_

• Inainte »

pre luminarea dumnezeiasca si lumina sfantului duh; si ca Dumnezeu este singurul loc, in care dupa moarte toti sfintii isi gasesc odihna; si ca cel ce cade in afara lui Dumnezeu nu va gasi in alt loc odihna in viata viitoare
Care e taina infricosatoare ce se savarseste in mine ?
Cuvantul n-o poate talcui, nici mana mea ticaloasa
n-o poate scrie spre lauda si slava Celui ce este pesta toate,
A Celui ce este mai presus de orice lauda si orice cuvant.
Caci daca cele ce se petrec acum in mine, risipitorul,
sunt negraite si de nespus, spune-mi cum va fi nevoie
sa primeasca lauda sau slava de la noi,
Cel care e Daruitorul si Facatorul acestora?
Fiindca nu va dobandi slava de la noi Cel ce arc slava,
precum nici nu va primi stralucire sau se va impartasi de lumina,
soarele vazut de noi in lumina
El lumineaza, nu e luminat; se arata luminand, nu primeste lumina.
Caci are ceea ce a primit, de la inceput, de la Creator.
Daca deci facand soarele, Dumnezeu, Creatorul tuturor,
l-a facut fara vreo trebuinta, ca sa raspandeasca lumina imbelsugata
si sa nu aiba nevoie nicidecum de altul mai mare,
cum ar primi slava de la mine umilitul?
Caci e cu totul fara lipsuri Ziditorul soarelui,
care umple de toate bunatatile, avand puterea intr-un semn si
intr-o hotarare.
De aceea limba mea nu are cuvinte
si mintea mea priveste cele savarsite, dar nu le explica;
le vede si voieste sa le spuna, dar nu gaseste cuvant.
Caci .ceea ce priveste ceea ce e nevazut si cu totul fara forma,
si simplu cu totul necompus, nesfarsit marime
si nu vede nici inceput si nu observa nici sfarsit
si nu cunoaste nici mijloc; cum ar spune ce vede?
Socotesc ca vede totul intr-o unitate.
Dar nu, desigur, prin fiinta, ci prin participare.
Caci te aprinzi de la foc si iei focul intreg.
dar acela ramane neimpartit, neimputinat in ceea ce era.
Ceea ce se impartaseste de focul material, se desparte de el
si trece in multe sfesnice,
dar acela fiind foc duhovnicesc, e de neimpartit
si cu totul de neseparat si de netaiat.
Caci impartasindu-se, nu se imparte, ci ramane neimpartit
si se afla in mine,
rasare in mine, dinlauntrul nevredniciei melc inimi,
ca soarele, sau ca discul soarelui,
aratandu-se in forma de sfera, in chip luminos, caci e ca o flacara.
Nu stiu - precum s-a spus - ce sa zic despre ea
si as voi sa tac, daca as putea.
Dar minunea infricosatoare imi misca inima si-mi deschide
gura murdara si ma face sa vorbesc si sa scriu.
Caci Tu, Cel ce mi-ai rasarit acum in inima intunecata,
Cel ce mi-ai aratat lucruri minunate, pe care ochii nu le-au vazut,
Cel ce m-ai facut ucenic si fiu al apostolului, pe mine,
pe care ma avea inainte cumplitul balaur
si ucigator de oameni ca lucrator si slujitor a toata faradelegea,
Tu, Soarele dinainte de veci, care ai stralucit, in iad,
iar pe urma ai luminat si sufletul meu intunecat
si mi-ai daruit ziua neinserata - lucru greu de crezut
celor nepasatori si lenesi ca mine -
Cel ce ai umplut saracia mea de toate bunatatile,
Tu insuti mi-ai daruit cuvant si mi-ai dat vorbe,
ca sa istorisesc tuturor minunile Tale,
pe care le faci si cu noi, robii Tai.
Aceasta pentru ca cei ce dorm cu lenevie in intuneric
si spun: E cu neputinta sa se mantuiasca pacatosii si sa fie miluiti
ca Petru si ca ceilalti apostoli, sfinti, cuviosi, drepti,
sa cunoasca si sa invete ca acesta a fost,
este si va fi un lucru usor pentru bunatatea Ta.
Si cei carora li se pare ca Te au pe Tine, lumina intregii lumi
(Ioan VIII, 12),
dar spun ca nu Te vad, ca nu petrec in lumina,
ca nu sunt luminati, ca nu te vad mereu, Mantuitorule,
sa afle ca nu i-ai luminat pe ei in cugetare,
nici nu Te-ai salasluit in inima lor murdara
si ca se bucura degeaba cu nadejdi desarte
socotind ca vor vedea lumina Ta dupa moarte,
Caci arvuna, pecetea s-a dat sigur, de aici,
Mantuitorule, oilor de-a dreapta.
Caci daca moartea ii aduce fiecaruia o inchidere
si dupa sfarsit nimeni nu mai poate face,
fara indoiala fiecare va fi cum s-a aflat.
Aceasta ma inspaimanta, Stapane, aceasta ma face sa tremur,
aceasta usuca simturile mele
fiindca asa cum murind si mutandu-se cineva acolo fiind orb,
nu va mai vedea acest soare in mod sensibil,
desi inviind va primi iarasi lumina ochilor,
asa nici cel ce are mintea oarba cand moare,
nu Te va mai vedea pe Tine,
Soarele spiritual, Dumnezeul meu.
Ci iesind din intuneric, va merge in intuneric
si in veci va fi despartit de Tine.
Nimeni dintre cei ce cred in Tine, Stapane,
sau din cei botezati in numele Tau,
nu va suporta aceasta mare si infricosatoare povara
a despartirii de Tine, Milostive.
Caci cumplit chin este acesta,
cumplita, de nerabdat, este suferinta vesnica.
Caci ce e atat de rea ca despartirea de Tine Mantuitorule?
Ce e mai dureros ca despartirea de viata,
ca lipsirea de toate bunurile ?
Caci despartirea de Tine e lipsirea de tot binele.
Fiindca nu cum sunt cele de acum de pe pamant, vor fi si atunci.
Pentru ca acum cei ce nu Te cunosc pe Tine, se desfata trupeste
si se bucura sarind ca animalele
avand cele ce li le-ai dat spre placerea vietii.
Si nevazand decat acestea, socotesc ca asa va fi si dupa iesirea
sufletului,
dupa plecarea din aceasta viata.
Dar vorbesc gresit si cugeta rau
cei ce spun ca vor fi intr-o oarecare odihna,
dar nu cu Tine, si-si pregatesc ei insisi
un loc -, o, ce nebunie ! -
care nu va fi partas nici de lumina, dar nici de intuneric,
in afara imparatiei, dar si a gheenei,
departe si de camara mirelui, dar si de focul judecatii,
in care doresc sa ajunga si cei ticalosi.
Si spun ca n-au nevoie de slava Ta cea vesnica,
sau de imparatia cerurilor, ci sa fie in odihna.
Vai de intunecimea lor, vai de nestiinta lor!
Vai de mizeria lor si de nadejdile lor desarte!
Nicaieri nu s-a scris aceasta, caci nici nu va fi aceasta.
Ci vor fi in lumina bunatatilor cei ce au facut cele dumnezeiesti
si in intunericul pedepselor lucratorii celor rele.
Iar la mijloc e prapastia infricosatoare care desparte pe unii de altii,
precum Tu insuti ai invatat, Cel ce le-ai pregatit acestea (Luca XVI, 26).
Caci pentru omul ce cade la mijloc,
acesta va fi. mai rau decat orice chin infricosator si pedeapsa.
El se va rostogoli in chip nenorocit
si va fi dus in prapastia chinurilor si in haosul pierzaniei,
peste care e greu sa paseasca toti cei ce se afla in chinuri,
care voiesc sa treaca in pamantul celor drepti.
Ei prefera sa fie prefacuti in cenusa de focul cumplit,
decat sa se arunce in abisul infricosator.
Deci cei ce doresc sa ajunga acolo dupa moarte,
sunt vrednici de multe lacrimi si de mult plans,
pentru ca sunt cu totul nesimtitori ca animalele nerationale.
Ei isi doresc blestemul lor si se amagesc pe ei insisi,
Tu esti imparatia cerurilor, Tu esti pamantul celor blanzi, Hristoase
(Matei V, 5)
Tu esti verdeata raiului. Tu esti ospatul dumnezeiesc,
Tu esti camara de nunta negraita,
Tu esti masa tuturor,
Tu esti painea vietii (Ioan VI, 35)
Tu esti bautura cea mai noua.
Tu esti paharul apei si apa vietii (Apoc. XXI, 6).
Tu esti sfesnicul nestins pentru fiecare dintre sfinti.
Tu esti vesmantul si cununa si Cel ce imparte cununi,
Tu esti bucuria si odihna,
Tu, desfatarea si slava,
Tu esti veselia si placerea.
Si harul Tau va lumina ca soarele, Dumnezeul meu.
Caci el e harul Duhului Sfant in toti sfintii.
Si vei lumina, Soare neapropiat, in mijlocul lor.
Si toti se vor lumina pe masura credintei,
faptelor, nadejdii si iubirii,
curatirii si luminarii din Duhul Tau,
Dumnezeule, singurul indelung rabdator si Judecator al tuturor.
Locasurile si locurile lor vor fi socotite diferite (Ioan XIV, 2).
Masurile stralucirii, ale iubirii, ale vederii Tale,
marimea slavei, desfatarea si aratarea
vor deosebi casele si locasurile lor.
Minunatele corturi deosebite si multele case,
vesmintele multor demnitati
si coroanele foarte deosebite, pietrele si margaritarele
si florile nevestejite, cu chipuri minunate, paturile si asternuturile
mesele si tronurile
si tot ce pricinuieste o desfatare prea dulce
erau si sunt una cu a Te vedea pe Tine singur.
Deci cei ce, precum s-a zis, nu vad lumina Ta,
nu sunt nici vazuti de Tine,
ci sunt despartiti de vederea prea buna a Ta,
sunt lipsiti de bunatati.
Dar atunci unde vor afla odihna,
unde vor afla un loc fara durere,
in care sa locuiasca, o data ce nu s-au facut drepti ?
Caci numai "dreptii vor locui in fata Ta'' (Ps. CIXL. H).
Fiindca si Tu ai luat chip in inima lor dreapta (Gal. IV, 18),
vor locui cu chipul Tau in Tine, Hristoase al meu.
O, minune! O, dar minunat al bunatatii Tale!
prin care se fac oamenii in chipul lui Dumnezeu
Si ia chip in ei Cel neincaput in toti,
Dumnezeul neschimbator, imuabil prin fire,
Cel ce voieste sa locuiasca in toti dreptii,
ca sa aiba fiecare inauntru pe Imparatul intreg
si imparatia insasi si cele ale imparatiei.
Si sa lumineze cum a luminat Dumnezeul meu inviind
mai mult decat razele soarelui acesta vazut.
Prin aceasta vor sta linga Cel ce i-a slavit pe ei
si vor ramane uimiti de imbelsugarea slavei
si intr-o neincetata crestere a stralucirii dumnezeiesti.
Caci nu va fi sfarsit al inaintarii lor in veci.
Pentru ca stabilitatea cresterii spre tinta fara sfarsit
va consta in cuprinderea necuprinsului
Si ii va satura Cel de care nu se poate nimeni satura.
Plinatatea lui si slava luminii
va consta in inaintarea intr-un abis si intr-un inceput fara sfirsit.
Si precum avand pe Hristos ca Cel ce a luat chip inauntru lor.
Ii stau alaturi Celui ce lumineaza in mod neapropiat,
asa sfarsitul se face in ei inceputul slavei
si - ca sa-ti fac ideea mai clara -
in sfarsit vor avea inceputul si in inceput sfarsitul.
Intelege prin aceasta supraplinatatea care nu mai are nevoie de adaos.
Dar la sfarsitul a ceea ce-i fara sfarsit nu ajung cei ce alearga.
Caci daca va trece acest cer vazut
si pamantul si toate cele de pe pamant,
gandeste-te la ceea ce am spus,
se va arata locul, unde vei afla sfarsitul (desavarsitul),
Nu vorbesc de cel corporal, ci prin minte
vei putea intelege plenitudinea lumii necorporale.
Si aceasta nu e lumea, ci un aer cum a fost inainte.
Dar nici aer, ci un spatiu negrait pe care il numesc Totul.
El este un abis fara sfarsit intru totul,
intreg in toate privintele, in toate partile.
Acest Tot e umplut de dumnezeirea lui Dumnezeu.
Cei ce se impartasesc de El si locuiesc in El,
cum vor cuprinde intregul, ca sa se sature ?
Sau, spune-mi, cum vor ajunge la sfarsitul nesfarsitului ?
E ceva cu neputinta si .cu totul de neajuns,
Nici sfintii ce petrec aici in timp,
nici cei ce s-au mutat acolo in Dumnezeu
nu pot avea in ei o astfel de intelegere.
Ei sunt acoperiti de lumina sfintei slave
si sunt luminati si lumineaza
si se desfata in acestea,
Dar stiu cu adevarat cu toata incredintarea
ca desavarsirea acestora este fara sfirsit
si inaintarea in slava va fi vesnica.
Dar de cei ce cad din Dumnezeu, ma mir unde stau,
o data ce sunt departe de Cel ce e pretutindeni.
Aceasta e cu adevarat, fratilor, o minune plina de frica,
care are nevoie de cugetarea unei minti luminate
ca sa inteleaga bine aceasta si sa nu cada
in erezie, ca una ce nu crede cuvintelor Sfantului Duh.
Fara indoiala vor fi si acestia inauntru Totului,
dar in afara de lumina dumnezeiasca si de Dumnezeu.
Caci precum cei ce nu vad soarele care straluceste
chiar de sunt luminati intregi,
sunt in afara lumii,
despartiti prin simtire si prin vedere de acesta,
asa este lumina dumnezeiasca a Treimii in toate,
dar pacatosii sunt inchisi in mijlocul intunericului
intrucat nu vad si nu au deloc simtirea dumnezeiasca,
ci fiind arsi de constiinta lor
si osanditi de ea, vor avea in veci
chinul negrait si durerea nespusa

• Inainte »