_

• « Inapoi
• Inainte »

ul sfant ramane cu cei ce au pastrat curat Sfantul Botez, dar se departeaza de cei ce I-au intinat
Tu ma cunosti, Hristoase, ca lucrator a toata faradelegea
si ca un vas adevarat al tuturor rautatilor.
E ceea ce stiu si eu si sunt coplesit de rusine
si stapanit de durerea ei si de intristarea pentru ea.
O suferinta de nesuportat imi apasa inima.
Dar lumina fetei Tale, care imi luceste tainic,
a alungat aceste ganduri, a risipit suferinta mea
si a adus in locul ei bucuria in smeritul meu suflet.
Voiesc, deci, sa fiu astfel intristat, Hristoase,
dar intristarea aceasta nu sta lipita de mine.
Ci sunt intristat mai degraba, ca nu cumva din pricina lipsei aceleia
sa ma pierd si sa ma lipsesc de bucuria viitoare.
Dar, de aceasta bucurie sa nu ma lipsesti, Stapane,
niciodata, nici acum, nici in veacul viitor, imparatul meu.
Caci bucuria aceasta e vederea fetei Tale.
Fiindca nu esti, Dumnezeul meu, numai tot binele,
ci le si daruiesti celor ce Te vad pe Tine tot binele;
si umpli, impartasindu-te, prin impartasire, pe cei pe care ii vezi,
nu numai in viitor - vai de cei ce o spun .aceasta -
ci si acum, cat sunt in trup, pe cei vrednici.
Caci nu-i privesti numai pe cei ce s-au curatit pe ei prin pocainta,
dar le dai si lor putinta sa Te vada,
nu cu inchipuirea sau cu gandul mintii,
nici prin amintirea simpla, cum cugeta unii,
ci in adevarul existentei dumnezeiesti si a lucrarii Tale infricosatoare
spre implinirea cu adevarat a iconomiei dumnezeiesti.
Caci, prin aceasta infaptuiesti unirea celor despartiti,
Tu, Dumnezeule, care esti mantuirea tuturor.
De aceea, cei ce au primit Botezul Tau din pruncie
si au vietuit in chip nevrednic de el in viata,
vor avea parte, cum am spus, de o osanda mai mare ce cei nebotezati,
batjocorind vesmantul Tau cel Sfant.
Si aceasta cunoscand-o, Mantuitorule, ca un lucru sigur si adevarat,
ai dat pocainta spre o a doua curatire
si ai pus ca urmare a ei harul Duhului,
pe care l-am primit intai in Botez.
Caci n-ai spus ca harul vine numai prin apa,
ci mai degraba prin Duhul, prin chemarea Treimii.
Fiindca am fost botezati ca prunci inconstienti,
primim harul ca niste nedesavarsiti si in chip nedesavarsit,
dobandind iertarea intaiei neascultari.
Si aceasta e, socotesc, unicul motiv pentru care ai poruncit,
Stapane, sa se savarseasca aceasta baie dumnezeiasca.
Prin ea, cei botezati intra inauntrul viei,
izbaviti de intuneric si de iad
si eliberati de moarte si de stricaciune.
Caci, prin vie inteleg si ea este raiul,
din care am cazut si in care acum suntem iarasi chemati.
Si precum Adam era in el inainte de pacat,
in el ajuns si toti cei ce se boteaza intru cunostinta,
dar nu cei ce, datorita inconstientei,
n-au primit simtirea intelegatoare,
pe care o produce Duhul care vine prin lucrare.
Toti am primit ca Adam prin Duhul, puterea de-a lucra si pazi poruncile,
fiind ele o lege duhovniceasca si dumnezeiasca,
care trebuie implinita prin fapte, in trup si cu trupul.
Caci omul fiind indoit, are nevoie de o lege indoita,
si nesocotind una, cade si din cealalta.
Fiindca sufletul singur nu poate lucra faptele cele bune,
iar trupul care lucreaza fara cunostinta dumnezeiasca,
poate fi socotit ca un animal purtator de povara.
Deci, cei ce au intrat in via Ta sau in rai,
chemati prin Botez, cu toiul nepacatosi sau si sfintiti,
s-au facut ca Adam cel dintii,
dar apoi, nesocotind o astfel de mintuire
si un ajutor asa de mare si de negrait al Tau, Hristoase,
au savirsit fapte mai rele ca Adam,
dispretuind, totodata, iubirea Ta de oameni
si neluind in seama infricosatoarea lucrare a iconomiei Tale,
aratala in baia Botezului in Duhul Sfint.
Mai pot fi socotiti, cum isi inchipuie multi oameni,
ca se afla inauntrul raiului, chiar de pacatuiesc ?
Mai pot fi socotiti, o data ce s-au intinat
si au murdarit rau, Mintuitorul meu, vesmantul Tau ?
Si vei mai primi sa locuiesti inauntrul inimii lor spurcate,
macar cit de putin Tu Cel curat, Cel sfint ?
"Nicidecum, a spus Dumnezeu, nu va fi aceasta, copile I
Caci stiu ca te-ai botezat si tu, dar te-ai intinat
si ai pacatuit ca un copil, ai fost amagit ca un lipsit de minte,
si stiu cit ai plins, cit te-ai zdrobit,
cum ai renuntat la toata lumea
si cum, induplecat de rugaciunile lui Simeon, Parintelui tau,
de-abia te-am invrednicit,
la inceput, numai in mintea si in simtirea intelegatoare,
de glasul Meu, apoi si de o.raza
si dupa aceea M-am aratat tie cu iubire de oameni in lumina.
Apoi, M-am facut un nor mic in chip de foc,
asezindu-Ma deasupra capului tau
si ti-am daruit tie vederea acestei aratari,
iar prin spaima de ea, lacrimi impreunate ou o mare
strapungere a inimii,
topind grosimea trupului si intunericul capului,ydj
asa de mult, incit din ele a pornit un miros
ca de carne arsa in foc, precum insuti stii.
Greutatile ce au urmat dupa aceea
si strimtorarea pe care ai suportat-o,
fara indoiala ca le-ai uitat.
Dar Eu le cunosc, Eu care stiu toate :
credinta, smerenia fata de Parintele tau
si renuntarea totala la voia ta,
pe care le socotesc si sint o mucenicie.
Caci cel ce nu mai are o voie proprie, fara indoiala moare,
dar se regaseste si traieste in voia Mea.
Asa fiind tu si acela in fiecare zi
si fortindu-Ma cu lacrimi pe Mine Cel bun prin fire,
am inceput sa Ma arat tie, precum stii,
curatind pe incetul sufletul tau prin pocainta
si arzind materiile patimilor tale asezate pe el,
care nu erau patimi trupesti sau materiale,
ci spini nemateriali : nori, intuneric gros, ceata si negura.
Vreau sa spun ca te subtiai prin post si prin ostenelile privegherii,
ale rugaciunii, ale tuturor neplacutelor patimiri,
si te spalai neincetat prin lacrimi fierbinti,
in rugaciune, in felul mincarii si mai ales al bauturii.
Astfel, am izbutit cu greutate sa te fac pe tine un vas incapator
si nu numai incapator, ci si curatit
si in stare sa ramii, ia seama, in mijlocul focului nears.
Dupa ce te-am facut astfel, lumina pe care o vedeai atunci
zburind in jurul tau si inconjurindu-te,
a intrat intreaga inauntrul tau, ea cea neapropiata prin fire,
si te-a schimbat printr-o schimbare straina.
Dar aceasta lumina nu poate ramane daca nu ma slujeste prin toate
faptele,
ci 'primesti fie si un mic gind in inima,
sau o mica simtire neplacuta fata de cineva,
ne indreptatita sau indreptatita,
sau o ispita prin cuvint sau printr-un inteles viclean ;
si daca nu te pocaiesti fierbinte, cu lacrimi,
si nu le alungi pe acestea de la tine prin pocainta, ca si toata cugetarea vicleana a inimii.
Caci ea este Duhul dumnezeiesc care este impreuna cu Mine
si ca Tatal cel de o fiinta cu Mine,
Dar ea dispare deodata, ca soarele care apune
si ascunzindu-se ca intr-o clipita de ochi, nu se mai vede.
Cum va exista deci in sufletul necuratit deloc
si neajuns vreodata la simtirea pocaintei ?
Sau cum va suporta sufletul plin de patimi si de pacate
firea de nesuportat a focului f
Cum va incapea in el lumina cu totul neincaputa ?
Cum, fiind acest suflet intuneric,
se va uni cu lumina neaproprata
si nu va disparea in prezenta ei ?^
JVu e cu putinta, copile, aceasta nicidecum.
Eu sint despartit (deosebit) de toate creaturile,
dar cind m-am facut cu trupul creatura, Eu, Creatorul tuturor,
am primit sa fiu asemenea oamenilor,
luind suflet si minte asemenea lor.
Dar nu i-am facut atunci pe toti, deodata, dumnezei,
ci M-am facut Eu om,
dar prin credinta si prin pazirea poruncilor,
insa si prin Bote^ si prin dumnezeiasca impartasire
de infricosatoarele Taine ale Mele, M-am facut tuturor viata.
Iar spunind viata, am aratat pe Duhul dumnezeiesc.
insa cei co au pe Duhul Meu in inimile lor,
trebuie sa o cunoasca aceasta.
Caci il au pe El, cum a spus Pavel,
strigind catre Tatal.
Caci El zice prin ei catre Tatal Meu : "Avva, Tatal Meu" (Rom. VIII, 15).
Fiindca au devenit copii ai lui Dumnezeu
si cunoscindu-Ma pe Mine, vad si pe Tatal,
si-L numesc cu indrazneala : Tata.
Ba, Duhul spune si catre fiecare dintre cei ce-L au cu adevarat in ei :
Nu va temeti, copii ! iata Eu, precum vedeti,
sint inauntrul vostru si impreuna cu voi
si va eliberez o data pentru totdeauna de stricaciune si de moarte
si va arat ai cui copii si prieteni v-am facut pe voi.
Bucurati-va in Domnul !
Acesta este semnul adevarat, dat oamenilor :
ca s-au facut fii si mostenitori ai lui Dumnezeu,
ca au primit si au pe Duhul Meu dumnezeiesc
si de aceea traiesc ca adevarati crestini si in realitate
si nu numai cu numele".
Acestea le sint vrednice de crezare si de dorit, Hristoase al meu,
celor pe care i-ai cunoscut mai inainte
si le-ai dat sa se faca asemenea chipului Tau in Duhul dumnezeiesc.952
Si te sint lor cu totul cu putinta ca unora ce sint chematt
la bucuria negraita ce le vine de la Tine in veci.
Iar tuturor celorlalti acestea li se par cu neputinta.
Si le resping, necrczindu-le deloc
amagindu-se pe ei insisi sau socotesc nebuneste ca se pot mingiia cu nadejdi desarte,
folosind cu ingimfare vorbe inalte,
dind acestora sensuri alegorice potrivite ideilor placute lor
si dispretuind cu totul infricosatoarele tale porunci.
Caci nu voiesc sa Te caute pe Tine, socotind ca Te au,
Sau de marturisesc ca nu Te au, Dumnezeule,
Te propovaduiesc pe Tine tuturor
ca fiind cu totul de nesesizat.
Afirmind ca nimeni dintre oameni nu Te poate vedea,
nici nu exista vreunul
care sa-i depaseasca pe ei in cunostinta.
Dar fie ca invata ca esti sesizabil
si accesibil tuturor oamenilor, fie ca spun ca esti ou totul insensizabil si inaccesibil, in amindoua cazurile gresesc, neintelegind cele dumnezeiesti si omenesti, ca unii ce sint intunecati.
Da-le lor lumina cunostintei, da-le mina fricii dumnezeiesti, da-le sa se ridice din groapa relei lor explicari si sa vina la simtirea ca se misca in groapa si sed in intuneric, nevazind lumina dumnezeiasca ! Da-le sa stie ceea ce marturisesc, dar nu cred, ca sint acum oameni care Te vad. Caci, daca nu le-ar straluci acelora lumina Ta si n-ar vedea intru cunostinta, cum ar crede limpede ca Te arati celor vrednici si vorbesti si locueisti cu ei acum si in veci ca si cu niste prieteni, ca si cu niste slujitori credinciosi ai Tai, precum ai spus ?
Dar Tu esti Dumnezeul celor credinciosi, nu si al celor necredinciosi. De aceea, nu privesti deloc spre pi. Caci cum ai arata, Mintuitorul meu, fata luminii Tale celor ce Te tagaduiesc si spun ca lumina Ta cea vesnica nu straluceste in sufletele celor vrednici.
Aceasta c cu neputinta, de nu vor dobindi o credinta mare, cum ai spus si nu vor pazi cu rivna legea Ta dumnezeiasca,
predmdu-se pma la moarte pentru Tme,
lucrarii adevarate a inteleptelor Tale porunci.
Aceasta e mintuirea tuturor celor ce se mintuiesc.
Alta cale nu exista, precum ai spus, Dumnezeul meu. Da mila Ta, Mintuitorule, da mila Ta celor ce Te roaga, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »