Frica naste iubirea, iar iubirea dezradacineaza frica din suflet si ramane singura in el; caci ea este duhul dumnezeiesc si sfant

• « Inapoi
• Inainte »

i canta, cum voi slavi,
cum voi lauda cum se cuvine
pe Dumnezeu care trece cu vederea
multele pacate ale mele ?
Cum voi privi peste tot la inaltime,
cum voi ridica ochii,
cum voi misca buzele mele ?
Cum voi intinde inimile mele
spre inaltimea cerului,
ce cuvinte voi afla, ce vorbe voi folosi ?
Si cum sa indraznesc sa graiesc,
cum voi cere iertarea pacatelor mele fara masura,
pentru multele greseli ?
Caci am savarsit fapte mai presus de orice iertare.
Le cunosti cele ce le spun, Mantuitorule.
Am nesocotit toata firea,
am savarsit fapte contrare firii.
M-am aratat mai prejos de vietatile nerationale,
decat toate vietatile din mare
si decat animalele de pe uscat,
calcand poruncile Tale
mai mult decat firea necuvantatoare.
Iar spurcand trupul meu
si murdarind sufletul meu,
cum ma voi arata Tie, cum Te voi privi,
cum voi indrazni sa stau
inaintea fetei Tale, eu ticalosul ?
Cum nu voi fugi de slava Ta
si de lumina stralucitoare a Sfantului Tau Duh ?
Cum nu voi inainta singur in intuneric,
eu care am savarsit faptele intunericului ?
Cum nu ma voi desparti de multimea sfintilor ?
Cum voi suporta glasul Tau
care ma trimite in intuneric,
eu care inca de aici
imi port osanda mea ?
inspaimantat intreg, tremurand intreg,
stapanit intreg de frica si de teama,
strig catre Tine :
Stiu, Mantuitorule, ca altul
n-a gresit Tie ca mine,
nici n-a savarsit faptele savarsite de mine ticalosul.
Si ca m-am facut si altora pricina de pieire.
Dar stiu si aceasta
si sunt convins, Dumnezeul meu,
ca nici marimea greselilor,
nici multimea pacatelor, nici rautatea faptelor
nu va covarsi vreodata
iubirea Ta de oameni,
si marco mila a Ta,
mai bine zis mai mult decat mare,
mai presus de cuvant, mai presus de minte,
pe care o ai fata de cei ce au gresit
si se pocaiesc cu caldura.
Caci pe acestia ii cureti si-i luminezi
si-i faci partasi luminii,
comunicandu-le dumnezeirea Ta.
Si in aceasta stare a lor vorbesti si graiesti cu ei
ca si cu niste prieteni adevarati ai Tai.
O, bunatate nesfarsita !
O, iubire negraita !
Pentru aceasta si cad inaintea Ta
si strig fierbinte catre Tine :
Primeste-ma ca pe fiul risipitor
si ca pe desfranata, care au venit la Tine.
Asa ma primeste, Milostive,
pe mine care ma pocaiesc din suflet.
Si luand aminte la picaturile lacrimilor mele
ca si la niste izvoare pururea tasnitoare,
spala cu ele, Hristoase al meu,
sufletul si trupul meu de petele patimilor.
Spala si inima mea de toata viclenia,
caci aceasta e radacina si izvorul pacatului.
De fapt viclenia e samanta
a semanatorului viclean.
Unde se afla el, ea odrasleste
si se urca la inaltime
si produce ramuri multe
ale vicleniei si rautatii.
Radacinile acestuia smulge-le,
Hristoase al meu, din adancuri
si curateste sufletul meu
si ogoarele inimii mele
si sadeste in ele frica Ta, Milostive,
si invredniceste aceste ogoare de buna ei inradacinare si odraslire
ca sa creasca inalta
prin pazirea poruncilor Tale,
sporind in fiecare cea.
Iar prin sporirea lacrimilor
care adauga noi izvoare tasnitoare
si adapandu-se din ele,
frica sa-mi creasca si mai mult
si, pe masura in care se intareste,
sa se urce la inaltime.
Iar pe masura fricii sa creasca
impreuna cu ea si smerenia.
Si datorita smereniei sa slabeasca toate patimile.
Iar impreuna cu ele fuge toata ceata demonilor
si se vad toate virtutile
aparand in jurul inimii in cerc
si urmandu-i ca unei imparatese,
asemenea unei garzi si cete de prietene
si slujitoare ale stapanei.
Iar adunandu-se acestea
si unindu-se intreolalta,
in mijlocul lor infloreste
ca un arbore la intalnirea apelor,
frica Ta, care arata in scurt timp
floarea ei straina, spun straina, pentru ca se naste dupa neamul ei
si produce samanta tuturor pomilor,
in fiecare dupa neamul lui.
Deci din frica Ta rasare floarea unei firi straine
si un rod la fel de strain
si deosebit de ea.
Caci frica e prin fire plina de tristete
si face pe cei stapaniti de ea
sa fie intristati mereu ca niste robi
patrunsi de multe rani,
ca pe unii ce s-asteapta in tot ceasul
la taietura mortii
si vad secera ei,
desi nu stiu ceasul.
Si nu au vreo nadejde
si mai putin siguranta
unei iertari desavarsite.
Ci tremura de ce va fi atunci
si sunt infricosati de sfarsitul vietii,
purtand cu ei nesiguranta acelei judecati, Dumnezeul meu.
Dar floarea, pe care o produce,
e negraita in chipul ei,
dar si mai negraita in modul aratarii.
Caci, inflorind, se vede,
dar se si ascunde indata,
ceea ce nu e propriu firii,
nici succesiunii din ea.
Ea e mai presus de fire-a firii,
depasind toata firea.
Pentru a arata floarea frumoasa
mai presus de orice cuvant.
Si rapeste spre privirea ei
toata mintea mea,
neingaduindu-i sa-si aminteasca nimic
din ce stie sa produca frica.
Ci rna face sa uit de toate acestea.
Dar dispare in scurt timp
si arborele fricii
se afla iarasi fara floare
si ma intristez, si suspin
si strig fierbinte catre Tine.
Si atunci iarasi vad floarea
in ramurile arborelui.
Si avand privirea, o, Hristoase al meu,
indreptata numai spre floare,
nu mai vad arborele.
Si inflorind floarea tot mai des
si atragandu-mi dorinta spre ea,
ajunge la rodul iubirii.
lar rodul acesta la randul lui, nu primeste
sa fie purtat de arborele fricii,
ci cand se coace deplin,
e vazut mai degraba fara arbore.
Caci in iubire nu se afla frica nicidecum (I loan I V, 18).
Dar ca nici nu rodeste in suflet fara frica.
E o minune cu adevarat mai presus de cuvant,
mai presus de toata intelegerea,
ca arborele infloreste
si rodeste cu osteneala,
dar rodul lui dezradacineaza
arborele intreg si ramane rodul singur,
Cum poate fi rodul fara arbore,
nu pot spune nicidecum.
Fapt e ca iubirea ramane
si este fara frica.
Deci iubirea este toata veselie
si umple pe cel ce a dobandit-o
de bucurie si placere
si-i scoate pe acesta din lume prin simtire,
ceea ce frica nu poate
sa o faca nicidecum.
Caci fiind inlauntrul celor vazute
si inlauntrul celor sensibile,
cum. poate sa scoata pe cel ce o are
in afara tuturor acestora
si sa-l uneasca prin simtire
intreg, cu cele nevazute ?
Cu adevarat, nu o poate aceasta nicidecum.
Dar floarea si rodul
pe care il naste inca,
este in afara lumii.
Iar cele de acolo pot rapi si mintea
si pot ridica si sufletul impreuna cu ea
si le pot scoate in afara lumii.
Dar, spune-mi cum scoate iubirea
acestea, in afara lumii ?
Caci as vrea sa o stiu limpede.
Acestea sunt, cum am spus, negraite.
Totusi ia aminte si-ti voi spune :
Iubirea e Duhul dumnezeiesc,
lumina atotfacatoare si luminatoare.
Dar nu e din lume,
nici peste tot. ceva din lume
nici creatura. Caci e necreata
si in afara tuturor celor create.
E necreatul din mijlocul celor create.
Intelege, fiule, cele ce-ti spun !
Caci e despartita,
fiindca necreatul niciodata
nu primeste sa se faca creat.
Dar daca voieste, poate sa o faca si aceasta.
De fapt, Cuvantul s-a facut,
cu impreuna lucrarea Duhului
si cu bunavointa Tatalui,
om intreg in chip neschimbat.
Fiind prin fire Dumnezeu necreat,
s-a facut in chip negrait creat.
Si indumnezeind ceea ce a luat
mi-a aratat o minune indoita
prin amandoua lucrarile
si, la fel, prin amandoua vointele :
vazuta si nevazuta, sesizata si resesizata.
Si aratandu-se ca creatura
in mijlocul tuturor creaturilor,
dar nefiind creatura,
precum le parea acestora, nu aparea ;
dar nu era cu totul neaparat,
ci fiind in mijlocul
tuturor creaturilor sensibile,
Cuvantul se face vazut ca creatura
unit cu firea asumata.
Asumand creatura
si ascunzand-o sau ridicand-o la inaltime,
in slava proprie mai presus de cuvant,
se ascundea indata.
Aceasta o spuneau aceia
pentru ca Stapanul disparea,
dar desigur numai pentru ochii lor.
Caci Creatorul tuturor
fiind nedespartit de toate,
dar umplandu-le ca Dumnezeu pe toate,
cum s-ar ascunde altfel ?
Vei face pe Stapanul sa-si schimbe locul
si-L voi socoti ca se muta in alt loc
si ca se ascundea de ochii Sfintilor Apostoli ?
Doamne fereste ! sa nu cazi
din nestiinta in blasfemie !
Dar asculta, de voiesti, iubirea
si vei afla cum iubirea
e mai mare ca toate.
Care toate ? Nu auzi pe Apostol strigand :
"Iubirea e mai mare
decat a vorbi in limbile ingeresti
si ale tuturor oamenilor,
decat a avea toata credinta
incat sa mute si muntii,
decat a avea toata cunostinta
si adancimea tainelor,
decat a risipi toata bogatia
si a te face sarac,
decat a-ti da trupul sa fie ars pentru Hristos'' (I Cor. XIII).
Si e cu atat mai mare,
ca fara ea acestea
- fie una, fie toate -
nu-i sunt de nici un folos
celui ce le-a dobandit.
Deci cel ce e lipsit de iubire
si de toate cele spuse, spune-mi,
unde se va arata, ce va face,
cum va indrazni sa se declare pe sine
credincios celor ce-l intreaba ?
De aceea trebuie data atentie
celui ce vorbeste despre iubire.
Sed in chilie, noaptea sau ziua,
dar impreuna cu mine se afla
in mod nearatat si necunoscut iubirea.
Fiind in afara de toate fapturile,
este totodata impreuna cu toate.
Este foc, este si stralucire,
se face si nor al luminii,
dar este si soare.
Ca foc, incalzeste sufletul
si aprinde inima mea
si o starneste spre dorinta
si iubirea Creatorului.
Cand ma aprinde destul
si imi inflacareaza sufletul,
ma invaluie intreaga ca o flacara purtatoare de lumina,
care umple cu raze stralucitoare sufletul meu
si-mi lumineaza mintea
si ma ridica la inaltimea contemplatiei,
si a rapit cu ea mintea mea
si simtirea si toata dorirea lumii.
Si alerga mintea mea
si cauta sa cuprinda cu dorinta
raza ce se arata.
Dar nu putea sa o cuprinda creatura,
nici nu putea sa ajunga cu totul
in afara creaturilor,
pentru a sesiza raza
Celui necreat si necuprins.
facandu-ma vazator.
Aceasta este ceea ce am spus
ca este floarea fricii.
Iar vazand eu raza
si umplandu-ma de bucurie negraita,
nu m-am bucurat eu ca am vazut;
ca ea insasi, care, dupa ce m-a saturat
de toata bucuria dumnezeiasca, s-a retras
Totusi, ea le patrundea pe toate
si se silea sa le vada :
cerceta aerul, strabatea cerurile,
se scufunda in abisuri,
si, cum mi se parea, ajungea
la marginile din urma ale lumii.
Dar nu afla nimic in toate acestea,
caci toate erau create.
Si eu gemeam si plangeam
si-mi ardeau maruntaiele
si-mi traiam viata
ca un nebun iesit din mine.
Veni, deci, (iubirea), cum voia,
si lasandu-se ca un chip de nor luminos,
se vazu sezand intreaga
peste capul meu.
Si cazut in uimire,
ma facu sa strig.
Dar zburand iarasi,
ma lasa din nou singur.
Si cautand-o cu durere,
se afla deodata iarasi in mine, cunoscuta, intreaga.
Si o vazui in mijlocul inimii mele
ca un luminator, ca un disc al soarelui.
Iar aratindu-se iarasi astfel
si facandu-se cunoscuta,
a pus pe fuga cetele dracilor,
a alungat lasitatea,
a sadit barbatia,
mi-a dezgolit mintea
de simtirea lumii
si m-a imbracat in vesmantul
simtirii spirituale.
Astfel, m-a despartit de cele vazute
si m-a unit cu cele nevazute.
Si mi-a daruit sa vad
pe Cel necreat si sa ma bucur de El.
Aceasta, pentru ca am fost despartit
de toate cele create si vazute
si stricacioase in scurta vreme
si am fost unit cu Cel necreat,
cu Cel nestricacios si fara inceput,
cu Cel de toti nevazut.
Caci aceasta o face iubirea.
Sa alergam, cei credinciosi cu vigoare,
sa ne grabim, cei lenesi, cu silinta !
Sa ne trezim cei somnorosi,
ca sa apucam iubirea,
sau mai bine zis sa ne facem partasi de ea.
Si asa sa ne mutam de la cele de aici,
ca sa ne infatisam impreuna cu ea
Creatorului si Stapanului,
iesiti impreuna cu ea
in afara celor vazute.
Caci, altfel, vom fi parasiti
ca fapturi in cele vazute si create,
in foc si in tartar
si in chinuri infricosatoare,
ca unii aflati fara ea, inteleg fara iubire.
Si daca e cu putinta o mantuire fara ea,
cum va ii aceasta, Hristoase al meu ?
Nicidecum. Caci de ne despartim de lumina,
cum vom scapa de intuneric ?
De ne lipsim de bucurie,
Cum vom fi izbaviti de intristare ?
De ne aflam in afara camarii de nunta,
cum ne vom putea veseli ?
O data cazuti din imparatia Ta dumnezeiasca,
cum vom putea afla, Mantuitorule,
alta mantuire, alta mangaiere,
sau in ce alt loc le vom putea avea ?
Cu adevarat nicaieri si nicidecum,
chiar daca o cred unii nebuneste.
Caci e nebun cel ce spune aceasta.
Dar raspunzand poate, va zice cineva :
Cum nu va fi in afara camarii de nunta
Si a locului celor drepti
alt loc de mantuire sau de odihna ?
Nebune, a spus iubirea,
nu auzi ca Adam, protoparintele tau,
calcand o singura porunca in rai,
a fost dezbracat de slava dumnezeiasca
si Eva impreuna cu el
si au fost scosi indata din rai,
primind in schimbul unei placeri
moartea nenorocita
si viata plina, vai, de osteneli,
randuindu-li-se din partea lui Dumnezeu
cu dreptate sa traiasca si sa moara.
Asa cugeta ca va fi si atunci
cand va avea loc judecata :
oricine se va afla dezbracat
de slava dumnezeiasca asemenea aceluia,
va fi gonit indata
afara din rai,
adica din imparatia
si din camara cereasca de nunta.
Chiar de nu va avea pacat,
dar va fi fara virtuti,
se va infatisa cu totul gol.
Dar prima imparateasa si doamna
a tuturor virtutilor
este cu adevarat iubirea.
Ea e capul tuturor
si vesmantul si slava.
Iar trupul fara cap
e mort si fara suflare.
Si trupul fara vesmant
cum nu va fi gol ?
Deci virtutile fara iubire
sunt vestede si nefolositoare.
Si e gol de slava dumnezeiasca
cel ce nu are iubirea.
Chiar de are toate virtutile,
se infatiseaza gol.
Si nesuportand sa se arate gol,
voieste mai degraba sa se ascunda.
Caci purtand rusinea,
isi poarta si osanda
si aude de la Judecatorul tuturor :
"nu te stiu pe tine" (Matei XXV, 12).
A venit pe pamant Creatorul,
a luat suflet si trup
si a dat Duhul dumnezeiesc
care este iubirea.
De doresti, deci, si de voiesti
sa iei Duhul dumnezeiesc,
credo desavarsit in Dumnezeu
si renunta la fel la tine
si ridica pe umeri, fara sovaiala, crucea,
si-L voi lua, copile,
murind prin intentie
ca sa te faci partas
vietii nemuritoare.
Sa nu te amageasca inselatorii
prin cuvintele lor mincinoase,
ca mortii vor primi dupa moarte viata.
Si sa nu te increzi lor si sa te porti cu nepasare,
caci astfel nu te vei impartasi de viata.
Asculta cuvintele lui Dumnezeu,
asculta-l pe ale Apostolilor,
asculta-le pe ale invatatorilor
care vegheaza asupra Bisericii,
asculta ce spune Hristos in tot ceasul :
,,Rauri de apa ale vietii vesnice
din izvorul dumnezeiesc
curg din inima celor ce cred in Mine" (Ioan VII, 38).
Iar Apostolii si invatatorii toti striga
ca de ne vom mantui,
vom primi de aici Duhul
si pe Hristos insusi.
Asculta cuvintele Stapanului,
asculta cuvintele Cuvantului,
cum arata ca oamenii
vor primi de aici imparatia cerurilor :
,,Asemanatu-s-a, zice, aceasta
cu un margaritar de mult, pret" (Matei, XV, 45).
Iar auzind de margaritar,
oare ce vei intelege ?
Spui ca este o piatra,
apucata sau vazuta in intregime ?
Aceasta e o blasfemie.
Caci este spiritual.
Dar negustorul care l-a aflat,
spune-mi cum l-a aflat,
daca e de neapucat.
daca e nevazut ?
Invata-ma, deci, unde l-a aflat
si cum l-a vazut ?
Si cum vanzand toate,
I-a cumparat pe acela,
pe care nu l-a aflat, pe care nu l-a vazut,
pe care nu l-a luat in maini
si nici nu l-a pus la san ?
imi vei spune, ca numai prin credinta
si prin nadejde va dispune de el,
ca si cum l-ar avea ?
Dar Stapanul n-a spus
cum intelegi tu,
ca numai prin nadejde se afla,
nici ca numai prin nadejde se primeste,
vanzandu-se pentru aceasta.
Pentru ce va amagiti,
pentru ce va intemeiati numai pe nadejdi desarte ?
Pentru ce voiti sa va faceti
pricini ai pedepsei aspre si ai vostri si ai altora,
prin amagiri desarte ?
Ce te indeamna intai sa afli margaritarul
si apoi ce l-ai vazut ca e nepretuit,
sa vinzi toate ale tale si sa-l cumperi.
Dar tu vorbesti de nadejde
si te arati pe tine ca nevrand sa-l cauti,
ca nevrand sa-l afli,
ca nevrand sa vinzi avutiile tale
si sa iei Imparatia
de care Stapanul a spus
ca e inlauntrul tau, daca voiesti (Luca XVII, 21).
Dar poate esti sarac
si nu ai aur,
nici averi, nici bogatie
si auzind ca prin vanzarea tuturor avutiilor
se cumpara margaritarul nepretuit,
vei spune : ,,Deci cum, neavand avere,
voi putea dobandi acest dumnezeiesc si frumos margaritar ?
Te rog sa asculti despre aceasta
cu intelegere urmatoarele :
Daca ai avea toata lumea
si cele din lume
si daca le-ai risipi, daruindu-le
orfanilor si vaduvelor si saracilor fara mijloace
si te-ai face tu insuti sarac ;
si daca ai socoti ca un pret de valoare egala
ceea ce ai dat, zicand :
‚,Dati-mi margaritarul,
caci am dat toate ale mele",
vei auzi indata pe Stapanul spunandu-ti :
"Cum zici toate ale tale ?
Tu ai iesit gol din pantecele maicii tale
si voi intra iarasi gol in mormant.
Deci care zici ca sunt ale tale ?
Nu intelegi ca esti cu totul nebun
si cu nu voi lua margaritarul,
nici nu vei dobandi imparatia ?"
Dar daca tu ai risipit
toate avutiile tale
sau daca esti foarte sarac
si vii zicand asa :
Vezi-mi, Mantuitorule, inima
si sufletul zdrobite
si cumplit chinuite
si puternic consumate !
Vezi-ma, Stapane, gol,
vezi-ma lipsit si strain
de toata virtutea,
si foarte sarac in toate,
neavand ce sa dau,
spre cumpararea Ta, Cuvinte,
deci miluieste-ma Tu singur,
Dumnezeul meu nerazbunator !
Caci ce voi afla in lume
sa dau egal in valoare cu pretul Tau,
Cel ce ai facut toate ?
Ce-a dat desfranata,
ce-a adus talharul,
ce bogatie a oferit, Hristoase al meu, fiul risipitor ?
Spunandu-le acestea, vei auzi :
"Da, ei mi-au adus daruri,
da, ei mi-au adus bogatie.
Dandu-mi tot ceea ce a avut,
au luat margaritarul
oare e mai bun decat toata lumea.
Acestea adu-mi-le si tu, de voiesti,
si-l vei primi si tu, fara indoiala.
Dupa aceea vine la Mine
si indata iti voi arata margaritarul
pe care l-au primit aceia
si te vei bucura.
Chiar de vei da insusi sufletul tau,
sa socotesti ca n-are nici o valoare.
Sa cugeti ca e nimic.
Caci Eu, daca vii la Mine,
cum a venit desfranata,
gasesti toata puterea,
gasesti toate margaritarele
pe care de Ic va primi lumea
si pe langa ei din lumea aceasta,
alte zeci de mii, din alte lumi,
nu vor fi lipsiti niciodata de acest margaritar,
sau de comorile mele.
Si-ti voi da si tie darul
Pe care l-ara dat aceluia".
Iata ce-ti va spune Dumnezeu
si ce te va invata despre felul
cum a venit talharul si desfranata
cei sarbatoriti in lume,
cum intorcandu-se risipitorul,
a fast primit indata.
Iar talharul care a facut multe rele
s-a mantuit prin credinta.
,,Si, pe drept cuvant, fiindca in vreme ce toti M-au negat
si toti s-au smintit cand am fost spanzurat pe lemn,
singur el M-a marturisit,
si a strigat din inima
ca sunt Dumnezeu si imparat si nemuritor.
De aceea a si luat inaintea tuturor Imparatia,
Iar iubirea desfranatei,
ce cuvant o va exprima ?
E iubirea pe care ea o avea in inima,
cand a venit ca la Dumnezeul celor vazute si nevazute
si Mi-a daruit-o cu imbelsugare,
ca nimeni pana atunci.
Pe aceasta vazand-o, am primit-o.
Si nu i-am luat iubirea,
ci dandu-i margaritarul,
i-am lasat iubirea,
ba o voi si inflacara
si o voi inalta ca un foc mare.
Si am iertat-o pe aceea,
socotind-o mai cuviincioasa decat fecioarele.
Caci trecand deodata peste toata legea,
ca peste un zid,
sau suindu-se peste scara tuturor virtutilor,
a ajuns Ia sfarsitul legii,
care este iubirea (Rom. X, 4 ; XIII, 10).
Si a mers tinand-o intreaga
pana la moarte.
Iar risipitorul la fel,
intorcandu-se din inima (Luca XV, 11).
s-a pocait cu adevarat.
Si el, care era mai inainte fiul Meu,
nu s-a apropiat ca fiul Meu,
ci ma ruga sa-l primesc
tie si tuturor, si din alte pilde,
ca trebuie sa iei de aici
intreaga imparatie a cerurilor,
de voiesti sa intri in ea si dupa moarte.
ca pe unul din simbriasii mei.
Si nu graia numai cu gura,
ci si cu sufletul,
si arata prin fapte
ceea ce spunea prin cuvinte.
Aceasta smerenie a lui
m-a atras spre induiosare.
Si l-am imbogatit indata
si l-am slavit numaidecat
fiindca l-am vazut,
venind la Mine din tot sufletul
si fiindca nu s-a mai departat deloc cu mintea,
cum fac aceasta multi.
La fel, deci, de se apropie oricine
si cade cu sinceritate la picioarele Mele
- sa auda toata faptura ! -
II voi primi indata.
Dar oricine voieste sa ia harul Meu cu viclenie
si se apropie cu fatarnicie
sau avand in sine rautatea,
sau increzandu-se in faptele sale,
stapanit de mandrie sau de pizma,
nu va avea parte cu Mine, care sunt Hristos".
Acestea ti le spune Dumnezeu prin noi,
tie si tuturor, in fiecare ceas.
Iar de voiesti, Iti voi arata clar,
Asculta iarasi pe Dumnezeu
vorbindu-ti in parabole :
"Cu ce voi asemana imparatia cerurilor ?
Asemenea este, ia aminte,
cu grauntele de mustar
pe care luindu-l un om,
l-a semanat in gradina.
Si a odraslit si s-a facut un copac mare" (Luca XIII, 18).
Spune, deci, cel care auzi :
Ce este acest graunte ?
Ce socotesti ca este el ?
Spune cu curaj !
Iar de nu, iti voi spune eu
si-ti voi descoperi adevarul.
Fara indoiala, a spus ca acest graunte
este imparatia cerurilor.
Sau acest graunte
este harul Duhului dumnezeiesc.
Iar gradina este inima fiecarui om,
in care cel ce a primit Duhul,
il seamana inlauntru si-l ascunde
in cutele maruntaielor
ca sa nu-l vada nimeni;
si-l pazeste cu toata grija,
ca sa odrasleasca si sa se faca copac
si sa urce pana la cer.
Deci de spui : nu aici,
si dupa moarte vor lua imparatia,
toti cei ce o doresc cu caldura,
rastorni cuvintele Mantuitorului
si Dumnezeului nostru.
Caci de nu iei grauntele de mustar,
de care am grait,
si de nu-l semeni in gradina ta,
ramai cu totul fara samanta.
Iar daca iei samanta
si o inabusesti intre spini (Luca VIII, 7),
sau o predai pasarilor (care rapesc grauntele),
sau lasi neudata gradina ta din negrija
si samanta ta nu odrasleste si nu rodeste,
spune-mi ce folos vei avea din samanta ?
Si cand altadata, daca nu aici
vei lua samanta .
imi spui : dupa moarte,
dar te abati de la ceea ce se cuvine.
Caci te intreb : in ce gradina o vei ascunde atunci
si prin ce lucrari te vei ingriji ca sa odrasleasca ?
Cu adevarat, frate, esti plin de o rautate care te amageste.
Caci timpul acosta este al faptelor,
iar viitorul este al coroanelor.
ia-ti aici arvuna, a spus Stapanul (Ef. I, 14).
Primeste aici pecetea (Apoc. VII, 2 si IX, 4).
Aprinde de aici sfesnicul, candela sufletului tau (Matei XXV, 26).
inainte de a se intuneca,
inainte de-a se inchide
portile lucrarii !
De esti intelept,
Ma voi face tie aici margaritar pe care sa ma cumperi.
De nici iti sunt
si graunte de mustar ;
de aici ma fac tie aluat
si dospesc faina ta.
iti sunt de aici apa (loan VII, 37)
Ma fac si foc ce indulceste,
Ma fac de aici si vesmant,
Ma fac tie, de voiesti, si toata hrana si bautura.
Acestea le spune Stapanul.
"De Ma cunosti de aici astfel,
Ma vei avea si acolo in chip negrait,
facut tie toate.
Dar daca vei pleca necunoscand
lucrarile harului Meu,
Ma vei afla acolo numai ca neindurat Judecator".
O, Hristoase al meu si Dumnezeul meu,
sa nu ma osandesti atunci,
nici sa nu ma supui judecatii Tale,
pe mine care mult Ti-am gresit,
ci sa ma primesti ca pe unul
din slugile cele mai de pe urma.
Si ma invrednicesti de aici
sa-Ti slujesc, Mantuitorul meu,
si sa primesc Duhul Tau dumnezeiesc
ca arvuna a imparatiei Tale ;
si sa ma bucur acolo
de camara de nunta a Ta
si de slava sa Te vad pe Tine,
Dumnezeul meu, in veacurile vesnice. Amin

• « Inapoi
• Inainte »