Toti sfintii luminati se umplu de stralucire si vad slava lui Dumnezeu pe cat e cu putinta firii omenesti sa-o vada

te de sus, Dumnezeul meu, si binevoieste a Te arata
si a Te intretine cu mine, sarmanul.
Descopera-mi lumina Ta,
deschide-mi cerurile,
sau mai bine zis deschide-mi mintea
si intra si acum inauntrul meu.
Raspunde, ca odinioara,
prin gura mea murdara
celor ce spun unii :
ca nu e nimeni
care a vazut in mod constient pe Dumnezeu,
nici nu L-a vazut cineva
inainte, afara de apostoli.
Ba nici aceia, spun ei,
nu L-au vazut limpede pe Dumnezeu si Tatal (loan XIV, 9).
Ei dogmatizeaza ca este tuturor
necunoscut si nevazut,
folosindu-se de cuvantul
ucenicului prea iubit loan
care spune : "Pe Dumnezeu nu L-a vazut
nimeni dintre oameni" (loan I, 18).
Da, Hristoase al meu, raspunde-mi repede,
ca sa nu par celor fara de minte ca aiurez.
- Scrie, a zis, cele ce-ti spun,
scrie si nu zabovi !
Eu eram Dumnezeu dinainte de toate
zilele, orele si timpurile,
ba si de toate veacurile
si de toate fapturile
vazute si cugetate.
Eram mai presus de minte si ratiune,
mai presus de toata cugetarea
unic cu unicul, unic.
Si nimic din cele vazute,
dar nici din cele nevazute
nu era inainte de-a fi facute.
Eu sunt singurul necreat
impreuna cu Tatal si cu Duhul Meu ;
singur fara de inceput,
din Tatal Meu fara de inceput.
Nici unul dintre ingeri,
nici dintre arhangheli
si nici din alte cete (ingeresti)
n-a vazut vreodata firea Mea,
nici pe Mine insumi, Creatorul, intreg,
asa cum sunt.
Ei nu vad decat o raza a slavei
si un fir al luminii Mele
si totusi se indumnezeiesc.
Caci toti primesc razele dumnezeirii
ca o oglinda, care primeste razele soarelui
sau ca o piatra de cristal
luminata la amiaza.
Dar nimeni nu s-a invrednicit
sa Ma vada intreg,
nici dintre ingeri, nici dintre oameni,
nici dintre Sfintele Puteri.
Caci sunt in afara tuturor
si tuturor nevazut
fara indoiala, nu pizma fata de ei
Ma face sa nu fiu vazut (intreg) si prin ei insisi.
Nici lipsa de frumusete
ma face sa Ma ascund si sa nu Ma arat.
Ci fiindca nu s-a aflat nimeni vrednic
de dumnezeirea Mea,
nici nu s-a facut creatura
egala in putere cu Creatorul.
Dar nici nu ii este aceasta cuiva de folos.
Insa vazand o raza mica,
afla tainic ca Eu exist cu adevarat
si Ma cunosc ca sunt Dumnezeu
care i-am adus la existenta.
Si, ca urmare, plini de uimire si de frica
imi liturghisesc, cantandu-Mi.
Caci nu e cu putinta ca Dumnezeu
sa aduca la existenta un alt Dumnezeu,
egal in putere cu Creatorul
si de o fiinta cu Acela ;
nici nu e cu putinta
sa devina creatul
de o fiinta cu Creatorul.
Caci cum s-ar putea face egal
creatul cu Necreatul ?
Cele create sunt mai mici
decat Cel ce e pururea la fel
si fara de inceput si necreat.
Prin aceasta vei marturisi ca Acela exista.
dar ca e atat de deosebit,
pe cat o caruta sau un ferastrau,
de Cel ce le-a alcatuit.
Deci cum va cunoaste caruta
pe cel ce-a alcatuit-o ?
Sau spune-mi cum va cunoaste
ferastraul (Isaia X, 15) pe cel ce-l misca ?
Cum II vor cunoaste de nu le va da lor
cunostinta despre Sine,
de nu va pune in ele vederea
Cele ce le-a alcatuit,
fapt cu neputinta pentru toate cele create.
Deci nimeni dintre oameni
si nimeni dintre ingeri
n-a primit puterea
de-a da altora duhul,
sau de-a le procura viata.
Dar Domnul tuturor
avand singur puterea,
avand singur stapanirea
si fiind izvorul vietii,
aduce la existenta vietuitoarele insufletite
si daruieste fiecareia prin vointa,
ca un Mester, ca un Stapan
cate gandeste si voieste.
Lui fie slava si puterea
acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
Carti Ortodoxe

Cuprins