SFANTUL POLICARP

Sfantul Policarp

Viata.

Sfantul Policarp s-a nascut in jurul anului 70 d. Hr., gandind ca afirmatia lui spusa judecatorului: "De 86 de ani (lui Hristos) ii slujesc" (Martinul Sfantului Policarp, IX, 3) trebuie inteleasa in sensul ca acesti 86 de ani se socotesc de la nasterea lui si nu din momentul hirotoniei si daca data exacta a mortii lui este 156 (stabilita de critici).

Sfantul Irineu, care a copilarit in anturajul Sfantului Policarp, ne informeaza ca acesta a fost ucenicul Apostolilor, ca a avut legaturi stranse cu multi din cei care vazusera pe Domnul si ca a fost asezat episcop al Smirnei de catre Apostoli.

Ca ucenic al Sf. Apostol Ioan, sub influenta caruia s-a si format in anii tineretii, Sf. Policarp a primit si a pastrat cu sfintenie Traditia apostolica de nuanta ioanica, asa cum se constata din intalnirea pe care a avut-o cu papa Anicet (Roma, probabil in 155) cu privire la modalitatea pregatirii, serbarii si datei Sf. Pasti. Sf. Policarp n-a reusit sa convinga pe Anicet spre a adopta traditia ioanica referitoare la sarbatorirea Pastelui, dar nici Anicet nu i-a impus-o pe a Bisericii romane. Ei au ramas uniti, impartasindu-se impreuna in Biserica, unde Anicet a cedat locul de cinste Sf. Policarp, mai apoi, despartindu-se in pace. In timpul sederii la Roma, el a reconvertit o seama de eretici (in special valentinieni si marcioniti). Sf. Irineu si Fer. Ieronim vorbesc si de o intalnire a Sf. Policarp cu ereziarhul Marcion.

La aproximativ un an dupa calatoria sa la Roma (adica in 156), sub domnia lui Antonin Piul, acesta sufera moarte martirica, la Smirna. Descrierea acestreia o avem dintr-o scrisoare pe care Biserica din Smirna o trimite Bisericii din Philomelium (mare valoarea istorica - poarta numele de "Martiriul Sf. Policarp"). A fost a patra persecutie incepand de la Nero (una foarte cruda), in care au pierit multi crestini, printre care si vrednicul Policarp.

Opera.

Acesta a scris mai multe scrisori de intarire si dreapta sfatuire (dupa istoricul Eusebiu), unele adresate Bisericilor vecine, altele unor frati. Dar nu s-a pastrat decat o singura piesa: "Scrisoarea catre Filipeni" . Cuprinsul acesteia - cap.1-9 pastrate in text grec, cap.10-12 pastrate in text latin, cap.13 il avem din "Istoria bisericeasca" (a lui Eusebiu), iar cap. 14 se crede ca este un adaos ulterior.

Aceasta scrisoare este considerata "cu totul considerabila" si "crainic al adevarului" (Sfantul Irineu) pentru cei ce vor sa se mantuiasca si "foarte folositoare" (Fer. Ieronim).

Aceasta scrisoare e raspunsul la o scrisoare a filipenilor - nepastrata - la care face aluzie Sf. Policarp. Filipenii cerusera lui Policarp ca cineva sa duca unele scrisori ale lor in Siria si ca sa li se trimita scrisorile Sf. Ignatie. Raspunsul Sf. Policarp in privinta scrisorilor pentru Siria - vor fi duse de el personal sau de un trimis al lui. In privinta scrisorilor lui Ignatie, ele sunt atasate ecrisorii acesteia (cap. 13).

Scrisoarea Sf. Policarp n-are originalitatea scrisorilor ignatiene, ea fiind un ansamblu de idei comune crestine, sustinute de textele biblice copioase.

Doctrina.

Intruparea Mantuitorului - evidentiata ca dogma esentiala a crestinismului, sustinuta contra dochetilor si Invierea Sa din morti, sustinuta contra filozofilor pagani.

Acesta mai da sfaturi pentru bunul trai familial, pentru educatia copiilor in frica de Dumnezeu, pentru castitatea tinerilor si infranarea lor de la orice rau, pentru un stil superior de viata al vaduvelor crestine care sunt numite de el "altarul lui Dumnezeu" (4, 3).

Se dau indrumari, in special, clerului de la Filipi.

Caracterizare.

Este considerat ca fiind - una din figurile cele mai luminoase ale vechii literaturi crestine - viata sa exemplara de crestin si de episcop, invatatura sa ireprosabila si martiriul sau, facand din el "invatatorul Asiei si parintele crestinilor". Sfantul Policarp este martor si marturisitor al credintei si vietii apostolice (afirmatie a Sf. Irineu).

Invatatura sa e clara si expusa simplu ca in Sf. Scriptura, e straina de limbajul complex si amplu al teologiei ulterioare.

Carti Ortodoxe

Cuprins