_

• « Inapoi
• Inainte »

ce traieste inca in necunostinta lui Dumnezeu, e mort in mijlocul
celor ce traiesc in cunostinta Iui Dumnezeu ; si ca pentru cei ce se impartasesc cu nevrednicie de taine, trupul si sangele lui Dumnezeu se fac nesesizate
Acum, Stapane, sunt printre cei vii ca un mort
si printre morti, ca unul viu, sau mai netrebnic
decat toti oamenii de pe pamant, pe care i-ai creat, Dumnezeul meu.
Iar a fi mort intre toti cei ce vietuiesc potrivit Tie,
ma arata mai rau decat cei ce n-au fost creati.
Pentru ca cel ce traieste intre morti viata nerationala ca animalele,
e asemenea cu cei ce nu stiu de Dumnezeu.
Iar acesta cum n-ar fi asemenea cu a nu fi ?
Caci chiar daca mi se pare ca te cunosc,
chiar daca mi se pare ca in Tine cred,
chiar daca mi se pare ca Te laud si Te chem
- caci de fapt gura mea graieste cuvinte ce le-am invatat
si canta cantari si rugaciuni, pe care le-au alcatuit
cei de odinioara care au primit Duhul Tau -
Spunand acestea si parandu-mi-se ca fac mare lucru,
sunt nesimtit si in nestiinta,
pentru ca asemenea copiilor ce nu cunosc intelesul
cuvintelor ce le-au invatat,
asa si eu, staruind in rugaciuni, in psalmi si cantari
si laudandu-Te pe Tine, singurul Milostiv,
nu primesc simtirea slavei si luminii Tale.
Si precum ereticii care au invatat multe,
socoteau ca Te stiu, socoteau ca Te cunosc,
ba socoteau, nenorocitii, ca Te si vad, Dumnezeul meu,
asa si eu, rostind multe rugaciuni, multe psalmodii
numai cu limba mea, ba poate si cu inima,
socotesc ca am ajuns prin ele la culmea credintei,
ca am dobandit toata cunostinta adevarului
si nu mai am nevoie de nimic,
ba chiar ca Te si vad pe Tine, Mantuitorule, lumina lumii,
si zic ca Te si am prin acestea pe Tine si esti unit cu mine
si socotesc ca ma impartasesc de firea Ta dumnezeiasca (/ Petru I, 4).
Si descopera pentru aceasta parere, parabole si cuvinte in Scriptura,
pe care talcuindu-le, le folosesc zicand :
Domnul a spus ca cei ce mananca trupul Lui
si cei ce beau sangele Lui raman intru El,
ba si El, Stapanul, locuieste in ei (loan VI, 36).
Spunand-o aceasta, il vestesc pe Cel necuprins ca si cuprins,
vestesc ca in trupul cuprins de afla necuprinsul,
ca Cel ce nu poate fi apucat, e apucat si vazut.
Si ignorez, nenorocitul de mine,
ca in cei ce voiesti, Te faci de fapt simtit si vazut si tinut,
Creatorule,
in ceea ce e sensibil si poate fi tinut si vazut;
dar in cei necurati ca mine sau mai degraba nevrednici,
indumnezeiesti trupul si sangele Tau sensibil
si le faci cu totul de netinut, de nesesizat,
le preschimba fara schimbare, mai bine zis
Ie prefaci cu adevarat in duhovnicesti, in nevazute.
Si precum intrai si ieseai odinioara prin usile incuiate,
si cand frangeai painea dispareai din ochii ucenicilor (Luca XXIV, 30),
asa faci si acum trupul Tau duhovnicesc.
Si mie mi se pare ca Te am, fie ca vrei, fie ca nu vrei,
si socotesc ca rna cumineci cu trupul Tau
si ca ma impartasesc de Tine
si ca sunt ca un sfant, Hristoase al meu,
si mostenitor al lui Dumnezeu si impreuna mostenitor cu Tine
si frate al Tau si partas al slavei vesnice.
Prin aceasta ma arat cu totul nesimtit,
prin aceasta se arata ca eu nu cunosc cele ce le psalmodiez
si cele ce le graiesc, si le meditez si le cant.
Caci daca le-as cunoaste cu adevarat,
as sti ca Te-ai facut om fara schimbare, Dumnezeul meu,
ca sa ma indumnezeiesti intreg pe mine, pe care m-ai luat,
nu ca sa ramai om in grosimea noastra
si sa fii tinut in stricaciune, Tu Cel cu totul neapropiat,
Cel ce esti Dumnezeu nestricat si de neprins prin fire.
Daca as sti aceasta si as crede ca trupul Tau dumnezeiesc
si sangele Tau cel Sfant s-au facut mie, nevrednicul, nesesizat
si foc cu adevarat neapropiat,
m-as impartasi cu frica, cu teama si cu cutremur de acestea,
curatindu-ma mai inainte prin lacrimi si suspine.
Dar, de fapt eu zac in intuneric si ratacesc in nestiinta,
stapanit, nevrednicul de mine, de o nesimtire totala.
Totusi Te rog, iti cer cu staruinta,
cazand inaintea Ta si chemand si cerand mila Ta :
Cauta la mine si acum ca totdeauna, imparatul meu,
arata-mi duiosia Ta, arata-mi compatimirea Ta,
arata-mi ca nu iei seama la pacatosenia mea, a vamesului,
mai bine zis a risipitorului, a celui ce a pacatuit
fata de Tine mai mult dacat toata firea
celor necuvantatoare si cuvantatoare.
Caci desi am savarsi toate faradelegile in viata,
dar Te marturisesc pe Tine Dumnezeu si Facator al tuturor,
si Te maresc ca pe Fiul lui Dumnezeu, de o fiinta cu Dumnezeu,
nascut din El inainte de toti vecii,
iar in timpurile din urma din Sfanta Fecioara Maria,
Nascatoarea de Dumnezeu ;
din care Te-ai nascut ca un prunc si Te-ai facut om
si ai patimit pentru mine si ai fost rastignit, Mantuitorule,
si ai fost predat mormantului
si ai inviat din morti dupa trei zile
si Te-ai inaltat in trup acolo de unde nu Te-ai despartit.
Crezand eu astfel, inchinandu-ma Tie astfel
si nadajduind ca vei veni iarasi sa judeci pe toti,
si sa dai fiecaruia, Hristoase, cele de care e vrednic,
sa-mi fie socotita credinta in locul faptelor, Dumnezeul meu,
si sa nu-mi ceri fapte care sa ma indreptateasca deplin,
ci credinta insasi sa-mi ajunga in locul tuturor faptelor.
Ea sa ma apere, ea sa ma indreptateasca,
ea sa ma arate partas al slavei Tale vesnice.
Caci cel ce crede in Mine, ai spus Hristoase al meu,
viu va fi si nu va vedea moartea in veci (loan XI, 25).
Daca deci credinta in Tine mantuieste pe cei deznadajduiti,
iata eu cred, mantuieste-ma, facand sa-mi straluceasca
lumina dumnezeiasca.
Si aratandu-Te, Stapane, lumineaza
sufletul meu tinut in intuneric si in umbra mortii.
Da-mi si pocainta, aceasta bautura a Ta datatoare de viata,
batura care invioreaza simturile trupului si sufletului meu,
bautura care ma veseleste pururea si-mi daruieste viata.
Nu ma lipsi de ea, Hristoase, pe mine smeritul si strainul,
care imi pun toate nadejdile in Tine

• « Inapoi
• Inainte »