Indemn la pocainta; si cum vointa trupului unita cu vointa duhului face pe om in chipul lui Dumnezeu

• « Inapoi
• Inainte »

si ma doare inima cand imi straluceste lumina
si vad saracia mea si cunosc unde sunt
si in ce lume muritoare locuiesc, fiind muritor;
si ma desfatez si ma bucur, cand inteleg
starea si slava data mie de Dumnezeu
si ma vad pe mine ca un inger al Domnului,
impodobit intreg in haina nemateriala.
Bucuria aprinde dorul meu de Dumnezeu,
Cel ce-mi da toate si ma preschimba.
Iar din dor izvorasc rauri de lacrimi si ma face si mai stralucitor.
Ascultati voi, care ati pacatuit ca mine lui Dumnezeu,
siliti-va si alergati cu putere in fapte,
ca sa luati si sa apucati materia nemateriala a focului
- iar zicand materie, am aratat fiinta dumnezeiasca -
si sa aprindeti sfesnicul spiritual al sufletului,
ca sa va faceti sori luminatori in lume,
chiar daca nu sunteti vazuti de cei din lume;
ca sa va faceti ca niste dumnezei,
avand inlauntrul vostru toata slava lui Dumnezeu in doua firi,
cu adevarat in doua naturi si in doua lucrari
si in doua vointe cum zice Pavel (Efeseni II, 3).
De fapt, alta este voia trupului curgator
si alta a Duhului si alta a sufletului.
Dar ca om nu sunt intreit, ci indoit.
Insa sufletul meu s-a legat in chip negrait cu trupul meu.
Deci nu cauta fiecare ale sale in chip separat,
ca de pilda a manca si a bea, sau a dormi,
care spun ca sunt voia pamanteasca a trupului.
Astfel fiindca nimic nu cauta trupul in chip separat de suflet,
caci in acest caz ar fi mort, fara simtire, ca un lut,
socotesc ca totul este a sufletului,
ca e o singura vointa a omului.
Deci cel ce si-a unit ceea ce e al lui cu Duhul dumnezeiesc,
s-a facut in chipul dumnezeiesc, luand pe Hristos in piept;
S-a facut crestin din Hristos,
avand inauntru ca pe Cel ce a luat chip in sine (Gal. IV, 19)
pe Hristos cel necuprins si singur
cu adevarat neapropiat tuturor fapturilor,
Dar, o, fire neprihanita, fiinta ascunsa,
iubire de oameni necunoscuta celor mai multi oameni,
mila nevazuta de cei ce vietuiesc fara minte
fiinta neschimbatoare, netaiata, intreit sfanta,
lumina simpla si fara chip, intru totul necompusa,
necorporala, nedespartita, necuprinsa de nici o fire,
cum te-ai facut vazuta ca mine, cum Te-ai facut cunoscuta celor
din intuneric ?
Cum Te-ai facut tinuta in mainile Sfintei Tale Maice ?
Cum te-ai facut legat ca un ucigas,
ai patimit trupeste ca un raufacator,
o, imparate, voind cu orice pret sa ma mantuiesti
si sa ma introduci iarasi in raiul slavei ?
Aceasta e iconomia Ta, aceasta venirea,
aceasta, mila si iubirea Ta de oameni,
care s-a aratat pentru noi, toti oamenii, Cuvinte,
pentru credinciosi, necredinciosi,
pagani, pacatosi, sfinti.
Caci tuturor s-a facut comuna aratarea Ta,
mantuirea si rascumpararea, celor vii si morti.
Dar ceea ce s-a facut in chip ascuns in mine risipitorul,
si s-a savarsit partial intr-o nestiinta cunoscuta
- caci e cunoscuta mie si necunoscuta altora -
ce limba va spune, ce minte va talcui,
ce cuvant va exprima, ca sa spuna si limba ta ?
Caci e un lucru infricosator Stapane,
infricosator si mai presus de cuvant,
ca mi se arata lumina, pe care nu o are lumea.
si ca ma iubeste Cel ce nu e inauntru lumii acesteia
si ca iubesc pe Cel ce nu e nicaieri in cele vazute.
Sunt asezat pe pat, fiind in afara lumii
si fiind in mijlocul chiliei mele,
vad pe Cel ce e in afara lumii, caruia Ii si vorbesc,
ba indraznesc sa spun, Il si iubesc si Acela ma iubeste.
Mananc, dar ma hranesc bine numai cu aceasta contemplare.
Si unit cu El, depasesc cerurile.
Si aceasta o stiu ca un fapt adevarat si sigur.
Dar unde e trupul atunci, nu stiu.
stiu ca pogoara Cel ce e nevazut.
Stiu ca Cel ce e despartit de toata zidirea
ma ia inauntrul Lui si ma ascunde in bratele Lui,
si ma aflu atunci in afara intregii lumi.
Iar eu iarasi, cel muritor si mic in lume,
privesc in mine intreg pe Facatorul lumii,
si stiu ca nu vei muri, aflandu-ma inauntrul Vietii.
Si am toata viata rasarind inauntrul meu.
El este in inima mea, dar se afla in cer,
mi se arata aci si acolo, stralucind la fel.
Dar cum se savarsesc acestea, cum as putea sa inteleg,
cum as putea exprima, cele ce le inteleg si vad ?
Caci sunt cu adevarat, dar cu totul de negrait si de nespus,
cele ce ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit
si la inima trupeasca de carne a omului nu s-au suit (I Cor, II, 9).
Iti multumesc, Stapane, ca m-ai miluit pe mine
si mi-ai dat sa Ie vad pe acestea si sa le scriu asa
si sa vestesc celor impreuna cu mine iubirea Ta de oameni,
ca sa cunoasca si acum in chip tainic popoare, semintii si limbi
ca ii miluiesti pe toti cei ce se pocaiesc cu caldura,
la fel ca pe Apostolii Tai si pe toti sfintii .
si le faci parte de binefaceri, de cinste si-i slavesti, Dumnezeul meu,
ca pe unii ce Te cauta cu dorinta si in frica multa
si numai spre Tine privesc, Facatorul lumii,
caruia se cuvine cinstea, stapanirea si marirea,
ca imparatului si Dumnezeului si Stapanului tuturor,
acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »