Multumire catre Dumnezeu pentru darurile de care s-a invrednicit; si ca treapta preotiei si a egumeniei sale este infricosatoare si pentru ingeri

• « Inapoi
• Inainte »

iar daca voiesc, Stapane, nu pot sa graiesc.
Caci ce voi spune, fiind necurat,
In ganduri si in fapte si in toate cugetarile mele ?
Dar sunt ranit in suflet si ard inauntrul meu
dorind sa-Ti graiesc, fie cat de putin, Dumnezeul meu.
Insa vad si cunosc ale mele, Dumnezeul meu,
vad madularele trupului si ale sufletului meu,
ca le-am spurcat din nastere, fiind intreg pacat.
Marturisesc mila si iubirea Ta de oameni
si multele Tale bunatati, care le-ai facut mie.
Si stau fara de glas, aproape deznadajduit
si ma chinuiesc neincetat intristandu-ma, nenorocitul,
ca sunt nevrednic de toate bunatatile Tale.
Cand imi vin in simtire si privesc Hristoase, multimea rautatilor mele,
si ca n-am facut un singur bine in viata,
dar in locul pedepselor maniei Tale celei drepte,
pe care trebuia sa le sufar, ca cel ce Te-am suparat,
Tu m-ai invrednicit mai degraba de atatea bunatati,
cad in deznadejde si ma tem de judecata Ta,
fiindca adaug in fiecare zi alte greseli,
Si tremur sa nu intorci mare mila Ta si iubirea Ta de oameni
spre mania unei si mai mari pedepse.
pentru ca iti sunt si mai nemultumitor
Tie, binefacatorului meu,
aratandu-ma sluga vicleana
Tie, Stapanului cel bun.
Astfel toate mi-au fost, Doamne,
prilej de rabdare si pricina de nadejde a vietii vesnice.
Pentru aceasta m-am bucurat mult, cum singur stii,
increzandu-ma in bunatatea si mila Ta.
Caci pentru aceasta m-ai scos pe mine
din toate, din lume,
si m-ai despartit de rude si de prieteni,
ca sa ma miluiesti si sa ma mantuiesti, Hristoase al meu.
De aceasta fiind incredintat prin harul Tau,
am avut o bucurie fara margini si o nadejde sigura.
Dar cele doua lucruri din urma,
ce-ai binevoit sa mi le dai, nu stiu cum sa le spun, imparatul meu,
Ele lipsesc si sufletul si mintea mea de cuvant
si opresc toate lucrarile si gandurile mele.
Dar si marimea slavei Tale ma ingreuneaza
si aproape ca ma conving, Mintuitorul meu,
sa nu graiesc nimic, sa nu fac nimic,
nici sa ma ating de ceva.
si nu mai stiu ce sa fac.
Vai, aceasta ma intristeaza.
Cum m-am predat pe mine, nevrednicul,
slujirii si liturghisirii unor astfel de lucruri negraite,
la care ingerii se tem sa priveasca prea liber,
de care proorocii s-au infricosat, auzindu-le,
dandu-si seama de necuprinsul slavei si iconomiei Tale,
pe care Apostolii si mucenicii si multimea invatatorilor
le propovaduiesc pe fata tuturor din lume,
strigandu-si si dandu-si pe fata nevrednicia lor.
Deci cum eu, risipitorul, cum eu, desfranatul.
cum, eu, smeritul, am fost invrednicit
sa fiu facut egumen fratilor,
slujitor al tainelor dumnezeisti
si liturghisitor al neprihanitei Treimi?
Caci unde se aseaza painea si se toarna vinul
in numele trupului si al sangelui Tau, Cuvinte,
acolo esti Tu insuti, Dumnezeul meu si Cuvantul.
Si acestea se fac cu adevarat trupul si sangele Tau
prin venirea Duhului si prin puterea Celui Prea Inalt.
Si indraznind ne atingem
de Dumnezeu cel neapropiat,
mai bine zis de Cel ce locuieste in lumina neapropiata
nu numai acestei firi stricacioase si omenesti,
ci si tuturor ostilor ingeresti.
Dar aceasta fapta si acest lucru negrait,
mai presus de fire, pe care mi s-a poruncit sa-l fac,
ma convinge sa vad si moartea inaintea ochilor.
De aceea, uitand de placere, am fost cuprins de cutremur
stiind ca-mi este cu neputinta - cum cred eu si toti -
sa liturghisesc prin mine si sa am astfel
viata ingereasca, mai bine zis, cea mai presus de ingeri, in trup,
ca - precum a aratat cuvantul si cum e adevarul -
sa fiu cinstit sa ma fac mai aproape, ca ei,
o data ce il ating si cu mainile si-L mananc cu gura
pe Cel inaintea caruia ingerii stau cu cutremur.
In ce priveste judecata fratilor, pe care am fost randuit sa-i
pastoresc,
care suflet ar suporta-o, care minte ar fi in stare
sa rabde fara osanda parerea fiecaruia
si sa implineasca fara lipsa toate datoriile sale
si sa se scape pe sine de judecata lui ?
Nu mi se pare ca e cu putinta aceasta oamenilor.
Ma silesc, do aceea, si voiesc sa fiu mai bine ucenicul Unuia,
slujind voii Lui, ascultand voia Lui
si dand socoteala numai Lui,
decat sa slujesc parerilor si voilor celor multi
si sa tin seama mai mult de indemnurile si gandurile lor.
Fiindca ma asteapta judecata Lui si voi avea sa dau socoteala
pentru cei ce au pacatuit, pe care am fost singur ales,
sa-i pastoresc prin hotararea negraita a lui Dumnezeu.
Caci fiecare se va judeca si va da socoteala
de cele ce a facut el insusi, fie bine, fie rau.
Singur eu voi da socoteala pentru fiecare.
Dar cum ma voi milui sau mantui, eu care nu pot sa arat
nici pentru singurul meu suflet ticalos,
vreo fapta pentru mantuirea ?
De fapt afla ca nu am ceea ce spun (miluirea si mantuirea),
caci n-am implinit niciodata vreo fapta mica sau mare
prin care ma voi mantui de focul vesnic.
Dar, o, Mantuitorule, de oameni iubitor,
indura-te, milostive, da-mi putere, mie, smeritului, ca prin cuvant
sa pastoresc cu intelepciune pe fratii pe care mi i-ai dat
si sa-i conduc la pasunile legilor dumnezeiesti
si sa-i calauzesc, readusi la viata,
spre locasurile Imparatiei de sus,
mireni, sanatosi, stralucind de frumusetea virtutilor,
vrednici inchinatori ai tronului infricosator.
Iar pe mine, nevrednicul, primeste-ma din lume,
chiar de sunt acoperit de multe ale pacatelor,
ca pe un slujitor familiar si netrebnic al Tau.
Si numara-ma, cu judecata care-Ti e proprie,
in cetele alesilor, impreuna cu ucenicii mei,
ca sa privim toti impreuna slava Ta dumnezeiasca
si sa ne bucuram, Hristoase, de bunatatile Tale negraite.
Caci Tu esti, bucuria, desfatarea si slava
celor ce Te iubesc pe Tine in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »