ARNOBIU

Arnobiu

Viata.

Arnobiu e originar din Sicca, orasel in Numidia proconsulara, unde profesa retorica si unde l-a avut ca elev pe Lactantiu. El era un adversar periculos al crestinismului, pe care-l combatea staruitor. Pe la 295-296 s-a convertit la crestinism, in urma unei viziuni. Cum atitudinea lui interioara anticrestina nu-l putea convinge pe episcopul locului de adevarul convertirii sale, Arnobiu prezenta ca dovada a acestei convertiri primele doua carti din opera sa "Contra paganilor". Primi Botezul.

Cronica lui Ieronim asaza moartea sa pe la 327.

Opera

Contra paganilor - cuprinde 7 carti intr-un singur manuscris.

Fondul se poate imparti in doua:

- primele doua carti sunt o apologie a crestinismului. Crestinismul nu e vinovat de -nenorocirile prezentului. El lucreaza, dimpotriva, la imputinarea acestor nenorociri, ca, de exemplu, la eliminarea razboiului. Unele invataturi crestine luate in deradere de pagani, ca de exemplu nemurirea sufletului, au fost profesate si de filozofii pagani, cum e cazul cu Platon.

- cartile 3-5 infatiseaza in amanunt politeismul pagan, cu miturile lui absurde si imorale, care nu pot fi interpretate alegoric. Cartea a 6-a combate adorarea zeilor prin ridicarea de temple si statui, iar a 7-a respinge sacrificiile.

Scrierea e importanta pentru cunoasterea mitologiei antice si a diferitelor sisteme de filozofie. Desi uneori cu interesante observatii, critici sau atitudini de amanunt, indeosebi in combaterea politeismului, opera lui Arnobiu e, in general, o piesa retorica cizelata, dar inexpresiva si obositoare. Daca Arnobiu cunoaste bine paganismul, el nu cunoaste decat superficial fondul crestinismului care, pentru el, e un simplu spiritualism superior.

Doctrina

E confuza si necorecta. El admite coexistenta lui Dumnezeu si a zeilor.

Dumnezeu Tatal - e Dumnezeul principal sau propriu-zis, pe cand zeii paganilor sunt divinitati subalterne, care-si au existenta si functiunile de la Dumnezeul crestin.

Hristos - e Dumnezeu si Om. Chiar daca ar fi numai Om, El ar merita sa fie numit Dumnezeu pentru multele si generoasele daruri pe care ni le-a facut si ni le face. Hristos este un Dumnezeu de rang secund.

Sufletul omenesc - vine nu de la Dumnezeu, propriu-zis, ci de la ingeri si nu e nemuritor prin firea lui, ci poate deveni nemuritor prin harul lui Hristos.

Dumnezeirea crestinismului e dovedita de puterea sa morala.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact