Parintele descrie aci uimit, cum i s-a aratat lui Dumnezeu, ca Iui Pavel si Stefan

• « Inapoi
• Inainte »

ou in aceasta minune, care se savarseste si acum ?
Dumnezeu voieste sa se faca vazut si acum pacatosilor.
El care odinioara s-a suit si a sezut pe tron,
in cerul parintesc, unde ramane ascuns.
Caci s-a ascuns de la ochii dumnezeiestilor Apostoli
si singur Stefan, a vazut, cum am auzit,
dupa aceea cerurile deschise si a zis:
"Vad pe Fiul stand la dreapta slavei Tatalui'' (Fapte. VIl, 56).
Si indata e omorat cu pietre ca unul ce-ar fi hulit,
de insisi invatatorii legii
si moare legii firii si vietuieste in veci.
Dar el era apostol, si era si sfintit
si umplut intreg de Duhul cel Prea Sfant.
Era la inceputul propovaduirii
cand multimea celor necredinciosi,
care au crezut prin Apostolii lui Hristos,
au primit harul care era darul credintei.
Dar acum ce inseamna acest lucru minunat
care se savarseste intru mine ?
Ce vrea sa fie infricosatoarea minune ce se petrece acum ?
Ce este modul iubirii de oameni care se arata acum,
aceasta ciudata bogatie a bunatatii, ca un nou izvor al milei,
care e cu mult mai mare decat cele petrecute odinioara ?
Caci multi au fost miluiti de iubirea de oameni a lui Dumnezeu,
dar si ei aduceau credinta ca ceva al lor,
sau si alte virtuti si fapte bine primite.
Dar eu vazandu-ma lipsit de toate acestea,
sunt uimit si nu pot suporta
cele ce se savarsesc cu mine,
cel risipitor din pantecele maicii,
de catre Dumnezeu, Care a creat cu cuvantul toata zidirea;
cele pe care mi-e frica sa le si cuget,
cu atat mai mult sa le si scriu in cuvinte ?
Ce mana va implini aceasta liturghisire, ce condei le va scrie ?
Ce cuvant le va talcui, ce gura Ie va spune,
ce buze vor grai, cele ce se vad facandu-se in mine,
savarsindu-se in cursul intreg al zilei?
De fapt si in noaptea insasi si in intunericul insusi,
vad pe Hristos deschizandu-mi in chip infricosator cerurile
si pe El plecandu-se spre mine si aratandu-Se mie,
impreuna cu Tatal si cu Duhul, lumina intreit sfanta,
Una in cei Trei si cei Trei in Una.
Lumina sunt, neindoielnic, Ei
si cei Trei sunt o lumina unica,
care lumineaza mai mult decat soarele sufletul meu
si lumineaza mintea mea, mai inainte intunecata.
Caci mintea mea nu vedea de la inceput, cele ce le vede,
ci, credeti-ma, cu era oarba si nu vedea.
Si de aceea ma uimeste minunea mai mult,
cand Duhul imi deschide ochiul mintii.
Ma mir cum imi da sa vad si cum e vazut.
Caci El se arata celor ce vad ca lumina in lumina
si cei ce vad, Il vad iarasi pe El in lumina.
Caci cei ce vad, vad in lumina Duhului
si cei ce vad in Acesta, il vad pe Fiul.
Iar cel invrednicit sa vada pe Fiul, vede pe Tatal (loan XIV, 9).
E ceea ce se savarseste si acum, cum s-a spus in mine.
Si cele neintelese, le invat in oarecare masura
si acum vad de departe frumusetile nevazute.
Si neapropierea luminii, coplesirea slavei,
ma uimeste foarte, ma umple de frica,
desi nu vad decat o picatura din adancul fara fund.
Dar in picatura, se arata toata apa
in calitatea si cantitatea ei,
ca dintr-un varf de ciucure toata tesatura,
si, cum se zice, dintr-o unghie, fiara, leul.
Asa vad si imbratisez in putin, intregul.
Si ma inchin Lui insusi, lui Hristos, Dumnezeul meu,
Aceasta a dat cugetarii mele o mica mangaiere,
incat nu m-am aprins si nu m-am topit
ca ceara de foc, cum a zis proorocul (Miheia I, 4).
E bine ca e departe de mine locul neapropiat
si ca sunt tinut in mijlocul intunericului si sunt ascuns in el,
ca sa privesc ca printr-o mica deschizatura si totusi sa ametesc.
Aflandu-ma in aceasta stare si cu mintea ocupata
si parandu-mi ca-mi fixez privirea in cer,
si tremurand ca nu cumva aratandu-mi-se mai mult sa ma topeasca,
L-am aflat pe El, pe care il priveam de departe,
pe care Stefan L-a vazut deschizandu-se cerurile
si pe care Pavel vazandu-L mai tarziu, a orbit.
L-am vazut cu adevarat intreg,
ca foc in mijlocul inimii mele
Astfel cutremurat de minune si infricosat puternic,
mi-am iesit din mine, m-am pierdut intreg, nestiind ce sa fac.
Si neputand suporta coplesirea slavei,
m-am intors si m-am refugiat in noaptea simtirilor de aici.
Si acoperit de ganduri, m-am ascuns in ele,
ca intr-un mormant; si in loc de piatra
punandu-mi acest trup foarte greu deasupra,
m-am acoperit, socotind sa ma ascund
de Cel ce e pretutindeni
si care M-a sculat odinioara
pe mine cel mort si ingropat
Caci tremurand si neputand privi spre slava Lui,
am preferat sa intru si sa raman in mormant
si sa locuiesc cu mortii, traind cu insumi in mormant,
decat sa fiu ars si sa pier intreg.
Astfel trebuie sa plang eu, risipitorul,
ca am pierdut pe Cel dorit
si am ajuns sa zac in mormant.
Dar traind ca un mort, sub pamant, acoperit de piatra,
am aflat viata, pe Dumnezeu insusi, pe Cel ce da viata.
Caruia se cuvine slava si cinstea, acum si in veci. Amin

• « Inapoi
• Inainte »