_

• « Inapoi
• Inainte »

atatura despre Dumnezeu (despre Teologie); si ca nu e ingaduit celui ce nu s-a schimbat prin impartasirea de sfantul Duh si n-a devenit in cunostinta Dumnezeu prin infiere, sa invete pe alti oameni cele dumnezeiesti
Cine va mangaia durerea inimii mele ?
Iar spunand durerea, am inteles iubirea Mantuitorului.
Dar aceasta iubire este o lucrare a Duhului.
Mai bine zis e prezenta Lui, in mod fiintial,
vazuta in mine in chip enipostasiat ca lumina.
Iar lumina este fara asemanare, e intreaga de neexprimat.
Cine ma va desparti de cele sensibile, de care am fost odata eliberat
si m-am ascuns de ele, ajunand in afara lumii ?
Cine imi va da seninatatea si linistea de toate,
ca sa ma satur de frumusetea dumnezeiasca a Aceluia,
a Carui necuprindere inflacareaza iubirea mea,
in masura in care ceea ce cuprind e o iubire enipostasiata ?
Caci iubirea nu e nume, ci fiinta dumnezeiasca,
participata si necuprinsa; dar in orice caz dumnezeiasca.
Ceea ce se impartaseste e sesizat (cuprins)
dar ceea ce e mai mult, inca nu.
De aceea, ti-am spus ca iubirea e sesizata (cuprinsa)
si enipostasiata, ca participata si cuprinsa.
Caci, tot ce este sesizat (cuprins) si impartasit,
e numaidecat fiinta impartasita in mod enipostaziat si cuprinsa.
Caci, ceea ce n-are fiinta nu e numita si nu e nimic.
Dar firea dumnezeiasca si necreata mai presus de fiinta,
ca una ce e mai presus de fiinta tuturor celor create,e
se numeste mai presus de fiinta, dar e totusi fiinta
si enipostasiata, mai presus de toata fiinta
si se intelege ca total neasemenea cu ipostasul creat,
caci e intreaga necircumscrisa prin fire,
si cum vei numi ipostas ceea ce nu e circumscris ?
Pe de alta parte ceea ce e neipostatic, nu e nimic
si atunci cum ni s-ar impartasi ?
Iar de nu ma crezi, iti voi da marturia lui Pavel,
care te asigura ca amandoua acestea sunt vrednice de crezut.
De fapt, cand spune ca are in el pe Hristos graind
si exprimandu-se prin Prea Sfantului Duh,
spune ca dumnezeirea e impartasibila si circumscrisa,
dar ca in el si cu el e prezenta in mod necircumscris si necuprins.
Iar cand vorbeste de Cel ce locuieste in lumina
neapropiata (I Tim. VI, 16)
si marturiseste ca n-a fost vazuta niciodata de om,
Il arata ca necircumscris si necuprins.
Caci de Cel pe care nimeni dintre oameni nu L-a vazut vreodata,
cum s-ar fi impartasit sau s-ar fi atins cineva ?
imi vei spune sigur: nicidecum, daca nu vrei sa te sfadesti.
Dar cand iti zice iarasi : "Dumnezeu care a zis
sa straluceasca lumina din intuneric,
El a stralucit inauntrul meu" (// Cor. IV, 6).
spune-mi, pe care alt Dumnezeu ti-l infatiseaza sa-l intelegi,
daca nu pe Acela care locuieste in lumina de nesuportat
si pe care nimeni dintre oameni nu L-a vazut vreodata ?
Caci El insusi, Cel mai inainte mai presus de fiinta si necreat,
a luat trup si mi s-a aratat creat,
indumnezeindu-ma intreg pe mine, asumat in chip minunat.
Spune-mi, crezi asa si nu te indoiesti deloc ?
Daca deci Dumnezeu facut om, cum crezi,
m-a indumnezeit pe mine, omul asumat,
atunci, eu devenit Dumnezeu prin infiere vad pe Dumnezeu cel prin fire,
pe Acel Dumnezeu pe care nimeni dintre noi nu L-a putut vedea vreodata
si nici nu poate sa-L vada peste tot.
Deci cei ce L-au primit pe Dumnezeu prin faptele credintei
si s-au facut dumnezei nascuti prin Duhul,
il vad pe Acela, pe Tatal lor,
care locuieste pururea in lumina neapropiata,
avindu-L locuind in ei insisi
si locuiesc ei insisi in El, in Cel cu totul neapropiat.
Aceasta e credinta adevarata, aceasta e fapta lui Dumnezeu
aceasta e pecetea crestinilor, aceasta e comuniunea cu Dumnezeu,
aceasta e impartasirea si arvuna dumnezeiasca;
aceasta e viata, aceasta e imparatia,
aceasta e vesmantul, camasa Domnului,
pe care cei ce se boteaza o imbraca prin credinta,
nu in nestiinta, iti spun, nici cu nesimtire,
ci prin credinta insotita de simtire si cunostinta.
Si ca sa nu zici : "Cred ca L-am imbracat pe Hristos",
Nu-ti cer simplu : "Crede aceasta !",
ci sa ai fapta credintei, asigurarea credintei,
pecetea credintei, desavarsirea credintei in mod neindoielnic
din imbracarea lui Hristos intru simtire si cunoastere,
a lui Hristos din care straluceste, fulgera slava dumnezeirii
si care te schimba pe tine intreg in lumina cea mai limpede,
dar te lasa neschimbat sau indoit,
fiindca esti amandoua :
dumnezeu prin infiere, iar prin fire intreg om.
Devenit intreg astfel, precum ti-am spus,
vino si stai cu noi, o, fratele meu,
pe muntele cunostintei si vederii dumnezeiesti.
Si acolo vom auzi impreuna glasul parintesc.
Dar vai, cat de jos suntem fata de inaltimea dumnezeiasca,
cat de departati de viata vesnica !
Pe cat e de departe cerul de subteranele pamantului
si de cei tinuti de demult in chip nefericit in ele,
pe atat, sau si mai mult, suntem toti departe
de inaltimea lui Dumnezeu si de vederea dumnezeiasca,
chiar daca spunem in chip contrar ca locuim in El
si ca avem in noi pe Cel ce locuieste in lumina neapropiata
si ca ramane si locuieste intreg in noi.
Caci, sezand in cele subterane ale pamantului,
voim sa filosofam despre cele mai presus de pamant
si despre cele din cer si mai presus de ceruri,
ca si cand Ie-am cunoaste intocmai,
si sa le povestim tuturor
si sa ne numim cunoscatori
si teologi exacti si initiati in tainele negraite.
Dar si aceasta este o dovada sigura a nesimtirii.
Caci cel nascut din nefericire in cele subterane
si care locuieste cu totul in intunericul lumii prezente
si nu vede lumina veacului viitor
- lumina care in mod sigur a stralucii pe pamant
si straluceste necontenit
dar spune ca el cugeta si cunoaste cele din cer
si ca vede toate cele de acolo si-i invata pe altii,
oare nu e nesimtitor si mai mult decat atat ?
Acesta e ca un orb care contrazice pe cei ce vad si zice :
,,Acest ban e de arama, iar semnul de pe el e al altuia
si literele scrise pe el spun aceasta si aceea".
Dar cei ce-l aud socotesc acestea ca o nascocire indrazneata,
caci ei vad banul facut din aur
si semnul ca fiind cu adevarat al imparatului,
aratand chipul nefalsificat al lui
si inscriptia redand numele lui.
De aceeasi boala patimind, nu socotim ca patimim,
nici nu ne rusinam de cineva, sau de sfintii insisi
si de ingerii care privesc de sus starea noastra,
ci se implineste cu noi cuvantul Domnului, care zice :
"Vazand nu vad" (Matei XIII, 13) si iarasi :
"Auzind, ei isi inchid urechile sufletului
si nu aud deloc cuvintele Duhului".
De fapt, ei aud trupeste cu urechile de carne,
dar urechile inimii le au acoperite
si nu pot auzi catusi de putin.
Caci nu pot ridica de pe ei
acoperamantul ingamfarii si al nesimtirii,
fiindca ei insisi si l-au pus pe ei cu voia.
Si acoperi n du-si ochii si urechile,
socotesc ca vad si aud.
Iar daca Ie spune cineva :
,, Ascultati, copiii mei, si ridicati acoperamantul
de pe inimile voastre",
ei se infurie la aceste cuvinte,
pentru ca nu i-a numit "parinti", ci le-a zis "copii",
si din aceste cuvinte castiga mai multa ura
si nu-si pot da seama de patima ce-i roade,
mai bine zis de patimile ce le intuneca mintea si cugetarea
si-i despart de Dumnezeu pe cei prinsi pe ele.
Acestia, deveniti sclavi ai inchipuirii si mandriei
si traind ca niste robi ai voii lor,
isi implinesc pururea numai voia lor.
Acestia parasind legile Iui Dumnezeu, isi sunt ei insisi lege lor
si nu slujesc lui Dumnezeu, ci, ce indrazneala, lor insisi.
Ei cauta in locul slavei lui Dumnezeu, slava lor
si se grabesc sa o impuna pe aceasta prin toate faptele
si in toate modurile.
Iar slava lui Hristos este crucea si patimile,
pe care le-a suportat pentru noi, ca sa ne slaveasca pe noi.
Dar ei nu vorbesc sa patimeasca acestea, cum le-a patimit Acela
si refuza sa se faca partasi ai slavei lui Dumnezeu,
prin refuzul de-a patimi, cum a patimit Acela,
ci voiesc, vai, mai degraba slava de la oameni
si aleg de buna voie despartirea de Dumnezeu.
Dar, Hristoase al meu, mantuieste pe cei ce se incredinteaza Tie
de murdara slava desarta si de mandrie,
si fa-ne partasi patimilor si slavei Tale;
si ne invredniceste sa fim nedespartiti de Tine,
acum si in vecii vecilor. Amin

• « Inapoi
• Inainte »