Cum trebuie sa fie monahul; si care e lucrarea si inaintarea si urcusul lui

• « Inapoi
• Inainte »

a casa sufletului tau in palat
ca sa locuiasca in el Hristos si imparatul tuturor.
Fa-o aceasta prin siroaiele lacrimilor tale, prin strigate si tanguiri
prin incovoieri ale genunchilor si prin multimea suspinelor,
de vrei monahule, sa fii cu adevarat monah.
Si atunci nu esti singur, ci esti impreuna cu imparatul,
dar esti totodata singur cum suntem noi,
ca unul ce esti dintre noi
si departat de toata lumea ; aceasta inseamna a fi singur cu adevarat.
Dar fiind unit cu Dumnezeu si imparatul, nu esti singur,
ci te-ai facut impreuna numarat cu toti sfintii,
impreuna vietuitor cu ingerii si impreuna locuitor cu dreptii
si impreuna mostenitor cu toti cei din cer.
Deci cum va fi singur cel ce are vietuirea acolo,
unde este ceata mucenicilor si cuviosilor,
unde e ceata proorocilor si dumnezeiestilor Apostoli,
unde e multimea nenumarata a dreptilor,
a ierarhilor, a patriarhilor si a celorlalti sfinti ?
Si cel ce are pe Hristos locuind in sine,
spuneti-mi cum poate sa se spuna ca e singur ?
Caci cu Hristos al meu e unit Tatal si Duhul
si atunci cum se poate spune ca e singur cel unit cu Cei Trei ?
Nu e singur cel unit cu Dumnezeu, chiar de se afla in singuratate,
chiar de sade in pustie, chiar de e intr-o pestera.
Iar de nu L-a aflat pe Acesta, de nu L-a cunoscut pe Acesta,
de nu L-a primit intreg pe Acesta,
pe Dumnezeu Cuvantul intrupat,
socotesc ca nu s-a facut nicidecum monah.
De aceea, este singur, fiind despartit de Dumnezeu.
Dar si fiecare dintre noi suntem despartiti de ceilalti oameni,
suntem toti orfani si singuratici,
chiar de parem ca suntem uniti prin impreuna locuire
si ne amestecam intreolalta prin adunarea multora.
Caci suntem despartiti cu sufletul si cu trupul.
Adevarul acesta il arata si moartea.
Caci ea desparte pe fiecare de rudenii si prieteni
si-l face sa uite de toti cei iubiti.
Si noaptea si somnul si faptele, din viata
desfac, precum ne dam seama, unirea celor multi.
Dar Cel ce a facut prin virtute
cerul chilia lui si are in ea sezand
pe Creatorul cerului si-L cunoaste si-L vede in ea
si I se inchina si e unit pururea cu lumina neapusa,
cu lumina neinserata, cu lumina neapropiata,
de care nu se desparte niciodata,
nu se departeaza deloc, nici ziua, nici noaptea,
nici cand mananca, nici cand bea,
nici in somn, nici pornind la drum, nici schimband locul,
ci e cu El atat cand e viu, cat si cand a murit,
mai bine zis e mai limpede impreuna cu El
cu sufletul in vesnicie.
Caci cum s-ar desparti mireasa de mire,
sau barbatul de femeie, cu care s-a unit o data ?
Spune-rni, nu va pazi datatorul legii, legea ?
Cel ce a spus : "Si vor fi cei doi un trup" (Gen. II, 24),
cum nu va fi cu femeia un duh ?
Caci femeia este in barbat si barbatul in femeie
si sufletul in Dumnezeu si Dumnezeu in suflet.
E o unitate ce se cunoaste in toti sfintii.
Asa se unesc in Dumnezeu cei ce si-au curatit
prin pocainta sufletele in lumea aceasta
si traiesc ca monahi (in singuratate) fara altii,
cei ce primesc mintea lui Hristos (/ Cor. II, 16), care e si gura
si limba cu adevarat nemincinoasa, cu care vorbesc
Tatalui Atottiitorul, cu care striga :
O, Parinte, o, imparate al tuturor, o, Ziditorule al tuturor !
Chilia lor e cerul si ei sunt soare.
Si in ei este lumina neapusa si dumnezeiasca,
care venind in lume, lumineaza pe tot omul (loan l, 9).
Si ea vine din Duhul Sfant.
Deci in ei nu este noapte. Cum ? Nu-ti pot spune.
Caci ma infricosez, scriindu-ti acestea
si ma cutremur, cugetandu-le.
Dar te invat cum vietuiesc si in ce chip
cei ce slujesc lui Dumnezeu si nu L-au cautat decat pe El,
in locul tuturor, si numai pe El L-au aflat
si numai pe El il iubesc
si numai cu El s-au unit
si de aceea s-au facut monahi (singuri),
ca unii ce sunt singuri cu Singurul,
chiar daca sunt retinuti intr-o multime foarte numeroasa.
Caci acestia sunt cu adevarat monahi (singuri),
ca unii ce vietuiesc singuri, ca monahi (singuratici),
fiind singuri cu Dumnezeu si in Dumnezeu cel singur,
goi de toate gandurile si cugetarile,
vazand numai pe Dumnezeu intr-o minte fara cugetari,
intr-o lumina fixata in ei ca o sageata intr-un zid,
sau ca o stea in cer sau intr-un mod cum nu stiu.
Totusi, locuind chiliilor lor
ca intr-o alta camara de nunta luminoasa,
socotesc ca petrec in cer,
sau locuiesc cu adevarat, sa nu te indoiesti de aceasta.
Caci nu sunt pe pamant, desi sunt tinuti pe pamant,
ci petrec in lumina veacului viitor,
in care locuiesc, in care umbla ingerii,
de care sunt rapite incepatoriile si Stapaniile,
si-si primesc puterea Scaunele si Domniile.
Caci Dumnezeu se odihneste in sfinti,
dar si sfintii vietuiesc si se misca in Dumnezeu
umbland in lumina ca pe pamant.
O, minune, ei vor fi dupa moarte
ca ingerii si ca fiii Celui Prea inalt,
dumnezei uniti cu Dumnezeu,
deveniti asemenea prin har cu Dumnezeu cel prin fire.
Numai de aceasta sunt lipsiti ei acum,
ca sunt tinuti in trup si acoperiti si ascunsi, vai, de el,
privind ca niste inlantuiti in inchisoare
Soarele si razele Lui ce intra la ei printr-o deschizatura,
neputandu-l cunoaste intreg
sau neputandu-l vedea, iesiti afara,
sau privind limpede spre cer,
Si aceasta este, ceea ce-i intristeaza,
ca nu cunosc pe Hristos intreg, desi Il vad intreg.
Nici nu pot scapa de lanturile trupului.
Caci desi s-au eliberat de patimi si de toata impatimirea,
sunt retinuti de singura legatura a trupului.
Cel ce e legat de multe lanturi
nu poate spera sa afle dezlegarea de cele multe.
Dar cel ce a putut sa taie cele mai multe din lanturi,
insa e tinut de unul singur, sufera mai mult ca ceilalti
si se grabeste si cauta sa se dezlege si de el,
ca sa fie liber, ca sa umble cu bucurie,
ca sa plece in graba catre tinta pe care o doreste,
pentru care se si sileste sa se dezlege de acest lant,
Deci sa-L cautam pe Acela,
care singur poate sa ne elibereze de lanturi.
Pe Acela sa-L dorim, pe Acela
a carui frumusete uimeste toata intelegerea, toata mintea,
raneste sufletul si inaripeaza iubirea
si le alipeste si le uneste vesnic cu Dumnezeu.
Da, fratii mei, alergati prin fapte spre El.
Da, prieteni, sculati-va si nu ramaneti in urma,
da, nu vorbiti impotriva noastra, amagindu-va pe voi insiva !
Nu spuneti : este cu neputinta sa dobandim Duhul dumnezeiesc.
Nu spuneti, putem sa ne mantuim si fara El.
Nu spuneti ca se poate impartasi cineva de El in chip nestiut.
Nu spuneti ca Dumnezeu nu e vazut de oameni;
nu spuneti ca oamenii nu vad lumina dumnezeiasca,
sau chiar ca e ca neputinta aceasta in timpurile de fata.
Nu e niciodata cu neputinta aceasta, prieteni,
ci e foarte cu putinta celor ce voiesc ;
dar numai celor ce viata le-a produs o curatire de patimi
si le-a facut curat ochiul intelegerii.
Dimpotriva, celor ce murdaria pacatelor le este o orbire,
aceasta ii va lipsi si aici si acolo de lumina dumnezeiasca
si nu va inselati, ii va trimite in foc si intuneric.
Priviti, prieteni, cat de frumos e Stapanul !
Nu va inchideti mintea privind spre pamant,
nu va lasati stapaniti de grija lucrurilor si avutiilor pamantesti
si de pofta slavei de aici,
parasind lumina vietii vesnice.
Veniti, prieteni, cu mine, ridicati-va cu mine,
nu cu trupul, ci cu sufletul si cu inima,
strigand cu smerenie catre Bunul Stapan,
catre Milostivul Dumnezeu, singurul de oameni Iubitor,
Si fara indoiala ne va auzi si ne va milui
si fara indoiala se va descoperi si se va arata
si ne va arata lumina Lui stralucitoare.
Pentru ce sovaiti din smerenie, de ce va leneviti,
pentru ce pretuiti mai mult comoditatea trupului si slava
lipsita de cinste si de slava, goala si desarta ?
Pentru ce socotiti viata virtuoasa lipsita de stradanii ?
Nu este asa, fratilor, nu este, nu va amagiti.
Ci precum cei ce traiesc in lume si au sotie si copii
si doresc si bogatia si slava trecatoare
se straduiesc si alearga sa dobandeasca obiectul nalucirilor lor,
asa si tot cel ce se pocaieste si tot cel ce slujeste lui Dumnezeu
trebuie sa se sileasca si sa se ingrijeasca mereu,
ca sa-i fie pocainta bineprimita
si slujirea bineplacuta, desavarsita.
Si atunci, ajuns intr-o intimitate cu Dumnezeu prin acestea,
se uneste intreg cu El si-L vede fata catre fata
si capata indraznire catre El
pe masura ce se sileste sa-I implineasca voia.
Fie sa ne invrednicim si noi sa facem aceasta,
ca sa ne impartasim de mila Lui impreuna cu toti sfintii,
aici, pe cat e cu putinta in veacul acesta,
iar acolo sa primim pe Hristos intreg
si pe Duhul Dumnezeiesc intru Tatal,
in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »