dumnezeiesc,
care da tarie si putere intregii fiinte create ?
Caci toate celelalte sunt creaturi,
dar Acesta singur e Facator,
ca nedespartit de Tatal si la fel de Fiul,
cele trei fiind Dumnezeu; caci Treimea este un singur Dumnezeu
si Ea a dat fiinta tuturor, Ea a creat toate;
Ea a creat spre mantuirea noastra,
In lume, dupa trup, pe Cuvantul si Fiul Tatalui,
Care e nedespartit de Tatal si de Duhul.
Acesta se intrupeaza cu adevarat
prin venirea Duhului
si se face ceea ce nu era, om asemenea mie;
clar in afara de pacat si de toata nelegiuirea.
Astfel, s-a aratat tuturor Acelasi ca Dumnezeu si om,
avand unit cu El prin fire pe Duhul dumnezeiesc,
cu care a readus la viata pe morti,
a deschis ochii orbilor,
a curatit leprosi, a alungat demoni.
Acesta rabdand crucea si, de asemenea, moartea
si inviind in Duhul, s-a inaltat intru slava
si a innoit calea spre cer
tuturor celor ce cred in El cu o credinta nesovaitoare.
Caci a varsat in chip bogat Duhul cel Prea Sfant
in toti cei ce si-au aratat credinta din fapte.
Si-l varsa si acum cu imbelsugare peste acestia
si-i indumnezeieste prin El indata pe cei cu care se uneste
si-i preschimba pe acestia in chip neschimbat
si-i arata fii ai lui Dumnezeu, frati ai Mantuitorului,
impreuna mostenitori cu Hristos si mostenitori ai lui Dumnezeu,
dumnezei insotitori ai lui Dumnezeu in Duhul Sfant,
inlantuiti numai cu trupul, dar cu duhul liberi,
urcand cu Hristos in chip usor Ia ceruri
si avand vietuirea intreaga acolo,
in vederea bunatatilor pe care ochii nu le-au vazut.
Ce-a fost deci caruta de foc, care l-a rapit pe Ilie ?
Si ce a fost mutarea lui Enoch in comparatie cu a celor ce
sunt mutati la acestea ?
Dupa parerea mea, asa cum marea despartita odinioara cu toiagul
si mana coborata din cer, au fost neindoielnic
numai chipuri si simboluri ale adevarului
- marea a Botezului si mana a Mantuitorului -
la fel acelea au fost simboluri si chipuri ale
acestora, care sunt inzestrate cu o transcendenta
si cu o slava neasemanata,
cu atat mai inalta, cu cat Creatorul intrece creatura prin fire.
Caci mana, care e numita "paine si hrana a ingerilor''
si pe care au mancat-o oamenii atunci in pustie,
a incetat, s-a pierdut si toti cati au mancat-o au murit,
caci nu s-au impartasit de viata.
Dar trupul Stapanului meu fiind indumnezeit
e plin de viata si face partasi de viata
si nemurire pe cei ce il mananca ;
si-i trece nu prin noianul marii,
nici nu-i muta din Egipt ducandu-i la alt pamant,
care le produce si el oamenilor roduri stricacioase;
si nici nu ne porunceste Rascumparatorul lumii
sa umblam patruzeci de ani (prin pustie).
ca sa ajungem la pamantul fagaduintei.
Ci, botezati intai si apoi impartasiti
de sangele si de trupul Lui,
prin credinta nesovaitoare, ne trece indata de la moarte la viata,
de la intuneric la lumina
si de la pamant la ceruri.
Mai intai dezbracandu-ma de stricaciune si de moarte
si eliberandu-ma intreg in simtire si constiinta,
m-a aratat apoi pe mine ceea ce-i mai infricosator - cer nou -
si s-a salasluit in mine Creatorul tuturor,
tie care nu s-a invrednicit nici unul din sfinti dinainte.
Caci, vorbea Dumnezeu si mai inainte prin Duhul dumnezeiesc
si facea minuni prin lucrarea Lui,
clar nu s-a unit fiintial niciodata cu vreunul
inainte de-a se face om Hristos, Dumnezeul meu.
Caci, luand El trup, a dat Duhul Sau dumnezeiesc,
si prin El se uneste fiintial cu toti credinciosii
si se face nedespartita unirea cu acestia.
Vai mie ! - caci plang cu amar ratacirea oamenilor -
cum nu credem lui Hristos, cum nu-I urmam,
cum nu dorim viata, cum nu poftim
bogatia Lui nejefuita, nestricacioasa,
slava neapropiata a vietuirii cu El ?
Cum socotim ca ne mantuim alipiti de cele stricacioase?
noi care nu iubim pe Hristos mai mult decat cele vazute,
nici nu nadajduim sa fim cu El dupa moarte ?
Acestia sunt mai nesimtiti decat lemnele si pietrele.
Dar, o, Hristoase al meu, izbaveste-ma de nebunia acestora
si invata-ma sa iubesc viata tuturor credinciosilor,
Caci,Tie se cuvine lauda si inchinarea,
impreuna cu Tatal si cu Duhul dumnezeiesc,
ca imparatul si Facatorul tuturor,
ca lui Dumnezeu si Stapanului, in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »