SF. IPOLIT

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Ipolit

Viata.

Nu cunoastem nimic direct despre viata Sf. Ipolit. Avem patru izvoare principale care ne dau unele elemente asupra vietii sale, fara sa ne ofere insa o siguranta absoluta. Ieronim ne spune ca Ipolit a fost episcop al unei Biserici, intr-un oras al carui nume nu-l stie, ca s-a cunoscut cu Origen in prezenta caruia a tinut o predica: "De laude Domini Salvatoris". Fotie zice ca Ipolit a fost ucenicul lui Irineu, sub a carui influenta a scris o sintagma contra tuturor ereziilor. O statuie a lui Ipolit stand pe scaun, datand din veacul III si descoperita in veacul XVI in cimitirul lui Ipolit, pe Via Tiburtina in Roma, are pe soclu lista lucrarilor acestui autor. In fine, descoperirea in 1842 a operei "Philosophumena", la muntele Athos, ne-a adus unele informatii pretioase asupra lui Ipolit. Aceasta lucrare a fost atribuita la inceput lui Origen, apoi lui Caius, lui Tertulian, lui Novatian si, in fine, lui Ipolit.

Dupa aceste documente, se pare ca Sf. Ipolit s-a nascut pe la 170-175, nu se stie precis unde, probabil in Orient. Documentele ne relateaza ca el era preot la Roma si se bucura de un mare prestigiu printre contemporani. Origen, in vizita la Roma, a fost la biserica in care slujea Ipolit, ca sa-l auda vorbind. Om de studiu multilateral si poligraf, el n-a egalat pe marele alexandrin in amploarea si in adancimea cugetarii si a geniului. El era mai mult un erudit cu orientare practica. Si-a dedicat viata pentru doua mari probleme:

- lupta cu ereticii, indeosebi cu modalistii trinitari si cu patripasienii;

- lupta contra tezismului moral in Biserica Romei.

Ipolit l-a criticat aspru pe papa Zefirin si mai ales pe papa Calist, acuzandu-l de erezie si de laxism. El s-a opus la alegerea papei Calist, pe care-l acuza de sabelianism si de imoralitate. S-a separat de Biserica si si-a creat o comunitate aparte si a fost ales ca episcop in locul lui Calist, in fata caruia el se reprezenta ca antipapa. In timpul persecutiei lui Maximin Tracul, ambii episcopi: Pontian si Ipolit au fost exilati in minele din Sardinia. Impacandu-se Ipolit inca din timpul vietii cu Biserica si murind in exil, o data cu Pontian, trupul lui si al lui Pontian au fost aduse in aceeasi zi si ingropate la Roma, pe Via Tiburtina, in locul care mai tarziu a devenit cimitirul Sf. Calist, dar si al Sf. Ipolit. El a fost venerat ca martir si credinciosii lui i-au ridicat o statuie pe mormant, care a fost descoperita in 1551.

Opera.

A fost foarte intinsa, dar nu ni s-au pastrat din ea, in cea mai mare parte, decat fragmente. Putine sunt operele pastrate in cvasitotalitatea lor sau in textul original. Critica a stabilit ca numarul acestor opere este intre 40 si 50.

Operele exegetice - cele mai numeroase. Mentionam:

- Comentariu la Daniil, in patru carti, pastrat in intregime in vechea slava, e cel mai vechi comentariu biblic in literatura patristica. In el se precizeaza pentru prima data ca Hristos S-a nascut la 25 decembrie si a murit la 25 martie. Informatia aceasta e insa interpolata.

- Comentariu la Cantarea Cantarilor - pastrat partial si tradus in limba georgiana.

- Tratate despre binecuvantarea lui Iacob

- Binecuvantarea lui Moise

- Istoria lui David si Goliat

- Comentarii la Proverbe, la Eclesiast, Zaharia

- Omilii la diferite texte din Facere, Numeri, Deuteronom, Psalmi, Isaia, Ezechiil etc.

Opere dogmatice - intre ele insemnam:

- Despre Antihrist - pastrata toata in originalul grec - despre imprejurarile venirii lui Antihrist, triumful si pieirea lui. Lucrarea e partial dependenta de Irineu.

- Despre Dumnezeu si invierea trupului - indemn catre Severina

- Despre Iconomie sau despre intrupare.

Opere polemice:

- Philosophumena - in 10 carti, numita si Combaterea tuturor ereziilor, descoperita in intregime (cartile 4-10) la muntele Athos, in 1842 si publicata in 1851. Titlul de Philosophumena ii vine de acolo ca ereticii luau invatatura lor din filozofia profana si perverteau adevarul crestin. Cartea 1 face un rezumat al filozofiei grecesti; cartile 2 si 3 s-au pierdut; cartea a 4-a trateaza despre astrologie si magie; cartile 5-10 vorbesc despre 33 erezii gnostice si cazul Ipolit-Calist;

- Sintagma - combatea 32 erezii

- Contra paganilor

- Contra lui Platou sau Despre univers, pastrat doar intr-un fragment in "Sfintele Paralele" ale lui loan Damaschin arata contradictiile lui Platon

- Contra ereziei lui Artemon - numita de Teodoret de Cir, "Micul Labirint"

- Omilie contra ereziei unui oarecare Noet

- Demonstratie contra iudeilor

- Despre Evanghelia si Apocalipsa lui loan

- Contra alogilor

Opere istorice:

- Cronica - care se intinde de la facerea lumii pana la anul 234 d. Hr, pastrata partial in greceste si in trei prelucrari latine.

Opere practice:

- Traditia apostolica

- Canoanele lui Ipolit

- Calcul pascal

- Omilii: Despre lauda Domnului Mantuitorului, rostita in prezenta lui Origen

- Despre harisme

Alte lucrari, inca, sunt mentionate pe soclul statuii lui Ipolit.

Doctrina.

In general, e o sinteza a aceleia a apologetilor.

Sf. Treime - a fost acuzat de diteism, pentru ca luptand contra sabelianismului modalist, a exagerat distinctia primelor doua Persoane. Fiul Se naste liber din Tatal, dar felul aparitiei si lucrarilor Lui, dupa aceea, denota subordinatianism. Ipolit distinge trei faze in evolutia Logosului:

1. Logosul ca gandire imanenta a Tatalui

2. Ca putere proferata in afara, adica nascuta

3. Fiu desavarsit prin nasterea Sa din Fecioara, in aceasta din urma faza, Ipolit imprumuta ideea si termenul de la Sf. Iustin Martirul, care foloseste expresia Logos desavarsit.

Fiul - ca Logos imanent, nu e identic cu inteligenta sau cu ratiunea Tatalui. Totusi, El e rationamentul sau judecata imanenta lumii. Tatal L-a nascut pe Logos din cele existente, iar Logosul, la randu-I, e cauza creatiei. El creeaza lumea dupa ideile pe care le poseda si care sunt precugetate in Tatal. Dumnezeu a facut prin Logos toate cate a voit. Hristos, intrupandu-Se, l-a purtat pe omul cel vechi in plamada noua. El a parcurs viata tuturor varstelor, ca sa fie lege pentru toate varstele, sa-1 arate tuturor oamenilor pe propriul Sau om si prin aceasta sa justifice ca Dumnezeu n-a facut nimic rau.

Omul - e liber sa voiasca orice: si binele si raul. Hristos a facut pe omul vechi, om nou. Noi vom invia cu trupurile, iar bucuriile raiului si chinurile iadului sunt vesnice.

Sf. Scriptura - este inspirata.

Ipolit a reprezentat directia rigorista in Biserica Romei timpului sau, condamnand-l pe papa Calist pentru a fi inaugurat iertarea pacatelor de moarte, indeosebi a desfranarii, pentru a tine in Biserica clerici casatoriti a doua sau a treia oara, pentru a fi admis casatoria preotilor dupa ce au fost hirotoniti, pentru a fi aprobat concubinajul matroanelor cu sclavi si pentru a fi ingaduit avortul.

Caracterizare.

Ipolit a fost o figura importanta in literatura patristica a sec. III. El e cel mai fecund scriitor al Apusului din acel timp. E un enciclopedist. S-a spus pe drept ca el a fost un concurent al lui Origen. Ipolit n-a facut filologie biblica, n-a scris scrisori si n-a lasat un tratat sistematic de doctrina crestina, insa i-a combatut mult pe eretici si a scris istorie si drept bisericesc. Teologia lui Ipolit e eclectica. Limba lui e clara, solemna, dar neartistica.

El da mai multa atentie fondului decat formei.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Comentariu la Apocalipsa