Scrisoare catre un monah care il intrebase : cum deosebesti pe Fiul de Tata ? prin rationament sau in mod real ? in ea afli o bogatie teologica ce respinge blasfemia aceluia

• « Inapoi
• Inainte »

alucit, Te-ai aratat ca lumina a slavei,
lumina neapropiata a fiintei Tale Mantuitorule,
si ai luminat sufletul intunecat,
mai bine zis care s-a facut intuneric, din pricina pacatului,
ca unul ce-a pierdut frumusetea naturala.
Caci l-ai ridicat din iadul in care zacea
si i-ai dat sa vada lumina zilei dumnezeiesti,
si sa fie luminat de razele soarelui
si sa se faca el insusi lumina, o, mare minune !
Dar nu cred aceasta cei ce nu dispretuiesc
slava oamenilor, cum ai poruncit,
nici n-au gustat slava dumnezeiasca
pe care ai dat-o Tu si o dai, Dumnezeul meu,
celor ce Te cauta cu toata pornirea sufletului
pe Tine, slava vesnica,
pe Tine, Dumnezeu cu adevarat slavit,
a carui vedere lumineaza varful slavei.
Iar cel ce s-a invrednicit sa Te vada pe Tine pururea,
fara indoiala s-a impartasit de slava ingereasca,
desi a fost legat cu trupul prin fire.
Iar primind sa ramai la el
si pe langa aceea binevoind ca el sa ramana in Tine,
ai implinit deplin iconomia Ta
si ai facut asemenea Tie pe cel stricacios.
L-ai facut dumnezeu, Dumnezeule, Cel ce subzisti prin fire
dinainte de veci, cu Dumnezeu cel partas de eternitatea Ta,
cu Fiul si Cuvantul Cel nascut din Tine,
deosebit (despartit) de Tine nu prin rationament,
dar care e in realitate nedespartit de Tine.
Caci desi e deosebit (despartit), nu e prin fire.
ci mai degraba prin ipostas sau prin persoana.
Fiindca a spune ca e despartit in mod real,
e propriu necredinciosilor si ereticilor,
iar ca e deosebit (despartit) prin inchipuire,
e propriu celor total intunecati.
Caci Mintea are Cuvantul
neincetat nascandu-Se si deci deosebit (despartit).
Iar daca se naste, El si iese cu adevarat
si e deosebit (despartit) ca Cuvant ipostatic,
dar si ramane inauntrul Celui ce L-a nascut,
(Care trebuie inteles si ca san parintesc)
si strabate in toata lumea
si totul Ie umple cu totul, deosebit (despartit) de Tatal,
dar exista Acelasi intreg si cu Tatal.
El se comunica prin lucrari
si intelegem ca vine la noi prin iluminare.
Tu ai auzit ca El umbla, ramane,
isi intoarce fata si vede (Ps. IX, 39),
pogoara si urca iarasi,
vine de fata si iarasi zboara
si savarseste alte multe lucrari.
Toate dumnezeiestile Scripturi folosesc aceste cuvinte,
pe care Ie-a grait Prea Sfantul Duh,
Cel purces din Tatal in chip negrait.
Acesta a fost trimis de Fiul oamenilor,
nu celor necredinciosi, nici celor iubitori de slava,
nu retorilor, nici filosofilor,
nu celor ce-au studiat scrierile elinilor,
nu celor ce nu cunosc Scripturile noastre,
nu celor ce vorbesc pompos si prea mult,
nu celor ce se bucura de nume mari,
nu celor ce-au reusit sa fie cinstiti de cei slaviti,
nu celor ce-au conlucrat cu cei ce-au lucrat faradelegea,
nu celor ce dau titluri, nici celor ce le primesc,
nu celor ce rad de altii, nici celor de care se rade cu dreptate.
Ci celor saraci cu duhul si cu viata,
celor curati cu inima si cu trupul,
celor simpli la cuvant, dar simpli si cu viata
si cu o parere despre ei si mai simpla inca,
celor ce fug de slava ca de focul gheenei
si urasc pe lingusitori din tot sufletul.
Caci Duhul nu primeste lingusirile,
nu rabda sa auda ceea ce nu este ;
a fost trimis celor ce nu cauta decat numai slava sufletului
si mantuirea tuturor fratilor
si nu primesc placerea a ceva din lume
nici prin cea mai mica miscare a inimii,
de pilda a laudei sau a slavei omenesti
sau a oricarei alte placeri sau patimi.
Cei ce sunt asa, sunt morti, chiar daca sunt vii cu adevarat,
caci sunt adevarati in toate, chiar daca sunt socotiti amagitori.
Acestia sunt smeriti cu duhul si cu inima
si sunt blanzi si ravnitori pentru Domnul.
Ei sunt neevlaviosi pentru cei neevlaviosi.
Dar sunt mireasma de viata pentru cei alesi de Domnul.
Acestia par si desfranati celor desfranati cu inima ;
dar sunt deopotriva cu ingerii celor feciorelnici cu sufletul.
Acestia cand sunt inconjurati de slava se smeresc,
dar si in saracie sunt slaviti.
Acestia socotesc saracia ca imparatie
si imparatia ca saracie.
Acestia mancand, raman infranati
si postind se satura in tot felul.
Acestia nu consimt cu nedreptatea
si nu pot trece cu vederea pe cel necajit
si asuprit de cei avuti.
Acestia nu se tem de fata oamenilor,
caci vad fata Domnului.
Acestia nu-si lasa inima incovoiata de daruri
si nu trec cu vederea legea dreptatii.
Caci ei au bogatia ce nu li se poate rapi,
si toate ale lumii le socotesc ca gunoaie.
Acestia avand ca invatator pe Duhul,
nu au nevoie de invatatura de la oameni,
ci luminati de lumina Acestuia
vad pe Fiul, vad pe Tatal
si se inchina Treimii Persoanelor,
Dumnezeului Cel Unul, unit in chip negrait prin fire.
Acestia invata iarasi de la Tatal in chip tainic,
ca se naste Fiul in chip neimpartit,
cum singur stie, caci eu nu pot spune,
caci daca as putea, cuvantul ar avea putere
sa exprime cele mai presus de cuvant si de intelegere
si de-a face ca toate cele de jos sa fie ca cele de sus.
Caci daca creatura ar cuprinde pe Creatorul
si L-ar intelege intreg, precum este,
si ar putea sa-L spuna prin cuvant si sa-L scrie,
creatura ar fi mai inalta ca Ziditorul.
inceteaza omule, tremura cel ce esti muritor prin fire
si intelege ca ai fost adus la existenta nefiind ;
si iesind din pantecele maicii,
ai vazut lumea adusa la existenta inainte de tine.
Si daca ai putea cunoaste inaltimea cerului
si ai putea arata care e fiinta soarelui
si a lunii si a stelelor,
cum sunt legate si cum se misca,
fiind neinsufletite si miscandu-se fara simtire,
sau daca ai cunoaste tainele si masurile pamantului insusi,
din care tu insuti ai fost luat,
si intinderile si marimile lui;
si pe ce se reazema ;
si ce este aceea care ii este temelia,
de ai cunoaste acestea
si ai afla tinta fiecarui lucru ;
si daca ai putea numara nisipul marii ;
sau daca ai cunoaste firea ta insasi
si ai talmaci opera intelepciunii,
atunci ai intelege si pe Facatorul insusi.
Ai cunoaste cum in Treime e o unitate fara amestecare
si in unitate o Treime fara impartire.
Cauta Duhul, iesi din lume.
Sa nu dai somn deloc ochilor tai,
nici sa nu te ingrijesti de viata trupeasca,
Si facand asa, poate Dumnezeu te va mangaia si iti va da
sa vezi lumea, cum ti-a dat mai inainte
sa o vezi pe ea si soarele si lumina zilei,
Si va binevoi sa te luminezi si acum asa
sa o vezi pe ea si soarele si lumina zilei.
si sa-ti arate lumea inteligibila (spirituala)
si sa te luminezi cu lumina intreitului soare,
pe care de o vei vedea, vei intelege cele ce-ti spun.
Atunci vei afla harul Duhului
prin care chiar absent, Duhul se vede in potenta,
iar prezent, nu se vede, datorita firii Lui dumnezeiesti,
dar e prezent pretutindeni si nicaieri.
Caci de vei cauta sa-L vezi sensibil,
unde il vei afla ? Nicaieri, vei spune, desigur.
Iar de vei putea sa-L vezi spiritual,
mai degraba va lumina El mintea Ta
si va deschide pupilele inimii Tale.
Si atunci nu vei nega ca este pretutindeni
si prin El vei fi invatat toate,
chiar de esti neinvatat si simplu.
Iar de n-ai cunoscut ochiul
intelegerii tale deschis si vazator al luminii.
de n-ai simtit dulceata dumnezeiasca,
de n-ai fost luminat de Duhul dumnezeiesc,
de n-ai varsat lacrimi fara durere,
de n-ai vazut mintea ta spalata,
de nu ti-ai cunoscut inima curatita,
si raspandind raze stralucitoare
si n-ai aflat, contrar nadejdii, pe Hristos inauntrul tau,
si nu te-ai uimit vazand frumusetea dumnezeiasca
si n-ai uitat de firea omeneasca,
vazandu-te pe tine intreg preschimbat,
spune-mi, cum nu tremuri sa vorbesti de Dumnezeu ?
Cum indraznesti, fiind tu intreg trup
si neajuns inca duh ca Pavel (Rom. VII, 3).
sa filosofezi sau sa vorbesti despre Duhul,
tu, care auzi ca Acela nu locuieste in altfel de persoane,
fiindca sunt, cum se spune, trupuri (Rom. VIII, 9)).
Dar le-am scris acestea ca sa cunosti cum cred eu
si daca voiesti, sa ma crezi si sa te intristezi.
Caci daca nu ai cu adevarat comoara
pe care lumea nu poate sa o incapa,
daca n-ai primit inca slava pescarilor,
pe care cei ce au primit-o, L-au primit cu adevarat pe Dumnezeu,
sa parasesti pacatul si cele din lume
si sa alergi repede inainte de-a ti se inchide
portile vietii si a teatrului de aici,
si de-a se sfarsi, vai, targul
si de-a se intuneca soarele si stelele
si de-a trece pamantul si de-a se deschide iadul
si totusi sa devina intuneric si haos.
Caci atunci vei cunoaste, prietene suflet, si vei afla,
ca cei ce nu au duhul dumnezeiesc,
luminand in cuget ca un sfesnic
si locuind in inima in chip negrait,
vor fi trimisi in intunericul vesnic.
Caci "Domnul este Duhul (loan IV, 24),
dar Duh e si Dumnezeu, Tatal Domnului,
Duhul fiind unul, caci nu se poate imparti.
Deci cei ce-l au pe Acesta, au pe Cei Trei,
in chip neconfundat, desi neimpartit.
Caci exista Tatal, si cum ar fi El Fiu ?
Fiindca e nenascut prin fiinta.
Si exista Fiul, si cum s-ar naste Duhul ?
Duhul este Duh ; si cum s-ar arata ca Tata ?
Tatal este Tata, pentru ca e pururea Nascator.
Dar cum are loc nasterea vesnica ?
Pentru ca Fiul nu se desparte deloc de Tatal
si provine intreg din El in chip netalcuit
si ramane totdeauna in sanul parintesc.
Fiul se vede neincetat in Tatal,
nascut din El, dar unit cu El.
Dar si Tatal se vede in Fiul,
nedistantat, nedespartit.
Fiul e Fiu, pentru ca se naste pururea
si este nascut dinainte de veci,
iesind nu se taie de radacina,
dar e totodata aparte, insa nedespartit
si unit intreg cu Tatal cel viu
si daruieste El insusi, care e Viata, viata tuturor.
Cate le are Tatal, tot atatea le are si Fiul;
cate le are Fiul, le are si Tatal la fel.
Vad pe Fiul, il vad si pe Tatal.
Se vede Tatal in toate asemenea Fiului,
afara de faptul ca Unul naste, iar celalalt se naste pururea.
Ce este afara de Tatal, care sa existe ?
Ce este ? Spune, arata tuturor oamenilor.
Este Dumnezeu fara de inceput si Facatorul tuturor,
celor ce au fost facute si vor avea sa fie,
Dumnezeu egal cu Tatal dupa fiinta,
dupa fire, dupa putere,
dupa forma si dupa inteles
si niciodata despartit de Tatal dupa durata.
Cum provine din El ? Ca glasul din cuvant.
Cum ia trup ? Ca si cuvantul scris.
Din cele inalte m-am pogorat la cele smerite
si m-am intristat in Mine insumi,
si am plans pentru neamul oamenilor,
intrucat cauta pilde straine
aduc intelesuri, lucruri si cuvinte dintre cele omenesti,
socotind sa infatiseze prin ele firea dumnezeiasca,
fire pe care nimeni dintre ingeri sau oameni
n-a putut sa o vada sau sa o numeasca.
Caci cum ar putea numi cineva pe Creatorul tuturor ?
Fiindca toate lucrurile si cuvintele
s-au ivit la porunca lui Dumnezeu.
Caci El a pus nume lucrurilor Lui
si fiecaruia un nume propriu.
Dar nu le-a pus El insusi tuturor,
si a dat insesi fapturilor Sale puterea
de-a da lucrurilor numele.
Si fiecare numeste si e numit altfel.
Dar numele Lui nu ni s-a facut niciodata cunoscut,
decat numai ca e "Cel ce este, Dumnezeu negrait", cum a spus
(Iesirea III, 14).
Dar daca e negrait, daca nu are nume,
daca e nevazut, daca e ascuns,
daca e neapropiat, daca e singur mai presus de cuvant,
daca e mai presus de cugetarea nu numai omeneasca,
ci si a mintilor nemateriale
(caci a pus intunericul ca un ascunzis" (Ps. XVII, 12)
si daca toate celelalte de aici sunt ale intunericului
si numai Acela ca lumina e in afara intunericului,
cum introduci vreun inteles privitor la El ?
Sau L-ai vazut in realitate separat ?
Pe unde si cum ai strabatut intunericul
si te-ai despartit singur de toate fapturile ?
Iar daca acestea nu sunt ale tale, ci ale Altuia,
ma intreb, minunandu-ma, ale cui sunt ?
Si te intreb sa aflu :
Sunt ale vreunui inger din cei nemateriali ?
Dar nu stii ca ei au si fetele
si picioarele, acoperite
de aripile lor dumnezeiesti, in chip sfielnic si smerit ?
Si ce vei intelege prin aceste aripi,
daca nu nesuportarea de catre ei
a slavei neapropiate ?
Caci nu privesc firea, ci slava slavei.
Sau te intreb sa-mi spui : carui om i-a fost dat aceasta ?
Lui loan sau marelui Pavel.
Dar unul striga si vesteste tuturor
ca nu poate sa-i dezlege nici macar
cureaua sau nasturii incaltamintelor,
iar celalalt ca s-a suit la al treilea cer (II Cor. XII, 2),
si dupa aceea a fost rapit in rai.
Oare ti-a spus numai tie, ceva deosebit,
ceea ce ai ascuns si acum voieste sa vestesti ?
Noi nu l-am auzit pe Pavel
spunand in scris nimic despre aceasta.
Ci si el zice cu voce tare :
"Am auzit cuvinte, pe care nu pot sa le spun" (II Cor. XII, 4).
Si ca "Dumnezeu locuieste in lumina neapropiata" (I Tim. VI, 16).
Deci loan nu dezleaga nasturele
si nu e vrednic sa dezlege nici macar cureaua,
iar Pavel n-a putut spune cuvintele ,
pe care le-a auzit, spunand ca sunt negraite.
Cine e deci nenorocitul acela care a patruns in Dumnezeu
si ramanand nears de lumina neapropiata
si ajungand in mijlocul casei,
a privit firea dumnezeiasca,
ca sa indrazneasca sa ne spuna
ceva mai mult ca loan si Pavel ?
Cine nu se va cutremura si nu va jeli
orbirea si intunecarea celor ce graiesc si nascocesc acum
erezia cu adevarat straina,
care rostogoleste in prapastie
pe toti cei ce intreaba si sunt intrebati de acestea.
Caci fie ca despart Cuvantul prin rationament,
fie in realitate,
savarsesc o greseala rea
cazand in erezie, in amandoua felurile.
Caci separarea in realitate produce o taiere a Cuvantului,
iar separarea numai prin rationament produce o amestecare
fara o distinctie a Lui.
Tremura deci, omule, invata sa te cunosti pe tine,
vorbeste despre tine, spunand tot ce vrei !
Poate vei striga si tu ca David, care zice :
"Minunata este intelepciunea
si cunostinta despre mine, Dumnezeul meu" (Ps. CXXXVIII 7).
Dar paraseste curiozitatea
si leapada blasfemia cuvintelor tale.
Spune intai, cum ne mantuim noi,
apoi spune si cum te-ai mantuit tu,
ca sa nu te arati invatandu-ne numai prin cuvant,
ci sa ne faci mai ravnitori prin fapte.
De nu voiesti sa te osandesti pe tine insuti
si sa te judeci, ca nefacand ceea ce spui
- si aceasta pentru ca pui pret prea mare pe cuvinte
fara sa Ie dai un fundament -
pune mai intai piatra temeliilor.
Caci nu se cladeste o zidire in aer.
implineste poruncile lui Hristos, ale Pietrei,
ale Ziditorului dumnezeiestii Biserici,
ale dreptcredinciosilor, al oilor cuvantatoare.
Lucreaza si vorbeste zidind pe Piatra,
mai bine zis zideste-te si pe tine pe Piatra.
Acesta e si Pastorul, Acesta e si Ziditorul,
Acesta sa-ti fie si temelia vietii.
Ce trebuinta e de acoperis inainte de temelie ?
Intai trebuie cladirea, apoi acoperisul,
fapta intai, apoi contemplarea.
De ce vrei sa bei vinul inaintea zdrobirii strugurilor ?
Acesta nu e varsat intr-o bute veche.
De ce vrei sa culegi spicele inainte de-a semana,
si sa le predai altora in zadar ?
De voiesti, vino, nu te abate din cale,
ci invata-ne adancimea judecatilor
privitoare Ia noi : cum reusesc unii
care poate sunt rai si nu stiu de Dumnezeu,
si cum altii nu reusesc, dar stiind de Dumnezeu
si fiind cunoscuti numai de Dumnezeu,
isi poarta saracia cu multumire,
iar altii bogati se poarta in chip rau, cu nerecunostinta ;
altii rapind si nedreptatind
socotesc ca slujesc prin aceasta pe Dumnezeu.
Invata-ne si alte multe pe care le vezi in fiecare zi,
caci oamenii lucreaza si patimesc,
iar Dumnezeu, Ziditorul tuturor, ii rabda.
Nu cumva pare El nedrept privirii celor nedrepti,
sau celor mici la suflet ca mine ?
Spune, invata-ne despre judecata dumnezeiasca,
despre ceasul si ziua aceea,
in care toti ne vom infatisa goi
Scaunului de judecata al lui Dumnezeu si al Mantuitorului
si vom lua plata meritata
pentru faptele, cuvintele, convorbirile
si gandurile noastre de aici.
Spune cine va fi cu indrazneala acolo,
si cine se va rusina pentru faptele sale ?
Ai de grait lucruri nesfarsit despre acestea.
Apoi priveste si creatiunea,
caci vei afla si in ea alt abis.
Priveste cerul, soarele si stelele,
priveste la pamantul devenit la porunca, lui Dumnezeu
maica si mormantul nostru.
Ajuns aci, vorbeste si despre moarte,
filosofeaza despre aceasta multe si trebuincioase,
folositoare si prietenilor si rudeniilor,
bogatilor si celor slaviti.
Si-ti va ajunge sa vorbesti despre acestea
cu toti, tie, care le explici.
Si aceasta iti va folosi dupa moarte.
Apoi priveste lumea celor legati de pamant,
soiurile tuturor animalelor ce se afla in ea,
formele diferite de pasari
si glasurile lor, pana si al micilor vrabiute,
intinderile marii, marimea si marginile ei,
minuneaza-te, inspaimanta-te si le exprima cu uimire :
"O, adancul bogatiei si al cunostintei dumnezeiesti,
o, intelepciune a Ta, Dumnezeule atotmilostiv !''
Vino apoi si te strange de la cele din afara,
aduna-ti mintea, cugeta-te pe tine,
mai bine zis, gandeste la ale tale si la tine.
Caci vazandu-le, vei afla in cele vazute,
in fiecare, un invatator al virtutii tale,
sau o patima ce oglindeste rautatea ta.
Din marimea si frumusetea creaturilor
poti cunoaste necuprinsa intelepciune a lui Dumnezeu
si razboiul spiritual
pe care l-a stiut de mai inainte Facatorul tuturor
si pe care ca un sarpe il vei pricinui cu dibacie,
aruncandu-l ca un venin al rautatii.
Sa alergi ca un cal pe calea cea dreapta,
dar nu necheza de pofta pacatului.
Sa te faci o pisica ce pandeste soarecele,
dar nu rapeste nicidecum cele ale aproapelui,
nici nu fura partea proprie fratilor.
Dar si prin soarece alunga toti soarecii potrivnici,
departe de casa ta !
Sa nu te faci lup, dar alunga lupii.
Mai bine zis sa te faci caine al Stapanului
si sa sufli toata mania ta impotriva acelora
si sa mergi pe urmele Stapanului tau.
Si pana vei afla, pana vei atinge usa Stapanului,
sa nu te intorci inapoi
si sa te faci prada fiarelor salbatice.
Imita iepurele, daca nu poti imita cainele
si dobandeste drept adapost pe Hristos ca piatra.
Si te ascunde acolo unde nu este frica.
Sau urca-te ca elefantul pe munti,
scapand din mainile vanatorilor,
sau zboara ca frumoasa vrabie
si sari peste toate cursele !
Socoteste ca aripi sfanta iubire,
fara de care nu vei putea trece nicaieri.
Imita asinul purtand pe Creator,
Fa-te si bou care trage plugul dumnezeiesc
si sapa brazda dulce a Cuvantului.
Imita toate, afara de cele contrare !
E rea vulpea care traieste cu fatarnicie.
Altceva fiind si altceva aratandu-se,
caci ea se preface moarta ca sa rapeasca ceva.
E cumplit ursul, caci de-a primi vreo lovitura de sulita,
nu inceteaza sa-si razuie rana lasata de ea
pana nu moare din pricina ei.
E rau porcul care mananca fara sa se sature ;
e rea gangania care sfredeleste chiar si urechile.
Au toate in ele unele rele, dar de vrei sa le studiezi
si sa te silesti sa te feresti de ele,
vei afla adevarata intelepciune.
Caci umbland pe calea dreapta, vei merge spre cele bune,
si impreuna cu toate, te vei cunoaste pe tine insuti.
Si intrebandu-te eu, imi vei spune :
Cuvantul ce mi-l graiesti il inteleg si eu.
Este el si in tine, si trece si la mine,
sau te lasa pe tine gol de cuvant ?
Tu vei zice : Stiu ca a venit si la mine
si este intreg cu tine, ca si inainte.
Cum deci despartindu-se de tine, a venit la mine,
si ramane intreg in tine, nedespartindu-se de tine ?
Spune-mi aceasta si lasa acum pe Dumnezeu,
ca sa nu tremure toata zidirea si sa se prabuseasca
si sa nu zdrobeasca trupul tau ingrosat
si sa franga sufletul tau devenit trupesc
si sa faca arsa pe foc mintea ta
care umbla in gol dupa nimic.
De fapt, nici in realitate, nici prin cugetare (prin rationament)
nu se imparte Cuvantul neimpartit.
Caci cel inchis inauntrul casei,
avand mintea umbland afara,
nu a fost parasit fara minte in casa,
ci este numaidecat cu ea si afara.
Deci cum vei numi astfel de despartire ?
O vei numi reala sau prin cugetare (prin rationament) ?
Daca prin cugetare (prin inchipuire), cum e intreaga afara,
iar de e reala, cum este inauntrul casei ?
Dar ce valoare are aceasta pilda
pentru cuvantul cel mai presus de minte si de cugetare ?
Caci trimis din Tatal, Cuvantul s-a pogorat
si s-a salasluit intreg in pantecele Fecioarei
si a fost intreg in Tatal si intreg in pantecele ei,
intreg in totul. El Cel neincaput,
care necomprimat, nemicsorat, a intrat in intregime
si ramanand neschimbat, a luat chip de rob
si nascandu-Se, S-a facut om in toate,
trecand prin pantece si ajungand in lume,
apoi iarasi inaltandu-se intreg acolo de unde nu s-a despartit.
Ai putea indrazni sa spui ca acestea s-au savarsit
fie prin cugetare, fie in mod real,
acestea care sunt de negrait
tuturor ingerilor, arhanghelilor si intregii firi create ?
Ele pot fi intelese in mod adevarat, dar nu se pot spune nicidecum,
nici nu se inteleg desavarsit cu mintea.
Cum e Dumnezeu si om si omul e iarasi Dumnezeu,
si fiind Fiul Tatalui, intreg nedespartit de El,
s-a facut si Fiu al Fecioarei si a iesit in lume
si a ramas, cum s-a spus, neincaput de toti
Prin cugetare sau in realitate ? Spune !
Fara indoiala, vei tacea acum.
Caci chiar daca ai voi sa spui, mintea nu-ti va da cuvant
si limba ta vorbareata va ramane tacuta.
Iar daca vei voi sa spui ca firea dumnezeiasca este o realitate,
spune si cum e, caci eu nu stiu.
Slava Tie, Tata si Fiule si Duhule Sfinte,
dumnezeire neimpartita prin fire.
Tie ne inchinam in Duhul Sfant
toti care avem Duhul ca unii ce L-am primit de la Tine
si vazand slava Ta, nu o cercetam cu curiozitate,
ci vedem in El (in Duhul)
pe Tatal cel nenascut si pe Cuvantul nascut, iesit din Tine.
Deci ne inchinam Treimii neimpartite si neconfundate
intr-o unica dumnezeire si stapanire si putere. Amin

• « Inapoi
• Inainte »